Tabăra de creaţie

PARTENERI MEDIA













Parteneri
PARTENERI

USR-Fil.Iaşi



Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” Iaşi


Asociaţia Literară „Păstorel”


Editura PIM



Complexul Muzeal "Moldova" Iaşi








Ultimele subiecte
web trafic

universulprieteniei.org trafic.ro

===========================
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata


SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Apr 17, 2011 10:42 pm

Deschid această pagină pentru cei care sunt doritori de discuţii pe această temă. Întrucânt suntem oameni cu bune şi rele, calităţi şi defecte, cred că toţi avem nevoie de spiritualitate ortodoxă, cu tot ce ţine de ea. De fapt nu cred, sunt convins.
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

SFÂNTA ŞI MAREA ZI LUNI

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Apr 17, 2011 10:47 pm

Sfânta şi Marea Zi Luni


Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta şi Marea Zi Luni, când "se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului".


În această zi este prezentat, ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de fraţii săi din pricina unor vise, a fost ascuns de părintele său, spunându-i că a fost răpit şi a fost mâncat de fiare sălbatice. Apoi a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Stăpâna lui s-a mâniat pe el pentru că n-a voit să se culce cu ea, l-a vorbit de rău stăpânului său, astfel Iosif a fost întemniţat. Apoi, în urma tălmăcirii unor vise, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului a fost cunoscut iarăşi de fraţii săi. Trăind într-un chip minunat toată viaţa lui, a murit în Egipt şi s-a arătat un om mare prin înţelepciune, pe lângă alte fapte bune ale sale.

Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Şi Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelaşi neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginţi, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuşi împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea şi ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel purtător de viaţă. Pentru aceasta facem astăzi pomenire preafrumosului Iosif", spune Triodul.

(articol semnat de Pr. Ciprian Apetrei şi apărut în ediţia de azi a Ziarului Lumina - http://www.ziarullumina.ro/articole;1579;1;55555;0;%3Cb%3ESinaxarul%3C/b%3E-Sfanta-si-Marea-Zi-Luni.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Sfânta şi Marea zi Vineri

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Apr 22, 2011 12:41 am

Sfânta şi Marea Zi Vineri


Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta şi Marea Zi Vineri. Conform Sinaxarului citit la această slujbă, "în Sfânta şi Marea Zi Vineri se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi înainte de toate Crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi". Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Prezentând semnificaţiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conţinutul celor 12 Evanghelii: "După ce Domnul a fost vândut de Iuda cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa. Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşa-numita de el hulă şi l-au condamnat la moarte. Neputând îndeplini ei sentinţa, când s-a făcut ziuă, L-au dus în pretoriu la Pilat, care n-a găsit nici o vină în El şi L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, care voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găseşte nici o vină deosebită în El. În sfârşit, acesta L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldaţi, îmbrăcat cu o hlamidă roşie, încununat cu o cunună de spini şi în mâini I-au pus trestie. Pilat a spus din nou: "Nu găsesc în El nici o vină de moarte". Ei însă au spus: "Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu", "Răstigneşte-L, răstigneşte-L". În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoşată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: "Să nu faci nimic dreptului acestuia". Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopţii. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: "Sângele Lui peste noi şi peste copiii noştri! Dar dacă-L eliberezi pe El nu eşti prieten al Cezarului!". Aşadar, Pilat L-a legat, deşi ştia bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, şi l-a eliberat pe Baraba.

Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginţii a plecat şi ducându-se a luat o frânghie şi s-a spânzurat. Ostaşii L-au bătut peste faţă cu trestia şi I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns la locul Căpăţânei (Golgota) şi acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie şi El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldaţii au împărţit hainele Lui, iar pentru cămaşa Sa, care era făcută dintr-o bucată şi nu avea nici o cusătură, au aruncat sorţi. Aşadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al şaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutaşul, când a văzut aceste lucruri minunate şi mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta". Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credinţa lui şi i-a făgăduit petrecerea în Rai împreună cu El. În sfârşit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce şi cuvintele: "Împăratul iudeilor".


Ceasul al şaselea al zilei a şasea

Apoi Mântuitorul a strigat: "Mi-e sete!". Ei au amestecat oţet cu fiere şi I l-au dat să bea. Şi spunând: "Săvârşitu-s-a!". Înclinând capul Şi-a dat duhul. Lângă Crucea Lui stăteau numai Mama Lui şi sora ei, Maria lui Cleopa. Mai era încă şi Ioan, iubitul Lui ucenic. Iudeii, pentru că a doua zi erau Paştile, i-au cerut lui Pilat ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiţilor spre a muri mai repede. Şi au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus şi L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostaşi a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Pe înserate, Iosif din Arimateea a luat trupul lui Iisus, pogorându-L de pe Cruce, iar la lăsarea nopţii a venit Nicodim, aducând un amestec din smirnă şi aloe, L-a înfăşurat în giulgiuri şi L-a îngropat în apropiere în mormântul tăiat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.

Trebuie să se ştie că Domnul a fost răstignit în ziua a şasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la început omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile şi s-a atins de pomul oprit şi a murit. Pentru aceasta trebuia să fie creat din nou omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în Grădina Raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau eliberarea noastră. Scuiparea şi purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârşita nemişcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din Rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Suliţa arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele şi trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, capul tuturor, se află capul lui Adam, de aceea se numea locul Căpăţânii".

(articol semnat de Pr. Ciprian Apetrei şi apărut în ediţia de azi a Ziarului Lumina -
http://www.ziarullumina.ro/articole;1583;1;55818;0;Sinaxarul-Sfanta-si-Marea-Zi-Vineri.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de axinteviorica la data de Vin Apr 22, 2011 2:11 am

Interesant , ne prezinti niste informatii deosebite ,pe care nu le stiam si ,de aceea iti multumim...
avatar
axinteviorica

Mesaje : 41
Data de inscriere : 17/04/2011
Varsta : 67
Localizare : Romania , Transilvania

Sus In jos

Pastele la romani ,12 superstitii interesante...

Mesaj Scris de axinteviorica la data de Vin Apr 22, 2011 2:23 am

Pastele la romani: 12 superstitii interesante
Scris de axinteviorica Astazi la 11:59 am

Pastele la romani: 12 superstitii interesante

Spala-te pe fata cu apa in care ai tinut un ou rosu


commons.wikimedia.org
Este bine ca in dimineata de Pasti sa iti speli tenul in apa neinceputa in care ai pus un ou rosu, o moneda si o frunza de urzica. Astfel, obrajii tai vor fi sanatosi si imbujorati precum oul rosu, vei fi tare precum moneda si aspru precum urzica. In timp ce iti speli obrazul se spune:

“Sa fiu sanatos/a si obrazul sa-mi fie rosu ca oul; toti sa ma doreasca si sa ma astepte, asa cum sunt asteptate ouale rosii de Pasti; sa fiu iubit/a ca ouale in zilele de Pasti”.

Potrivit Garbo, in anumite zone ale tarii, firul de urzica este substituit de un fir de iarba, simbol al belsugului, iar moneda de un banut de argint, sugerand tot bunastarea.


Sa nu-ti lipseasca ouale rosii de pe masa .Ouale rosii nu trebuie sa lipseasca de pe masa de Pasti ,caci sunt considerate a fi pazitorii casei.
Persoana care a pastrat un ou rosu timp de patruzeci de zile de la Paste, iar acel ou nu s-a stricat, va avea parte de noroc tot timpul anului. De asemenea, in unele regiuni ale tarii ouale rosii se ingroapa in pamanturile cultivate. Se crede ca aceste pamanturi vor fi ferite de grindina, inundatii sau alte dezastre ale naturii.
Este interzis sa inrosesti ouale in ziua de Pasti daca nu vrei sa atragi asupra ta bolile. Ca si in ziua de Revelion, daca vrei sa ai parte de un an benefic, prima persoana care iti trece pragul in ziua de Pasti trebuie sa fie o persoana de sex masculin.
In anumite regiuni ale tarii, in noaptea de Inviere sunt adusi cocosi la biserica. Posesorul cocosului care incepe sa cante primul este considerat ca avand parte de noroc In vremuri de demult, in cea de-a doua zi de Pasti, exista “obiceiul udatului”: baietii obisnuiau sa stropeasca fetele cu apa de la fantana. Se credea ca tinerelor le va merge bine tot anul, vor fi frumoase si curtate de flacai care mai de care mai mandri.
Lumanarea cu care a fost adusa lumina in casa in Noaptea Invierii este considerata a avea puteri binefacatoare si de aceea nu trebuie aruncata. Atunci cand esti incercat de griji sau boala, te afli in pericol sau te incearca un necaz mare este indicat sa aprinzi aceasta lumanare.
Chiar daca ouale incondeiate fac deliciul sarbatorilor pascale, atunci cand vine vorba de a imparti pentru sufletul unui mort, traditia spune ca doar ouale rosii sunt primite de Dumnezeu. De asemenea, daca doua persoane ciocnesc oua in ziua de Pasti, exista credinta ca se vor intalni pe lumea cealalta Conform unei alte superstitii cunoscute de Pasti, cel care va lua sare in maini in aceasta zi va avea mainile asudate, fiindu-i imposibil sa lucreze. Exista un lucru pe care il poti face pentru a impiedica ca mainile sa nu-ti naduseasca: cand te intorci de la slujba de Inviere, atinge clanta usii sau o bucata de fier rece.
Copiii nascuti in ziua de Pasti sunt copii binecuvantati de Dumnezeu si vor avea parte de noroc si lumina in viata.
Ploaia si vremea rece in ziua de Pasti sunt semne ca va fi vreme uracioasa pana in ziua de Rusalii.

axinteviorica

Mesaje: 35
Data de inscriere: 18/04/2011
Varsta: 61
Localizare: Romania , Transilvania


avatar
axinteviorica

Mesaje : 41
Data de inscriere : 17/04/2011
Varsta : 67
Localizare : Romania , Transilvania

Sus In jos

Duminica Femeilor Mironosiţe

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Mai 08, 2011 6:26 am

Femeile Mironosiţe - modele de curaj, credinţă şi evlavie în Biserică

Duminica a III-a după Paşti (a Femeilor Mironosiţe) Marcu 15, 43-47, 16, 1-8.

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

"În vremea aceea, venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau."

În Duminica a treia după Paşti, numită şi "Duminica Femeilor Mironosiţe", prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfintele femei mironosiţe, dascăli ai Bisericii prin modul lor de a fi credincioase

Această Duminică are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică învăţăm credinţa vie nu numai din învăţătura Sfinţilor Apostoli, care este fundamentală pentru toţi, ci o învăţăm şi din pilda vieţii Sfinţilor. De aceea, în Biserică, pe lângă Sfânta Evanghelie şi Scrierile Apostolilor mai citim şi Vieţile Sfinţilor. Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, compară prin contrast curajul femeilor mironosiţe cu teama prea mare a ucenicilor lui Iisus. Pe când ucenicii Săi (viitorii Apostoli) erau adunaţi şi încuiaţi în casă de frica iudeilor, dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosie, şi Salomeea au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului după tradiţia iudeilor. Evanghelia după Sfântul Marcu ne arată că în sufletul acestor femei iubirea sau preţuirea faţă de Hristos era mai tare decât teama de primejdie, ele aveau un curaj deosebit, pe care în dimineaţa Învierii lui Hristos nu l-au avut ucenicii Săi.

Ungerea trupului mort cu aromate simboliza cinstirea lui şi dorinţa de a împiedica descompunerea acestuia

Mironosiţele sunt femei credincioase care L-au admirat şi L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au văzut răstignirea Lui şi au plâns pentru suferinţele Lui. De aceea, cu multă duioşie şi mult respect, dis-de-dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, care urma după sâmbătă, au mers la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos ca să împlinească ceea ce au început să facă Iosif din Arimateea şi Nicodim, care au uns cu aloe şi cu smirnă trupul Mântuitorului înainte de înmormântare. Acum însă ele aduc miruri de mare preţ pentru a cinsti după obicei pe Iisus Domnul Cel îngropat şi, în acelaşi timp, pentru a împiedica descompunerea sau stricăciunea trupului Său.

Învierea Domnului, trecerea Sa la viaţa cerească

Spre surprinderea acestor femei curajoase, Cel ce trebuia uns cu miruri de mare preţ a înviat din morţi, iar stricăciunea n-a cuprins trupul Său. De ce? Fiindcă Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică marcată de compunere şi descompunere, ci Învierea Lui este trecere la viaţa cerească, la viaţa veşnică, la viaţa fără de moarte şi fără de stricăciune, după cum ne arată cântările "Duminicii Femeilor Mironosiţe".

Aceste femei sunt pline de curaj, pentru că dragostea şi respectul lor faţă de Hristos le-au întărit sufleteşte. Când iubeşti pe cineva, când preţuieşti mult pe cineva, găseşti timpul necesar şi curajul necesar de a înfrunta dificultăţi şi obstacole pentru a ajunge la persoana iubită sau preţuită. În dimineaţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, femeile mironosiţe au fost cele mai curajoase fiinţe umane dintre toţi oamenii care L-au cunoscut pe Hristos Mântuitorul. Dis-de-dimineaţă pe când se revărsau zorile sau pe când răsărea soarele, femeile mironosiţe, înfruntând întunericul şi teama că li se poate întâmpla ceva neprevăzut, întrucât mormântul fusese sigilat şi păzit de către ostaşii romani, se întrebau între ele: cine ne va prăvăli piatra de pe mormânt? Întrucât piatra era mare şi grea, grija lor era firească. Dar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că îndată după ce şi-au exprimat această grijă sau preocupare, ridicându-şi ele privirea spre locul unde se afla mormântul, au văzut piatra răsturnată. Cu toate că nu era acolo nici un bărbat puternic ca să le dea o mână de ajutor, pentru dragostea, îndrăzneala, curajul şi preţuirea lor faţă de Hristos, s-a făcut o minune. Un înger al lui Dumnezeu a coborât din cer şi a răsturnat piatra de la uşa mormântului, a prăvălit-o nu ca să învieze Hristos, pentru că El înviase deja nestricând peceţile mormântului după cum S-a născut din Fecioara Maria fără să-i strice fecioria ei şi după cum a intrat prin uşile încuiate acolo unde se aflau ucenicii. Îngerul a prăvălit piatra de pe mormântul Mântuitorului deja înviat din morţi, pentru ca ele să poată vedea mormântul gol. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că femeile mironosiţe au intrat în mormântul în care a fost Iisus îngropat şi acolo au întâlnit un înger îmbrăcat în veşmânt alb ca un tânăr şi acesta le-a spus: "Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea." (Mc. 16, 6-7)

Dragostea şi curajul mironosiţelor au fost răsplătite cu bucuria de a se întâlni cu Însuşi Hristos Cel înviat

Ele au ieşit din mormântul Domnului cu spaimă şi cu teamă multă, spune Evanghelia după Marcu, şi nu au spus nimănui nimic. Iar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel înviat din morţi le-a întâmpinat şi le-a zis: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 28,9). Cu alte cuvinte, dragostea lor, preţuirea lor, curajul lor şi credinţa lor că Iisus a înviat din morţi au fost răsplătite cu bucuria de-a se întâlni cu Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Iar această întâlnire a femeilor mironosiţe cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi a confirmat ceea ce îngerul le-a spus, şi anume Evanghelia Învierii lui Hristos sau vestea cea bună a Învierii Lui. Îngerul le-a spus: "Nu este aici. A înviat" (Matei 28,6). Sfântul Evanghelist Matei spune că în momentul în care femeile mironosiţe s-au întâlnit cu Iisus Cel înviat, El le-a spus: "Bucuraţi-vă. Nu vă temeţi", iar ele s-au închinat Lui până la pământ şi au cuprins picioarele Lui.

Femeile mironosiţe, apostoli către Apostoli, trimise către cei ce vor fi trimişi

Atât prin această atitudine a lor de evlavie, respect, preţuire şi dragoste pentru Hristos, cât şi prin faptul că au crezut fără îndoială, fără a mai pune vreo întrebare îngerului privind modul Învierii lui Hristos, femeile mironosiţe au devenit învăţătoare ale Bisericii, ele au devenit apostoli către Apostoli. Adică ele au fost trimise de înger către cei ce vor fi trimişi de Hristos să vestească în toată lumea Învierea Lui şi învierea cea de obşte. Îngerul le-a binevestit lor, iar ele au binevestit ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos taina mare, adevărul şi bucuria Învierii lui Hristos. Femeile mironosiţe sunt cele dintâi fiinţe umane care mărturisesc Învierea Mântuitorului, iar modul în care Hristos Domnul le răsplăteşte evlavia şi credinţa lor este minunat. El le dăruieşte bucurie din bucuria Învierii Sale. Vedem aici taina Bisericii. Femeile mironosiţe au devenit icoana Bisericii plină de evlavie faţă de Hristos şi plină de credinţă că Hristos Cel înviat din morţi este prezent în mijlocul ei. După ce au auzit Evanghelia Învierii binevestită de către înger şi au crezut ceea ce îngerul le-a spus, femeile mironosiţe s-au împărtăşit cu bucurie de însăşi prezenţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care le-a întâmpinat pe cale. Cine crede în Hristos şi Îl iubeşte pe El se întâlneşte cu El. Întâlnirea aceasta cu Hristos Cel înviat o trăim şi noi când sărutăm icoana Învierii Sale din biserică, în fiecare duminică, şi când ne împărtăşim cu El din Sfântul Potir. Ne împărtăşim cu El aproape de "locul unde au stat picioarele Lui", adică de Masa Sfântului Altar unde se sfinţeşte Euharistia sau Sfânta Împărtăşanie. Femeile mironosiţe ne arată cum trebuie să-L primim sau să-L întâmpinăm pe Hristos Cel înviat, şi anume cu metanie până la pământ. De la ele au învăţat slujitorii Sfântului Altar ca atunci când intră în Sfântul Altar trebuie să se închine până la pământ, ca şi când ar cuprinde picioarele Mântuitorului Iisus Hristos simbolizat prin Masa Sfântului Altar (mormântul Învierii Sale) pe care se află tot timpul Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Euharistie (Trupul şi Sângele Său), spre a ne arăta iubirea Sa jertfelnică pentru Dumnezeu şi pentru oameni, iubire mai tare decât moartea. De la femeile mironosiţe învăţăm, aşadar, cum să ne comportăm în biserică când ne întâlnim cu Hristos Cel înviat din morţi. Ele nu au zis nimic, ci doar s-au închinat şi au cuprins picioarele Lui în semn de evlavie, de respect şi de preţuire multă. Când noi ne împărtăşim cu Hristos Cel înviat din morţi prezent în Sfântul Potir, repetăm gestul femeilor mironosiţe, întrucât ne apropiem de Hristos cu "frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste", în deplină evlavie şi tăcere.

Când omul credincios nu mai este ajutat de oameni, Dumnezeu trimite îngeri să-l ajute

Pe când mergeau ele spre mormântul lui Iisus, femeile mironosiţe se întrebau: "Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?" (Marcu 16,3) Evanghelia ne-a arătat cum a răspuns Dumnezeu la întrebarea lor: le-a trimis un înger în ajutor.

Uneori există şi în viaţa noastră momente de singurătate, de neajutorare, când nu mai putem conta pe nimeni dintre oameni, când cei care ar trebui sau ar putea să ne ajute nu o fac. În astfel de momente numai credinţa şi nădejdea în Dumnezeu sau iubirea noastră faţă de Hristos mai pot deveni izvor de ajutor sau de întărire. Adesea, când nu se mai găsesc oameni care să ne ajute, ne ajută chiar îngerii lui Dumnezeu. Ei ne scot tainic sau în mod neaşteptat dintr-o situaţie dificilă sau dintr-o încercare grea dacă sporeşte credinţa noastră în Dumnezeu şi dacă ne rugăm cu evlavie lui Hristos. Femeile mironosiţe reprezintă puterea credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de Hristos, iubire smerită şi sfântă mai tare decât orice calcul de ajutor omenesc din lumea aceasta. Ele reprezintă credinţa Bisericii lui Hristos care îşi pune mai mult nădejdea în ajutorul dumnezeiesc, decât în ajutorul omenesc, adesea absent sau interesat.

De aceea, se cuvine ca în această zi a "Duminicii Femeilor Mironosiţe" să ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

Femeile mironosiţe - modele pentru toate femeile credincioase

Femeile mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor au devenit muceniţe sau martire, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, au devenit cuvioase maici în mănăstiri şi harnice mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă binevestind în casă, în familie, că Hristos Cel răstignit şi înviat voieşte să devină Viaţa vieţii noastre, El Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea şi ne-a dăruit arvuna vieţii veşnice. Cunoaştem numele unor femei mironosiţe din Noul Testament, şi anume: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea, Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele au ajutat cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor şi a hainelor, adesea în călătoriile pe care Mântuitorul şi ucenicii Săi le-au făcut în Ţara Sfântă. Ele sunt icoana femeilor credincioase, care susţin financiar sau cu munca lor construcţia de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor, a bolnavilor. Deşi în Evanghelii ele nu apar totdeauna în prim-plan, totuşi Evangheliile le menţionează. Ele, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul dintre Apostoli care a mers cu Hristos până la cruce, au văzut patimile şi moartea Mântuitorului. De aceea, ele s-au învrednicit să fie primele care l-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, după cum primul dintre ucenici care a intrat în mormântul Domnului înviat din morţi a fost Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Domnului.

Femeile mironosiţe reprezintă, de asemenea, pe toate femeile care dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi-I cer ajutor să prăvălească atâtea "pietre grele ale vieţii" de pe inima sau sufletul lor. Ele reprezintă pe toate femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţii credincioase în familie şi femei evlavioase în Biserică, pentru a fi purtătoare de valori ale credinţei, deoarece aromatele de mare preţ pe care femeile credincioase le aduc lui Hristos sunt bogăţia şi valorile credinţei în Hristos, bogăţia spiritualităţii sau a legăturii omului cu Dumnezeu, adică darurile Duhului Sfânt primite ca arvună a bunătăţilor veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.

Femeile mironosiţe reprezintă şi pe acele femei care au devenit, prin lacrimi de pocăinţă şi prin multă rugăciune, prin nevoinţă şi prin slujbe dis-de-dimineaţă în biserică, maici monahii sau călugăriţe născătoare de virtuţi sfinte ale credinţei creştine: evlavia, smerenia, ascultarea, bunătatea inimii. Aşadar, ca femei credincioase, femeile mironosiţe reprezintă, în acelaşi timp, mamele şi fetele din familii, maicile şi surorile din mănăstiri. Ele reprezintă, de asemenea, şi pe femeile care sunt milostive cu cei îndoliaţi, cu cei întristaţi, cu cei ce sunt în pragul stricăciunii vieţii din cauza păcatului şi a morţii sau aduc bucurie celor pe care îi ajută. În această privinţă, există azi o mulţime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulţime de profesoare de religie, o mulţime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulţime de femei care lucrează în instituţii de cultură şi de solidaritate socială, purtând în sufletul lor şi arătând în jurul lor lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm de la femeile mironosiţe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credinţa puternică în Învierea Lui şi bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică şi sărbătoare în Biserica Sa, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin!

(cuvânt al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Femeilor Mironosiţe - cea de astăzi, a treia după Sf. Paşti - apărut în ediţia de astăzi a Ziarului Lumina: http://www.ziarullumina.ro/articole;1596;1;56310;0;Femeile-Mironosite---modele-de-curaj-credinta-si-evlavie-in-Biserica*.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Marioara Visan la data de Dum Mai 08, 2011 6:39 am

Multumesc din suflet Raul, am citit si mi-am umplut sufletul de intelepciunea cuvintelor ce le-ai scris aici.
avatar
Marioara Visan

Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 61
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Mai 09, 2011 2:58 am

DAN PETRESCU


Dorinta de schimbare

Orice schimbare în bine a cuiva, cu ajutorul lui Dumnezeu, e o schimbare în bine benefică pentru comunitatea căreia îi aparține și pentru societate în general.
Iar rolul fiecăruia în Biserică este rânduit de Dumnezeu în mod liturgic, unii fiind slujitorii hirotoniți iar alții credincioșii botezați și conduși spre mântuire de către cei rânduiți de Dumnezeu spre a fi episcopi, preoți și diaconi.
Însă toți avem același scop în viață: moștenirea Împărăției lui Dumnezeu, pentru a trăi veșnic împreună cu Hristos Dumnezeu, Cel mort și înviat pentru noi.
Fără moștenirea vieții veșnice nu ne e de folos hirotonirea întru preot, cum nu ne e de folos nici că ne-am botezat și am venit la Biserică. Dacă nu ne-am schimbat viața pentru ca să ne umplem de slava Sa nu am făcut nimic bun cu noi și cu viața noastră.
Și dacă înțelegem profund lucrurile Bisericii nu ne mai e rușine să batem clopotul (pentru că el e o chemare la pocăință), nu ne mai e rușine să postim, să ne închinăm, să venim constant la Biserică, să citim cărți sfinte, să ne spovedim și să ne împărtășim, pentru că am devenit cu totul alții.
Predica in care se vorbește despre Sfintele Femei Mironosițe ne aminteste despre oameni schimbați de întâlnirea lor cu Hristos Dumnezeu.
Pentru că pe fiecare zi ne schimbăm în Biserică, suntem alții, dacă dorim noutatea mântuirii în ființa noastră.
Și prin această experimentare a vieții bisericești înțelegem cu toții cât de tainică și de anevoioasă e mântuirea dar, în primul rând, că ea, mântuirea noastră, e o umplere de viața lui Dumnezeu, e o schimbare a noastră de către Dumnezeu și care este foarte subtilă, pe măsura deschiderii, a înaintării noastre în cunoașterea și iubirea Lui.
Iar dacă trecem de la ceea ce se vede la ceea ce nu se vede în Biserică, dar care ne umple de pace, de bucurie, de mirul frumuseții lui Dumnezeu, atunci învățăm să cinstim toată această iconografie a vieții bisericești care ne conduce la o viață sfântă în comuniune cu Dumnezeu.
Fiindcă ceea ce ne conduce spre El e dragostea de a-L cunoaște și mai mult și cunoașterea Lui și mai mare ne umple de o tot mai profundă atenție vizavi de Biserica Sa și de toți oamenii.
Iar mirul care contează și despre care vorbește în profunzime duminica de astăzi e tocmai aducerea noastră integrală lui Dumnezeu, pentru ca El să ne înfrumusețeze cu frumusețea Sa cea veșnică.
Dar pentru a ajunge la starea duhovnicească a umplerii de frumusețea Lui trebuie să începem cu iubirea față de viața și slujbele Bisericii, cu atenția la confrații noștri, cu grija față de curăția și dreptatea gândurilor, a sentimentelor și a intențiilor noastre.
De aici trebuie să pornim: de la a vinde ceea ce e rău în noi, de la a ne depărta de patimi, pentru a cumpăra ceea ce e bun, adică pentru a face fapte frumoase în viața noastră.
Iar dacă aruncăm răul din noi și ne umplem de faptele luminii Sale, Îl vom vedea pe Cel înviat a treia zi din morți, Care ne va chema să moștenim Împărăția Sa cea veșnică. Amin!
Dan Petrescu

Libertatea de a crede

Din nefericire, apropierea noastra de persoane, se face mai mult datorita mintii si mai putin trairii. Marturisesc ca nu mi-am facut pentru ca au corespuns unui tipar mental, pentru ca au raspuns pozitiv unui set de intrebari, considerate relevante pentru a da curs unei prietenii. Nici nu i-am intrebat daca vor sa fie prietenii mei. Am discutat cu ei, ne-am tot intalnit, ne-am impartasit dureri si bucurii, si asa ne-am legat viata unii de altii.
Iar atunci cand m-am indragostit nu am facut-o pe baza unor certitudini intelectuale. Pur si simplu am simtit ca din multimea cunoscutilor, o persoana trebuie iubita altfel de mine. Nu m-am intrebat cati ani are, cu ce se ocupa, din ce familie provine, etc. As spune ca inima i-a luat-o inainte mintii. Si bine a facut. Dar a fost minunat ca mi s-a si raspuns.
Tot asa am ajuns si la credinta in Dumnezeu. Nu datorita unor principii teoretice, nu pentru ca o institutie mi-a garantat existenta Lui, ci pentru ca El a dat nastere in mine la incredere. A crede in Dumnezeu nu inseamna a te lasa convins de o suma de informatii.
Va indemn sa va incredeti in cuvintele lui Hristos si veti simti cum se naste in voi dragostea pentru El. Iar cand veti ajunge la aceasta , veti cauta clipa de clipa sa va daruiti mai mult, deoarece dragostea nu are sfarsit.
Dan Petrescu
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 377
Data de inscriere : 16/03/2011
Localizare : IAŞI

http://www.universulprieteniei.org

Sus In jos

Duminica Slăbănogului

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Mai 14, 2011 11:54 pm

Hristos vindecă şi ridică pe cel bolnav şi păcătos



Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)



Ioan 5, 1-15: "În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi, ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi, îndată, omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos."


Perioada care urmează sărbătorii Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată că în Iisus Hristos se află izvorul vieţii şi al sănătăţii, izvorul milostivirii şi al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea păcatului şi al pregustării vieţii veşnice încă din lumea aceasta ca arvună prin întâlnirea şi împărtăşirea cu El. De aceea, în Evanghelia duminicii a doua după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Tomii, Hristos Domnul vindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i: "Nu fi necredincios, ci credincios!" (Ioan 20, 27). Apoi în Evanghelia Duminicii Mironosiţelor vindecă pe femeile mironosiţe de teamă zicându-le: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 28, 9-10). Iar în Evanghelia acestei duminici, numită Duminica Slăbănogului, vedem că Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum în Evanghelia Duminicii Samarinencii Hristos Domnul vindecă pe o femeie de iubirea ei nestatornică, iar în Evanghelia duminicii a şasea după Paşti sau Duminica Orbului, vindecă pe un om de orbire fizică sau trupească.

Aceste vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată puterea Lui dumnezeiască, dar şi multa Lui iubire milostivă faţă de oameni, dorinţa Lui de a-i ridica din păcat şi din boală, de a-i vindeca sufleteşte şi trupeşte, pentru că păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după sine şi boli ale trupului, deşi aceasta nu este o regulă strictă. Adică sunt oameni bolnavi care suferă nu ca urmare a păcatelor proprii, ci ca urmare a unei pedagogii divine, după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre orbul din naştere care nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb, pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu. (cf. Ioan 9, 3)

Mântuitorul Hristos - duhovnicul şi doctorul sufletelor noastre


În Evanghelia de astăzi se vede totuşi o legătură între păcat şi boală, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o aminteşte celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic şi doctor de suflete, întrucât doreşte să salveze, să ridice, să recupereze pe cel păcătos, fără să-l umilească. El nu îl ceartă pe cel bolnav, ci îl sfătuieşte după ce l-a vindecat: "Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti pentru ca să nu-ţi fie ţie mai rău" (Ioan 5,14). Totuşi, Hristos Domnul nu îi dă acest sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar faţă în faţă cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidenţialitate între doctorul-duhovnic şi pacientul-penitent. Vedem aici modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, şi penitentul sau omul care se pocăieşte pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat şi de boală. Această putere vindecătoare, milostivă şi smerită a Mântuitorului Iisus Hristos este scoasă în evidenţă de către Biserică în perioada dintre Sărbătoarea Învierii Domnului, adică a ridicării Sale din morţi, şi Sărbătoarea Înălţării Sale la cer, pentru a ne arăta că Hristos înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moarte, din moartea sufletească a păcatului şi din moartea fizică a trupului, ca apoi să ne înalţe la ceruri în slava şi iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, toată perioada aceasta este o pedagogie de însănătoşire a sufletului şi de înălţare a lui în lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.


Dumnezeu vine în ajutorul celui bolnav şi singur


În Evanghelia de astăzi se vede că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda pentru a vindeca un om bolnav de treizeci şi opt de ani, care aştepta milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune în Evanghelie pentru care păcat al său suferea el atât de mult. Vedem însă că la suferinţa acestui om bolnav se mai adaugă şi singurătatea sa, întrucât nimeni dintre cei prezenţi acolo nu-l ajuta. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă "casa milei" sau "casa îndurării", mărturiseşte el însuşi singurătatea sa trăită ca totală neajutorare. Când Iisus îl întreabă: "Vrei să te vindeci?", el îi răspunde: "Nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, şi totdeauna altul o ia înaintea mea până când ajung eu", adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Treizeci şi opt de ani de suferinţă cauzată de boală, la care se adaugă o cruntă singurătate, chiar dacă multă lume se afla în jurul lui. Omul acesta nu era singur într-o singurătate de pustie, ci singur într-o mulţime de oameni! Slăbănogul de la Vitezda nu trăia departe de oameni, nici nu era izolat în casă, ci el se afla printre mulţi bolnavi însoţiţi de prieteni sau de membri ai familiei lor, care erau sănătoşi, dar fiecare dintre aceştia se ocupa doar de bolnavul lui, iar, îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa de vreun bolnav care nu are pe nimeni să-l ajute. Treizeci şi opt de ani de suferinţă, treizeci şi opt de ani de răbdare, treizeci şi opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci şi opt de ani de singurătate au brăzdat viaţa chinuită de boală a acestui om paralizat, care aştepta tulburarea apei de către înger! Într-o mulţime de oameni, el aştepta mereu un singur om mai milostiv sau omenos care să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca. Erau mulţi oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârşire omenia din ei. Deşi aceştia erau mulţi, formau împreună un pustiu spiritual, pentru că egoismul le-a pustiit sufletele.


Răbdarea desăvârşită, smerenia adâncă şi speranţa neîntreruptă aduc izbăvirea


Spre acest om paralizat şi singur care nu avea pe nimeni ca să-l ajute a venit Însuşi Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din ceruri pentru mântuirea oamenilor. Se pare că acest bolnav de treizeci şi opt de ani de suferinţă era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boală încă înainte de naşterea sau venirea lui Hristos în lume. Întrucât acest bolnav aştepta întru răbdare desăvârşită şi întru speranţă neîntreruptă momentul în care ar putea fi vindecat şi el, cu toate că nu se găsea un om care să-l ajute, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca să-l ajute. Iisus cunoştea bine îndelunga suferinţă a slăbănogului, dar şi multa lui pocăinţă pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire şi multa lui speranţă fără întrerupere. Când slăbănogul i-a spus lui Iisus: "Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare" (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decât a dat o explicaţie. Acum, el simte că a venit lângă el omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger. Însă, îndată va constata că omul de lângă el nu venise ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci să-l vindece direct prin cuvânt, zicându-i: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, Cool. Plin de credinţă, verificată prin suferinţă, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, a luat aşternutul pe care stătea şi a început să umble. Între timp însă, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", nu a mai rămas acolo unde a săvârşit vindecarea, ci S-a dus în altă parte, şi anume la templu.

Binele trebuie săvârşit în orice timp


Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost săvârşită de Iisus într-o zi de sâmbătă. Ea a adus bucurie multă celui ce suferea, dar i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni. Aceştia l-au mustrat pe omul vindecat, întrucât a fost vindecat în zi de sâmbătă, însă el, recunoscător faţă de cel ce l-a vindecat, a explicat: "Cel ce m-a vindecat mi-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, 11). Ei l-au întrebat: "Cine este acela?" Dar slăbănogul nu a ştiut să răspundă cine este omul care l-a vindecat.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că cei care invidiau pe Iisus nu erau deranjaţi atât de mult de faptul că un om paralizat a fost vindecat în zi de sâmbătă, cât de faptul că Iisus a săvârşit minunea vindecării. Invidia lor ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei i-a făcut pe ei nemulţumiţi de vindecarea slăbănogului.

Oricum, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că tot timpul trebuie să săvârşim binele, atât în zi de lucru, cât şi în zi de sărbătoare. Să arătăm oricând iubire milostivă şi ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi şi celor singuri. De ce? Pentru că oricând arătăm milostivire şi bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv şi bun. Iubirea milostivă şi smerită a oamenilor faţă de semenii lor aflaţi în dificultate este semnul că iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni lucrează prin cei care îi ajută pe alţii.


Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru darurile primite


Evanghelia ne mai arată încă o virtute a acestui om care s-a pocăit prin suferinţă, şi anume recunoştinţa sa, mulţumirea adusă lui Dumnezeu. El nu ştia cum se numea omul care i-a zis: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", dar a simţit că vindecarea lui s-a făcut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, îndată ce s-a vindecat şi a putut umbla, el a mers la templu să mulţumească lui Dumnezeu pentru vindecare, să-I arate recunoştinţă sau mulţumire, chiar dacă nu ştia cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, în templu, l-a întâlnit pe Cel care l-a vindecat. Însă Acesta îi spune acum: "Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău" (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care fusese vindecat a înţeles că Cel care l-a vindecat era Iisus din Nazaret.

După ce a aflat cine l-a vindecat, el a ieşit din templu şi a mărturisit în faţa iudeilor pe Cel care l-a vindecat. Vedem aici recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi curajul lui de-a mărturisi puterea vindecătoare a lui Iisus. Cu alte cuvinte, acest om paralizat după ce a fost vindecat devine nu numai recunoscător faţă de Dumnezeu, ci şi un mărturisitor al lui Iisus Hristos şi al puterii Lui dumnezeieşti prin care săvârşeşte minunile.


Scăldătoarea Vitezda, prefigurarea mântuirii prin lucrarea Bisericii


Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că îngerul care tulbura apa şi făcea ca primul om care se arunca în scăldătoare să fie vindecat era o prefigurare a Tainei Botezului; cu deosebirea însă că în Vechiul Testament harul era dat în arvună, nu în plinătate, pe când, în Biserica lui Hristos, harul iertării şi al vindecării de păcate şi boli este dăruit în plinătate. Atunci se vindeca numai primul care intra în scăldătoare, acum se vindecă toţi care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului. Ei se vindecă de boala păcatului strămoşesc, de toate păcatele şi de toate bolile sufleteşti şi trupeşti dacă au credinţă puternică. Biserica este noua Vitezdă, spaţiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător şi mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinţei şi a Sfântului Maslu, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel răstignit şi înviat plin de harul Preasfintei Treimi.

Evanghelia de azi ne arată că este o legătură între păcat şi boală, dar şi o legătură între suferinţă şi pocăinţă. Îndelunga suferinţă a omului paralizat s-a transformat în stare de pocăinţă, din care izvora smerită răbdare unită cu nădejde multă. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa: Comentariu la Evanghelia după Ioan, spune că acest om bolnav, adică paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani, ci suferă întru răbdare unită cu nădejde. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui şi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu, iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui ca virtute sau lumină a sufletului, adică suferinţă transformată în pocăinţă.


Suferinţa trupului poate schimba şi însănătoşi sufletul omului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii


De la acest slăbănog sau paralizat învăţăm că putem schimba suferinţa adusă de boală în pocăinţă pentru păcate. Cunoscând că în omul paralizat s-a făcut această transformare spirituală a suferinţei în pocăinţă, Mântuitorul Iisus Hristos S-a dus personal la scăldătoarea Vitezda ca să vindece pe acest om care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni. Iar după ce bolnavul a fost vindecat, vedem recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi faţă de omul Iisus Hristos, după ce a trecut prin multă suferinţă, şi a arătat smerenie şi speranţă întru răbdare. Nu toţi oamenii au aceeaşi putere de a răbda sau de a suferi întru smerenie, însă acest păcătos, care s-a pocăit prin suferinţă, a fost ales de Hristos Domnul să ne arate că omul bolnav se poate folosi de o suferinţă a trupului pentru a dobândi o stare de sănătate a sufletului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii. Şi chiar dacă omul bolnav nu dobândeşte imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică se poate mântui.

Să ne rugăm Domnului Hristos să ajute pe toţi cei care suferă să transforme suferinţa bolii lor în pocăinţă, iar dacă n-au săvârşit păcate grave, să transforme suferinţa lor în speranţă, ca apoi să simtă bucuria vindecării, ridicării şi a întâlnirii lor cu Hristos Cel înviat, Duhovnicul şi Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

(cuvânt al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Slăbănogului - cea de astăzi, a patra după Sf. Paşti - apărut în ediţia de astăzi a Ziarului Lumina: http://www.ziarullumina.ro/articole;1603;1;56631;0;Hristos-vindeca-si-ridica-pe-cel-bolnav-si-pacatos*.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

poezie de George Lesnea (1902-1979)

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Mai 15, 2011 10:32 pm

Nu pot s-ajung


Nu pot s-ajung la Tine, Doamne,
Dar ştiu c-auzi cum gem, cum plâng,
Cum fură primăveri şi toamne
Eu sub lumina Ta mă sting.


Stând lângă viforul răscrucii,
Nu ştiu cu sufletul mei ce-i -
Sunt hoţul cel din dreapta crucii
Sau hoţul cel din stânga ei.

(George Lesnea)
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Duminica Pogorârii Sf. Duh (a Rusaliilor)

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Iun 11, 2011 11:52 pm

Duhul Sfânt constituie şi sfinţeşte Biserica lui Hristos


† Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Duminica a opta după Paşti (a Rusaliilor) Ioan 7, 37-53; 8,12


"În ziua cea de pe urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit lor Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii."

Atât Apostolul, cât şi Evanghelia care se citesc la această sărbătoare ne arată lucrarea Duhului Sfânt în lume. Apostolul ni-L prezintă pe Duhul Sfânt în forma unor limbi ca de foc. Evanghelia ne arată, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, că Duhul Sfânt este apa cea vie.

Duhul Sfânt nu anulează identitatea omului, ci o luminează şi o îmbogăţeşte

Apostolul zilei este o lectură din cartea Faptele Apostolilor, care descrie evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt ca un vuiet de suflare de vânt peste ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adunaţi laolaltă în Ierusalim (Fapte 2, 2). În limba ebraică acelaşi cuvânt ruah înseamnă duh şi vânt. Duhul Sfânt vine din cer ca un vuiet mare de vânt şi apare deasupra capului fiecăruia dintre ucenici în limbi ca de foc. Duhul Sfânt vine peste fiecare dintre ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos când ei se aflau adunaţi laolaltă, întrucât El sfinţeşte pe fiecare om în parte şi pe toţi laolaltă, adică sfinţeşte persoane adunate în comunitate şi pentru comuniune. El sfinţeşte persoane distincte şi le pune în comuniune şi conlucrare. Duhul Sfânt nu anulează identitatea sau personalitatea omului, ci o luminează şi o îmbogăţeşte, astfel încât fiecare persoană umană, prin lucrarea Duhului Sfânt, se pune într-o legătură tainică de viaţă sfântă cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi şi cu persoanele umane care mărturisesc aceeaşi credinţă, formând astfel Biserica lui Hristos, plină de harul Preasfintei Treimi (cf. II Corinteni 13, 13). De aceea, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenicii Domnului se săvârşeşte şi botezul în apă şi în Duh al primilor creştini (cf. Fapte 2, 38-41). Cine se botează în apă şi în Duh, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, începe o relaţie şi o viaţă nouă, de comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos.

Duhul Sfânt Se coboară în formă de limbi ca de foc şi pentru a arăta că "focul" harului este curăţitor de păcate, după cum focul fizic este curăţitor de rugină. Când metalele sunt ţinute mai mult timp în foc, rugina, praful sau zgura de pe ele se curăţă, iar ele devin incandescente sau luminoase, şi nu mai sunt rigide, ci devin flexibile, pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o înainte. Deci, Duhul Sfânt, asemenea focului material pe care îl cunoaştem noi, curăţeşte duhovniceşte pe om de rugina sau zgura păcatului, adică de toată necurăţia sufletului şi a trupului. În acelaşi timp, Sfântul Duh transformă sufletul omului întunecat şi opac din cauza păcatului, în suflet bun şi luminat. De aceea, Botezul în apă şi în Duh Sfânt mai este numit şi Sfânta luminare. Totodată, Duhul Sfânt, ca şi focul, nu doar curăţeşte sufletul de necurăţie, ci şi încălzeşte viaţa spirituală a sufletului răcit din cauza patimilor egoiste, iar această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în lacrimile pocăinţei şi în dorinţa de o viaţă nouă. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că primele semne clare ale prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt în omul credincios sunt smerenia şi pocăinţa, iar lacrimile pocăinţei arată că Duhul Sfânt curăţeşte pe om de păcat şi în acelaşi timp face roditoare credinţa în el asemenea apei care udă un pământ uscat şi-l face roditor (Sfântul Efrem Sirul). În lacrimile fierbinţi ale pocăinţei se vede legătura duhovnicească dintre Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan, care prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind "apa cea vie", şi scrierile Sfântului Evanghelist Luca (Faptele Apostolilor), care prezintă pe Duhul Sfânt ca "foc" curăţitor, încălzitor şi luminător. În lacrimile pocăinţei, "focul" regretului sau al căinţei, pentru păcatele săvârşite şi pentru că am supărat pe Dumnezeu, se transformă în "apa cea vie", adică în lucrarea harului care spală păcatele omului prin pocăinţă, şi devine izvor de sfinţenie şi de fapte bune.

Duhul Sfânt confirmă şi cultivă viaţa adevărată a creştinului sau comuniunea lui de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii

Duhul Sfânt, a treia Persoană din Sfânta Treime, nu are chip. El nu Se arată în formă de om, ci El se arată fie ca foc luminător, încălzitor şi curăţitor, fie ca apă vie care dă viaţă. De ce Duhul Sfânt Se prezintă astfel şi nu ia chip de om după cum a luat Fiul lui Dumnezeu? Pentru că Duhul Sfânt nu concurează pe Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. El nu concurează pe Fiul şi nici nu-L completează pe Fiul, ci-L confirmă şi-L comunică oamenilor pe Fiul, ca Fiul să locuiască în ei, să devină Viaţa vieţii lor, mai ales prin împărtăşirea lor cu Hristos prin Sfintele Taine ale Bisericii (cf. Ioan 6, 54-57). Întrucât Duhul Sfânt cercetează adâncurile lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 2, 10), lucrarea Sa nu este una care se impune din exterior, ci una care se propune din interior, una de intimitate, de modelare a sufletului omului. El nu Se arată în faţa omului, ci locuieşte tainic sau mistic în sufletul omului, îl inspiră, fără să-l constrângă, pentru ca omul, în mod liber, să gândească şi să trăiască asemenea lui Hristos. Deci Duhul Sfânt lucrează tainic sau discret în om, respectând libertatea omului de a se întoarce sau nu spre Dumnezeu Tatăl şi de a împlini sau nu voia Fiului lui Dumnezeu, a lui Hristos, descoperită sau arătată în Sfânta Sa Evanghelie. Aşadar, Duhul Sfânt este Duhul libertăţii, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, când zice: "unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (II Corinteni 3, 17). Duhul Sfânt nu apare în mod vizibil în faţa omului, ca să nu facă presiune asupra acestuia, ci El vine tainic în sufletul omului şi-l inspiră să rostească un cuvânt folositor, să împlinească o lucrare bună, şi mai ales să cultive prin rugăciune o permanentă legătură de iubire duhovnicească cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni. Duhul Sfânt este în acelaşi timp Duhul libertăţii şi Duhul comuniunii sau al unităţii. El respectă libertatea noastră atât de mult, încât noi putem asculta glasul Lui tainic sau putem să-L ignorăm. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: "nu stingeţi Duhul" (I Tesaloniceni 5, 19). Concret, omul poate stinge lucrarea Duhului în el prin necredinţă, nepăsare şi nelucrare. Duhul Sfânt este Duhul comuniunii, deoarece adună laolaltă pe cei înstrăinaţi sau diferiţi unul de altul. Duhul Sfânt cheamă la unitate sau comuniune diversitatea darurilor din umanitate şi din natură (creaţie). El distribuie sau împarte darurile lui Dumnezeu pentru ca oamenii să le cunoască, să le cultive şi apoi să le adune laolaltă ca pe o ofrandă de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu-Dăruitorul. Duhul Sfânt nu Se arată în chip de om, dar doreşte să facă din fiecare om credincios un chip al lui Hristos Dumnezeu-Omul. Iar cea mai frumoasă rodire a acestei lucrări a Duhului Sfânt în oameni sunt Sfinţii Bisericii. De aceea, în Ortodoxie prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este Duminica Tuturor Sfinţilor pe care Duhul Sfânt i-a ajutat ca să devină părtaşi ai sfinţeniei şi bunătăţii lui Hristos Cel Unul Sfânt, Dumnezeu-Omul.

"Arhitectul Bisericii" şi "Plugarul firii omeneşti"

Prin harul Sfântului Botez, care a fost săvârşit îndată după Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli (cf. Fapte 2, 38-41), Duhul Sfânt adună laolaltă în iubirea Preasfintei Treimi persoane şi popoare diferite. Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt "Arhitectul Bisericii", întrucât El zideşte din interior, din sufletul omului, templul lui Dumnezeu în om, adică realizează sălăşluirea harului Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos, formată din neamuri de limbi diferite, cărora li s-a binevestit în limba lor maternă "focul" iubirii lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ca înnoitor şi sfinţitor al vieţii creştinului, Duhul Sfânt a fost numit şi "Plugarul firii omeneşti" (Sfântul Ioan Gură de Aur). El arde spinii păcatului şi potoleşte seceta sufletului arid, prin apa Botezului şi prin lacrimile pocăinţei, pentru a cultiva apoi virtuţile sfinte ale vieţii creştine. De aceea, cântăm adesea în Biserică: prin Duhul Sfânt tot sufletul viază şi întru curăţie se înalţă (Antifonul I, glasul 4). Duhul Sfânt ridică pe cei căzuţi, luminează pe cei întunecaţi de păcate şi eliberează pe cei robiţi de patimi. Deci Duhul Sfânt înnoieşte şi sfinţeşte viaţa omului. Roadele lucrării Sale în viaţa oamenilor sunt aceste virtuţi: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia" (Galateni 5, 22-23). Duhul Sfânt luminează mintea omului ca să înţeleagă Sfintele Scripturi şi încălzeşte inima lui ca să se roage mai fierbinte. Când nu ştim sau nu putem să ne rugăm cum trebuie, Duhul Se roagă în noi cu suspine negrăite (cf. Romani 8, 26), şi strigă Avva, Părinte (Galateni 4,6) ca să iubim mai mult pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Iar întrucât noi, creştinii, suntem botezaţi în Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul, îndrăznim să-L numim pe Dumnezeu Cel din ceruri Tatăl nostru, mărturisind astfel că suntem fiii Lui, înfiaţi prin harul Sfântului Duh ca urmare a credinţei noastre în Dumnezeu-Fiul, în Iisus Hristos. Duhul Sfânt este apa cea vie, ne spune Evanghelia, pentru că El, prin Botez şi prin Pocăinţă, ne înviază în lumea aceasta din moartea păcatului, iar la învierea cea de obşte ne ridică din stricăciune (cf. Iezechiel 37, 5-6). Duhul Sfânt dăruieşte viaţă la toată făptura. El dăruieşte viaţă vegetală şi viaţă animală: "Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce" (Psalmul 103, 30-31). Însă oamenilor creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi botezaţi în numele Sfintei Treimi, Duhul Sfânt le dăruieşte nu numai existenţa biologică sau viaţa pământească trecătoare, ci şi viaţa spirituală sau viaţa cerească netrecătoare, în bucuria şi slava Preasfintei Treimi.

Prin lucrarea Duhului Sfânt se constituie Biserica instituită de Mântuitorul Iisus Hristos

Când coboară la Cincizecime peste Sfinţii Ucenici şi Apostoli ai lui Hristos, Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos, care se extinde apoi prin Botezul oamenilor din neamuri diferite. Cum constituie Duhul Sfânt Biserica lui Hristos, dacă Hristos este Capul şi temelia Bisericii? Deoarece în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, firea divină s-a unit cu firea umană prin lucrarea Duhului Sfânt (cf. Luca 7, 35), tot prin lucrarea Duhului Sfânt viaţa divino-umană a lui Hristos, Capul-Bisericii, se împărtăşeşte sau se extinde acum în toţi oamenii care cred în Hristos şi astfel se constituie Biserica lui Hristos. Prin urmare, taina Bisericii aceasta este: viaţa lui Hristos Cel Răstignit, Înviat şi Înălţat la ceruri, adică în slava Preasfintei Treimi, se dăruieşte acum oamenilor, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca oamenii să poată participa la viaţa şi bucuria veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Din acest motiv, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe nu încep cu rugăciunea Tatăl nostru, ci cu o rugăciune adresată Sfântului Duh: "Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre". Îndată după această rugăciune adresată Duhului Sfânt, spunem "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi", după care rostim rugăciunea Preasfântă Treime. Aceasta înseamnă că numai prin harul Duhului Sfânt prezent în noi ne putem uni cu Preasfânta Treime. Iar după ce am rostit rugăciunea Preasfântă Treime, spunem şi rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că suntem fii ai lui Dumnezeu Tatăl înfiaţi de Duhul Sfânt prin harul Botezului care ne uneşte cu Hristos, Dumnezeu-Fiul. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Pogorârea Duhului Sfânt urmează după Înălţarea întru slavă a lui Hristos la ceruri, pentru că Hristos Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl, când a înălţat pe tronul împărătesc al Preasfintei Treimi firea Sa umană înnoită şi sfinţită prin Răstignire, Moarte şi Înviere, ca să ne dăruiască nouă oamenilor viaţa Sa cerească şi preaslăvită. Deci, Duhul Sfânt Mângâietorul şi Sfinţitorul vine în lume ca să constituie Biserica lui Hristos, întemeiată de El prin Întruparea şi lucrarea Sa mântuitoare şi să sfinţească pe cei care cred în Hristos şi-L iubesc pe El, ca să-i facă părtaşi ai vieţii Lui preaslăvite în iubirea Preasfintei Treimi.

Să mulţumim lui Dumnezeu-Tatăl pentru iubirea Sa milostivă arătată oamenilor prin Domnul nostru Iisus Hristos şi împărtăşită nouă prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică! În încheiere, mai observăm că în această zi de Rusalii se aduc în biserică pentru binecuvântare frunze de tei sau de nuc, întrucât ele ne amintesc simbolic de limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să bine-vestească Evanghelia Sa în limbi diferite, adică la neamuri sau popoare diferite, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim. Prezenţa acestor multe frunze la sărbătoarea Rusaliilor ne îndeamnă să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să păzească Biserica Sa cea una sfântă alcătuită din persoane şi popoare diferite şi să binecuvânteze cu harul Său întreaga natură sau creaţie, spre slava Preasfintei Treimi şi spre dobândirea vieţii veşnice. Amin!

(cuvânt al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Pogorârii Sfântului Duh - cea de astăzi, a opta după Sf. Paşti - apărut în ediţia de astăzi a Ziarului Lumina:
http://www.ziarullumina.ro/articole;1631;1;58177;0;Duhul-Sfant-constituie-si-sfinteste-Biserica-lui-Hristos-*.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Parintele Arsenie Boca mentorul meu

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Dum Iun 12, 2011 2:49 am

[img][/img]
Minuni la parastasul parintelui Arsenie Boca

Pe 28 noiembrie 2010, Biserica Ortodoxa Romana a randuit sa se oficieze la Manastirea Prislop, aflata in imediata apropiere a muntilor Retezat, parastasul parintelui Arsenie Boca, prilejuit si de faptul ca se implineau 100 ani de la nasterea parintelui.Ca de obicei la manastirea Prislop s-au adunat mii de pelerini din intreaga tara,multi dintre ei pentru faptul ca parintele a fost grabnic ajutator la suferintele lor si le-a ascultat rugacinile spuse dealungul anilor la mormantul lui... alti sa-si vindece neputintele cu prilejul acestui parastas... alti din dragoste si respect pentru parinte... categorie printre care vreau sa cred ca ma numar si eu, care ajungeam la mormantul parintelui pentru a castiga cateva clipe de liniste sufleteasca de la cel pe care il consider aproape de sufletul meu.Era pentru a treia oare cand Dumnezeu imi calauzea pasii la manastirea Prislop. De data aceasta impreuna cu gandurile bune si rugaciuni am dus la mormantul parintelui un vas care continea tufanele prospat inflorite.Ajugand tarziu in noapte... cam la 2 ceasuri dupa miezul noptii, pentru a gasi un loc de parcare cat mai aproape de manastire, m-am indreptat cu multa dragoste spre mormantul parintelui, unde am aprins lumanari si am pus vasul cu flori langa crucea parintelui, impreuna cu o rugacine pentru odihna vesnica. Am mai ramas cateva minute alaturi de alti pelerini, ceva mai vrednici decat mine, care cantau cantece religioase sau colinde si spuneau ragaciuni catre Domnul, apoi m-am indreptat catre biserica manastiri, spre reculegere si inchinaciune la icoanele din interior.Desi veneam a treia oara la manastirea Prislop, din diferite motive nu reusisem sa patrund in interiorul batranei si micutei biserici in care se oficiaza slujbele religioase. Spre dezamagirea mea, probabil din motive de securitate... desi se luasera o serie de masuri suplimentare pentru ca evenimentul sa se desfasoare fara incidente, pe langa politie fiind angajata si o firma de securitate...Lacasul Domnului era incuiat. Am mai ramas cateva minute in apropierea biserici, timp in care am luat o sticla cu apa sfintita, m-am retras vreo 2-3 ore in masina cu care venisem, pentru a ma incalzi de temp[eratura destul de scazuta a diminetii, specifica zonelor intramontane in aceasta perioada. pe la 7, 30 cand consideram ca trebuie sa inceapa slujba de dimineata, m-am intors in curtea manastirii, sperand sa asist la slujba in biserica.Spre dezamagirea mea, alti pelerini fusesera mai vrednici ca mine si uitand de cele sfinte se calcau in picioare pentru a intra in biserica. In curte deja maicutele si preotii incepusera activitatea ecumenica... Maicutele primeau acatistele de la enoriasi, iar un grup de preoti faceau sluja cuvenita pentru Taina Sfantului Maslu.Deodata pe langa mine a trecut o femeie care avea un comportament ciudat cu sunete si miscari necontrolate nespecifice unui om normal. Lumea din jurul ei o priveau se inchinau si apoi o ignorau...lucru pe care recunosc ca l-am facut si eu, desi in gand mi-am zis ca este posedata de un diavol.M-am asezat la coada care se formase pentru intrarea in biserica seperand sa ii vad interiorul si sa ma incain la iconostas. Desi in usa bisericii erau trei oameni de la firma de paza care incercau cu mari eforturi sa faca ordine... eforturile lor erau zadarnice. M-am hotarat sa-i sprijin incercand mai mult cu propavaduirea celor sfinte, apeland la iubirea aproapelui si mai putin la forta.Cu ajutorul Domnului oamenii s-au mai domolit olecuta, dar aceasta liniste era stricata chiar de anumite fete bisericesti care incalcau ordinea incercand sa introduca peste rand rude, prieteni sau cunoscuti. Situatia s-a mai limpezit in momentul in care au sosit inaltele fete bisericesti care trebuiau sa oficieze Liturghia si slujba de pomenire a parintelui.. si o parte au plecat sa-i vada si sa primeasca binecuvantarea.In acest moment de relativa acalmie, oameni de la firma de paza, drept multumire ca i-am ajutat mi-au facut invitatia sa intru in biserica, banuind ca imi doresc acest lucru.Am rezistat tentatiei si am refuzat considerand ca nu respectasem regula de a intra conform randului si m-am indreptat spre locul special amenajat unde urma sa se desfasoare liturghia oficiata de inaltele fete bisericesti in frunte cu IPS Gurie.Cunosteam ca la strana va fi corul maicutelor de la singura scoala de cantarete din Romania, care exista la manastirea Prislop, ocazie cu care am simtit ca aud glasul ingerilor din Cer. Vremea devenise tot mai friguroasa si in timpul liturghiei, dupa o noapte senina au aparut primi fulgi de zapada.Frigul patrunzator si faptul ca multimea se adunase in jurul celor care oficiau slujba, m-au indemnat sa incerc sa ajung in interiorul biserici sa-i vad interiorul si macar pentru cateva minute sa ma incalzesc. Mi-am propus sa fac acest lucru dupa ce se va citii Evanghelia si se va iesi cu Sfintele daruri.M-am dus spre intrarea biserici care era la doi pasi de locul in care se oficia Liturghia, dar era inca rand la intrare insa ceva mai ordonat si linistit. M-am asezat la rand si am ascultat in paralel desfasurarea Liturghiei.Incet-incet am ajuns la intrare, dar cum se terminase slujba, s-a creat din nou animozitate deoarece au venit sa intre in biserica enoriasii care vroiau sa se impartaseasca. Printre ei ne-am strecurat si noi cei care eram deja in fata. In momentul in care mai aveam cca 2 m pana la iconostas, in spatele meu tinand o lumanare in mana a inceput sa se manifeste la fel ca in curtea manastirii... femeia pe care o vazusem ceva mai devreme.De regula sunt un om care incerc sa nu-i derajez pe cei din jurul meu sau sa ies in evidenta. Dar in aceea clipa Dumnezeu m-a luminat sa ma intorc si sa fac cruce cu palma asupra capului femeii. In urmatoarea clipa femeia a inceput sa se agite si mai tare. Eu mi-am amintit de cuvintele adresate de Mantuitor cand a incercat sa-l ispiteasca diavolul... "Inapoia mea satana ca scris este Domnului si Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-i slujesti".Ca prin farmec femeia s-a linistit si a disparut in multime. Eu am continuat lucrul pentru care intrasem in biserica. M-am inchinat la iconostas si la celelalte icoane si m-am grabit sa ies pentru a face loc si celorlalti enoriasi care asteptau la use. Cu trei pasi inainte de a iesi din biserica din randul celor care intrau in biserica, mi-s-a adresat o femeie, care dupa haine am recunoscut-o ca este femeia pe care eu o considerasem posedata. Era total transfigurata.. avea o fata de om linistit complet normal Mi-a zis:- "Va rog sa ma scuzati... ma cheama Maria."Si eu am iesit din biserica un pic bulversat. Mai participasem la alte slujbe unde se oficia Taina Sfantului Maslu.. auzisem glasul diavolului... dar nu vazusem infrangerea lui. Mi-am amintit de spusele Mantuitorului atunci cand Apostoli Il intrebau de ce ei nu pot sa vindece precum o facea El..Si IIsus le-a spus: "Acest neam de diavoli pot fi alungati prin post si rugaciuni" Se pare ca la rugaciunile parintelui Arsenie Boca care dorea sa o ajute pe aceasta femeie care venise aici spre vindecare Dumnezeu m-a folosit drept intermediar, deoarece prin botez toti fiind imbracati In Hristos... poate si pentru faptul ca in acest post al Craciunului imi propusesem sa il tin un post ceva mai strict si rugaciuni mai multe.
Nevrednicul, ticalosul si pacatosul !
Nicu Danut Florin Petrescu
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Mănăstirea Putna

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Iun 20, 2011 12:49 am

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Lun Iun 20, 2011 1:28 am

Raul, te ruga Ramiel de pe Cleopatra să faci postări despre Spititualitate si acolo , la grupul Spiritualitate.ce postezi este interesant și constructiv. cu drag
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Lun Iun 20, 2011 1:30 am

Ramiel o să își facă și el cont aici. și poate o să discutați mai multe pe această temă, el fiind ca și tine absolvent al facultății de Teologie ortodoxă.
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Lun Iun 20, 2011 1:32 am

Toaca - un cantec al lemnului
Toaca este o rugaciune adusa lui Dumnezeu, marcand trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Batuta la diverse ore, toaca puncteaza timpul de peste zi, chemand la rugaciune si slujba. Atat crestinii din lume, cat si calugarii, cunosc sunetul batutului in toaca, ce ii cheama zilnic la rugaciune. Baterea in toaca, inainte de inceputul slujbei, cheama pe toti crestinii in Biserica.

Toaca nu este o creatie pur estetica sau culturala, ci ea este un text liturgic cuprins intr-un act liturgic, este o rugaciune, este un mijloc de inaltare a omului la Dumnezeu, este ceea ce marcheaza trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Cantecul toacei face legatura intre pamant si cer, intre uman si divin, intre ceea ce se cunoaste si ceea ce nu se cunoaste.
Toaca insemna la inceput mijlocul cel mai simplu si mai usor de a chema pe crestini la sfintele slujbe, indeplinind acest rol atunci cand clopotele nu existau inca in cultul crestin. In ritm de toaca si-au potrivit crestinii pasii in primele secole, astfel incat si in Biserica Ortodoxa Romana s-a pastrat acest instrument stravechi, cu bogata semnificatie spirituala.

Ce este toaca si cum se realizeaza aceasta ?

Toaca este un obiect liturgic confectionat, de cele mai multe ori, din lemn. Se vor intalni trei feluri de toaca: toaca mare de lemn (fixa), toaca mica de lemn (mobila) si toaca de metal (tochita, fixa).

Toata este in fapt o bucata de lemn, lunga de doi-trei metri si lata de 20-30 de centimetri. De cele mai multe ori, in capetele toacei de lemn se dau trei-patru gauri circulare, spre o mai buna rezonanta a vibratiilor produse de lovirea cu ciocanelele. Gasita in clopotnite sau in curtile bisericilor, fixata in doua sfori, sau rezemata de tocul usii bisericii, aceasta este batuta la inceputul sfintelor slujbe, sau in cadrul procesiunilor, cu doua ciocanele realizate tot din lemn.

Toaca este uneori confectionata si din metal, aceasta fiind numita mai ales "tochita". Toaca de fier este lucrata din metal, ca o sina mai lata, de cele mai multe ori curbata sau frumos ornata. Toaca de lemn are altaturi de ea doua ciocanele de lemn, pe cand cea de metal are doua ciocanele de metal. Toaca de lemn poate fi fixa sau mobila, pe cand cea de metal este intotdeauna fixa (in clopotnita, in fata bisericii sau intr-o latura a acesteia).
Toaca nu este o simpla scandura, taiata ca o uluca si pusa in biserica, ci ea este un lucru sfintit, un obiect de cult, o rugaciune. Precum icoanele, sculptura bisericeasca si sfintele vestminte nu se fac la intamplare, ci numai dupa un anumit tipic, si cu multa rugaciune, tot asa se face si toaca. Doar cu rugaciune si gand curat se cauta lemnul special ales, lucrandu-se cu migala, spre a fi perfect neted si drept, fara nici un nod pastrat din vechiul copac. Toaca se face, dupa obiceiul pastrat din Traditia crestina, din lemn de paltin sau de cires, pe cand ciocanelele se fac intotdeauna din lemn de esenta tare (corn, salcam, carpen, etc).

Cum a aparut toaca in cultul crestin ?

In perioada persecutiilor impotriva crestinilor, chemarea la sfintele slujbe se facea personal, fiecare chemand pe cei ai sai, la ora si locul hotarat in mod ascuns. Dupa ce persecutiile s-au incheiat, din mila lui Dumnezeu, chemarea la sfintele slujbe a inceput sa se faca prin folosirea anumitor mijloace specifice acestora.
Preluand unele dintre instrumentele evreilor, ca legatura cu neamul lui Hristos, crestinii au intrebuintat, pentru o perioada instrumentul numit "tuba", care era un fel de trambita mai mica. Nefiind chiar odihnitoare, aceasta a fost inlocuita, in scurt timp, cu folosirea ciocanelor de lemn. Cu aceste ciocanele se lovea in usile crestinilor, intr-un ritm odihnitor, la orele sfintelor slujbe. De la bataia in usa fiecaruia s-a ajuns, in chip firesc, la bataia intr-un lemn special lucrat, printre casele crestinilor, sau din turla bisericii. Aceasta avea sa fie numita "toaca".

Toaca folosita de crestini este atestata documentar inca din secolul al IV-lea. Sfantul Sofronie al Ierusalimului, in anul 638, vorbeste despre doua tipuri de toaca, toaca de lemn si toaca de fier, dand toacai si o semnificatie simbolica, de "trambita a ingerilor". In actele celui de-al Saptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, in anul 787, se mentioneaza obiceiul de chemare la Biserica prin lovire cu ciocanul intr-o scandura numita "Sfintele Lemne Sunatoare".

Mitropolitul Varlaam al Moldovei, in Cazania de la 1643, scrie: "Se scula patriarhul de toca si stranse pe toti crestinii." Arhiepiscopul romano-catolic Marcus Bandinus, in anul 1646, consemneaza obiceiul romanilor si al grecilor de inconjurare a bisericii batand toaca.

Bisericile si manastirile ortodoxe de pretutindeni s-au inaltat in sunet de toaca. Astazi, toaca nu mai este singura, ea gasindu-si fratele, clopotul. Pe acesta din urma se pot citi cuvinte ca: "Te chem la rugaciune. Te apar de furtuna." Prin sunetul ei, toaca ne indeamna sa stam treji, sa pazim cetatea duhovniceasca, sufletul. Sa intarim strazile, sa ascutim armele duhovnicesti, credinta, nadejdea, dragostea, postul si rugaciunea.
Parintele Constantin Galeriu, spune: "Toaca se dezavaluie ca o chemare vie la rugaciune, dar si ca un cantec de durere si de bucurie, vestind odata cu baterea cuielor crucii, imnul pascal de Inviere." La prima bataie de toaca incepe si prima bataie a inimii noastre pentru Mantuitorul Hristos. Incepe slujba!

Cum se bate toaca ?

Biserica Ortodoxa pastreaza toaca, folosind-o ca insasi pe o rugaciune curata a naturii, inaltate lui Dumnezeu, printr-o bucata de lemn. Cultul liturgic este punctat de sunetul toacai si a clopotului. Toaca vesteste crestinilor inceputul celor Sapte Laude Bisericesti, al Sfintei Liturghii si al unor Ierurgii. Crestinul, atunci cand loveste lemnul toacai cu ciocanelul de lemn, e dator sa spuna in sine o scurta rugaciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul."

Bataia in toaca se face in mod ritmic si cu multe intorsaturi muzicale, dupa maiestria celui ce o bate. Toaca se bate in mai multe feluri, in mai multe locuri si cu mai multe rosturi. Toaca mica de lemn, numita si "toaca mobila", se bate de obicei inconjurandu-se biserica, pe partea dreapta. In fiecare latura a bisericii se face cate o oprire si trei metanii. Toaca cea mica de lemn se bate si in cadrul tuturor procesiunilor realizate de crestini, fiind folosit un singur ciocanel de lemn.
Toaca mare de lemn, asezata in clopotnita sau in curtea bisericii, se bate singura sau in combinatie cu clopotul. Aceasta se bate cu doua ciocanele de lemn. Toaca de metal, numita "tochita", se bate si aceasta in anumite momente speciale ale slujbei. Unul dintre aceste momente este "Ceea ce esti mai cinstita..." si Axionul, cantat la Sfanta Liturghie.

Toaca de fier se mai bate si la anumite sarbatori mari, ca de exemplu la Inviere, cand se bate impreuna cu clopotele, iar cea de lemn nu se bate.Intre Joia Mare si noaptea Sfintei Invierii, bataia clopotelor este inlocuita cu sunetul lin al toacai, amintind de cuiele care au fost batute in mainile si picioarele Mantuitorului Hristos la Rastiginirea Lui, pe Golgota. Nu numai sunetul aduce aminte de Patimile lui Hristos, ci si simbolistica lemnului este legata de aceasta, amintind de lemnul Sfintei Crucii.
Initial, toaca se batea diferit in manastiri, fata de bisericile din lume. La manastire, toaca se batea pe tot parcursul anului, pe cand in bisericile din lume, sunetul de toaca se auzea numai inaintea Pastelui, din Joia Mare si pana la Inviere, cand nu se mai trageau clopotele. Astazi, si la bisericile din lume toaca rasuna tot anul, impreuna cu clopotele. Toaca nu inlocuieste clopotul, prin urmare ele pot fi folosite in acelasi timp. Astazi, in cele mai multe dintre biserici se obisnuieste baterea acetora in trei stari, adica in mod alternativ: toaca, apoi clopotele, de trei ori fiecare.

Preluat de pe siteul ortodoxie . ro
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Lun Iun 20, 2011 1:37 am

avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Lun Iun 20, 2011 1:41 am

avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Iun 20, 2011 3:51 am

Aha, dar eu nu mai am cont pe Cleopatra. Mi l-am dezactivat de ceva timp. Dacă îşi face cont aici vom mai vb aici, desigur. O seară faină!
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele)

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Iun 24, 2011 7:57 am

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan; pe Sfinţii Zaharia şi Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan; pe Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana şi Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava (Dezlegare la peşte).


Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este atestată încă din secolele IV-V şi a fost instituită, după unii, spre a înlocui unele vechi sărbători păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstiţiului de vară (22-23 iunie). Sărbătoarea de astăzi este închinată Naşterii Înaintemergătorului Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Sfântului Ioan Botezătorul. În afară de această sărbătoare, în calendarul Bisericii noastre mai avem următoarele sărbători închinate Sfântul Ioan: Zămislirea - 23 septembrie; Naşterea - 24 iunie; Soborul - 7 ianuarie; Tăierea capului - 29 august; Prima şi a doua aflare a capului - 24 februarie; A treia aflare a capului - 25 mai.

Evanghelia: „Pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema“
În legătură cu zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Scriptură a Noului Testament relatează acest moment în Evanghelia Sfântului Apostol Luca, în primul capitol de la versetul 5 la 80. De aici aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era fiul preotului Zaharia de la Templu, iar pe mama sa o chema Elisabeta. Naşterea sa a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, în chip minunat, tatălui său, pe când slujea în Templul de la Ierusalim. Deoarece s-a îndoit că va mai putea avea copii la această vârstă înaintată, Zaharia nu a mai putut vorbi până în ziua când, după naşterea fiului său, a fost rugat să scrie pe o tăbliţă care va fi numele copilului, iar el a scris Ioan. Atunci a recăpătat darul vorbirii şi a profeţit în legătură cu misiunea pe care o va avea, de Înaintemergător (Lc. 1, 67-79).

După acest moment, Evanghelistul Luca, în ultimul verset din primul capitol al Evangheliei sale, menţionează: "Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel". Sfântul Ioan a predicat Botezul Pocăinţei, pe malul râului Iordan, în deşert, în al cincisprezecelea an de domnie al lui Tiberiu, împăratul Romei. Rolul Sfântului Ioan este important în iconomia mântuirii, fiind acela de Înaintemergător al Domnului nostru Iisus Hristos, de aceea el este prăznuit mai mult decât alţi sfinţi, pentru că Sfântul Ioan Botezătorul, potrivit Evangheliilor, este "glasul care strigă în pustie", de aceea în iconografia ortodoxă Sfântul Ioan stă de-a stânga Mântuitorului. El este ultimul prooroc al Vechiului Testament şi, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament. Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul mai este cunoscută în tradiţia populară românească şi ca "Sânzienele" sau "Drăgaica".

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1642;1;58874;0;Sinaxar-Nasterea-celui-mai-mare-om.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Sf. Ap. Petru şi Pavel

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mar Iun 28, 2011 10:42 pm

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, doi stâlpi ai Bisericii noastre. Tot astăzi, îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Petru, nepotul unui han tătar (Dezlegare la peşte).

Sfântul Apostol Petru era originar din Betsaida (în Galileea Palestinei). Era fiul lui Iona şi fratele mai mare al Sfântului Apostol Andrei, cel întâi-chemat. Numele său din părinţi era Simon. Căsătorindu-se cu fiica lui Aristobol (fratele Sfântului Apostol Barnaba), s-a mutat în Capernaum, un oraş aşezat pe malul lacului Ghenizaret care era bogat în peşte şi de aici a deprins şi meseria de pescar. Numele de Petru l-a primit de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, care s-a uitat la el şi i-a spus: "Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chefa (ce se tâlcuieşte: Petru)" (Ioan 1, 42). Petru i-a făgăduit Mântuitorului Iisus Hristos că Îl va iubi întotdeauna, dar în timpul patimilor Lui s-a lepădat de trei ori, nerecunoscând în faţa gărzilor că îl cunoaşte pe Domnul Iisus Hristos. Imediat s-a căit de fapta sa şi a început să plângă amar. Iisus a prezis dinainte că Petru se va lepăda de El de trei ori în Joia Mare. Greşeala i-a fost iertată, căci după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte acum spune de trei ori: "Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc", iar Iisus i-a zis: "Paşte oile Mele" (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea de apostol.


După Înălţarea Mântuitorului la cer şi Pogorârea Sfântului Duh, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sfântul Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în oraşele din Asia Mică şi a ajuns până la Roma împăraţilor păgâni (în jurul anului 57 d.Hr.). În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de către împăratul Nero, după incendierea Romei în anul 64 d.Hr., a fost arestat împreună cu Apostolul Pavel. Sfântul Petru a fost condamnat la moarte şi executat prin răstignire pe cruce cu capul în jos (la cererea lui, spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus Hristos), în anul 67 d.Hr., lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor de atunci ale Romei.


Saul, prigonitorul lui Hristos

Sfântul Apostol Pavel s-a născut între anii 1-5 d.Hr. în oraşul Tars, capitala provinciei Cilicia (Asia Mică), fiind numit la naştere Saul. Tatăl său era evreu-fariseu. Înainte de a veni în Tars locuise în Roma şi obţinuse dreptul de cetăţean roman. Saul a fost elev al învăţatului rabin Gamaliel. După studiile îndrumate de marele rabin, Saul devine cel mai strălucit discipol al acestuia, având calităţi intelectuale deosebite, precum şi zelul şi fanatismul religios ale unui fariseu. De aceea, Saul a fost un aprig urmăritor al creştinilor, fiind prezent la lapidarea Sfântului Apostol Ştefan, Întâiul-Mucenic (Fapte 7, 58). În anul 33, Saul cere aprobarea marelui preot Caiafa pentru a pleca la Damasc în urmărirea creştinilor. Faptele Apostolilor arată prefacerea sufletească a lui Saul, prigonitorul creştinilor, în Pavel, Apostolul lui Hristos. În timp ce se afla pe cale, "o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. Iar bărbaţii care erau cu el pe cale stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni" (Fapte 9, 1-22). Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeieşti, Saul îşi regretă faptele şi este botezat de Anania. Curând după convertire, Saul îşi schimbă numele în Pavel, iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor.

Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă, din Arabia până în Spania, atât la evrei, cât şi la păgâni. Pavel şi-a petrecut viaţa de creştin în suferinţă şi lucrând pentru Hristos, înfiinţând şi organizând Biserici pretutindeni. A atins o aşa stare de îmbunătăţire, încât spune Bisericii din Galatia: "Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine" (Galateni 2, 20). Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Sfântul Apostol Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1647;1;59111;0;Sinaxar-Sfintii-Apostoli-Petru-si-Pavel.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iulie)

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mar Iul 19, 2011 10:49 pm

Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul a activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. El s-a născut în Galaad, în vecinătatea Arabiei şi a oraşului Tesvi, de aceea s-a numit şi "Tesviteanul". S-a născut din seminţia lui Aaron, tatăl său numindu-se Sovac.

La naştere, tatăl său a văzut nişte oameni îmbrăcaţi în haine albe care îl învăluiau pe Ilie cu flăcări de foc şi i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Auzind de fărădelegile ce se săvârşeau în Israel de regina Izabela, de închinarea la idoli, cât şi de prigonirea proorocilor, Sfântul şi Marele Prooroc Ilie l-a abordat direct pe regele Ahab, purtând o aprigă luptă pentru dreapta credinţă a poporului care prin exemplul mai marilor săi era târât în idolatrie.

La cuvintele profetului, o secetă groaznică s-a abătut atunci asupra pământului, totul fiind secat, devastat şi ars, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă. Regele Ahab l-a alungat pe profet cu mânie, acesta ascunzându-se în valea pârâului Kerrith din faţa Iordanului. Aici, corbii îl hrăneau, iar apă lua din pârâu (III Regi 17, 6). După o vreme, pârâul a secat din cauza secetei şi de aceea a primit poruncă de la Dumnezeu să meargă în Sarepta Sidonului, unde a fost hrănit de o văduvă. Ajuns la poarta oraşului, aici a găsit pe văduvă care aduna vreascuri. Femeia era atât de săracă, încât nu avea decât o mână de făină şi puţin untdelemn într-un urcior. Pentru a putea fi hrănit şi el, proorocul a trebuit să săvârşească o minune, încredinţând-o că făina din covată şi urciorul cu ulei nu se vor goli până la revenirea ploii. Văduva avea un copil. După un timp, acesta s-a îmbolnăvit şi a murit. Supărarea femeii era nespusă. Atunci, Proorocul Ilie s-a rugat lui Dumnezeu şi a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit al copilului. Dumnezeu a ascultat rugăciunile lui Ilie şi l-a înviat.

După ce toate roadele pământului pieriseră, Dumnezeu iubitorul de oameni văzând primejdia poporului şi dispariţia tuturor vieţuitoarelor a dat poruncă lui Ilie să meargă la Ahab şi să-i arate că din voia Lui au fost toate acestea. Pentru a-l încredinţa pe regele Ahab că numai Dumnezeu propovăduit de el este Cel adevărat, Sfântul Prooroc Ilie i-a cerut să adune toţi slujitorii lui Baal, aproximativ 450, pe Muntele Carmel, să facă două altare de jertfă şi să se roage şi ei şi Ilie şi a cui jertfă se aprinde singură, acela este slujitorul adevăratului Dumnezeu. Slujitorii păgâni s-au rugat timp de trei zile idolului Baal fără ca jertfa lor să se aprindă. După trei zile, Ilie a luat 12 pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, a zidit un jertfelnic pe care a aşezat un viţel şi în timp ce se ruga, Dumnezeu a trimis foc din cer şi a mistuit toată jertfa. La vederea acestei minuni, poporul a crezut în Dumnezeul cel Adevărat, iar slujitorii lui Baal au fost ucişi. Sfârşitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu. Simţind Ilie că zilele sale pe pământ sunt numărate, şi-a ales ca succesor pe Elisei. În timp ce aceştia mergeau pe drum şi vorbeau, deodată s-a arătat o căruţă de foc cu cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie la cer cu tot cu trup.

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1668;1;60100;0;%3Cb%3ESinaxarul%3C/b%3E-Proorocul-de-foc.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de violetta petre la data de Mar Iul 19, 2011 11:48 pm

Mulţumim frumos de informaţii, Raul!

Vio
avatar
violetta petre

Mesaje : 130
Data de inscriere : 04/04/2011
Varsta : 64
Localizare : Constanta

Sus In jos

Arhim. Arsenie Papacioc (interviu din 2001)

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Iul 28, 2011 9:02 am

Pr Arsenie Papacioc - Interviu_2001 - partea 1

Vezi mai multe video din film
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Joi Aug 04, 2011 7:26 pm

avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august)

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Aug 29, 2011 6:16 am

Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi Tăierea Capului Sfântului Prooroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul şi pe Sfânta Cuvioasă Teodora din Eghina, Grecia.
Sfinţii Evanghelişti Matei (14, 1-12) şi Marcu (6, 14-29) relatează pe larg sfârşitul mucenicesc al Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, cel care a fost înaintea Domnului nu numai cu naşterea, ci şi cu moartea sa. Aşa cum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Înaintemergătorul Său a îndurat moartea mucenicească pentru fărădelegile lui Irod. În anul 31, tetrarhul Irod Antipa al IV-lea, fiul lui Irod cel Mare, s-a dus la Roma la împăratul Tiberiu. Pe drum, s-a oprit în casa fratelui său Filip. Aici s-a aprins de patimă pentru soţia fratelui său, Irodiada, care i-a promis că se va căsători cu el dacă se va despărţi de soţia sa, adică de fiica lui Areta, împăratul Arabiei cu care era căsătorit de mult timp. Când s-a întors la Roma, Irod Antipa şi-a alungat soţia legitimă şi s-a căsătorit cu Irodiada împotriva legii.

Pentru această nelegiuire, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu şi propovăduitorul pocăinţei, îl mustra pe Irod înaintea tuturor: "Nu ţi se cade să ţii pe femeia fratelui tău" (Marcu 6, 18). Irod, nesuferind mustrările proorocului şi îndemnat de Irodiada, care, plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod însuşi, şi temându-se chiar că poporul îl va ucide pe Ioan, a poruncit totuşi să-l prindă şi să-l închidă pe acesta în temniţă.

Sosind ziua sa de naştere, Irod a poruncit să se facă ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând şi plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu el, acesta i-a făgăduit, ameţit de băutură, că-i va da orice îi va cere, până chiar la jumătate din împărăţia sa. Irodiada şi-a sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a tulburat auzind aceasta, dar a dat totuşi poruncă să fie tăiat capul lui Ioan şi adus pe tipsie.
Fapta lui Irod nu a rămas nepedepsită, deoarece Areta, pentru a se răzbuna de supărarea adusă fiicei lui, a cucerit castelul Maherus şi o parte din pământul Iudeii.

După ceva timp, Irod s-a dus la Roma ca să obţină titlul de rege de la împăratul Caligula, ca şi fratele său, Agripa. Împăratul însă aflase că se unise cu parţii, că uneltea împotriva romanilor şi că se pregătea să înarmeze 70.000 de oameni.

Pentru acestea i-a luat stăpânirea tetrarhiei Iudeii, i-a confiscat averea şi l-a exilat (în anul 38) împreună cu Irodiada, mai întâi la Lugdunum (Lyon) în Galia şi apoi la Ilard în Spania. Astfel, Irod s-a sfârşit acolo în mizerie şi boală, după ce mai întâi a văzut groaznica moarte a Salomeei.

(Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1707;1;61743;0;Sinaxar-Taierea-Capului-Sfantului-Prooroc-Ioan-Botezatorul.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Farisei si fariesism

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Aug 30, 2011 4:27 am

Farisei si fariesism
.
Multi dintre noi am citit sau am ascultat la Sfanta Liturghie scrierile apostolilor din Evanghelie,in perioada in careDomnul Iisus a propavaduit in lume Cuvantul Tatalui Sau, Dumnezeu, prin pilde sau invataturi adresate poporului evreu...si nu numai.Printre ascultatori erau si multi care se considerau invatatori de lege, care se intristau tare vazand influenta ce o avea Iisus asupra multimii, cand propavaduia Cuvantul lui Dumnezeu si facand multe minuni care erau posibile numai pentru Fiul lui Dumnezeu.Totul s-a finalizat cu rastignirea lui Iisus. Daca ar fi banuit ca profetia lui Iisus, referitoare la inviere dupa trei zile se va adeveri si ca multi pamanteni vor urma Calea lui Iisus, alegand crestinismul, sigur ar fi renuntat sa-l dea pe mana lui Pilat spre a fi rastignit.Din fericire, pentru cei care si-au inchinat viata Fiului lui Dumnezeu si si-au asigurat un loc de-a dreapta in Rai... totul s-a intamplat asa cum a hotarat Dumnezeu cand si-a trimis pe Fiul sau cel viu sa il scoata pe Adam din stricacine si sa invinga moarte care l-a preluat pe Adam si urmasii sai dupa ce a fost alungat din Rai.Dar din nefericire si in zilele noastre sunt multi invatatori de lege care cunosc legile, dar le incalca cu buna stiinta, invata multimea sa respecte legile lui Dumnezeu, cand vin in Casa Domnului pentru Sfanta Liturghie sau alte evenimente religioase.O fac cu dragoste si har in biserica, dar dupa ce parasesc lacasul sfant, uita ca si-au dedicat viata Domnului... uita de aproapele lor, se lasa atrasi de bogatii si bunastare, uita de umilinta, rabdare si smerenie si cel mai dureros este faptul ca uita de Marea Judecata. In credinta mea este faptul ca Bunul Dumnezeu le va trimite acea lumina divina pentru a o impartasi cu dragoste si iubire apostoleasca asupra tuturor popoarelor.Mare este mila ta Doamne! Nu ne lasa pe cei ce nadajduim in tine!
autor
Nicu Danut Florin Petrescu(11 Aprilie 2010)

Libertatea omului
( autor Adrian Cocosila)
Sfintii Parinti afirma ca omul nu a fost creat desavarsit de Dumnezeu, dar prin libertate, ajutat de harul dumnezeiesc, putea ajunge la desavarsire. Adevarata libertate a fost definita drept avantul absolut spre Dumnezeu, fara retineri sau intrebari. Libertatea care ar include in ea nevoia de a alege, a fost vazuta de Paul Evdochimov ca o slabiciune inerenta caderii in pacat. Astfel, adevarata libertate nu consta in a face orice, ci in a face binele.Libertatea este inscrisa in om de la crearea lui, fiind legata de faptul ca el a fost adus la existenta dupa chipul lui Dumnezeu. Dar libertatea omului nu este absoluta si neconditionata precum este cea a lui Dumnezeu, libertatea omului este limitata. Este asa nu pentru ca Dumnezeu a vrut sa i-o limiteze, ci pentru ca in calitate de faptura, el insusi este limitat.Ca adevarata libertate cerea doar binele, care ar fi dus la asemanarea cu Dumnzeu, se vede si din faptul ca dupa ce omul a fost creat, a fost lasat liber in paradis. Nu era supravegheat. Si asta pentru ca Dumnezeu l-a creat bun, de aceea l-a lasat liber sa se bucure de ceea ce este el.In momentul in care omul se desparte de Dumnezeu, continutul libertatii este alterat. Asa se ajunge la libertati: libertatea copilului de a-si sfida parintii, libertatea mamei de a-si ucide pruncul nenascut, libertatea legii de a consfinti anormalul drept normal, etc. Iar aceasta libertate alterata a omului poate merge pana la a refuza unirea cu Dumnezeu.Prin miscarea gresita a fiintei, dorinta de a trai in afara relatiei cu Dumnezeu, omul pierde libertatea. Omul a avut libertatea sa-si pastreze libertatea, dar prin ruperea legaturii cu Dumnezeu a pierdut-o. Cand a hotarat sa fie liber de Dumnezeu, a ajuns rob pacatului.Ca omul sa nu aiba parte de o libertate parelnica, ci de una adevarata, voi aminti cuvintele Mantuitorului spuse iudeilor recent convertiti: "Daca veti ramane intru cuvantul Meu, cu adevarat sunteti ucenicii Mei, si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi" (Ioan 8, 31-32).Acest lucru este greu de implinit pentru omul despartit de Hristos. Pentru omul cazut in pacat, a fi liber inseamna a-ti trai viata la maxim, in sensul de a cadea in cat mai multe pacate. Este dureros ca acest om nu mai tine seama de cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos"(Corinteni6,12). Este greu in astfel de conditii sa-ti iubesti vrajmasii, sa te rogi pentru cei ce-ti fac rau si sa-i binecuvintezi pe cei ce te blesteama. Insa, daca nu poti sa faci aceste lucruri inseamna ca nu esti in adevar, iar in afara adevarului, libertatea este falsa.
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Meteora

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Sept 02, 2011 5:20 am

Mănăstirile din vârful stâncilor, la Meteora, Grecia. Sunt unicate.
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Naşterea Maicii Domnului

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Sept 08, 2011 4:03 am

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos şi pomeneşte pe Sfântul Noul Mucenic Atanasie, pe Sfinţii Mucenici fraţi buni Ruf şi Rufian şi pe Sfântul Mucenic Sever.


Sfânta Fecioară Maria s-a născut în familia sfinţilor şi drepţilor Ioachim şi Ana din Nazaret. După tatăl ei Ioachim se trăgea din seminţia lui Iuda şi avea ca strămoş pe regele David. Ana provenea din seminţia preoţească iudaică a lui Levi. Ea era fiica cea mai mică a preotului Matihian din neamul lui Aaron, împlinindu-se astfel profeţia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească. Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au fost supuşi oprobriului public deoarece la evrei familiile care nu aveau copii erau considerate că nu au binecuvântare de la Dumnezeu din cauza păcatele lor sau ale strămoşilor lor. Astfel, o veche tradiţie arată că un evreu din seminţia lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în templu spunându-i: "De ce aduci darurile tale înaintea altora? Eşti nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine ştie ce păcate ascunse". Cuvintele acestea l-au afectat foarte mult pe Dreptul Ioachim, precum şi pe Ana, atunci când auzi cele întâmplate.

Într-o zi de mare sărbătoare, slujnica Iudit, văzând-o iarăşi plângând pe Sfânta Ana, s-a apropiat de ea şi i-a spus: "Acum nu e bine să te întristezi pentru că a sosit ziua Domnului". Ana tresări la auzul acestor cuvinte şi îmbrăcându-se în haine de sărbătoare a ieşit în grădină, unde la umbra unui dafin stătea şi se ruga lui Dumnezeu. Ascultându-i rugăciunile, Dumnezeu trimite pe îngerul Său care îi vesteşte Sfintei Ana că va avea un copil. Ioachim încă nu ştia nimic, deoarece se afla în mijlocul turmelor sale, unde, întristat fiind, se dusese pentru a fi singur. Aflând vestea bucuriei, s-a întors acasă cu nădejde în Dumnezeu. La vremea cuvenită s-a împlinit cuvântul îngerului, iar Ana cea stearpă a născut pe Sfânta Fecioară Maria.

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1717;1;62241;0;Sinaxarul-Nasterea-Maicii-Domnului.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Joi Sept 08, 2011 5:27 am

O lacrima pentru bunici !
Spiritualitatea ortodoxa serbeaza azi si ziua bunicilor...Aceasta deoarece Ioachim si Ana parintii Maicii Domnului au adus prin nasterea Fecioarei Maria pe Fiul lui Dumnezeu pe pamant pentru mantuirea lumii...acesta fiind vrand nevrand nepotul lor. Profit de aceasta ocazie pentru a povesti un mic crampei din viata bunicilor mei din partea tatalui pe care ii chema Maria si Marinache
Era o zi de la inceputul lunii decembrie 1918. Un vant rece spulbera primi fulgi de zapada din campia Baraganului printre putinele case dintr-o comuna mai rasarita numita Slobozia..care peste ani avea sa devina orasel si mai tarziu capitala de judet. In fata unei case de unde se vedea intinderea nemarginita a Baraganului se jucau 6 copilasi cu varste intre 4 si 10 ani, Pe un drum de care ce strabatea Baraganul se indrepta cu pasi grei un barbat imbracat cu haine militare si cu infatisare de calugar prin parul lung si barba deasa.Vazand un om necunoscut ce se indrepta spre casa lor, copiii au fugit degraba in curte si au inceput sa strige....Bunico...-Bunico....Vine un rus !Alarmata bunica a iesit din bucataria unde pregatea din putinul ce il mai avea mancare pentru copii....Marinache..plecase din 914 pe front..lasand pe Maria insarcinata cu cel de-al saptelea copil..Pamantul pe care il aveau cale de doua zile in mijlocul Baaganului...ramasese nemuncit...majoritatea barbatilor buni de munca fiind plecati la razboi..Maria mucea tot mai greu gradina din jurul casei pentru a hrani cei 6 copii...Ea se multumea cu putin....Cand s-a apropiat sorocul sa nasca..era asa de slabita incat nu a rezistat nici ea ..nici copilul..Mama ei a trebuit sa vina de la Ciulnita sa inmormanteze fica si nepotul...si sa aiba grija de cei sase copii, pana se intoarce Marinache de pe front..S-a uitat peste gard in directia aratata de copii si a recunoscut mersul lui Marinache...S-a indreptat in graba spre poarta asteptand in cadrul ei patrunsa de un fior rece de frig si tristete. Marinache a vazut-o si a intetit pasul....dar o presimtire ciudata ii impietrea inima...Doamne...de ce nu ma asteapta Maria?...Ajuns in fata portii...si-a imbratisat soacra...a privit-o in ochi si a intrebat scurt..-MARIA?Din privirea acesteia a priceput tragedia..Din ochii amandoura s-a prelins o lacrima ce a inghetat imediat in pe obraz sub vantul rece al Baraganului.
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Despre lagărul de exterminare de la Piteşti

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Sept 09, 2011 6:24 am

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Lun Sept 12, 2011 7:29 am

Interviu cu Maestrul Tudor Gheorghe
Despre sentimentul national, despre bucuria de a fi roman si privilegiul de a fi crestin…
Dialog de suflet cu Maestrul Tudor Gheorghe

Maestrul Tudor Gheorghe spune ca, de frica si din nevoia de a cataloga, unii dintre romani se grabesc sa condamne orice demers de asumare a istoriei nationale. Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurta caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-l, multi dintre noi intuiesc ca romanii pot avea si alt profil social. Spectacolele semnate de catre Tudor Gheorghe depasesc cadrul artistic, punand in miscare, simultan, mintea si sufletul spectatorului. De aceea, poate, biletele se vand ca painea calda si oamenii pleaca acasa multumiti, cu un zambet discret sau cu o lacrima in coltul inimii. L-am invitat pe Maestrul Tudor Gheorghe „La masa Adevarului si Sinceritatii sau Realismului (iar nu a Tacerii)” pentru a ne reaminti de „Romania veche”, de valorile pe care a fost construita. Asadar, am trecut „Romania noua” prin filtrele celei „vechi”, intr-un exercitiu menit sa dea un impuls, simultan, mintii si sufletului, ca si in spectacolele Maestrului Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veti vedea in randurile de mai jos si in forma video a dialogului.

Renumitul si indragitul artist Tudor Gheorghe s-a nascut la 1 august anul 1945, la Podari, judetul Dolj. A urmat Liceul „Fratii Buzesti” din municipiul Craiova si cursurile Institutului de Teatru din Bucuresti, absolvind in anul 1966. In acelasi an a fost angajat la Teatrul National din orasul Craiova. Tatal sau, cantaret la strana, a fost detinut politic in temnita de la Aiud, unde regimul era extrem de dur. In anul 1969 a oferit primul sau recital, „Menestrel la curtile dorului”, cu poezia poetilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi si Ion Barbu. Autoritatile comuniste i-au interzis sa concerteze in anul 1987, insa dupa Revolutie a revenit pe scena.

- Draga Maestre, la ultima noastra intalnire si discutie, in urma cu doi ani, v-ati exprimat mahnirea in legatura cu ceea ce se intampla in Romania. S-a schimbat ceva de atunci?

- Da. Dar nu in bine. In mai rau. Din rau in mai rau. La mine, la Podari, sa nu zici ca nu s-au intamplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cat am fost eu plecat sa-mi vad de sanatate la Techirghiol, a aparut… ba, nene ca la Hollywood, intelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova cand treci nici nu-ti dai seama, nici nu exista Craiova. Dar cand ai trecut de Craiova si ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Si noaptea este luminata reclama… Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe langa Podari. S-au facut lucruri importante la mine in sat: s-a bagat apa curenta, tata are acum apa in curte. Se pune gaz, probabil ca mai e putin pana la alegeri si in preajma alegerilor se fac lucrurile astea bune. Mie mi-ar fi drag sa fie tot timpul alegeri pentru ca mereu s-ar face cate ceva prin comune.

- S-a schimbat profilul omului pe care l-ati cunoscut, in copilaria dumneavoastra, la Podari in raport cu profilul celui de acum?

- Da. Si s-a schimbat esential! La mine in sat, tata este inca bolnav de credulitate, ca sa zic asa. El nu incuie poarta, nu incuie usile la casa. Si-i mai spun: „Tata!…”. „As, cin’ sa fure?” Deci, tata are mentalitatea ca la noi in sat nu se fura. La noi in sat nu se fura! In anii ’50 nu exista ideea de furt – oamenii isi lasau butiile cu vin, acolo unde culegeau, gramezile cu porumb la capul locului, nu-si luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toti. Odata cu colectivizarea, odata cu instaurarea comunismului si cu pecinginea asta pe sufletul taranului roman, pur altadata, a intervenit boala asta. Au inceput sa fure, au inceput sa minta, au inceput sa se insele intre ei, ceea ce este un lucru extraordinar.

- Toate li s-au tras de la colectivizare?

- Nu numai de la colectivizare, dar si de la ea. In primul rand de la lipsa credintei, de la interzicerea religiei in scoli, de la felul de a se preda in scoala. Religia poate fi un reper. Ei bine, taranii mei, care aveau un bun-simt nativ, daca te vedeau trecand prin sat, te salutau inainte sa-i saluti tu pe ei. Acum ma duc in sat si vad generatia asta tanara de copii ramasi fara parinti, care sunt fie in Spania, fie in Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum… A disparut hora din sat. Este un bar unde au pus si o bara si au venit dansatoarele la taranii mei. Deci, nu mai este nimic din ce-a fost. Generatia celor batrani se duce si vine o generatie batrana si ea, adica generatia mea. Ma uit la fostii mei colegi cu care pasteam vacile, prietenii mei din copilarie. Ei da, se uita la mine cu un fel de admiratie si nu mai imi spun pe nume si imi vorbesc cu „dumneavoastra”. La ei mai este respectul fata de cel care s-a ajuns intr-un fel.

- Nu neaparat material…

- Nu, nu, nu la un nivel material, ci la un nivel intelectual. Ei bine, exista respectul asta. Ei au case mai mari si mai frumoase decat am eu in Podari, dar asta este altceva. Noi inca am avut profesori scoliti inainte. De scoala veche, care stiau carte. Astia de acum nu mai au profesori scoliti. Ma rog, i-au facut astia la facultatile particulare…

- Desi nu este neaparat rea ideea de invatamant privat…

- Nu, nu, Doamne fereste! Dar nu sa faci totul, in aceste facultati particulare, pe ideea de profit. Sa bagi asa, cu furca, copiii la scoala. Si asta este o mentalitate care s-a pierdut in sat. Vezi, copilul de taran a ramas in mine, exista. Inainte, aveai trei-patru copii, sa zicem, si unul, pe care-l alegea domnul invatator sau popa, mergea la studii, mergea la scoala. Ailalti ramaneau acasa. Nu erau obligatoriu ca toti sa faca liceul, sa faca facultatea. Era nevoie de meseriasi. Marea prostie a fost desfiintarea scolilor profesionale. Am avut colegi ai caror parinti nu au avut bani sa-i dea la liceu. Iti trebuiau bani ca sa-ti tii copilul la studii.

- Erau costuri mari cu scolarizarea si inainte de comunisti…

- Era uniforma, iti trebuia gazda… La scoala profesionala iti dadea uniforma si camin. Dupa ce o terminai, nu te oprea nimeni sa-ti termini liceul la seral, sa-ti continui studiile. Am colegi care au facut asa: scoala profesionala, liceul, apoi Agronomia si au ajuns ingineri agronomi si chiar profesori.

- Mai exista Romania dumneavoastra, asa cum ati vazut-o cand ati „deschis ochii”?

- Nu… Nu mai exista, din pacate.

- Ar putea fi recuperata?

- Nu mai poate fi recuperata pentru ca traim altceva. Obsedat fiind ca trebuie sa las ceva serios in urma in plan cultural, spiritual, educational, tot ce-am construit se va vedea ca este construit foarte bine, foarte destept. Viata mea, parcursul vietii mele culturale n-a fost facut pe zigzaguri, pe „moda”. N-am avut habar, n-am tinut cont de curente, de moda, nu m-am luat dupa nimeni, doar dupa mine insumi. Eu m-am nascut sa fiu eu.

- Draga Maestre, noi astazi, mai avem modele?

- Nu. Aici este problema! Vezi tu, toata generatia asta de vine acum isi cauta modele realizate scurt, repede – tepuitori. Sunt oamenii care s-au pomenit cu bani, care au avut bani si care au facut afaceri dupa anul 1989. Este nedrept. Startul este total nedrept. Pentru ca, vezi, dupa Al Doilea Razboi Mondial, nemtilor li s-a dat cate o suta de marci. Cei care au avut talent in a-i inmulti au avut succes, ceilalti nu. Ei bine, este nedrept faptul ca noi, dupa ’89, ne-am asezat la masa democratiei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte, si altii care n-au avut nimic. Deci, noi n-am pornit la drumul asta de la zero, cu totii. Oameni care ar fi fost capabili sa investeasca si sa stie sa gandeasca n-au avut bani. Altii au avut. Se lauda si acum: „Domnule, pai m-a prins Revolutia cu saci de bani!”

- Oamenii sub un anumit nivel au avut, in general, bani inainte de Revolutie…

- Categoric!

- Intelectualitatea, clasa de mijloc, n-a fost favorizata…

- Vezi tu, de asta spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelica. In acea perioada, Romania a fost binecuvantata de Dumnezeu de o maniera absolut incredibila. O parte din spectacolele pe care le fac eu sunt gandite special pentru ca generatia de astazi, scarbita de Romania, sa vada ca a fost si altfel pe aici. Tinerii care se duc in strainatate spun: „Mi-e rusine ca sunt roman”. Si sunt baieti destepti, copii destepti, nu gargaragii. „Mi-e rusine ca sunt roman”… Ei nu mai au cu ce sa se mandreasca. Ca ei sa aiba motive de mandrie, eu a trebuit sa fac acest efort, nobil de altfel, de a le demonstra ca odata am fost cineva. Doua perioade au fost extraordinare in istoria acestui popor: perioada prepasoptista, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, si perioada interbelica. Atunci, o suita de tineri, o echipa de tineri scoliti afara s-au intors si au facut Romania Mare.

- Atunci era si alt context istoric…

- Nu ma intereseaza. Astia au facut Romania, au facut tara. Asta a fost o perioada extraordinara care s-ar putea sa se repete. Fac o mica paranteza: am avut o intalnire cu niste tineri la Seattle. Acolo e fieful domnului Bill Gates. Si, dupa spectacol, m-am intalnit cu multi dintre ei si am stat de vorba. Unii voiau sa se intoarca, altii nu mai voiau. Unii nu mai voiau sa stea acolo pentru ca ii trimiteau in India, ca formatori. Investeste Bill Gates in India foarte mult. Ma rog, nu intru in amanuntele lor. „Nu ma duc domnule in India, mai bine ma-ntorc acasa!”, imi spunea unul. „Ce sa faci acasa?”, l-am intrebat.

- Are vreo sansa aici?

- Aici este problema. Daca va intoarceti cinci, n-aveti nicio sansa, va mananca mediocritatea. Daca va intoarceti patru sute o data, s-ar putea deja sa fie importanta forta voastra. Numai ca ii mananca de vii, adica mediocritatea ii haleste, ii distruge.

- Avem vreo sansa de a scapa de mediocritatea aceasta incuscrita cu impostura?

- Da. Atragerea acestor copii si „destelenirea”. Adica sa faci terenul. Cineva trebuie sa pregateasca terenul pentru ei.

- Dumneavoastra puteti sa lucrati pe terenul sufletului, dar altii ce pot face?

- Am lucrat si lucrez. Ei ma considera un fel de lider din punctul asta de vedere, pentru ca nu i-am tradat niciodata. Tot ce le-am spus a fost adevarat si a pornit din interior.

- Daca ar fi scutiti de taxe zece ani, de pilda, s-ar intoarce?

- Vai de mine!

- N-ar fi o posibila solutie?

- Sigur ca da! Dar atunci, zece ani de zile n-ar trebui sa mai avem alegeri. Pentru ca n-ar mai avea astia de unde sa stranga bani pentru campaniile electorale, sa dea pungute, ca acum. Ca au inceput deja. Am crezut ca mor de „drag” cand au inceput cu pungulite… Acum sunt albastre, am vazut. Pungulite, le dau pungulite… Asta ma doare, ca se cumpara meschin. Discutam cu un prieten bun de-al meu, din Basarabia, din Chisinau, inainte de alegerile lor si spunea: „Dar, frate Tudore, ce sa facem, noi ne-am dus la tara si am dat la taranii nostri seminte de morcov, de rosii, sa puna in gradina. Le-am adus seminte si le-am adus rasad. Si comunistii au venit cu tranzistoare.”

- Se mai justifica, astazi, disputa „comunisti/anticomunisti” in mediul politic?

- Dragul meu, chestia asta cu comunismul este o vorba. Comunismul n-a existat niciodata. A existat o forma exagerata, sa zicem, a capitalismului, a inflorit fascismul din chestia aia, desi toata treaba era plecata din social-democratie. Mie mi se pare ca nu este un lucru benefic faptul ca ne uitam tot timpul inapoi.

- Este contraproductiv?

- Da, absolut contraproductiv. Asta a fost! Lasati-ma acum sa ma uit incolo, in fata. Asta a fost istoria mea. Eu am mari probleme pentru ca pregatesc un spectacol de o anume factura si probabil ca vor fi multi socati.

- Cu mai multe cantece din istoria romanilor?

- Da, chiar asta vreau sa si fac. Adica un spectacol de imnuri nationale, pornind de la cantecele nationale din perioada pasoptista la cantecele mobilizatoare din preajma Razboiului de Independenta, apoi de la momentul 1916, din perioada interbelica si pana in epoca comunista. Vor fi toate acolo. N-o sa renunt nici la „Lumina-i steagul nostru-n zare”. Sunt cantece foarte frumoase, sunt ale istoriei mele. Dar o sa cant si doua cantece legionare foarte frumoase, de altfel.

- De ce se crispeaza unii cand se fac demersuri de asumare a istoriei nationale?

- N-am inteles nici eu de ce. De frica si din nevoia de a cataloga. Eu am fost intotdeauna un personaj foarte ciudat si n-au stiut niciodata unde sa ma puna. Cand m-au pomenit intai au spus: „Domnule, e cu chitara, e folk!”. Asteptau sa ma vada ca pe Onofrei la Brasov, cu trei fete langa mine si cu inca doua chitare. N-am iesit. Am coborat catre folclor adevarat. M-am apucat de cobza. Au spus „Bai, uite, baiatul e lautar!”, pe urma, iata-ma brusc cu o orchestra simfonica, total debusolant, n-a mai stiut nimeni ce este cu mine. Iata-ma cu taraf traditional, iata-ma pe urma cu muzica usoara interbelica, iata-ma cu muzica pentru copii, iata-ma cu poezia inchisorilor comuniste, cantand cu un cor de calugari. Acum pregatesc spectacolul cu corul si fanfara reprezentativa a Armatei. Asta as vrea. Aceste imnuri nationale, cantate de o forta nationalista in cel mai frumos sens al cuvantului.

- Si francezii sunt nationalisti…

- Toti sunt nationalisti mai rau decat noi, numai noi n-avem voie.

- Se si cultiva parca aceasta retinere in „lumea buna”…

- Intelectualii rasati nu ma mai intereseaza de mult.

- Aveam asa ceva?

- Tocmai aia este, ca mi se pare ca n-avem… Va amintesc poate una dintre cele mai frumoase replici pe care le-am auzit, data de un prieten bun de-al meu, un personaj fabulos, unul dintre ultimele mari spirite ale acestei tari, Romulus Vulpescu, despre care a zis o jurnalista ca este „fost intelectual”. Ce parere ai?! Si lui i-a placut si de cate ori se prezenta spunea: „Romulus Vulpescu, fost intelectual”. Vezi, asta mi se pare fantastic! Cu cat scrii mai complicat, cu cat esti mai asa si cu cat iti pute ce-i aici, si cu cat esti mai dincolo, cu cat inchizi ochii si te-ai vazut dincolo spre granitele Ungariei, spre Austria, cu cat uiti de balegarul de aici, esti „ales”, esti „rafinat”.

- Dar, culmea, multi vor sa se distanteze de aceia de la care asteapta ovatii…

- N-as avea nimic impotriva acestor oameni – si nici n-am ce sa am, suntem pe alte taramuri – daca ar fi fost veniti din spatiu, daca ar fi fost extraterestri, intelegi. Atunci ar avea voie, dar ei au fost scoliti aici, unii dintre ei sunt filosofi… Se spune ca au facut filosofia. Domnule, ai facut socialism stiintific! Ce, ai uitat?! Aia era filosofie?! Ati facut socialism stiintific! Daca spuneai ca faci filosofia se uitau chioras la tine, asa ca nu puteai. Acum, toti au terminat facultati din astea. Profesori de socialism stiintific…

- Daca ati fi ministrul Invatamantului, care ar fi prima masura pe care ati dispune-o?

- M-as intoarce maine la Spiru Haret, as lua si as vede ce-a facut, de ce a fost genial Spiru Haret. Intelegi?

- Pe vremea lui aveam unul dintre cele mai moderne sisteme de invatamant din Europa…

Stii de ce? Pentru ca pornise de la – stii foarte bine! – invatamantul modern din tarile civilizate si l-a adaptat la capacitatea romanului de a recepta. Du-i unui copil de american un program de-asta multicultural deschis si l-ai tampit. Copilul roman este capabil din punct de vedere intelectual sa acumuleze. Tu, dintr-o data, imi ei copilul meu de la tara – ma rog, acum de la tara mai putin, ca nu mai au posibilitatea sa vina…

- Multi sunt plecati cu parintii in Spania sau in Italia…

- Aici este tragedia! Pepiniera inteligentei si a culturii noastre e calcata in picioare de sistem. Cine imi garanteaza mie ca, la ora actuala, nu se intampla ca 60% din viitorii copii geniali ai acestei tari sa nu aiba posibilitatea de a ajunge la liceu si de a evolua!?

- Numai 2% din tinerii din mediul rural intra la facultate…

- Cati dintre marii intelectuali ai acestei tari au plecat de la tara? Majoritatea. Eu am prins ultima generatie de copii de tarani. Astia de vin acum sunt copii de fermieri. Nu ma deranjeaza. Vreau sa ma duc prin satele patriei si sa-i vad, cum ma duc eu din cand in cand si sa ma opresc din curiozitate. Mai fac exercitiul asta si acuma, chiar daca nu apar la televizor sa spun asta. Eu sunt individul care apare o data pe an sau de doua ori la televizor.

- Maestre, refuzati aparitiile in emisiuni televizate?

- Nu refuz. N-am unde sa ma duc. N-am la ce emisiune. Nu exista emisiuni pentru mine. Da-mi tu o emisiune! Unde sa ma duc? Ar trebui, de pilda, televiziunea culturala sa se preocupe. Avem un TVR Cultural… Aia nu m-au sunat in viata lor, nici nu stiu ca exist.

- Sunteti un om „greu incadrabil”, asa cum v-ati autodefinit…

- Nu numai eu. Pot sa enumar acum zeci de personalitati care ar putea sa-ti faca spectacole extraordinare, show-uri. Mai este si altceva: de pilda, daca eu sunt capabil sa fac o emisiune trasnet, cu un spectacol absolut, cu rating de neimaginat, cu un bun marketing de promovare al acestei emisiuni, cine imi garanteaza ca o gasca de mediocri din „partea ailalta” n-or sa spuna: „Bai, suntem nebuni la cap, deci se poate si asa! Pai, ii invatam pe astia la lucruri de calitate? Nu. Noi trebuie sa-i tinem pe astia la ce suntem noi capabili.” Daca oamenii prind gustul lucrurilor rafinate, ii huiduie, ii dau afara, le inchid televizorul. De ce la mine, in orice perioada, salile sunt pline?

- Jucati cu casa inchisa intotdeauna.

- Vin in Bucuresti, fac un spectacol, doua, la Sala Palatului, nu se gasesc bilete cu doua saptamani inainte. Este un public al meu, un public creat de mine. Astia nu pot fi pacaliti, astia nu se uita la kitschuri. Spectacolele mele sunt si de umor. Adica la mine se rade in spectacole si se rade copios.

- Prin disparitia umorului din societate si prin inlocuirea lui cu bascalia, pare-se ca am asistat la o mare conspiratie impotriva romanilor…

- Uite, vezi tu, iti dau un exemplu absolut admirabil de decadere, daca vrei, a spiritului acesta romanesc. Pe un bucurestean de acum 40, 50 de ani il calca un domn pe bombeu, in tramvai, si asta se uita si spune: „Daca-mi bagi o fisa in gura iti spun cate kile ai!” Intelegi? Nu zice: „Ba, fiti-ar ma-ta…! Ba, boule! Uita-te pe unde calci, in ma-ta!” Vezi, asta e diferenta! Acum, pentru chestia asta te injura si te scuipa. Asta era umorul, asta era bucuresteanul, asta era Mitica, in sensul frumos.

- Ce a determinat disparitia lui Mitica?

- Lipsa de credinta, lipsa de educatie, faptul ca s-au populat artificial orasele, ca s-au industrializat. S-a construit enorm de mult, s-a adus forta de munca de la tara. Si pe taran, cand l-ai rupt de glia lui si l-ai bagat in mahala, a luat ce este mai rau. Si a devenit marlan. Nu mai este oraseanul care stia ca nu trebuie sa scuipe pe jos, ca nu trebuie sa arunce seminte pe jos. Asa era educat de mic, de cand il ducea bona la gradinita. Nu mai este nici taranul plin de respect, din sat, caruia ii era rusine sa faca astfel de lucruri pentru ca se uitau vecinii la el. Asa a inflorit in roman, dintr-o data, marlania. Si a inflorit marlania pana in sferele inalte ale politicului. Asta este rezultatul marlaniei din sferele politice – lipsa totala de educatie primara.

- De acolo se propaga marlania la nivelul intregii societatii…

- Pe principiul „daca eu sunt marlan, toti trebuie sa fiti!” Daca vrei sa ajungi ceva, asta este ideea. „Fiti, tata, ca mine ca uite ce bine imi merge!”

- Se poate reforma actuala clasa politica sau e doar o iluzie?

- Eu cred ca se poate reforma dar… vezi tu, dupa anul 1989 n-am avut jurnalism. Erau niste profesionisti care terminau „Stefan Gheorghiu”, sectia jurnalistica, care stiau despre ce este vorba cu jurnalismul, dar care trebuiau sa faca un jurnalism dirijat de partid. Stiau sa scrie un reportaj, fara doar si poate, ii invatau sa faca treburile astea. Dupa ’89 au aparut doua mii de ziare si orice copil care scrisese un articol la gazeta de perete in scoala a zis ca este ziarist. Si au inceput sa publice toti, sa scrie toti, care mai de care. Nenorocirea de pe lume…

- Au fost si sunt multi care au esuat in profesiile pe care si le-au ales initial…

- Ei bine, au trecut douazeci de ani si s-a facut deja jurnalism in Romania. Exista, la ora actuala, jurnalisti din generatia asta a voastra, profesionisti, care stiu totul, pe care i-a invatat viata. Ei bine, politicul n-a ajuns asa de repede la maturitate. Ei sunt inca amatori. Pentru ca, daca in jurnalism a functionat foarte bine concurenta, si a trebuit sa se scoleasca baietii prin scriitura, sa devina acizi in verb si sa aiba logica in ceea ce scriu, in politica s-au asezat cativa indivizi care n-au mai vrut sa plece. Le-a cazut bine, au stiut smecheriile si n-au lasat sa urce tineretul care chiar voia sa faca politica. Iti dau exemplu de cativa tineri politicieni foarte buni, foarte buni… Ii urmaresc la televizor, ii vad, le merge mintea, sunt copii prezentabili.

- Maestre, la cine va referiti?

Nu vreau sa spun. Sunt destui, de la toate partidele. Nu vreau sa spun…

- Tinerii acestia chiar va dau speranta ca se poate si altfel in politica romaneasca sau este doar o impresie?

- Nu, nu. Eu cred ca ei ar putea sa faca schimbarea, daca ar avea in spatele lor generatia ailalta de tineri, care sa-i „fugareasca”.

- Tinerii la care va ganditi sunt plecati acum in strainatate.

- Da, da, da. Pentru ca astia care sunt acum sus, casalotii, n-au treaba cu generatia asta de tineri, nu se simt fugariti. „Sunt la mana noastra!”, isi zic ei. „Bai, copile, tu nu stii cum este, hai ca-ti spune tata…”, intelegi? Asta este punctul meu de vedere. Asta este cea mai mare tragedie a acestui popor.

- Cum ati judeca primul mandat al presedintelui Basescu, in raport cu cel de-al doilea?

Nu stiu daca sunt masura sa-l judec pentru ca eu nu l-am votat. Adica eu n-am agreat genul…

- Dar totusi va reprezinta.

- Nu pe mine.

- Pe noi toti, ca popor, ne reprezinta.

- Eu ma delimitez de chestia asta. Sigur, ma supun ca n-am incotro. Sunt intr-o tara democratica si trebuie sa respect legile pe care presedintele le semneaza. N-am ce sa fac. Iar recurg la pilde, ca sa zic asa. In primul sau mandat, a venit la un spectacol de-al meu. Ca ministru, a venit la mai multe, dar apoi n-a mai venit.

- Este pilduitor?

- Poate, cine stie… L-am si jignit intr-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu. Asta cand era primar general al Capitalei. A venit, din nefericire – n-a fost inspirat! -, la acel spectacol, si spuneam un poem a lui Sorescu – „Maciuchita”. Incepea foarte rau: „Unul, Gagea a lui Spartu’” – spunea Sorescu – cu cap mare si cutare...”, „a fost ales de Comitetul” nu-stiu-cum „sa lichideze cainii“. Traian Basescu tocmai luase hotararea sa lichideze cainii. Si de aici incolo, poemul era o „nenorocire”. „Bai, zice, eu am facut o scoala si am invatat ca nu-ti da dreptul nimeni sa omori cainele. Dar tu ce-ai invatat? Sa omori caini?”. Adica era treaba „legata” si de atunci n-am mai avut o relatie cu el. M-am mai intalnit cu Domnia Sa o data, cand facea o baie de multime, a doua zi de Pasti, la primarul orasului Craiova, pe care, dupa aia, l-au inchis… Dar, ma rog, cu entuziasm m-a imbratisat, sa vada lumea. S-au facut si fotografii…

- Ati realizat un transfer de popularitate…

- Sigur ca da. Am stat de vorba cu Domnia Sa, am baut un pahar de vin. Era Radu Berceanu acolo, care m-a prezentat plin de dragalesenie.

- Radu Berceanu v-a prezentat pe dumneavoastra?

Da, m-a prezentat si i-a spus domnului Basescu foarte frumos: „Va prezint pe «nasul» meu politic. Daca Tudor Gheorghe n-ar fi fost, eu n-as fi intrat in politica”. Am facut si greseli, domnul meu…

- De ce va iubesc tinerii de azi atat de mult?

- Pentru ca, deocamdata, nu i-am dezamagit cu nimic. Toate programele mele, toate gandurile mele le-am spus pe fata. Ei sunt debusolati. Eu cred foarte tare in capacitatea lor de a discerne. Ma adresez unei categorii de tineri capabili sa faca aceasta deosebire. Eu stiu ca oamenii care ma apreciaza si care vin la spectacolele mele platesc si bani. Nu sunt deloc ieftine biletele la mine.

- Calitatea costa…

- Mi s-a si reprosat, la un moment dat, dar n-am ce sa fac. Nu pot sa fac un spectacol ieftin avand in spate 80 de instrumentisti si un cor. Astea costa. Nu ma ajuta Ministerul Culturii sa subventioneze actele de cultura.

- Ministerul Culturii are alte preocupari…

- Probabil.

- Acum este preocupat, se pare, si de „proiectul Rosia Montana”…

- Nu stiu nimic despre Rosia Montana. Am fost pe acolo, in zona aceea mirifica, in istoria aceea senzationala. Am si jucat intr-un spectacol foarte frumos in care era vorba exact despre lumea cautatorilor de aur, a minerilor din baile de aur ale tarii. Este o istorie si acolo. Dam, incet, incet, cu piciorul la fiecare zona care inseamna istorie.

- Niciodata dupa 1989 nu vi s-a propus sa coordonati vreun proiect national de promovare a culturii romane?

- Nu. Eu am facut nenumarate turnee in strainatate si inainte de ’89 si dupa ’89. Dar niciodata trimis de statul roman. Pe mine niciodata Ministerul Culturii nu m-a trimis sa reprezint cultura romana. Eu am fost invitat sa reprezint cultura romana. Eu am fost chemat de dor, n-am fost manat de interese.

- V-a fost vreodata rusine de faptul ca sunteti roman?

- Niciodata!

- Dar ati avut motive sa va fie rusine?

- Ar fi fost. Ar fi fost cand eram cu o delegatie de francezi in zona Lyonului. Eram la un nivel foarte mare, cu doi profesori universitari – dintre care unul era Michel Noir, fost ministru al Finantelor, primar al Lyonului si posibil candidat la presedintie. La o masa, langa noi, erau niste romani care injurau si vorbeau atat de tare incat mi-a venit sa intru in pamant. Si ala m-a intrebat: „Nu vorbesc romana?” Bine, eu am fost delicat si am spus: „Un dialect…” Dar nu mi-e rusine nici acum daca ma duc in strainatate si ma intreaba astia de economia noastra. Eu spun ca trecem printr-o perioada mai dificila, ca in orice tranzitie. Si mi se pare normal sa spun asa. Ce dreptate a avut Brucan si cum l-am injurat atunci cand a zis ca ne trebuie douazeci de ani sa se schimbe generatiile astea. Dar mie mi-e teama foarte tare de alt lucru – ca aceia care vin din urma sa nu fie foarte ratati.

- Riscul este mare…

- In cincizeci de ani de acum incolo ne vom curati. Cred ca asta este si termenul istoric.

- Ca o pribegie prin desert…

- Sigur ca da.

- Va incepe Romania, dupa anul 2012, sa se schimbe in bine?

- Pe termen scurt, dupa anul 2012, va fi foarte rau.

- Deci, nu vom incepe sa crestem…

- Nu, ca n-avem cum. „S-a dus dracului rapita”, stii, cum zice Ion Luca Caragiale. S-a dus dracului cultul muncii la romani. Prea am vrut toti sa fim „biznizmeni”.

- Cu „z”…
- Da. Neaparat! Adica, noi am vrut repede sa pacalim. Acum, incet, incet, apare cate unul care face cate ceva si noi alergam repede sa-l filmam si sa aratam „Uite ca se poate!”. Dar nu, aici, pana nu se va… Cred in intoarcerea romanilor din Spania, din Italia, a romanilor care au invatat si au vazut cum este dincolo.

- Sunteti printre putini care mai crede asta.

- Eu cred pentru ca am vazut ce se poate face. Du-te in zona Satu Mare sa vezi ce au facut acolo. Au invatat cum este cu capsunile. Si s-a umplut zona aia, a Maramuresului, de capsuni. I-am vazut si la Galati si erau fericiti. Scria mare: „Capsuni de Satu Mare”. Deci ei au invatat sa faca asta. Daca acestor oameni care ar veni, guvernantii de astazi, legislatia de astazi le-ar spune: „Domnule, puneti o afacere pe picioare si cinci ani de zile nu va luam nicio taxa!”, s-ar intoarce mai multi. Ei, atunci tara asta s-ar face cum trebuie.

- Stimate Maestre, mai avem motive sa fim mandri ca suntem romani?

- Este greu, dar pentru asta lupt eu. Asta incerc sa demonstrez acestei generatii debusolate si debusolante. Motivele care ar putea sa-i faca sa fie mandri ca sunt romani trebuie cautate in trecut, nicidecum in contemporaneitate. Am obsesia limpede a doua perioade din istoria Romaniei: pasoptismul si perioada interbelica. Acelea au fost perioade extraordinare in istoria poporul roman. Atunci s-a infiintat Romania.

- Tanar fiind, mai poti spune astazi ca esti mandru ca esti roman fara a atrage priviri ironice, fara a fi luat in batjocura?

- A fost si cred ca mai este un vanticel nitel ciudat. O anume categorie de intelectuali romani sustin ideea – nu pe fata, ci discret, parsiv! – ca cu cat iti injuri mai mult tara, cu atat esti mai european. Mie imi dispace genul asta.

- Ce va supara cel mai mult in societatea romaneasca?

Marlania din jur! Ies pe strada Unirii din Craiova si ma saluta vecinii mei care imi spun cu eleganta: „Salut vecine!”. Adica ne tragem de sireturi. Iar e vorba despre lipsa criteriilor… Ma deranjeaza ce vad in Bucuresti, unde nu imi place sa stau. Merg cu taxiul si ma uit la lumea din autobuz, pe fereastra. Este de o tristete cumplita… Nu mai este niciun zambet. Femeile, inainte, cand fugeau dupa autobuz radeau. Acum fug disperate. Daca nu prind autobuzul este o disperare ingrozitoare.

- Care ar fi solutia?

- Educatia! Am avut un prieten care fusese dat afara din televiziunea romana pentru ca il invitase pe consulul britanic acreditat la Bucuresti, care vorbea bine limba romana. L-a intrebat: „Este proverbiala disciplina britanica. Cum ati reusit?” Iar consulul britanic a raspuns privind fix spre camera: „I-am baut 400 de ani!”.

- La noi ar functiona acelasi „sistem”?

- Aici nu trebuie sa existe democratie pentru ca nu este construit sistemul. Intai disciplineaza-i, apoi da-le libertate! Cand ai dat libertatea fara disciplina, iata ce se intampla! Vad ca detinutii se vaita acum in inchisori ca nu au televizor cu nu stiu ce diagonala. Si l-am intrebat pe tata ce televizor avea in puscarie. Sa-i scoata la munca, ca n-au cu cine face autostrazile! Eu, care umblu in toata tara, observ ca nimeni nu munceste pe drumurile patriei. Se fac poduri, se fac santuri si trec pe langa ei. Sunt cate zece insi, iar trei stau in lopeti. Ce-ar fi sa nu le mai dea lopeti cu cozi din astea? Sa le dea lopeti cu cozi mai lungi ca sa nu mai poata sta in ele! Sau sa le dea lopeti cu cozi mai mici. Dar nici asa nu este bine, ca fantezia il determina sa puna basca in coada si sa stea in fund.

- Este vorba de mentalitate…

- Le dau formula cum sa faca autostrazi. Sa aduca trei mii de chinezi si sa le spuna de unde pana unde trebuie facut, fara sa se mai bage in rest, ca-i strica! Sa vezi ce autostrada se face, ca vantul si ca gandul.

- De unde pleaca problema aceasta, a modului in care ne raportam la munca?

- Din comunism! Nu era sloganul genial: „Noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”? Exista un folclor ilegal, pe care il cantau lautarii in perioada comunismului. Era atunci cu acordul global: „Fir-ai al dracu` de global, mi-ai facut muierea cal!” sau „Fir-ai a dracu` tarla lunga!” sau „Daca ai surub istet, ajungi mare la judet!”.

”Intai disciplineaza-i, apoi da-le libertate! Cand ai dat libertatea fara disciplina, iata ce se intampla!”

- Va multumesc Draga Maestre, pentru tot!...

- Mi-a facut placere…

avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Schitul Sihăstria Rarăului

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Oct 03, 2011 8:36 am









avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Mănăstirea Rarău

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Oct 03, 2011 8:41 am






avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Oct 04, 2011 6:48 am

Catedrala din Fagaras
Icoana Maicii Domnului pictata de Parintele Arsenie Boca -Sfantul Ardealului
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Mănăstirea Sihăstria, Jud. Neamţ

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Oct 09, 2011 9:15 am

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Oct 11, 2011 2:40 am

Inaltpreasfintitul Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, s-a nascut la 19 octombrie 1959, in comuna Corbi, judetul Arges, intr-o familie cu sapte copii, dintre care patru au intrat in monahism.

A urmat scoala generala de opt ani in comuna natala si a continuat studiile la Seminarul Teologic din Craiova (1974-1979), urmând apoi Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti (1980-1984), pe care l-a absolvit cu teza de licenta "Voturile monahale in lumina desavârsirii crestine".

Intre 1986-1990, a studiat la Institutul Teologic "Saint Serge" din Paris, obtinând titlul de doctor in Teologie, cu lucrarea "Divino-umanitatea lui Hristos si indumnezeirea omului in opera Sfântului Maxim Marturisitorul".

In anul 1984 a devenit monah la Schitul Crasna (Prahova), iar in 1985 a fost hirotonit ierodiacon si ieromonah. intre anii 1987 si 1990 a fost duhovnicul Manastirii "Acoperamântul Maicii Domnului" din Bussy-en-Othe, Franta, iar in 1990 s-a intors in tara, fiindu-i incredintata functia de secretar al Cabinetului Patriarhal pâna in 1991, când a fost ales episcop-vicar patriarhal.

A ocupat aceasta functie pâna in anul 2000, indeplinind in acelasi timp mai multe atributii. A fost responsabil cu relatiile externe bisericesti, secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, responsabil cu probleme de invatamânt teologic universitar si preuniversitar, coordonator al sectorului "Biserica si Societatea", coordonator al sectorului de caritate "Diaconia" etc. Intre 1992-1997, a fost membru in Comitetul Central al Conferintei Bisericilor Europene din Geneva; intre 1995-1997, membru in Adunarea Generala a Comisiei Ecumenice Europene "Biserica si Societatea" � Bruxelles. A fost, de asemenea, corespondent national al Departamentului pentru Burse din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

In anul 2000, a fost ales Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei. In cadrul slujirii de Arhiepiscop al Craiovei, Inaltpreasfintitul Teofan a initiat infiintarea Episcopiei de Severin si Strehaia, a unor noi protopopiate, a Tipografiei Eparhiale, a Centrului de Pelerinaj, a Ocolului Silvic Eparhial, a unor asezaminte sociale etc. Inaltpreasfintitul Teofan a publicat mai multe articole si studii in reviste si ziare din România si strainatate, in domenii ca: teologie patristica, spiritualitate ortodoxa, ecumenism, analize ale fenomenului religios actual etc. Intre 1997-2000, a coordonat periodicul de limba engleza al Sectorului pentru relatii externe bisericesti News Bulletin. A fost presedintele colegiilor de redactie ale publicatiilor Arhiepiscopiei Craiovei: "Mitropolia Olteniei", "Cetatea Crestina", "Studii" (Centrul de Studii de Teologie Aplicata al Arhiepiscopiei Craiovei), a infiintat postul de radio Logos al Mitropoliei Olteniei.

In acelasi timp cu exercitarea misiunii propriu-zise de Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, implineste, din incredintarea Patriarhiei Române, responsabilitatea de Presedinte al Comisiei canonice, juridice si pentru disciplina a Sfântului Sinod. A fost Locum-tenens de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America si Canada (2001), Locum-tenens de Episcop al Episcopiei Severinului si Strehaiei (1 noiembrie 2003 � 25 aprilie 2004) si Locum-tenens de Episcop al Episcopiei de Slatina (1 februarie � 25 martie 2008). Printre alte ordine si decoratii, Inaltpreasfintitul Teofan a primit, in anul 2000, Ordinul pentru Merit in grad de "Mare Cruce" din partea Institutiei Presedintelui României.

In data de 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Teofan al Olteniei in demnitatea de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. In data de 8 iunie 2008 a fost intronizat Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei
De ce credem ca suntem mai buni decat suntem de fapt?Cine nu s-a pomenit macar odata vorbind despre “pacatele tineretii” cu ingaduinta, simpatie si chiar nostalgie? Nu realizam ca multe dintre lucrurile pe care le facem in tinerete nu sunt numai incalcari ale poruncilor, ale vointei parintilor, dar si fapte de-a dreptul periculoase sau nesanatoase. Ba mai mult, chiar si adulti fiind, avem tendinta sa ne vedem mereu mai buni decat suntem de fapt, minimizand relele pe care le facem, sau gasim justificari, scuze. Si poate ca tocmai aceasta lipsa de acceptare a responsabilitatii ne face mai toxici pentru cei din jur si pentru mediul in care traim.
Cercetatorii de la universitatea “Charles Drew” din Los Angeles au descoperit modul in care “ne pacalim” singuri simtul moralitatii, incercand sa ne dam mai buni decat suntem de fapt. Metoda e simpla: incercam sa proiectam cumva ideea ca ceea ce am facut rau a fost undeva in trecut, iar acum ne-am schimbat.
Intr-un experiment, participantii au fost rugati sa relateze evenimente care i-au facut sa se simta vinovati. Unii au povestit cum au furat carti, altii ca si-au inselat partenerul, un fost depedent de droguri a povestit chiar cum a amenintat pe cineva cu un cutit in cadrul unui jaf. Cercetatorii au descoperit ca cele mai comune intamplari au fost cele care implicau furtul, adulterul si minciuna.
Insa poate cel mai important este plasarea acestor evenimente in timp. Rugati sa povesteasca fapte rele comise, oamenii au povestit evenimente care aveau loc, in medie, cu 10 ani inainte de experiment. Rugati sa povesteasca faptele bune comise, toti au relatat evenimente recente. Explicatia este simpla: oamenii au tendinta sa spuna ca au gresit in trecut, dar ca intre timp s-au schimbat.
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Oct 11, 2011 2:50 am

Plecarea IPS Teofan Savu in Moldova, din scaunul Mitropoliei Olteniei, dupa ultima liturghie tinuta in catedrala metropolitana Sf. Dimitrie, ocrotitorul orasului

avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Imagini de la hramul Sf. Cuv Parascheva, Iaşi, octombrie 2011

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Oct 15, 2011 6:42 am

Ca în fiecare an, cu ocazia hramului Sf. Cuvioase Parascheva, şi anul acesta au poposit la Iaşi, pentru câteva zile, moaştele unui alt sfânt al Bisericii Ortodoxe, şi anume Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (prăznuit la 23 februarie şi martirizat la Roma, în anul 156)
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Dum Oct 16, 2011 3:58 am

Pilda semanatorului

- Evanghelistul Matei consemneaza sapte parabole referitoare la taina Imparatiei, rostite in aceeasi zi de Domnul Iisus pe tarmul lacului Ghenizaret. La Luca si Marcu nu vor aparea decat trei, respectiv doua dintre ele. In schimb, numai la Marcu se gaseste pilda semintei, pronuntata, parese, in aceeasi zi cu cele de mai sus. Sinopticii pastreaza deci opt parabole inserate in cuprinsul aceleiasi cuvantari, axate toate pe dezvaluirea cate unui aspect al acelei taine denumite de Hristos "Imparatia cerurilor" .

Evitand sa defineasca aceasta notiune, asezata in centrul propovaduirii Sale, Iisus incearca, printr-o serie de parabole semnificative, sa o contureze mai precis, insistand mai ales asupra modului in care omul adera la ea si asupra procesului misterios al cresterii si dezvoltarii Imparatiei inca din cuprinsul actualei perioade istorice.

Parabola semanatorului, prezenta in toate Evangheliile sinoptice, constituie un fel de preludiu la toate celelalte, ea analizand sistematic modul in care cel chemat se preface in fiu al Imparatiei si totodata primejdiile care il pandesc si tind sa-I abata de la menirea sa. Pilda a fost explicata chiar de Domnul ucenicilor Sai, de aceea este usor sa-i patrundem intelesul.

Iisus il infatiseaza pe semanatorul care a iesit sa semene, chip sub care trebuie sa-L recunoastem pe Fiul Tatalui, coborat printre oameni spre a le impartasi "cuvantul Imparatiei", caci, dupa chiar talcuirea Lui, samanta inseamna "cuvantul Imparatiei" (Matei 13, 19). Nu toate semintele vor da insa rod, deoarece unele vor cadea langa drum si vor fi mancate de pasari. Acestea - spune Domnul - preinchipuie pe omul care, auzind cuvantul, nu-l intelege, si atunci "vine cel viclean si rapeste ce s-a semanat in inima lui" (13, 19). Altele vor cadea pe loc pietros si indata vor incolti, dar la ivirea soarelui se vor usca din pricina arsitei, radacina lor fiind prea scurta. Acestea ii reprezinta pe cei care aud cuvantul si il primesc cu bucurie, dar cand sunt prigoniti pentru cuvant, neavand "radacina in sine", se smintesc. Alte seminte vor ajunge printre spini si acestia, crescand, le vor inabusi. Este vorba aici, dupa chiar lamurirea data de Domnul, de cei in care grija acestei lumi si setea de avutie inabusa cuvantul si il fac neroditor. In sfarsit, unele seminte, vor cadea pe pamant bun si vor da rod: una o suta, alta saizeci, alta treizeci. Acestia sunt cei care aud cuvantul, il inteleg si aduc rod.

De la inceput este necesar sa staruim asupra semnificatiei acordate semintei, care reprezinta dupa Matei "cuvantul Imparatiei" (13, 19), iar dupa Luca "cuvantul lui Dumnezeu" (8, 11). In legatura cu ispitirile, s-a mai staruit asupra puterii lucratoare incluse in cuvantul dumnezeiesc - deosebit, bineinteles, de a doua Persoana a Sfintei Treimi -, a carei misiune consta in primul rand in a descoperi omului adevarul si a-l feri de rataciri. In parabola de fata, cuvantului dumnezeiesc i se atribuie si insusirea de a zidi in suflete Imparatia, de a-l face pe om sa adere la ea. Dar pentru ca Imparatia sa ia fiinta intr-un suflet trebuie in primul rand ca acesta sa se deschida fata de cuvantul lui Dumnezeu si sa-I primeasca. Pe evrei, care nu credeau in El, Domnul ii va mustra: "Cuvantul Meu nu incape in voi" (Ioan 8, 37), iar acelora care se aratau receptivi la chemarea Sa le va spune: "Daca veti ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei" (Ioan 8, 31). A primi cuvantul si a-l pastra constituie deci una din trasaturile distinctive proprii ucenicilor. Tot Domnul va spune: "Fericiti sunt cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc" (Luca 11,28).

Primul pas pentru intrarea in Imparatie este marcat deci de primirea cuvantului dumnezeiesc, zamislitor de viata duhovniceasca. "Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh si sunt viata" (Ioan 6, 63), va spune Iisus cu alt prilej.

Dupa chiar talmacirea Mantuitorului, cuvantul este semanat in inima (Matei 13, 19) adica in acel centru metafizic din om care, dupa cum subliniaza Evdokimov, integreaza toate facultatile umane. Primirea acestuia nu implica deci numai un proces de ordin intelectual, ci o adeziune totala, care presupune o adanca prefacere launtrica. Totusi, intelegerea, asimilarea lucida a cuvantului, este o conditie esentiala pentru ca acesta sa incolteasca in inima. Mantuitorul spune ca, daca cineva aude cuvantul si nu-l intelege, vine cel viclean si il rapeste din inima sa. Intelegerea este deci neaparat necesara. De aceea Hristos va starui in repetate randuri asupra obligatiei de a auzi si de a intelege: "Luati seama deci cum auziti" (Luca 8, 18), spune El, iar alteori, certandu-i pe iudei, va sublinia din nou: "De ce nu intelegeti vorbirea Mea? Fiindca nu puteti sa dati ascultare cuvantului Meu" (Ioan 8, 43). Cuvantul nu trebuie deci numai sa fie semanat, ci si primit, adica inteles in adanca sa semnificatie, caci altminteri el nu va putea rodi. Exegeza si critica, straine de adevaratul duh al lui Hristos, nu percep adevaratul sens al evenimentelor din Evanghelie tocmai fiindca nu pot sa auda, nici sa inteleaga, fiind departe de El. Este aici o dialectica subtila: numai cel care este in comuniune cu Hristos primeste cuvantul si il intelege, iar intelegerea acestuia il preface in ucenic adevarat.

Principala piedica pusa in calea rodirii cuvantului divin este actiunea dusmanoasa a satanei, pe care Iisus il numeste aici "cel viclean". Interventia acestei forte personale si raufacatoare tinde sa-l impiedice pe om de a se preface in fiu al Imparatiei. Dar omul insusi, datorita libertatii cu care este inzestrat, are tristul privilegiu de a putea inabusi cresterea semintei in inima sa.

Printre cauzele enumerate de Iisus care contribuie la uscarea semintei apare lipsa de radacina, semn al absentei unei adevarate chemari. Ea duce, in clipele de incercari inerente acestei vieti, la sminteli, adica la forme variate de renegare a cuvantului. Grija de cele lumesti si mirajul avutiei si al placerilor impiedica cresterea cuvantului in sufletele celor robiti acestor patimi si in cele din urma il inabusa.

Numai aceia care, dupa cuvantul lui Luca, au "inima curata si buna" aud cuvantul, il pastreaza si "rodesc intru rabdare" (Luca 8, 15). Trebuie asadar ca inima in care a fost semanat cuvantul sa posede anumite insusiri pentru ca el sa poata incolti si rodi. Este semnificativa si precizarea proprie numai lui Luca "a rodi intru rabdare". Ea sugereaza ca cresterea cuvantului in suflet merge simultan cu indurarea incercarilor si presupune renuntari nestiute si necunoscute de ceilalti, care fac posibila deplina incorporare la Imparatie, caci aceasta este, in ultima instanta, rodirea mentionata de parabola, prefacerea omului intr-un fiu al Imparatiei.

Asupra expresiei de "rodire" se cuvine a insista putin, deoarece ea constituie o tema ce revine des in predica Mantuitorului, caracteristica pentru spiritul doctrinei evanghelice. Domnul va starui in repetate randuri asupra obligatiei de a rodi, rodirea fiind una din conditiile esentiale ale vietii spirituale, si va osan,di sterilitatea, uscaciunea sufleteasca, considerate drept pacate capitale. Imparatia harului, asa cum s-a mai subliniat, se caracterizeaza prin abundenta, prin fecunditate, de aceea Iisus va spune, certandu-i pe evrei: "Va spun ca Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei" (Matei 21, 43). Spre a intra in Imparatie trebuie deci sa faci dovada de fecunditate spirirituala, sa rodesti. Crestinismul este religia rodirii maxime a tuturor potentelor sufletesti din om, a bucuriei izvorate din plenitudine.

In ultima cuvantare adresata ucenicilor inainte de Patimi, Domnul va reveni de mai multe ori asupra datoriei lor de a aduce roada, aratand insa ca acestia nu vor putea rodi decat ramanand in comuniune cu El: "Cel ce ramane in Mine si Eu in el, acesta aduce roada multa, caci rara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15,5).

Dupa cum darurile sunt diferite, tot astfel si capacitatea de rodire va varia de la om la om; de aceea la unul samanta face o suta de boabe, la altul saizeci si la altul treizeci. Este aici o profunda intelegere a insusirii proprii fiecarui suflet de a-si asimila cuvantul si de a-l face sa rodeasca dupa masura sa.

Natalia Manoilescu

avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Duminicii a XXIII-a după Rusalii

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Oct 23, 2011 12:18 am

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39.


În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea; şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinuturile Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIII-a după Rusalii ne arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca putere de vindecare a oamenilor posedaţi de demoni.

Descrierea stării jalnice în care se afla omul chinuit de demon din ţinutul Gherghesenilor este foarte tulburătoare. Despre acesta, Evanghelia spune că nu se îmbrăca în haine, că nu locuia în casă, ci în morminte. Nu mai locuia printre oameni, ci era un om gol şi înstrăinat. Deşi era viu, el se comporta oarecum ca un mort care locuieşte în morminte. Demonizatul nu mai gândeşte cu propriile sale facultăţi sufleteşti, deoarece este posedat; adică mintea şi trupul lui nu-i mai slujesc lui, ci sunt folosite de demonii care îl chinuiesc.

Demonii mărturisesc dumnezeirea lui Iisus

În această stare jalnică l-a găsit Mântuitorul Iisus Hristos pe acest om chinuit de demoni. În Evanghelie nu se spune că ar fi intervenit cineva pe lângă Iisus pentru ca acest om să fie vindecat. Duhul necurat care-l stăpânea striga cu spaimă către Iisus: "Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui" (Luca 8, 28). În Evanghelia după Matei, demonii au o întrebare pe care o pun lui Iisus: "Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?" (Matei 8, 29). Din aceasta vedem că nu omul vorbea prin glasul omenesc, ci demonii care îl chinuiau spuneau aceste cuvinte.

Demonii mărturiseau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt şi ştiau că Iisus îi va judeca şi-i va osândi în ziua judecăţii de apoi (ultime). Pentru ei, Judecătorul viilor şi al morţilor venise acum prea devreme. Deci nu pentru că demonizatul ar fi cerut vindecare a fost el vindecat de Iisus, ci pentru că Iisus a avut milă de el.

Evanghelia ne mai spune că Iisus a întrebat pe duhul necurat ascuns în omul posedat: "Care-ţi este numele"?, iar el a răspuns: "Legiune" (Luca 8, 30). În Antichitate, o legiune militară avea între 4.200 şi 6.000 de soldaţi. Deci o legiune de demoni pusese stăpânire pe acest om din ţinutul Gherghesenilor.

Mai aflăm din Evanghelia de astăzi că acest om demonizat avea o putere neobişnuită, dar aceasta nu era puterea lui umană proprie, ci puterea demonilor care intraseră în el. De aceea, se spune că deşi omul posedat era legat cu lanţuri şi obezi, totuşi el le sfărâma şi pleca în pustie. Este deci inexplicabil din punct de vedere firesc cum poate un om singur să rupă lanţurile de fier sau obezile doar cu forţă pur omenească.

Hristos Domnul arată mila Sa faţă de omul demonizat redându-i sănătatea şi libertatea

Încercarea comunităţii din cetatea Gherghesenilor de a-l menţine pe acest om între oameni nu a dat nici un rezultat. Dimpotrivă, fiind chinuit de demoni, căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viaţa lui era un chin, deşi era viu, totuşi el trăia printre cei morţi, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere social. Însă tocmai acest om chinuit de demoni şi înstrăinat de oameni devine centrul atenţiei milostive a Mântuitorului Iisus Hristos. Demonii, văzând că Iisus S-a apropiat de omul pe care ei îl chinuiau, I-au cerut ca să-i lase să intre într-o turmă de porci, pentru a nu-i trimite în adânc, adică în adâncul iadului. Mântuitorul a acceptat ca demonii să intre în turma de porci, ieşind astfel din omul pe care îl chinuiau. Când, însă, demonii au intrat în turma de porci, aceasta s-a aruncat în mare şi s-a înecat.

Mulţi s-ar putea întreba de ce oare a îngăduit Mântuitorul Iisus Hristos ca demonii să iasă din omul posedat şi să intre în turma de porci? De ce a eliberat El un om şi a lăsat să fie duşi la pierzare o mulţime de porci? Deoarece Mântuitorul Iisus Hristos cunoaşte că sufletul omului are o valoare infinită, care nu se poate compara cu nimic din lumea aceasta, nici cu preţul animalelor, nici cu cel al obiectelor, indiferent cât de multe şi de scumpe ar fi acestea. De unde ştim aceasta? Din învăţătura Mântuitorului Care spune: "Ce îi foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" (Marcu 8, 36-37).

Mântuirea şi bucuria veşnică - scopul vieţii omului

Pentru Mântuitorul Iisus Hristos acest om are o valoare infinit mai mare decât toate bogăţiile Gherghesenilor sau ale Gadarenilor (întrucât minunea s-a săvârşit în spaţiul dintre cetăţile Gherasa şi Gadara). De ce? Mai întâi pentru că omul este creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi, ca atare, este chemat la viaţă veşnică. Dorinţa omului de comuniune şi de bucurie veşnică este deci înscrisă în adâncul sufletului său ca un program pentru viitorul lui definitiv sau etern. În al doilea rând, se pare că aceşti locuitori ai ţinutului Gherghesenilor erau prea mult preocupaţi de comerţul cu porci, s-au legat prea mult de cele materiale, adică prea mult erau interesaţi de câştigul material şi prea puţin de viaţa duhovnicească. Uneori, Dumnezeu, ca să ne facă să căutăm mai mult câştigul sufletesc al vieţii spirituale, îngăduie sau permite unele pagube materiale. Nu ştim de ce ni se întâmplă să moară animalele, să vină o furtună care ne distruge casele sau inundaţii care fac să pierdem într-o clipă o agoniseală sau o avere de o viaţă. Totuşi, în această pedagogie sau purtare de grijă, Dumnezeu nu simte o plăcere în a ne pedepsi, ci foloseşte mijloace mai aspre pentru a ne chema spre El, spre viaţa duhovnicească, spre mântuire.

Suferinţa e îngăduită ca mijloc de dezlipire sau dezrobire a omului de averile limitate şi trecătoare

Nu totdeauna medicamentele care ni se dau pentru vindecarea bolilor trupeşti sunt dulci şi plăcute. Adesea sunt amare şi neplăcute. Tot aşa, Doctorul sufletelor noastre, Iisus Hristos Domnul, îngăduie ca noi să trecem uneori prin suferinţă, prin încercare, prin pagube materiale, ca să nu ne mai legăm prea mult de averile limitate şi trecătoare, ci să-L căutăm pe El, Cel nelimitat şi netrecător (veşnic). Aşa se explică îngăduinţa Mântuitorului ca vindecarea unui om demonizat să se facă pricinuind o pagubă materială locuitorilor cetăţii din care provenea acest om.

Evanghelia ne arată că, fiind înspăimântaţi de această minune, locuitorii din ţinutul Gherghesenilor L-au rugat pe Iisus să plece din hotarele lor. Nu ştim exact de ce L-au rugat să plece. Se spune că "erau cuprinşi de frică mare", dar nu ştim dacă spaima sau frica lor era cauzată doar de paguba făcută lor prin faptul că Iisus a permis demonilor să intre în turma de porci sau se temeau că, stând mult în apropierea cetăţii lor, Iisus ar putea să-i mustre şi în alt mod. Oricum, ne-am fi aşteptat ca oamenii din acest ţinut să-I fi arătat lui Iisus un gest de recunoştinţă, zicându-i: "Deşi porcii s-au înecat, e bine totuşi că s-a vindecat acest om chinuit de demoni în mod cumplit. Este totuşi bine că s-a făcut sănătos un om care prin purtarea lui violentă, plină de ură şi de răutate faţă de oameni, era un pericol pentru noi".

Însă, oamenii din ţinutul Gherghesenilor nu gândeau astfel şi nu I-au mulţumit lui Iisus pentru vindecarea omului demonizat. De fapt, nu s-au bucurat de eliberarea unui om posedat, ci I-au cerut lui Iisus să plece din ţinutul lor. Ei nu arată nici pocăinţă, nici recunoştinţă. Totuşi, Mântuitorul a respectat cererea lor şi a plecat din ţinutul acela.

Hristos îi încredinţează omului vindecat misiunea de a binevesti iubirea lui Dumnezeu printre cei care-l cunoşteau când era chinuit de demoni

Dar pe când a hotărât Iisus să plece din ţinutul Gherghesenilor, iată, s-a apropiat de El tocmai omul pe care-l vindecase. Amănuntul acesta este semnificativ, adică plin de înţelesuri duhovniceşti. Omul care trăia înainte ca un sălbatic şi un înstrăinat, fiind violent şi rău, deodată a devenit paşnic, liniştit şi-L ruga pe Iisus să-L ia cu Sine oriunde va merge. Cel vindecat voia să fie mereu cu Binefăcătorul, Vindecătorul şi Mântuitorul Său. Se simţea bine lângă Iisus, pentru că a simţit puterea iubirii Lui milostive. A dorit să fie ucenic al lui Iisus, să-L însoţească, pentru că nimeni nu l-a ajutat mai mult decât Iisus, Care l-a eliberat de demoni. Însă Mântuitorul Hristos nu îl ia cu El. Deşi acest om vindecat doreşte să-L urmeze pe Iisus, El îi încredinţează o altă lucrare: "Spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu" (Luca 8, 39). De ce? Dacă Mântuitorul Iisus Hristos îl lua cu Sine pe acest om vindecat sau eliberat de demoni, nu-l mai cunoştea multă lume în alte cetăţi ori în alte ţinuturi. Doar în ţinutul acela, unde înainte a pătimit el mult şi a fost violent cu oamenii, îl cunoştea foarte multă lume. Ca atare, din acest om vindecat, Mântuitorul a făcut un misionar-mărturisitor statornic, nu unul călător care merge dintr-o cetate în alta. Astfel, omul vindecat devine un mărturisitor statornic în locul pătimirii şi vindecării lui, pentru a vesti tuturor milostivirea lui Iisus Hristos Domnul, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul lumii.

Iată cum Mântuitorul Iisus Hristos, când ne vindecă de o boală sau ne eliberează de o situaţie grea, ne schimbă viaţa. El doreşte ca noi să spunem tuturor celor care ne-au cunoscut sau ne-au văzut pătimind cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Astfel, El ne încredinţează misiunea recunoştinţei faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.

Evanghelia de astăzi ne învaţă să-L mărturisim pe Dumnezeu ca fiind milostiv şi binefăcător şi să-I aducem mulţumire prin rugăciune şi prin fapte bune.

De aceea, Sfânta Biserică, în cea mai înaltă şi mai cuprinzătoare rugăciune a ei, în Sfânta Liturghie euharistică, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru "binefacerile cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate care s-au făcut nouă". Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El şi ne rugăm să ne ajute în continuare, să ne dăruiască harul şi ajutorul Său.

Vedem cum acest om, cândva chinuit de demoni, a devenit misionar-mărturisitor şi a ajuns să fie pentru noi un dascăl al recunoştinţei. Deci, Iisus ne cere ca să fim misionari-mărturisitori acolo unde ne aflăm, să binevestim iubirea Lui şi să spunem tuturor cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

(Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1762;1;64154;0;Recunostinta-si-misiune*.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Dum Oct 23, 2011 6:26 am

Fragmente din predica din dumunica XXIII dupa Rusalii:

Dragostea este odrasla cunostintei adevarului,
care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuieste, iar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”.

Rogu-va sa cugetam numai la aceasta: cata frumusete insufla chipului tau aceasta lumina divina si iubire divina, bunatate, pace si intelegere! E acea frumusete netrecatoare, caci daca frumusetea trupului trece, aceasta frumusete divina, a darurilor dumnezeiesti, a virtutilor, nu trece. Virtutile, cum spun dumnezeiestii Parinti, sunt mai batrane decat noi; pentru ca sunt insusiri dumnezeiesti. De aceea noi marturisim lumina, harul dumnezeiesc necreat si vesnic. Iar tu, vremelnicule, te impartasesti atunci din vesnicia lui Dumnezeu. Aceasta este frumusetea sufleteasca. Sa cugetati la ea, iubitilor! Ea te infrumuseteaza la orice varsta; caci e din vesnicie; ea nu are timp, ea nu are ani. Cu aceasta frumusete a fost zidit Adam, si in adanc se pastreaza in tot omul. Demonul a fost cel care il uratise.

Cum lucreaza demonul in cadere? Ii insufla omului cele ale lui. Mai intai uitarea – uiti de darul lui Dumnezeu; apoi nepasarea, credinta stramba, blasfemia, iutimea, mania, amaraciunea, infurierea (cu furie napraznica), ura de oameni, pomenirea raului, vorbirea de rau, osandirea, intristarea (fara temei), frica, lasitatea, cearta, rivalitatea, pizmuirea, slava desarta, fatarnicia, minciuna, necredinta, zgarcenia, iubirea de materie, impatimirea, trandavirea, micimea de suflet, nemultumirea, cartirea, infumurarea, parerea de sine, trufia, ingamfarea, dorinta de a placea oamenilor, viclenia, nerusinarea, lingusirea, inselaciunea, ironia (cu gand rau), duplicitatea, invoirea cu pacatele patimase, gandirea deasa la ele, ratacirea gandurilor, inmultirea pana la obsesie a gandurilor de la cel rau (obsesia ca nu mai poti scapa; numai Dumnezeu te scapa). Doamne, cand ai in fata aceste doua lumi, abia atunci (dobandind si intelesul lor) simti dorul de a te izbavi. Deslusesti atunci de unde vin aceste ispite, forme ale caderii, care te uratesc, te schimonosesc. Daca atat de frumos arata orice batran, straluminat dinlauntru de virtuti, in schimb, o, cat te uratesc patimile! Daca te-ai putea privi… Oamenii nu doresc sa fie frumosi la chip? Dar frumusetea chipului doar cu sulemeneli – sa ma iertati ca o spun – nu e frumusete. Daca dorim frumusete, sa ne impartasim din darurile dumnezeiesti ale virtutilor divine, care refac in noi chipul dupa care am fost urziti – al Mantuitorului Hristos. Si ori de cate ori, prin ispita, cel rau incearca sa ne intoarca de la harul, de la lumina divina, sa chemam ajutorul lui Dumnezeu; caci, asa cum spune Apostolul Iacov: “Toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este” (Iacov 1, 17).
“Stralucirea Ta, Doamne, din adancul inimii, este darul, plata pe care ne-o faci”! Iar bucuria divina – aceasta ofranda negraita, biruitoare asupra oricarui rau din lume, marturie a adevarului si a luminii – sa nu ne paraseasca niciodata. De la Tine Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, cu Preacurata-Ti Maica si cu toti sfintii. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, Făgăraş, Jud. Braşov

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Oct 24, 2011 5:57 am











avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Lun Oct 24, 2011 6:20 am

avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Lun Oct 24, 2011 6:23 am

Uitarea
Uitarea are rolul de a sterge din noi tot ceea ce nu ne este de folos. Daca cineva ne-a suparat, nu e de ajuns sa-l iertam, trebuie si sa uitam ca ne-a intristat. Daca am marturisit un pacat si am primit iertare, nu avem de ce sa ne mai preocupam de existenta lui. El trebuie uitat.
Si sunt multe alte lucruri pe care trebuie sa le ingropam prin uitare.
Dar uitarea are si parti negative. De exemplu, ea nu-i mai este omului de folos atunci cand acesta nu mai tine minte sfaturile date de duhovnic. A fi uituc in acest caz, inseamna a confunda starea de boala cu cea de sanatate. Si asa ajungi sa consideri ca nu mai ai nevoie de pocainta. Incepi sa mergi in sens invers, pe un drum care
Nu duce catre rai.
Sa nu credeti ca uitarea vine o singura data pe an. Ea e precum praful. Se asterne zilnic. Si pentru ca omul nu i se impotriveste cu nimic, ea ajunge sa faca din unele persoane niste oameni care par nascuti ieri. Nu e o nastere care sa bucure, dimpotriva, e una de plans.
Uitarea se atinge si de ceea ce ar trebui sa fie neincetat prezent. Pierdem din vedere ca fata de cei dragi nu putem fi niciodata la trecut. Trebuie sa-i purtam clipa de clipa. Nu amintirea unor imagini cu ei ne arata ca sunt vii in noi, ci perpetuarea trairilor. Faptul ca ai o fotografie cu ei, nu e ceva ziditor. Numai daca sunt asezati in inima noastra, daca ea bate si pentru ei, cei dragi nu ne vor deveni niciodata straini.
Si pe langa alte uitari, se intampla multora sa uite de Dumnezeu. Unii Il uita voit, pentru ca prezenta Sa ii deranjeaza. Altii pentru ca nu L-au simtit niciodata pe Dumnezeu ca fiind Tata.
Daca ni s-ar cere sa mentionam numele celor care nu ne-au dat uitarii, sunt sigur ca pentru multi Dumnezeu ar lipsi. Si asta in conditiile in care El nu poate da uitarii pe nimeni.

avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Duminica a XXII-a după Rusalii

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Oct 30, 2011 8:29 am

Evanghelia Duminicii a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv)

Luca XVI, 19-31


Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii, venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraam, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi.


Evanghelia Duminicii a XXII-a după Rusalii ne prezintă pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Această pericopă este plină de învăţături duhovniceşti care ne arată că, după moartea trupului, sufletul trăieşte şi îşi aduce aminte de toate faptele săvârşite în timpul vieţii pe pământ. Avem, deci, în Evanghelia de astăzi mărturia clară a Mântuitorului privind existenţa şi viaţa sufletului după despărţirea sa de trup, după moartea fizică a omului.


Starea sufletului după moarte


Evanghelia ne spune adevăruri fundamentale pentru înţelegerea legăturii care există între viaţa pământească a omului şi viaţa de dincolo de mormânt a sufletului uman. Ea ne arată că sufletul omului, după ce se desparte de trup, merge fie în comuniunea drepţilor şi a sfinţilor, fie în izolarea păcătoşilor, adică fie în fericita existenţă a raiului, fie în nefericita existenţă a iadului. Această precizare este deosebit de importantă, deoarece ea ne arată valoarea unică a vieţii omului pe pământ. Deşi viaţa omului pe pământ este una trecătoare, de ea depinde viaţa netrecătoare a sufletului după moarte, adică după despărţirea sufletului de trup.

Vedem din pericopa evanghelică de astăzi că sufletul omului după despărţirea sa de trup nu stă într-o stare de nepăsare, de indiferenţă, într-un somn sau într-o amorţire, ci sufletul are conştiinţa luminată şi poate comunica acolo cu alte suflete, mai ales cu sufletele drepţilor din rai care au trăit pe pământ în credinţă, împlinind voia lui Dumnezeu în viaţa lor.

De asemenea, vedem că sufletele după moarte sunt conştiente de starea în care se află şi de deosebirea care există între rai şi iad. Focul despre care vorbeşte Evanghelia de astăzi, adică văpaia în care se afla sufletul bogatului nemilostiv, a fost tâlcuită de unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii ca fiind o mustrare a conştiinţei, un regret, o suferinţă a conştiinţei pentru faptele rele săvârşite sau pentru binele pe care putea să-l facă omul pe pământ, dar nu l-a făcut. Cu alte cuvinte, focul nematerial al iadului este durerea vidului spiritual din sufletului omului nemilostiv, adică inuman.


Dumnezeu respectă libertatea omului de a alege între bine şi rău


Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr reprezintă două persoane diferite, două stări sociale diferite şi două stări spirituale diferite. Bogatul, spune Evanghelia, trăia toate zilele sale în multă şi mare slavă. Era îmbrăcat în porfiră, vison şi haine de in, adică în haine scumpe. Toată ziua se afla în veselie, în ospeţe, pe când săracul Lazăr era bolnav, plin de bube şi suferind, iar la suferinţa lui se adăuga şi multă singurătate. El nu mai era un om printre oameni, ci un om printre câini, pentru că numai câinii erau aproape de el şi îi lingeau bubele ca şi cum i le-ar fi pansat. Câinii din jurul lui deveniseră mai omenoşi decât omul bogat şi nemilostiv care nu-l considera pe Lazăr ca fiind un om, ci un vieţuitor între animale. Vedem, deci, două stări de viaţă umană diferite, una trăită în lux, ospeţe şi veselie, iar alta trăită în sărăcie, suferinţă şi singurătate.

Această prezentare a două stări sociale şi spirituale opuse, trăite de doi oameni diferiţi, ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului de a-şi trăi viaţa pe pământ în mod diferit. Însă, după ce viaţa pământească a bogatului s-a sfârşit, acesta a fost înmormântat. Ca atare, Evanghelia vorbeşte numai despre trupul bogatului înmormântat, fiindcă bogatul era numai trup, a trăit numai biologic. De multă vreme, el îşi îngropase sufletul în trup, trăind numai trupeşte, nu duhovniceşte. Sufletul său, în loc să înduhovnicească trupul său, a devenit cu totul trupesc, "s-a făcut ţărână" încă din timpul vieţii. Pe de altă parte, despre moartea săracului Lazăr Evanghelia spune că sufletul acestuia a fost dus de îngeri în ceruri, "în sânul lui Avraam", adică în fericita comuniune a drepţilor care în timpul vieţii lor pământeşti au împlinit voia lui Dumnezeu, rugându-se Lui şi răbdând toate încercările, necazurile şi suferinţele, cerând ajutorul Său.


Moartea schimbă starea vieţii omului


În partea a doua a Evangheliei de astăzi vedem cum se schimbă starea vieţii bogatului şi a vieţii săracului. Bogatul nemilostiv, cel care pe pământ a trăit numai în plăceri materiale, în consum de alimente şi în confort de haine frumoase, acum se chinuieşte în văpaia iadului. Iar săracul Lazăr, cel care a trăit flămând şi însetat, bolnav şi neglijat de oameni, se află acum "în sânul lui Avraam", adică în comuniunea drepţilor care şi-au pus nădejdea numai în ajutorul lui Dumnezeu.

Ne putem întreba ce fapte a făcut unul sau altul dintre aceşti doi oameni pe care ni-i prezintă Evanghelia. În general se spune că fiecare om va fi judecat după faptele sale bune sau rele, încât va fi părtaş al fericirii raiului, dacă a făcut fapte bune, sau se va chinui în iad, dacă a făcut fapte rele. Nu cunoaştem nici faptele rele ale bogatului nemilostiv, nici faptele bune ale săracului Lazăr; Evanghelia nu le pomeneşte. Nu se spune pentru care fapte rele a fost trimis bogatul nemilostiv în iad, nici pentru care fapte bune a fost trimis săracul Lazăr în rai. Se spune doar că se cuvenea ca cel care a trăit în fericire trecătoare pe pământ să fie acum nefericit, iar cel care a suferit pe pământ să se bucure acum în ceruri.

La prima lectură, Evanghelia ne ajută să înţelegem că există o dreptate a lui Dumnezeu, o lege a compensaţiei, a echităţii. Cei care s-au bucurat prea mult de cele materiale în lumea aceasta, fără a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile primite şi fără a fi milostivi cu cei mai săraci decât ei, nu se vor mai bucura de fericire în viaţa de dincolo de mormânt. Dacă citim totuşi mai atent, observăm că cei doi oameni, adică bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, nu au fost judecaţi în primul rând după faptele lor, ci după starea duhovnicească a vieţii lor. Bogatul nemilostiv a trăit într-o stare spirituală de totală decădere. El nu mulţumea lui Dumnezeu pentru că i-a dat bogăţie, sănătate şi viaţă fără tulburare, nici nu avea milă de cei săraci. Prin urmare, nerecunoştinţa, nepăsarea şi nemilostivirea l-au "coborât" pe bogatul nemilostiv în iad, pentru că el devenise deja inuman sau subuman. A ajuns în starea de singurătate a iadului, fiindcă n-a adunat în suflet nici un dram de iubire smerită şi milostivă, singura care-l putea ajuta să se apropie de Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt.


Nerecunoştinţa şi nemilostivirea - semne ale decăderii spirituale a omului


Decăderea spirituală a bogatului nemilostiv sau starea sa de dezumanizare se vede în faptul că el nu era nici recunoscător faţă de Dumnezeu, nici milostiv faţă de oamenii săraci. Deci, pe lângă faptul că era nerecunoscător lui Dumnezeu pentru bogăţia materială, bogatul nemilostiv a devenit şi insensibil sau nepăsător faţă de suferinţa semenilor săi. El a devenit indiferent faţă de suferinţa săracului Lazăr pe care îl vedea zilnic zăcând aproape de casa sa. Prin urmare, tocmai fiindcă n-a trăit pe pământ în comuniune milostivă cu semenii săi, bogatul nu poate ajunge în comuniunea celor milostivi, adică în rai, în Împărăţia lui Dumnezeu Cel milostiv, ci sufletul lui coboară la starea nefericită a iadului spre care el s-a îndreptat în mod liber prin nepăsare spirituală şi lăcomie materială dezumanizantă.

Întrucât bogatul nemilostiv trăia într-o stare de autosuficienţă, de mulţumire de sine, de apreciere de sine, de preocupare exclusivă de sine, el nu se mai gândea nici la Dumnezeu, dătătorul vieţii şi al fericirii, nici la săracii şi bolnavii nefericiţi, care aveau nevoie de ajutorul lui. Prin urmare, putem înţelege mai bine că bogatul nemilostiv a fost osândit nu atât pentru faptele lui rele, cât pentru nerecunoştinţă, nepăsare şi nemilostivire, adică pentru binele pe care putea să-l facă, dar nu l-a făcut sau pentru că a confundat libertatea cu lenevia spirituală.


Dumnezeu vede nu numai faptele omului, ci şi starea sufletului său


Pe de altă parte, vedem pe săracul Lazăr care este dus de îngeri în rai nu atât pentru că ar fi făcut multe fapte bune, cât pentru starea îmbunătăţită a sufletului său. Binele pe care l-a săvârşit săracul Lazăr constă în curăţirea, luminarea şi îmbogăţirea sufletului său prin virtutea răbdării cu nădejde în Dumnezeu, fără răzvrătire, prin neosândirea aproapelui, nici măcar a bogatului nemilostiv, prin tăcerea sa smerită şi paşnică. Deşi sărac din punct de vedere material, totuşi Lazăr şi-a îmbogăţit sufletul cu virtuţi multe; deşi vieţuitor cu trupul în lume, el a trăit sufleteşte în singurătate ca un pustnic, care îmblânzeşte animalele sau pacifică patimile prin smerenia sufletului său.

Evanghelia de astăzi ne arată că săracul Lazăr este răsplătit cu bucurie veşnică pentru starea sfântă a sufletului său. Numai pentru că avea înainte de moartea fizică un suflet bun, el se bucură după moarte de bunătăţile cereşti netrecătoare. Deşi sărac şi bolnav, Lazăr nu s-a supărat pe Dumnezeu, nu s-a răzvrătit, nu a cârtit, nu a zis: "Doamne, de ce eu sunt atât de sărac, iar bogatul acesta nemilostiv atât de avut? De ce eu sunt atât de bolnav, iar el atât de sănătos? De ce eşti nedrept cu noi?" Ci, în tăcere paşnică şi smerită răbdare, săracul Lazăr şi-a întărit, luminat şi modelat sufletul său în bunătate. Deşi era foarte singur, săracul Lazăr nu s-a plâns de singurătatea sa, ci s-a bucurat de prietenia câinilor care deveniseră mai solidari sau mai omenoşi cu el decât oamenii indiferenţi şi nemilostivi.

Evanghelia de astăzi ne descoperă un adevăr fundamental. Şi anume că în faţa lui Dumnezeu nu contează numai mulţimea faptelor bune, ci în primul rând contează bunătatea sufletului. Dacă multele fapte bune pe care le-am săvârşit ne duc la mândrie şi laudă de sine, atunci nu ne-am îmbogăţit cu adevărat sufletul. Numai când faptele bune sunt unite cu smerenia, cu răbdarea, cu rugăciunea, cu zidirea duhovnicească a sufletului bun, atunci starea sufletului nostru devine o stare binecuvântată şi mântuitoare. Cu alte cuvinte, vedem că iadul sau raiul încep încă din lumea aceasta în sufletul nostru. Când cultivăm bunătatea şi milostivirea, ne deschidem spre rai, spre bunătăţile netrecătoare ale lui Dumnezeu. Iar când în sufletul nostru cultivăm nepăsarea, nemilostivirea, răutatea, egoismul, atunci noi înşine, în mod liber, ne îndreptăm spre iad, înţeles ca existenţă chinuită, egoistă sau individualistă, fără comuniune de iubire smerită şi milostivă.

Evanghelia ne mai arată că sufletul bogatului nemilostiv din iad poate comunica spiritual, dar nu poate avea comuniune cu cei milostivi, cu Avraam şi cu drepţii din rai, nici nu-şi poate schimba singur starea existenţială în care se află, pentru că n-a cultivat comuniunea iubirii milostive cât a trăit pe pământ. Cererea bogatului nemilostiv către Avraam, părintele spiritual al celor credincioşi, de a-i alina suferinţa cauzată de văpaia focului nu primeşte răspuns pozitiv, pentru că nici el n-a alinat suferinţa lui Lazăr cel sărac şi bolnav. De asemenea, nici cererea sa ca vreunul dintre cei morţi să meargă în lume să spună celor cinci fraţi ai lui să se pocăiască nu este ascultată: "Şi i-a zis Avraam: dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi" (Luca 16, 31). Deci, cine nu ascultă de Dumnezeu şi de sfinţii Lui în timpul vieţii pământeşti nu va fi ascultat de aceştia când va trece la cele veşnice.

Evanghelia de astăzi ne învaţă că omul trebuie să împlinească voia lui Dumnezeu tot timpul urmând pilda şi învăţătura drepţilor şi sfinţilor, nu aşteptând minuni la tot pasul şi mai ales învieri din morţi. De ce? Pentru că învierea sufletului din moartea păcatului prin rugăciune, pocăinţă şi fapte bune este mai necesară decât a vedea morţi înviind din mormânt. Din ce motiv? Deoarece învierea morţilor din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă învierea sufletului din moartea păcatului cere şi osteneală din partea omului, după cum spune Sfântul Isaac Sirul.


Milostenia - cale spre mântuire


Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să înţelegem că judecata Lui este dreaptă şi că ea ţine seama de libertatea noastră de a alege viaţa trăită în comuniune cu Dumnezeu, sau în uitare de Dumnezeu, de a trăi viaţa în iubire milostivă faţă de oameni, sau în nepăsare faţă de ei. Dumnezeu este veşnic fericit deoarece este veşnic bun şi milostiv. Iar dacă şi noi devenim buni şi milostivi, ne bucurăm pururea de fericirea raiului, de iubirea Lui milostivă.

După cum se vede şi în picturile unor mănăstiri din Bucovina (Voroneţ, n.a.), raiul sau iadul, ca stări spirituale diferite în care intră sufletul omului, are legătură cu taina libertăţii şi a iubirii omului. Dacă iubim sau nu iubim pe Dumnezeu, dacă iubim sau nu iubim pe semenii noştri, atunci ne vom împărtăşi de fericirea raiului sau de nefericirea iadului. Raiul este bucuria comuniunii de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi cu semenii lor, iar iadul este suferinţa neîmplinirii sau durerea vidului spiritual din sufletul omului că nu a răspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu cât timp a trăit pe pământ. De aceea, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască puterea de a ne aduce aminte de El tot timpul, de a-I mulţumi pentru binefaceri şi a-I cere ajutorul, de a fi sensibili la suferinţa semenilor noştri care sunt săraci, bolnavi şi întristaţi.

Din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos se inspiră Biserica noastră când organizează cămine pentru bătrâni, pentru copii, pentru orfani, cantine pentru săraci, bolniţe, farmacii, cabinete medicale şi spitale. Evanghelia ne învaţă că de modul în care noi trăim taina iubirii milostive în mod liber aici pe pământ depinde fericirea sau nefericirea noastră veşnică dincolo de mormânt.

Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem cât de preţioasă este viaţa noastră pe pământ ca pregătire pentru viaţa veşnică fericită. Prin cuvântul bun, rugăciunea pentru alţii, ajutorarea săracilor, cercetarea bolnavilor realizăm ceea ce spune poporul nostru luminat de Sfânta Evanghelie: "Dar din dar se face rai". Dăruind noi altora din cele ce am primit de la Dumnezeu şi le-am cultivat, prin rugăciune şi muncă, dobândim raiul sau fericirea vieţii veşnice, spre slava lui Dumnezeu, bucuria îngerilor şi mântuirea noastră. Amin.

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1769;1;64435;0;Bogatul-nemilostiv-pierde-mantuirea*.html )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Duminica a XXIV-a după Rusalii

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Noi 06, 2011 1:06 am

Credinţa şi smerenia aduc tămăduirea de boală şi învierea din morţi

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) Luca 8, 41-56


În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Iar o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Şi, încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii se numeşte şi "Evanghelia învierii fiicei lui Iair". Totuşi, în această Evanghelie nu este vorba doar despre învierea fiicei lui Iair, ci şi despre vindecarea unei femei bolnave, care de doisprezece ani suferea de curgere de sânge, de hemoragie. Evanghelia de astăzi este la prima vedere o prezentare a suferinţei şi a întristării. Dar în mijlocul suferinţei şi întristării oamenilor, Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, arată marea Lui milostivire sau compasiune pentru oameni, vindecându-i.

Smereniei mai-marelui sinagogii îi răspunde milostivirea lui Iisus

Evanghelia ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, om cu vază în comunitatea iudaică religioasă ce se aduna în fiecare sâmbătă şi sărbătoare la sinagogă, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viaţă şi moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Mântuitorul Iisus Hristos că a vindecat o mulţime de bolnavi şi a ridicat o mulţime de oameni căzuţi în păcate, şi-a făcut loc printre cei care-L împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa şi L-a rugat să meargă la casa sa pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă.

Vedem că acest conducător al sinagogii din Capernaum avea o smerenie adâncă. În general, mai-marii sinagogilor erau ostili lui Iisus, aveau multe îndoieli cu privire la învăţătura Lui, deoarece li se părea că El introduce noi învăţături, o nouă orientare în religia poporului evreu. De aceea Îl priveau cu suspiciune, rezervă şi îndoială. Însă acest mai-mare al sinagogii din Capernaum, numit Iair, are multă încredere în Iisus şi se apropie de El cu respect şi profundă smerenie. El cade la picioarele lui Iisus ca în faţa unui Domn al vieţii şi Îi cere ceea ce nimeni altul nu poate să-i dăruiască, şi anume vindecarea fiicei sale care se lupta cu moartea. Prin urmare, acest mai-mare al sinagogii se deosebeşte de toţi ceilalţi conducători de sinagogi. Deşi făcea parte dintr-o tagmă care-L contesta pe Iisus, el se apropie de Iisus, cade în genunchi în faţa Lui, îi cere să meargă să-i vindece fiica sa, deoarece are credinţă tare că în Iisus sunt prezente şi lucrătoare puterea, înţelepciunea şi iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni. După ce a văzut smerenia şi credinţa lui Iair, Iisus i-a spus că va veni să-i vindece fiica bolnavă.

Iisus evidenţiază şi credinţa puternică a unei femei suferinde

Dar înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în faţa Lui a apărut o altă persoană suferindă şi întristată, o femeie bolnavă de doisprezece ani de curgere de sânge, adică de hemoragie, care cheltuise toată averea sa cu medicii, dar nu se vindecase. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiş, venind plecată, smerită, pe la spate. În momentul când s-a atins de Iisus, ea s-a vindecat. Dar Iisus a întrebat: "Cine este cel ce s-a atins de Mine?" (Lc. 8, 45). Iar Petru a zis: "Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?" (Lc. 8, 45). Atât de multă lume dorea să se atingă de Iisus, încât nimeni nu mai putea şti cine anume s-a atins de El. Totuşi, Iisus voia să scoată în evidenţă o persoană care se deosebea de toţi oamenii care s-au atins atunci de El. Această persoană era o femeie care se deosebea de toţi ceilalţi prin multa ei credinţă şi prin adânca ei smerenie. Întrucât era foarte credincioasă şi smerită, Hristos a voit să o vindece şi să o arate tuturor. Din smerenie şi sfială ea se ascundea şi nu îndrăznea să vină în faţa lui Iisus, să-I ceară vindecare. Dar ea avea credinţa fermă că doar dacă se va atinge de haina lui Iisus se va vindeca. Şi aşa s-a întâmplat. Însă când a auzit pe Iisus întrebând: "Cine este cel ce s-a atins de Mine? Pentru că am simţit o putere care a ieşit din Mine" (Lc. 8, 46), atunci femeia a înţeles că aceasta era puterea care a vindecat-o pe ea. Cuvintele Mântuitorului "am simţit puterea care a ieşit din Mine" ne arată că Hristos-Domnul lucra cu putere dumnezeiască, cu puterea harului dumnezeiesc. El vindecă boala şi dăruieşte plinătate vieţii, mai ales când viaţa omului se îndreaptă spre moarte, deoarece numai El este Izvorul vieţii depline şi Vindecătorul sau Mântuitorul omului.

Darurile credinţei

Iubirea milostivă a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, este sensibilă faţă de suferinţa umană. Dumnezeu nu a creat nici boala, nici suferinţa, nici moartea. Acestea nu fac parte din chipul lui Dumnezeu Cel veşnic Viu, după care a fost creat omul. Suferinţa, boala şi moartea sunt urmările păcatului, iar Hristos-Domnul a venit în lume ca să vindece pe oameni de păcat, de boală, de stricăciune şi de moarte. Vedem în această minunată lucrare vindecătoare a lui Iisus, relatată de Evanghelie şi o împlinire în Hristos a profeţiei proorocului Isaia, care, cu multe veacuri înainte de întruparea sau înomenirea Fiului lui Dumnezeu, a profeţit despre Mesia ca fiind un "Om al durerilor şi cunoscător al suferinţei" (Is. 53, 3). Femeia bolnavă de hemoragie, simţind că a fost oarecum văzută sau descoperită, a început să tremure de sfială şi de emoţie. Dar pe când ea tremura, Mântuitorul Iisus Hristos a încurajat-o şi i-a zis: "Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!" (Luca 8, 48). Nu i-a spus "îndrăzneşte, femeie", cum de obicei se exprima Iisus când vorbea cu femeile, ci i-a zis fiică. Adesea, când Mântuitorul numeşte pe cineva fiu sau fiică, acest fapt înseamnă că El a recunoscut în persoana respectivă o credinţă foarte puternică. De aceea, femeia vindecată este numită de El fiică. Apoi Iisus îi spune: "Mergi în pace!" Vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos, după ce a remarcat smerenia acestei femei, a preţuit şi multa ei credinţă numind-o fiică, iar apoi a binecuvântat-o zicându-i: "Mergi în pace".

Trei daruri i-a oferit Mântuitorul acestei femei care a suferit timp de doisprezece ani de hemoragie, şi anume: darul sănătăţii, onoarea de fiică duhovnicească şi binecuvântarea unei vieţi sănătoase, fără boală. Desigur, multa ei smerenie şi credinţa ei puternică proveneau şi din îndelunga ei suferinţă. Deşi ea a făcut tot ce s-a putut pentru a fi vindecată de medici, totuşi nu a primit vindecare. De aceea a căutat pe singurul doctor care o mai putea vindeca: pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Cel ce "vindecă toată boala şi toată neputinţa în popor" (cf. Matei 9, 35).

Învăţăm de la această femeie smerită şi suferindă de doisprezece ani, care, de fapt, murea lent, în fiecare zi, prin hemoragia neîntreruptă din trupul ei, că darul sănătăţii pe care ni l-a dat Dumnezeu trebuie păstrat, dar şi căutat atunci când l-am pierdut. Doisprezece ani de căutare a vindecării, doisprezece ani de stăruinţă pentru a dobândi sănătatea au făcut din femeia aceasta un mare învăţător pentru noi toţi! Ea nu cade în deznădejde sau disperare. Ea caută medici, se luptă cu boala, se roagă, stăruie să-şi recapete sănătatea şi să-şi aline suferinţa, până când, la sfârşitul puterilor ei şi la capătul ştiinţei medicale umane a doctorilor, întâlneşte pe Hristos-Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Care îi dăruieşte sănătate deplină, o numeşte fiică duhovnicească şi o binecuvântează.

Prin învierea fiicei lui Iair, Hristos-Domnul arată puterea Sa dumnezeiască

În celălalt registru al său, Evanghelia ne arată întristarea lui Iair. După ce Mântuitorul a vindecat femeia bolnavă de hemoragie, cineva din casa lui Iair vine şi-i spune acestuia: "A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul" (Lc. 8, 49). La vestea morţii fiicei sale, Iair este copleşit de durere. Dar Mântuitorul Iisus Hristos îi spune: "Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi" (Lc. 8,50), crede, şi ea se va ridica din moarte!

Apoi Iisus a mers la casa unde se afla fiica moartă. Într-o atmosferă de mare gravitate şi linişte, în prezenţa numai a trei ucenici ai Săi, Petru, Iacob şi Ioan, precum şi a părinţilor copilei, Hristos a săvârşit minunea învierii din morţi a fiicei lui Iair şi a redat-o părinţilor ei. Hristos Mântuitorul S-a adresat fetei al cărei trup fusese deja părăsit de suflet, zicând: "copilă, scoală-te!" (Lc. 8, 54). În momentul acela, spune Sfânta Evanghelie, "duhul ei s-a întors şi a înviat îndată" (Lc. 8, 55). Ca să arate realitatea învierii ei, "a poruncit Iisus să-i dea să mănânce" (Lc. 8, 55), iar părinţilor ei, uimiţi de puterea Lui, Mântuitorul "le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat" (Lc. 8, 56). Iisus a îngăduit să rămână în casă, unde era fiica moartă, doar trei ucenici ai Săi Petru, Iacob şi Ioan, tatăl şi mama copilei. Martori oculari ai săvârşirii minunii au fost deci numai oamenii credincioşi şi îndureraţi, nu cei curioşi şi gălăgioşi. De ce? Pentru că Iisus nu face din minune un spectacol, întrucât minunea săvârşită de El este semn smerit al iubirii Sale dumnezeieşti milostive şi compătimitoare. De aceea, în casa lui Iair, Iisus voind să arate că nu face minuni pentru a fi lăudat, porunceşte părinţilor copilei să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Evanghelia speranţei şi a vindecării

Vedem, aşadar, legătura dintre smerenia lui Iair, smerenia femeii bolnave de hemoragie şi smerenia lui Iisus. Acest Iair, părinte copleşit de durere, devine, ca şi femeia vindecată de hemoragie, mare învăţător pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru părinţi, întrucât are smerenie adâncă, credinţă puternică şi dragoste milostivă de părinte care se identifică până la capăt cu suferinţa copilului bolnav. Iar pentru că Iair este un părinte bun şi milos, Dumnezeu îi arată bunătate şi milostivire, prin învierea fiicei sale. Din această Evanghelie învăţăm că un creştin cu adevărat smerit nu cade în deznădejde, ci caută tot timpul cum să-şi redobândească sănătatea ca dar al lui Dumnezeu. El ştie că şi atunci când nu se vindecă boala trupului său, totuşi Dumnezeu doreşte mântuirea sufletului său şi dobândirea vieţii veşnice. Deci, Evanghelia de astăzi este Evanghelie a speranţei, a vindecării şi a învierii omului prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cultivăm şi noi smerenia, credinţa şi nădejdea care ne ajută să ne vindecăm de boli şi de păcate, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1776;1;64776;0;Credinta-si-smerenia-aduc-tamaduirea-de-boala-si-invierea-din-morti*.html )

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Lun Noi 14, 2011 3:34 am

Randuieli liturgice specifice in Postul Craciunului

In timpul Postului Craciunului, incepand cu data de 21 noiembrie, se introduc in cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Nasterii Domnului, care se canta pana in data de 30 decembrie inclusiv. In aceasta perioada a Postului Craciunului, la Ceasuri si Pavecernita nu sunt cantate stihirile si nici troparele, ci toate sunt rostite. Daca ajunul Craciunului cade sambata sau duminica, slujba Ceasurilor Imparatesti se muta vineri, zi ce devine aliturgica. De asemenea, daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri se va oficia in aceasta zi Liturghia Santului Vasile cel Mare, urmand ca in ziua praznicului sa se savarseasca Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va fi sambata sau duminica, in ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua Craciunului - Liturghia Sfantului Vasile cel Mare
• Ma inclin in fata tuturor semenilor mei pe care i-am indurerat cu vreo vorba, fapta necugetata vruta sau nevruta, intind mana catre Slava Lui si rog iertarea pacatelor mele,umblarea in Numele lui Isus, multumire aduc pentru ceea ce sunt, pentru drumul drept pe care El m-a asezat, veghez la venirea Lui si incerc sa indrum sufletele apropiate mie catre mantuire, in numele eTatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si in vecie, Amin!
• . GRESIM MULT CELORLALTI DIN BISERICA SI LUCRAM PUTIN SPRE INDREPTARE. OMUL ARE DE DUS O LUPTA CU SINELE PANA LA MOARTE.

avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Lumina din intelepcinea parintelui Dumitru Staniloae

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mier Noi 16, 2011 1:12 am

De acum inainte omenirea poate afla in Hristos un dinamism innoit, energiile divine trezind in omul creat dupa chipul lui Dumnezeu energiile corespunzatoare, virtutile sunt divino-umane si parintele Staniloae poate arata pe buna dreptate:
1. Ca omul este o persoana ireductibila pentru ca este o existenta in comuniune;
2. Ca Dumnezeu nu-l alieneaza pe om, pentru ca intruparea intemeiaza totala umanizare a acestuia, indumnezeirea sa intr-o perspectiva nu monofizita, ci chalcedoniana;
3. Ca mistica, atata vreme denuntata ca o evaziune, suscita o creativitate sociala, etica, culturala de neinlocuit (Prin acest fapt se da o lectie unei anumite Ortodoxii crispate in frica sa si in denuntarea Occidentului si a lumii contemporane.)
Stiinta presimte "ratiunile" divine care structureaza o "materie" in ea insasi fara constiinta, dar aceste "ratiuni" nu devin pe deplin inteligibile decat in contemplarea Sensului. Lumea este un discurs mut, la limita absurd, al carui ultim sens omul nu-l poate decela decat recunoscandu-l drept cuvant si dar al Logosului, Ratiune si Sens veritabil al tuturor lucrurilor. Departe de a respinge sau de a subrezi (diminua) rationalitatea, mistica o salveaza si ii deschide orizonturi infinite. Munca isi gaseste semnificatia in acest mare ritm al schimbului, al ofrandei mutuale dintre om si om si dintre om si Dumnezeu, fiecare persoana, fiecare cultura marcand cu geniul sau propriu natura "plasticizabila", natura care nu exista de fapt decat in "iubirea constienta" inter-umana si divino-umana.
Omul-in-Hristos este un om eclezial iar prin aceasta un om-umanitate: asa cum ipostasa lui Hristos ii include pe toti oamenii, tot asa in unitatea Trupului lui Hristos, fiecare poate sa-i includa pe ceilalti. Pornind de la Biserica, o iubire creatoare trebuie sa germineze fundamentele culturii si ale societatii.
Parintele Staniloae cheama Biserica la un imens si multiplu dialog: cu oamenii de stiinta, cu tehnicienii, artistii, chiar si cu responsabilii politici. Perspectiva sa este cea a "unei sfintenii care sa aiba geniu", cum spunea Simone Weil, si care sa fie capabila sa lumineze intreg complexul existentei sociale si antropo-cosmice. Apel care nu se adreseaza numai ortodocsilor ci tuturor crestinilor. Fara cel mai mic relativism, dar stiind sa distinga fundamentalul de secundar, parintele Staniloae concepe catolicitatea ortodoxa ca pe o "sobornicitate deschisa" in care celelalte confesiuni, carora el nu le pune sub semnul intrebarii eclezialitatea, vor putea sa-si gaseasca la ele acasa, in diversitatea lor, elaborari pozitive, eliberandu-se in acelasi timp de limitatiile proprii.


avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Sf. Mc. Ecaterina şi Sf. Mc. Mercurie (+25 noiembrie)

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Noi 24, 2011 10:07 pm

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Constantin. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Platon, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care numai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.


Tot în această zi, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.


Acesta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian în anii 255 şi se trăgea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gardian. Fiindcă odată a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, pentru aceasta a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general ori voevod. Dar pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate chipuri. Iar în cele din urmă a fost adus la Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Şi aşa a luat pururea pomenitul cununa muceniciei. Deci era sfântul, când a mărturisit pe Hristos, de douăzeci şi cinci de ani. Voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui.

(sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie25.htm )
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: SPIRITUALITATE ORTODOXĂ

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum