Tabăra de creaţie

PARTENERI MEDIA













Parteneri
PARTENERI

USR-Fil.Iaşi



Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” Iaşi


Asociaţia Literară „Păstorel”


Editura PIM



Complexul Muzeal "Moldova" Iaşi








Ultimele subiecte
web trafic

universulprieteniei.org trafic.ro

===========================
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata


Florin Stratulat

Pagina 3 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de liviu miron la data de Sam Sept 24, 2011 5:59 pm

cu drag te citesc si pe aici Florine...
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Vin Sept 30, 2011 6:16 pm

multumesc dragul meu prieten !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

IDEI DE TOAMNĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Vin Sept 30, 2011 6:17 pm

Mi-e dor de codrul fante enigmatic,
De ghinda ce scrâşneşte sub picioare,
Uluitor acest tablou tomnatic
Ecou tăcut cu susur de izvoare.

Privesc la râul şarpe fantomatic
În care mă scăldăm odinioară,
Urmând mereu destinul său lunatic
Că-ntr-o poveste spusă-n prag de seară.

Inspir ozon uitat de nori pe dealuri
Printre livezi aprinse de rugină,
O pace vrea să-mi vândă idealuri
Îndepărtate şi fără de vină.

Azi îmi aştept iubirea mea de toamnă
Care s-a copt şi este mai frumoasă,
Cu un sărut cu gust de buze doamnă,
Te chem şi te aştept să vii acasă.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

DACĂ MAI UIT

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Dum Oct 02, 2011 12:05 am

Dacă mai uit de tine câteodată
Nu-nseamnă că nu vreau să te iubesc,
Daca-aş putea ţi-aş pune viaţa toată
Într-un sonet, să-nvăţ să te citesc.

Şi dacă azi nu mai trimit scrisoare
Iar lumea nu mai ştie despre noi,
Să nu te temi, iubirea nu mai moare
Căci eu te strig să vii iar înapoi.

Când stelele se sting în dimineaţă
Şi simt că lângă mine-i patul gol,
Mă-ntreb care-i scenariul meu în viaţă
Şi cine e actorul fără rol.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

IUBIRE SĂ-MI CAUT

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Dum Oct 02, 2011 12:05 am

Aş hoinări desculţ după iubire
Nebun, aş încerca să o găsesc
În pietre obosite de ciobire
Ce m-ar certa că tălpile-mi rănesc.

Dacă alerg să-mi caut împlinire
N-am să găsesc iubire şi alint,
De nu ofer din suflet fericire
N-o să mai ies în veci din labirint.

De-aş împărţi mesaje de iubire
Aş adera la vânzători volanţi
Şi-aş etala cuvinte spre citire
La cei ce în iubire-s debutanţi.

Dacă aş vrea să-mi cumpăr sentimente
Perfide, învechite şi târzii,
Ar însemna doar eşuări cu tente
De abandon, pe insule pustii.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

EU ÎNSUMI

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 04, 2011 8:02 am

Pune-mi mâna pe sufletul meu
Las-o acolo să mă incalzeasc,
Nu mai privi în stele, sunt ateu
Şi nu îmi pasă de mă spovedesc.

Ascunde-ţi inima în minte
Perversi-s imposibili fără ea,
Nu încerca să înţelegi cuvinte
Fără nuanţa şi fără perdea.

De vei voi să pui o intrrebare
Unde să cauţi vulturi îndrăzneţi,
Vei înţelege că răspunsul doare
Şi că iubirea n-are zece vieţi.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

STRĂINI

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 04, 2011 8:04 am

N-avem nimic să ne mai spunem
Azi am ajuns ca doi străini,
Orgoliul am ajuns să-l punem
Zălog pe-o ramură cu spini.

După uitate jurăminte
Amestecate-n fantezii,
Încă mai suspinăm cuminte
Cu idealuri prea târzii.

Ne-am împletit mereu cu gânduri
Şi ne-am promis numai iubiri,
Citind încet şi printre rânduri
Am capotat în amăgiri.

Azi timpul nu-l putem întoarce
Chiar dacă l-am cita în plen,
Din furcă orele îşi toarce
Făcându-şi din suveică tren.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

CE-I LUMEA

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 04, 2011 8:06 am

Ce-i lumea, oare unde se sfârşeşte,
Ce caută în stele, adăpost?
De ce în infinituri rătăceşte
Pierdută în clepsidra fără rost.

Stă agăţată într-o pioneză
Într-un birou c-un calendar festiv,
Nereuşind să facă o sinteză
Între o notă şi un portativ.

Din miile bucăţi de continente
Ce poate să creeze un liant,
Se nasc azi întrebări adiacente.
Cum poate străluci un diamant ?

Dar lumea fără sens şi fără spaţii
În care ne percepem ca umani,
Ne vinde amăgirea-n loc de raţii
Şi cântăreşte pe tarabă ani.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

TOAMNĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Dum Oct 09, 2011 12:07 am

Cu lacrimi picurate de castan
Oftând în unduiri alene,
Cad frunze prefăcute-n filigran
Pe stradă, împletind desene.

Pe cerul ce era de-un azuriu
Mustesc de picătură norii,
În cioc cu orizontul plumburiu
Se pierd într-un tangou cocorii.

Cu mâinile-ndesate-n fulgarin
Alerg fără de ţintă-n toamnă,
Să-mi piardă urma nelipsitul chin
Ce l-ai lăsat la mine, doamnă!
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Dum Oct 09, 2011 2:55 am

Semn de trecere si pretuire:

Doamne ! De ce plangi
Cu ce ti-am gresit
Pana mai ieri mai incalzit
cu lumina din privirea Ta
Caldura mi-a patruns in suflet
Dar mi-a aratat si caile
Din pamantul crapat
Prin care ai mers
Sa calci moartea
Pe care eu o chem
Cu pacatele mele
Cele multe si grele.
Dar langa mine ai venit
In ochi m-ai privit
Si mi-ai zis:
-Stai fiule linistit
.....Nu vezi,
Ca toamna a venit !


avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de liviu miron la data de Dum Oct 09, 2011 3:53 am

Alergi spre cântecul din tine
Cu pas grăbit peste covoare ruginii
Fugind de zbucium si suspine
Te-ntrebi de unde pleci şi cui ai să-i rămâi

Chiar mi-era dor sa te citesc Florine...
salut prezenta ta cu oarece ...melancolie Wink
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Lun Oct 10, 2011 4:24 am

multumesc domnule Dan, Liviule tot binele lumii sa fie pentru ca tu sa fii fericit !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

IDEI ŞOPTITE

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Lun Oct 10, 2011 4:25 am

Astăzi ideile-mi şoptesc
Că-n viaţă lucrurile dor,
Eu dacă încă te iubesc
Să ştii că-s simplu muritor.

Când ceasul mi-o suna discret
Şi îmi va spune:"Astăzi pleci!"
Voi pune pana de poet
Într-un sertar de pietre reci.

Am să privesc la toţi de sus
Fără să-mi pese de dureri,
Voi regreta că doar m-am dus
Spre ţara dinspre nicăieri.

Şi dacă rătăcind ca-n vis
Vreun trecător mă va citi,
O să suspin din paradis
Căci nimeni oful nu-mi va şti.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

AŞTEPTĂRI

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Lun Oct 10, 2011 4:55 am

Am aşteptat să îmi trimiţi scrisoare
Poştaşul însă vine tot mai rar,
Poate-ar veni săracul dar nu are
Adresa fixă la destinatar.

Am aşteptat să mă mai suni odată
Să te aud şoptind în telefon,
Să-mi aminteşti că ţi-s iubirea toată
Dar sigur aparatul n-are ton.

Am tot sperat să te mai văd o clipă
Dar unde oare să te mai zăresc,
Secundele îmi zburdă pe-o aripă,
Suspin, aştept şi totuşi te iubesc.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Lun Oct 10, 2011 7:32 am

Scrisoarea este demult venita
In tolba la postas sta prafuita
Familia lui e mare, nu e sigur cuc
Intarzie, sperand sa capete ciubuc
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Oct 10, 2011 7:59 am

Şeful nostru este pus pe glume
Şi binedispune multă lume,
Dar ce ne facem dacă poştaşul era beat
Şi la alt bărbat scrisoarea a lăsat?
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Oct 11, 2011 2:05 am

Cred ca nu ne este de mirare
Daca postasul constiinta are
Si chiar de nu e pomul laudat
Si cand e treaz sau este beat
La timpuri noi s-a adaptat
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 11, 2011 3:34 am

Deh, poştaşul nostru-n toamnă
A ajuns la altă doamnă,
Şi să nu o mai confuze
I-a lipit timbrul pe buze !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

DURERI

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 11, 2011 3:35 am

Prea multe lacrimi mi-au curs
Făcându-şi drum între munţi
Şi-n timpul care s-a scurs
Repar puţinile punţi.

Aşa de mult te-am visat
Atât de tare-a durut,
În clipa-n care-ai plecat
Mi-am pus la inimă scut.

Noaptea mi-e teamă s-adorm
Ştiu că eşti numai un vis,
Tot inhalând cloroform
Vreau să mai uit c-ai promis.

Cu stele-mi depeni fuior
Din şoapte vise îmi torci,
Chiar de suspinu-i cu dor
Tu n-ai să te mai întorci.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

RĂCEALĂ DE TOAMNĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 11, 2011 3:52 am

Frigul îmi macină orele vieţii
Muşcă din zori înfruptat de păcat,
Pe arbori îi dor mustrările ceţii
Iar păsări târzii zoresc la plecat.

E-o linişte surdă în dimineaţă
Pe străzi nu auzi nici urmă de pas,
Mă doare instant secunda de viaţă
Din veşteda oră ce-a mai rămas.

Hoinar plin de gânduri îmi caut destin
Prin visul pierdut opac ca un fum,
A mea răsuflare-i ucisă de chin
Cu gândul la tine, dulce parfum.

Îmi cumpăr sărutul din amintire
Şi-mi fac amanet al vieţii cuvânt,
Tu eşti prea departe, eşti nălucire
Iar eu epitaful din jurământ.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

ARHEOLOGICĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 11, 2011 4:14 am

Eu sunt un sâmbure arheologic
Ce s-a-ncrezut într-o iubire vampă,
Abandonat în evul mitologic
Înlănţuit ca fluturii pe lampă.

Aştept să mă descopere urmaşii
Pietrificat în birt cu pana-n mână,
Cu-n manuscris în care-au scris incaşii
Citit doar la sfârşit de săptămână.

Din toate băuturile rupestre
Fosile prin uitatele pahare,
Să nu gustaţi iubirea de neveste
Cu soţi încorporaţi în Carul Mare.

Şi dacă de pe fruntea-mi de statuie
Va curge-o picătură de aramă,
Să ştiţi că timpul a fugit şi nu e
Decât o amintire pusă-n ramă.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Oct 11, 2011 10:04 am

Din sambure un arbore rasare
Relicva is intr-un muzeu de sare
Unde astept cu mare nerabdare
Viu sa fiu din nou la Judecata Mare

Semn de trecere si lecturare cu placere
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mier Oct 12, 2011 7:39 am

superb, dar tot vei da berea, te-am provocat, asta e !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

ZVÂRCOLIRI DE CRISTALIN

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mier Oct 12, 2011 7:40 am

Hai toamnă cu miros de mandarin
Mă iartă şi mă spală de păcate,
Trăiesc în zvârcoliri de cristalin
Miop, arid, cu pleoapele uscate.

Te fac părtaşă-n suferinţa mea
Îţi vând un pont din lada cu secrete,
De câte ori iubirea va durea
Înseamnă că trăieşti pe îndelete.

Tu eşti fiorul ultimilor flori
Şi dependentă doar de clorofilă,
Eşti vara care nu mai are zori
Şi iarna prefăcută-ntr-o copilă.

Hai toamnă cu miros de mandarin
Adu-mi iubirea s-o mai văd odată,
Şi nu uita pocalul meu cu vin
Şi să nu uiţi că am iubit o fată.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

MIGRENĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mier Oct 12, 2011 8:02 am

Din când în când mai iau o aspirină
Să-mi potolesc eterna mea migrenă,
Mă strânge-n chingi perceptul meu de vină
Ca pe-o mireasă simplă fără trenă.

Aşa îmi duc trăirile în noapte
Fără să pot visa măcar o floare,
M-adoarme dimineaţa cea de lapte
Ca pe-un copil cu buclele de soare.

Cuvintele mi se topesc discrete
Se-năbuşesc şi tac formând suspine,
Ar vrea să sune dar rămân inerte
Ca un vagon abandonat pe şine.

Azi viaţa mă inculpă pentru multe
Aruncă cu noroi fără de jenă.
Cum pot să fiu imun pentru insulte
Când mă confrunt mereu cu o migrenă?
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

AMOR DE CRIZĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Sam Oct 15, 2011 6:16 pm

Am fost pus la zid de patimi
Ce-au ştiut doar să mă fure,
Au umplut c-un râu de lacrimi
Gândurile noastre pure.

Dacă am cerut bineţe
Din atol de vis de mare,
Am vrut viaţa tinereţe
Ca iubirea mea de sare.

Gângurind azi prin secunde
Învăţ să vorbesc cu tine,
E cam greu că n-am de unde
Să te ştiu că-ţi este bine.

Când amorul meu de criză
Va veni şi îmi va cere,
Voi fi singur pe-o banchiză
Cu o morsă de tăcere.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Oct 15, 2011 10:52 pm

Saut, Florin! Când mai vii în Iaşi? Vreau să-ţi ofer şi ţie un volum de-al meu lansat acum în septembrie. Noi avem cenaclu sâmbătă, pe 29, la Casa Sadoveanu. Dacă vii, poate tragem şi o cinzeacă. Dacă nu poţi veni şi doreşti, lasă-mi adresa ta şi ţi-l trimit în plic. O duminică faină! Wink
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 18, 2011 4:18 am

poate da Domnul si vin, atat de mult imi doresc sa va vad, jur ca incerc sa vin, jur...!
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

ILUZII

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Oct 18, 2011 4:20 am

Ca să primesc o ştire de la tine,
Voi angaja pe dat-un curier,
O să aleg destinul sau mai bine
Să vină vântul aventurier.

Am să-l trimit încet ca pe o briză,
O lacrimă sărată de-o săruţi,
Ca să ne-ncingă jocul fără miză
Şi să nu poţi în veci ca să mă uiţi.

De vor primi răspuns a tale gânduri
Şi voi afla în ele ce-ţi doreşti,
M-oi dumeri citind doar printre rânduri
Că tot ţi-s drag şi încă mă iubeşti.


Ultima editare efectuata de catre florin stratulat in Mier Oct 19, 2011 4:49 am, editata de 1 ori
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de Marioara Visan la data de Mar Oct 18, 2011 7:09 am

"Tu eşti fiorul ultimilor flori
Şi dependentă doar de clorofilă,
Eşti vara care nu mai are zori
Şi iarna prefăcută-ntr-o copilă."

Superb, de fapt tot ce scrii tu e superb, sa nu indraznesti sa vii la Iasi pana la primavara ca ma supar, sa vii cand vin si eu acasa. Cu drag din drag Mara.

_________________

avatar
Marioara Visan

Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 61
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Oct 18, 2011 11:44 pm

Da.. floarea ce iute-i trecatoare
De clorofila-i dependenta,oare?
Eu frunza ce cu vantu-s calatoare
Am clorofila si tot sunt muritoare
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mier Oct 19, 2011 4:52 am

Mara, mentorul meu, chiar daca tu nu vei fi in Iasi eu te voi simti, iubesc sufletul tau fara margini care nu are hotar decat la capatul lumii, daca voi merge la Iasi voi sti ca tu ai dorit asta, multumesc pentru aprecierea versurilor mele !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

SUSPIN DE TOAMNĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mier Oct 19, 2011 4:55 am

Vara e pierdută, nu se mai întoarce
A fost expulzată fără nicio vină,
A plecat în grabă fără să-şi îmbarce
Razele de soare prinse-n carantină.

Mută de uimire tremură natura
Copleşită, goală, fără de cuvinte,
A pierdut veşmântul şi-a pierdut alura
De-a uitat şi marea cu nisip fierbinte.

Vesele-le raze pline de lumină
S-au topit în vremea prinsă de consorţiu,
Astăzi sunt blamate fără s-aibă vină
C-au vrut să se-ascundă într-un echinocţiu.

Păsările toate au plecat departe
Ne-au rămas doar vrăbii ciufulite, nude,
Toamna asta-i parcă un final de carte
Un ghem de mătase cu parfum de dude.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de Marioara Visan la data de Mier Oct 19, 2011 8:17 am

mereu ma lasi fara replica.....

_________________

avatar
Marioara Visan

Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 61
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Joi Oct 20, 2011 5:00 am

ce sa fac, te iubesc mult, tu m-ai invatat asa, m-ai cocolit, m-ai tot laudat, atat am stiut si eu trebuie sa te iubesc, pup si fericire multa aproximativ ca ceea pe care ai daruit-o tu !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

TOAMNĂ BAHICĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Joi Oct 20, 2011 5:02 am

Încă petrec cu toamna în hamac
Dacă mi-e frig m-acoperă cu frunze,
Văzduhu-i plin de afrodisiac
Şi cu scrisori de la a mele muze.

Mă simt bătrân în cifre cu bacşiş
Dar îmi ignor creanţa mea stelară,
Îngădui viaţa prinsă pe furiş
Să fie calmă, să nu de-a pe-afară.

De frunze curse trotuaru-i plin
Mi-e teamă singur să păşesc pe ele,
Dac-aş putea le-aş umezi în vin
Şi-aş agita şampania de stele.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Joi Oct 20, 2011 5:59 am

Domnul Florin sunt sincer siderat
Nu inteleg de unde si cum a-ti aflat
Ca toamna asta rece si zaluda
Eu o alin cu tuica mea de duda
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Vin Oct 21, 2011 4:12 am

Domnule Dan....

Mi-a soptit o pasarea
C-am sa gust din tuica ta
Dane, Dane, draga !

Vin saptamana viitoare, astept sa va cunosc si sa v-o cunosc{aia de dude} !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Vin Oct 21, 2011 4:16 am

Au iertati-ma, sunteti din Craiova, o sa o gustam virtual, problema mare e ca am inceput sa va iubesc, va doresc o toamna minunata, si sa aveti sanatate cu toti cei dragi impreuna, de asta e acest site ca noi sa nu uitam ca suntem un neam select, avem tot ce altii nu au si nu avem nimic din ceea ce la altii e o normalitate !
Va multumesc mult, Florin.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Vin Oct 21, 2011 7:42 am

Placerea este de partea mea...Daca veniti pana joi..sunt acasa....si tuica este de fructe...piersici si mere..are peste 40 grade...dar mai am si vin roze de anul trecut..Joi plec la Bucuresti pt. a aniversare 40 ani de la terminarea facultatii... aceiasi pe care a terminat-o 5ani mai tarziu si dl Stanescu Avram din Constanta... Din Bucuresti voi pleca pt.10 zile in sejur la Govora..Din 8 nov. sunt la domiciliu
P.S In caz de necesitate va pot pune la dispozitie elicopterul personal!!?? Very Happy
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Sam Oct 22, 2011 3:34 am

Nu va pot deranja, deja sunteti ocupat pana peste cap, poate cu o alta ocazie.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

TOAMNĂ GRI

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Lun Oct 31, 2011 6:22 am

A început din toamna gri să plouă
Şi plânge după tine acum că ai plecat,
Tu ai găsit azi o iubire nouă
Şi-a noastre jurăminte pe dată le-ai uitat.

Ţi-am aşezat iubirea mea pe palmă
De ţi-o fi dor de mine să poţi să mă săruţi,
Am liniştit-o şi-am făcut-o calmă,
Cât locuieste-acolo tu n-ai putea s-o uiţi.

Azi am rămas să zăbovesc o clipă
Pe banca tapetată cu frunze de platan,
Se răzvrăteşte timpul cu risipă
Că te-am pierdut haotic şi te aştept în van.

Şi-o să mă-nchidă într-o colivie
Ca pasărea cu penele strălucitoare,
Care-a cântat mereu fără să ştie
Că dacă simte libertatea apoi moare.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

DE ZIUA TA

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Noi 01, 2011 4:59 am

Alerg în dimineţi fără culoare
Pe cerul cenuşiu nu-i nicio stea,
În amintirea zilelor cu soare
Mă lasă să te sun de ziua ta !

Când vântul scormoneşte şi ridică
Cu frunze parcă joac-ar căuta,
O să gândesc la tine ca amică
Şi-aş vrea să te aud de ziua ta.

De-ar ninge peste toate cu secunde
Şi cu zăpadă orele-ar toasta,
M-aş cuibări la tine-n pat de unde
Te-aş face fericită-n ziua ta.

S-au împlinit fără să vrem destine
Cu vise ce-n minciună ar posta,
Aş vrea să mă topesc în sân la tine
Să-mi fii pe veci cadou de ziua ta.


Ultima editare efectuata de catre florin stratulat in Mar Dec 13, 2011 6:02 am, editata de 1 ori
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

GALACTICĂ

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Vin Noi 04, 2011 6:30 am

Plimbându-mă odată printre frezii
Cu gândurile mele-n absolut
Am învăţat comorile zăpezii
Şi ţi-am cioplit portretul tău în lut.

Cu visul prefăcut în vegetală
Mi-am răsădit sămânţa de trecut
Şi-am înflorit c-o singură petală
Când am uitat ce tare m-a durut.

Flămând mereu cu sete în cuvinte
Mi te-am chemat cu disperare-n glas,
Tu ai trecut privind doar înainte
Iar mie deznădejdea mi-a rămas.

De voi trăi să mă mai nasc odată
Şi-o să încep să mai iubesc, timid,
Am să te chem şi-am să te caut toată
A mea poveste, cântec insipid.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de Anca Acatrinei la data de Vin Noi 04, 2011 9:19 pm

flower mi-e foarte drag sa iti citesc cuvintele...
avatar
Anca Acatrinei

Mesaje : 314
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 40
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Sam Noi 05, 2011 12:05 am

multumesc frumoasa doamna !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

ÎNTÂMPLARE

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Sam Noi 05, 2011 12:05 am

Nu am uitat ciudata întâmplare
Ce-mi stăruie în minte ca refren,
Eram doar noi şi-o gară oarecare
Când aşteptam tăcuţi acelaşi tren.

Era, nu am uitat, la ceas de seară
Dar anotimpul nu pot să-l reţin,
Când înflorise pentru-ntâia oară
Bobocul dragostei, foarte puţin.

Nu ne ştiam a noastre destinaţii
Iar trenul nu ni-l mai doream deloc,
De-am fi putut l-am fi oprit în staţii
În care timpul ar ramane-n loc.

De-atâta dor eu ţi-am atins un deget
Ai tresărit sfioasă ca un nor,
Ne sărutam în gând fără de preget
Şi-n vise surde noi făceam amor.

A fost, cum am mai spus, o întâmplare
Când am privit o clipă spre destin,
M-am îmbătat cu vise temerare
Şi m-am trezit în tren un clandestin.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

IMPOSIBILITATE

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Lun Noi 07, 2011 6:13 am

Cum să vorbesc cu ochii tai de mare
Ce-ar trebui să fac să-i mai sărut,
Aş vrea să beau o lacrimă de sare
Să-ţi amintesc că totuşi n-a trecut.

Încă suspin după a tale buze
Cu şoaptele ce m-alintau mereu,
Simt amintiri ce vin să mă acuze
Când tu nu-mi vei mai spune: Dragul meu!

De-am asculta plângând a noastre umbre
Cât şi-au dorit ca noi să ne iubim,
De ne-ar vedea doar perspective sumbre
Ne-ar pedepsi fără ca noi să ştim.

Suntem fără să vrem două solstiţii
Prea egoişti să mai negociem,
Prea riguroşi cu-a noastre definiţii
Uitate-n acolada din sistem.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

IMPOSIBILITATE

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Lun Noi 07, 2011 6:24 am

Cum să vorbesc cu ochii tai de mare
Ce-ar trebui să fac să-i mai sărut,
Aş vrea să beau o lacrimă de sare
Să-ţi amintesc că totuşi n-a trecut.

Încă suspin după a tale buze
Cu şoaptele ce m-alintau mereu,
Simt amintiri ce vin să mă acuze
Când tu nu-mi vei mai spune: Dragul meu!

De-am asculta plângând a noastre umbre
Cât şi-au dorit ca noi să ne iubim,
De ne-ar vedea doar perspective sumbre
Ne-ar pedepsi fără ca noi să ştim.

Suntem fără să vrem două solstiţii
Prea egoişti să mai negociem,
Prea riguroşi cu-a noastre definiţii
Uitate-n acolada din sistem.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

CAFEAUA

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Noi 08, 2011 6:08 am

E dimineaţă, îmi beau cafeaua,...
Aş fi băut-o cu tine, amândoi pe o terasă la malul mării, pe o terasă simplă pe un mal de mare sălbatec şi imposibil de frumos ca în răsăritul tău,.acel răsărit ce ţi se potriveşte mănuşa, singur, frumos şi sălbatec, cred că încă nu ştiu să iubesc şi arunc vorbe care dor crezând că fac bine, inima impulsivă copleşită de dragoste nu are răbdare, dar cine ar putea avea răbdare dacă te-ar vedea...
Aş vrea să bem cafaua la malul mării, iar în splendoare răsăritului să îmi rezem capul pe umărul tău şi să îţi privesc chipul radiind de fericire, să te mângâi cu privirea şi să te sărut lung, lung ca într-o nemuritoare pasiune şi sărutul nostru să se transforme în raze jucând feste ochilor noştri...
Aş vrea să bem cafeaua oriunde, oriunde ai fi şi ar fi minunat, nici nu-ţi poţi închipui ce minunat ar fi să te privesc şi să te mângâi pe mână iar ochii noştri să-şi şoptească cuvinte perverse...
Aş vrea să pot bea cafeaua cu tine veşnic şi nu mi-ar ajunge, zilnic şi tot ar fi puţin, toate vieţile în care le-aş putea avea şi tot ar fi infim, toate orele, minutele, secundele şi clipele şi tot nu m-aş sătura...
Aş vrea să pot să trăiesc să bem acea cafea vreodată, aş vrea ca tu să mă doreşti lângă tine la acea cafea...
Nu-ţi poţi imagina cum e să trăieşti din vise, cât de greu e să treci nopţile cu frământări şi neîmpliniri,cât de pustii sunt zilele când tu nu mă vrei...
E dimineaţă , îmi beau cafeaua singur neîmplinit, trist cu dor inimaginabil şi mă întreb pentru ce există dragoste în lume dacă nu se poate împărtăşi, pentru ce se îndrăgostesc doi oameni dacă nu sunt alături.
Dar nu eu am creat lumea să am răspunsuri, mi-aş întreba inima dar suferă şi tace, mi-aş întreba sufletul dar suspină şi nu-mi răspunde..
Te-aş întreba pe tine dar eşti atât de departe ...
Mâine e duminică frumoasă o vreau însorită însorită ţi-o trimit în dar..
Dar fără ochii mei din care plouă cu lacrimi nu as reusi s-o expediez...
Nu trebuie să te superi pentru gândurile mele, pentru suspinile mele, sunt sincere şi inocente şi să ştii că niciodată nu regret nimic, nu regret că te-am intanlit pentru că TU eşti ceea ce căutam şi dacă nu te găseam viaţa asta te căutăm prin tot universul aşa cum stelele îşi caută la infinit perechea şi tot te-aş fi găsit , te-aş fi găsit în tot ce străluceşte, în flori, în stele, pajişti şi lanuri de trifoi şi dacă nu te-aş fi găsit nici acolo ţi-aş fi inventat ochii tăi şi te-aş fi găsit acolo în infinitul lor atunci m-aş fi prefăcut în lacrima mângâindu-te pe obraz...
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Florin Stratulat

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum