Tabăra de creaţie

PARTENERI MEDIA













Parteneri
PARTENERI

USR-Fil.Iaşi



Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” Iaşi


Asociaţia Literară „Păstorel”


Editura PIM



Complexul Muzeal "Moldova" Iaşi








Ultimele subiecte
web trafic

universulprieteniei.org trafic.ro

===========================
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata


Liviu Miron

Pagina 3 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Vin Sept 09, 2011 2:30 am



LA MULTI ANI, LIVIU!
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

nasterea unui vis

Mesaj Scris de liviu miron la data de Vin Sept 16, 2011 5:17 pm

Cerul isi scapata stele
peste pleoapele grele ale padurii.
Ochiul de apa opac
si-a intors privirile toate-n adancuri
Sub un colt anume de stanca
unde zac uitate de doruri
framantate de vremuri
si prinse ca intr-o coca
Lacrimi in care ielele-si joaca
Ultimul dans.
Amintiri neatinse de gand
Se aduna-n izvoare
Cautand cu sete lumina....
Peste noroaie si neguri
Cocotat pe un vrej de rugaciune
Va zambi catre noi
ultimul vis- promisiune


Ultima editare efectuata de catre liviu miron in Sam Oct 12, 2013 4:10 am, editata de 3 ori
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Anca Acatrinei la data de Dum Sept 18, 2011 1:05 am

frumoase versuri flower
avatar
Anca Acatrinei

Mesaje : 314
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 40
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Marioara Visan la data de Dum Sept 18, 2011 8:46 pm

Superbe, superbe, superbe, superbe.
Ca de fiecare data cand citesc ce scrii, ma uimesti. Mi-e dor , un dor nebun de voi, abia astept sa va vad joi la lansarea cartii lui Raul, cu drag din drag Mara.

_________________

avatar
Marioara Visan

Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 61
Localizare : Iaşi

Sus In jos

pagini dintr-o poveste

Mesaj Scris de liviu miron la data de Sam Sept 24, 2011 5:55 pm

Pagini dintr-o poveste

Aţi întâlnit vreodată un om chinuit de visele sale?
Povestea mea cu asta începe.
Un pat deşternut cu cearşaful ud de transpiraţie spânzurând la o margine, o pernă adunată la piept în formă de X, ca o necunoscută care lipseşte şi trebuie descifrată pentru ca egalul să-şi recapete sensul în ecuaţie, doi ochi roşii şi grei de neodihnă, întrebări fără sens şi răspunsuri prea mult întârziate, un tânăr cu păr răvăşit care-şi freacă mâinile a neputinţă aşteptând ca noaptea să treacă şi ziua să-i aducă puţină uitare.
Îl tot urmărea un vis anume, în care, un chip neclar de fată îi cerea în continuu ajutorul.
Nu ştia ce puteri o ţineau captivă, din ce Universuri făcea parte tânăra noastră, nici măcar nu ştia cum putea el, un om simplu să o ajute. Înţelegea însă, cu fiecare noapte în care visul se tot repeta, că nimic pe lume nu se rezolvă de la sine şi că nu poţi fugi la nesfârşit de problemele tale, că trebuie să-ţi faci curaj şi să le înfrunţi, ca să afli care e rolul tău pe pământ
În dimineaţa aceea, simţindu-şi neputinţa din vis, se hotărî să plece la drum.
Nu ştia încotro, dar se gândise că visul poate o să se schimbe şi tânăra care-l chema, îi va spune ce trebuie să facă.
Îşi luă rămas bun de la părinţi, rude şi prieteni, apoi, fără să caute vreun semn, o luă după soare. N-am să vă spun cât au încercat cu toţii să-l oprească, n-am să vă povestesc de cuvintele grele ieşite din gura tatălui său, care, ca pe un secret am să vă spun, că era un alcoolic, ci doar am să amintesc de mama lui, care, văzându-l cât e de hotărât, i-a pus un fişic de bancnote în palmă.
- Să ai pentru drumurile tale copile şi Dumnezeu să te aibă în pază.
Sper să-ţi găseşti ursita în cale şi sa te-ntorci cu ea sănătos.
Se urcă într-un tren şi merse clandestin până fusese prins şi coborât în şuturi.
Lângă ghişeul bagajelor de mână, un mic cerşetor îi atrase atenţia.
Nu hainele murdare, sau mirosul acru de urină şi sudoare îl făceau remarcat, ci privirea aparte din ochi, lumina care părea nelalocul ei, într-un trup obosit şi neîngrijit.
Cumva se regăsea în acel suflet şi pentru o clipă avu sentimentul unui deja-vu .
- Aşa o să arăt pe drumul meu, se întrebă tulburat eroul nostru, gândind că banii care-i are la el n-o să-i ajungă o eternitate?
- Ţi-e foame?
Puştiul privindu-l în ochi clatină afirmativ din cap şi scoase câteva sunete guturale:
- Îhî.
La capătul gării era un chioşc din lemn, vopsit în galben, unde se puteau consuma, din picioare, un crenvurşti cald, sau un hamburger, aşa că-i făcuse semn să îl urmeze.
Comandă pentru amândoi.
Când puştiul se văzu cu pacheţelul în mâini, începu să muşte cu lăcomie bucăţi mari,
de parcă i-ar fi fost frică să nu i-l ia altcineva, înghiţind fără să mestece prea mult şi pâine şi carne şi hârtia de ambalaj. Parcă era un pelican din desenele animate.
- Vrei şi-un suc?
Sclipirea din ochi fusese de-ajuns ca răspuns.
- Ce-mi ceri pentru astea, întrebă puştiul devenind dintr-o dată destul de circumspect ?
- Spune-mi unde pot să dorm peste noapte fără să mă coste un ban.
Puştiul măsurându-l mai atent din priviri îi răspunse cu o întrebare care-l şocă:
- Tot cerşetor?
- Într-un fel, replică acesta în timp ce locul în care CFR-istul îi dăduse un şut, zvâcni ca un semn în care cred babe uitate de timp.
- O să-ţi spun, dar te mai costa 5 lei. Mama-i bolnavă şi doarme flămândă într-un canal. Vreau să-i duc şi ei ceva de mâncare, până nu moare.
*

Prima noapte dormise-n canalul acela lângă ceilalţi, dar ştia că nu e o idee prea bună să-şi continue viaţa alături de ei . Mirosul de-acolo îl ţinuse departe de vis şi de alte griji care-i dădeau târcoale. Apoi femeia care gemea zvârcolindu-se prin somn, bărbatul care nu mai găsise puteri să iasă afară şi să vomite, ţipetele micuţului cerşetor, care pe semne că visa că este bătut… toate astea nu erau pentru el.
Cheltuise o sumă frumuşică din bani, pe medicamente şi smulsese tânărului cerşetor promisiunea că va chema o salvare pentru sărmana femeie. Mai luase salam şi câteva pâini pentru celelalte guri de hrănit, care dormeau în acel canal, dar nu se putea erija în salvatorul lor.
- Nu de asta am plecat eu de acasă, îşi zise şi porni către sat.
Privea la lumea din jur. Nimic nu se schimbase de secole bune. Aici timpul îi uitase de mult. Oameni cărând de mâncare la animalele lor, femei dereticând cât e ziua de mare prin bătături, copii cu vaca la păşunat, gâşte şi raţe pe bălţi la înotat fără griji, câmpuri de porumb, grădini de zarzavat, cartofi aşezaţi pe rânduri aşteptând să fie scoşi din pământ, toate cu scopul de a - l ţine pe om ocupat, cu gândul la o viaţă fără un ideal în care să merite să creadă.
Nu mai erau printre ei prea mulţi eroi, sau poate că, se ascundeau după grija zilei de mâine, de ochi iscoditori. Războaie nu mai fuseseră de mult şi pacea îi cufundase în rutină. Credinţa se măcina şi ea de înjurăturile cotidiene, pentru citit nu se mai găsea timp, iar televizorul se deschidea mai mult iarna.
Se târa ca o umbră pe uliţe, chiorăindu-i maţele de foame, asmuţind câinii cu zgomotele alea ciudate , venite din măruntaiele sale şi vântul şuiera a pagubă. Se întreba dacă n-o luase deja razna şi dacă n-ar trebui să uite de vis şi de căutările sale, să se întoarcă acasă şi să aibă grijă de-ai lui.
Nici nu simţi când trecuse ziua întreagă.
Se opri în faţa unei case fără dulăi, sări gardul şi merse ţintă către cocina de porci.
Iarăşi fusese izbit de un miros înţepător, dar era prea obosit de atâta mers, ca să mai caute şi-n alte părţi un loc de odihnă, aşa că ochi un loc unde să poată să stea întins. Scărpină porcul, care simţindu-l străin, dădea semne de nelinişte şi acesta grohăind sacadat, se culcă lângă el.
Mustul de bălegar îi pătrundea în toate hainele, dar nu mai conta decât să poată dormi câteva ore fără vise, să uite de vânt şi de frig şi să poată şi mâine să meargă la drum.
Ştia că cineva îl aşteaptă.
***


Parca abia adormise, când simţi deodată o mână ce-l scutura de un umăr.
Printre pleoapele lipite de somn, cu greu desluşea un chip de bărbat.
Avea barbă, sau poate că era doar neras de câteva zile, un nas proeminent ce se încovoia spre capăt ca un plisc de uliu, sprincenele groase unite la mijloc de fire ce se zburleau de furie, ochii ascunşi după pungi grele de cearcăn şi o gură din care ieşeau mormăind câteva cuvinte care se amestecau cu cele din vis. În minte începură să i se înghesuie o mulţime de scenarii, cu aceeaşi temă.
- E momentul ucigănelii, gândi… o s-o fur rău de tot.
Omul continua să-i vorbească, dar tânărul nostru buimac, parcă surzise.
Frica pusese stăpânire pe el şi aştepta aproape resemnat să cadă, din clipă în clipă, rafala de lovituri. Privea îngrozit la palma înfiptă în umăr. Degete groase cu unghii mari şi roase de muncă, cu mult pământ de jur împrejur, mirosind a tutun ieftin, se strângeau cu putere de hainele lui. Chiar şi firele alea de păr scurt de pe falange, păreau că ameninţă.
- Gata, începe, îşi spuse când văzu mâna cealaltă că i se apropie de chip şi închise ochii la loc.
Fiindcă plesnitura întârziase cam mult, deschise ochii din nou cu reţinere şi mare-i fu mirarea când observă gesturi de tandreţe prin care bătrânul îi descâlcea părul năclăit de noroi şi de baligă. Nu era nici pe departe nervos şi pe obraji i se scurgeau două lacrimi.
- De ce n-ai bătut la uşă măi pruncuţ, întreba bătrânul tremurând din bărbie?
Uită-te la tine în ce hal ai ajuns şi arzi ca un cuptor!
Te poţi ridica singur?
Tânărul nostru nu era învăţat cu astfel de gesturi şi totul i se părea foarte suspect.
- Sigur a chemat poliţia şi vrea să mă scoată uşor din ograda lui dărăpănată.
În câteva clipe, era lângă sobă, într-o covată din lemn şi apa caldă care curgea peste el, părea că-l botează pentru o nouă viaţă.
Bătrânul îl freca uşor cu o cârpă şi săpunul de casă pe care îl folosea, părea să-l cureţe de toate grijile de până atunci.
Adormi iar la scurt timp după baie şi aproape toata ziua, a lenevit într-o pilotă.
În gură avea gust de scorţişoară şi piper de la vinul fiert care-l moleşise de tot, dar parcă plutea ameţit peste toate gândurile şi planurile sale deşarte
A privit acel tavan verde din bârne de lemn timp de ore întregi fără să se plictisească, de parcă dorea să-i rămână în minte, pentru tot restul timpului pe care-l mai avea de trăit, imagini în care el era fericit.
Aşa cunoscuse adevăraţii români, cuminţi şi retraşi la vatra lor, omenoşi şi săritori, miloşi şi cu frica de Dumnezeu, săvârşindu-şi viaţa domol, într-un ritm agale, ca o apă lină de şes, urmând să dispară în tumultul Universului fără prea mult zgomot, dar contopiţi perfect cu marele necuprins.
A stat cu ei multe zile, i-a ascultat cum vorbesc despre o viaţă întreagă, a învăţat să mulgă la vaci, să trudească la câmp, la porumb, simţea cum fusese ocolit de greutăţile muncii de pe la ţară, dar şi de credinţa, care aici parcă se aşezase în sufletele unora atât de firesc încât părea ireală .
Acolo, nopţile erau doar pentru odihnă făcute şi pentru poveşti în care cu toţii credeau.
Într-una din serile acelea, pe când părea că scăpase de vise, bătrânul îi povesti despre un sfânt care dorea să-l cunoască.
- De unde ştie de mine, Moş Culiţă?
- Omul de care îţi spun le ştie pe toate. I-a dat Dumnezeu putere să vadă lumea în care trăieşte. Ştie de visul care te-ncearcă şi de drumul la care te pregăteşti să pleci iar şi de la noi.
Sunt destul de bătrân ca să ştiu că nu ne vom mai întâlni în viaţa asta, dar măcar mă duc liniştit, ştiind că l-am cunoscut pe cel care mi-a fost copil altă dată
Tânărul era surprins de vorbele bătrânului, mai ales că- l. ştia ortodox, dar pe de altă parte, prin locurile alea credinţa era mai veche decât era cultul lui Hristos.
Din noaptea aceea visul lui vechi se mai contură cu un chip. Mai apăruse sporadic şi-n alte vise şi îl crezuse ca fiind tatăl fetei din vis, dar nu era aşa, se vede treaba. De mult nu-şi mai dorise să adoarmă, dar în seara aceea trebuia să afle mai multe.




Aşa trecură zile de le uitase numărul. Le petrecea mergând fără o ţintă, muncind pentru o lingură de mâncare şi întrebând în stânga şi-n dreapta despre o fată care-l aşteaptă.
De câte ori era întrebat cum arată acea fiinţă, îşi dădea seama că n-o putea descrie, că nimeni nu-i va putea arăta drumul, dar în acelaşi timp simţea că întâlnirea lor va avea loc în realitate.
Când speranţa părea că-l părăseşte, se întâmplă să se găsească la marginea unei păduri.
Un vânt năprasnic îl făcu să se afunde tot mai adânc în desiş gândind că vine furtună.
Nori negri coborau spre pământ întunecând cu aripile lor cuprinsul, fulgere se izbeau de crestele munţilor şi totul sub picioare se cutremura de tunete.
Grăbea pasul spre inima pădurii cătând din priviri un loc potrivit unde să se adăpostească, când deodată simţi că este urmărit.
La câţiva paşi, mai spre coasta muntelui, o moviliţă verde se mişca odată cu el.
Se opri lângă un stejar bătrân. Scorbura sa era imensă şi ar fi putut să se adăpostească acolo, dar se temea ca arătarea care-l urmărea, l-ar fi putut prinde ca-ntr-o capcană.
Nu-i plăcea să se simtă vânat aşa că hotărî să schimbe rolurile şi să afle cine era urmăritorul său. Coborî printre pomi, ca un schior printre jaloane, iar gâlma cea verde îl urma păstrând cam aceeaşi distanţă între ei. Se opri iar. Era ciudat că nu-i auzea paşii, de parcă ar fi mers pe sub pătura de frunziş, sau parcă plutea, ca un balon îmbrăcat în muşchi de copac….
- Foarte ciudat, gândi tânărul în sinea sa.
Dacă ar fi vrut să-i facă rău, l-ar fi atacat de mult, dar aşa, se simţea mai mult studiat.
Se întoarse brusc spre arătare, dar nu se mişcă din acel loc.
Moviliţa cea verde se depărtă cam cu un pas.
Părea să aibă ochi şi acum se gândea că poate e un arici gigant, tăvălit prin frunze şi licheni.
Porni iar la vale, alergând de data aceasta, cât putea el de repede. Arătarea îl urma, dar distanţa dintre ei se tot mărea până ce tânărul dispăru dintr-o dată.
Creatura cea verde se desfăcu şi se ridică pe două picioare. Gâfâia ca un om, deci oboseşte la fel ca noi, gândi omul. Ochii erau diferiţi, cu irisul de-un ocru spre roşu aprins iar pupila când se strângea, devenea o linie pe verticală, de parcă ar fi fost un ochi de felină.
Adulmeca împrejurimile, dar ploaia ce începuse să cadă, îl încurca, amestecând mirosurile toate. Mai făcu câţiva paşi spre un copac gros, când deodată, o mână îl înşfăcă de grumaz în timp ce pe lângă ureche îi trecu un cuţit legat de un capăt de creangă.
Un urlet se ridică peste pădure şi ploaia parcă tresărind pentru o clipă, se o opri să mai cadă.
Creatura cea verde, eliberată din strânsoarea braţului, se prelinse moale spre pământ adunându-se iar într-o cocoaşă şi tremurându-şi spaima, văzu cu coada ochiului, un lup rănit, schelălăind cum se îndepărtează, apoi ceaţa i se puse pe gene, iar inima, care-i bătea nebuneşte, o auzea în timpane ca un ritm de tobe într-un ritual păgân ce pune la cale, schimbări de lumi şi vremuri ce trebuiesc schimbate de lumile-acelea.
Când deschise ochii din nou, era întuneric şi avu strania senzaţie că orbise.
Din beznă, îşi desenă treptat conturul sub fulgerele dese, omul pe care-l urmărise.
Ploaia părea un cântec bizar îngânat de vântul afon.
Omul era ghemuit, cu bărbia sprijinită de genunchi şi mâinile strânse pe după picioare.
Privea clipind des la o frunză ce se tot scutura de picăturile ce voiau să o desprindă de ram şi fiindcă asta nu se-ntâmpla, din văzduh începu să cadă cu boabe de gheaţă.
Aerul se răci dintr-o dată. Crengi trosneau ca nişte coaste care se rup de pe trup, frunze cădeau în noroi, apoi luate de vânt, li se lipeau peste faţă, frigul tăia ca un cuţit în carnea udă şi peste tot pe pământ parcă venise potopul.
Micuţa ciudăţenie duse palmele la urechi. Glasul ploii îl chinuia.
Omul, văzând cum îşi revine, căută să-l ţină strâns, cât mai aproape de el, să-i dea putere din căldura trupului său şi să-l scape de teamă.
- O să treacă, îi tot repeta în surdină, o să treacă…. Sunt cu tine, nu te mai teme. Am mai văzut amândoi nişte ploi.
- Nu de ploaie mă tem, i se răspunse cu glas tremurat şi tot în şoaptă, de parcă vorbele lui ar fi putut face rău cuiva. Vor să m-alunge. Sunt prea mare pentru pădure şi prea mic pentru lume. Ce-o să mă fac?
Companionul său rămăsese tăcut de uimire. Creatura vorbea şi încă foarte bine. Doar accentul era niţel cam ciudat de parcă ar fi venit din vechime.
Nu căuta să înţeleagă ce legături poate fi între pădure şi-o altă vietate, de ce e prea mare că să mai poată rămâne printre copacii ăştia seculari şi de ce nu mai încape în lumea lui, nu ştia de ce îl alungă, dar îi simţea suferinţa.
- Vino cu mine, îi spuse eroul nostru. Acolo unde merg eu nu contează cum eşti.
- Cum aşa?
- Cum auzi.
- Şi unde mergi?
- Să salvez o…prinţesă gândi să spună, dar nu voia să sune ciudat, aşa că zise “o făptură”.
- De ce tocmai tu?
- Asta trebuie să aflu.
- De ce?
- Să ştiu cum se termină visul….
- Şi dacă se termină rău?
- Ăsta ţine cu lupul, îşi zise ştrengăreşte în gând, dar răspunse cu calm: “ Măcar se termină”
- Mie mi-e frică. N-am ieşit niciodată din pădure şi de om m-am ascuns.
N-am ştiut cum să păzesc o comoară şi de atunci am început să cresc. Sunt mult prea mare decât sunt semenii mei şi nu mai pot trăi printre ei.
Am ajuns deja aici şi ştiu că drumul meu duce departe.
Pentru oameni sunt prea mic şi vor râde de mine….
Hainele mele sunt din muşchi de copac…. Ce - o să mă fac?
**


Ploaia se opri. Soarele ieşise, cu ultimele puteri, printre norii care se risipeau duşi de vântul vineţiu.
Cei doi părăsiră scorbura şi păşeau ca pe cioburi de sticlă.
Pick, fiindcă acesta era numele micuţului meu din poveste, era desculţ şi se ţinea cu mâinile pe după umeri, clănţănind din dinţi. Pe jos erau numai diamante de gheaţă, iar când soarele pătrundea printre ramuri, lumina se reflecta multicolor de pe jos, părând totul un tărâm ca de basm.
Doar Pick era verde, sau poate aşa i se părea lui Andrei care îi tot studia hainele acelea foarte ciudate
- Ţi-e frig?
- Îmi este, dar nu de frig tremur eu. Mă îndepărtez de lumea în care am trăit şi mă tem că n-am să rezist.
- Poate că la soare ai să-ţi revii, încercă să-l încurajeze Andrei. Să mergem afară să te-ncălzeşti!
Micuţul nu –i răspunse, lăsând tăcerea să se aştearnă. Prea multe gânduri îl încercau, şi trupul nu-i mai contenea din dârdâit. Pădurea se tot rărea şi printre crengi observa deja cerul.
- Ce albastru frumos. Măcar şi pentru atât merită să –ţi trăieşti frumos ultima zi, gândi Pick privind printre gene…. Câtă lumină, se minună el şi câte culori!
Într-un colţ, văzduhul îşi sângera apusul, în timp ce la cealaltă parte se deschise un pod multicolor.
- Ce e acolo, întrebă extaziat Pick?
- E curcubeul, răspunse Andrei scurt ca la o întrebare prostească, dar văzând mirarea din ochii lui Pick, continuă:
- Se crede că a apărut prima dată ca un legământ între Dumnezeu şi om, după ce a trecut potopul. De fiecare dată când îl zărim, speranţa se retrezeşte în noi şi prindem puteri să trecem iar peste toate.
Pick se gândea la luna de-argint, la rugăciunile lor de taină, la mătuşa lui care lega şi dezlega ape, la licurici şi la licheni fosforescenţi.
- Ce e speranţa?
Andrei ridică din umeri. Nu-şi pusese niciodată întrebarea aceasta.
Cred că e gândul care ne însoţeşte în clipele noastre cele mai grele, e dorinţa de-a merge înainte, aşa cum fac păstrăvii când înoată în amonte ca să-şi depună icrele.
Pick nu ştia nici de păstrăvi, nici de gânduri care să-l poată ajuta. În lumea lor, cuvântul avea putere de incantaţie şi gândul lua formă materială imediat ce se rostea.
Ei nu puteau turui aşa cum fac oamenii, fără să se gândească la ce va urma .
- Eu ştiu de ce tremuri, îl întrerupse Andrei. Ţi-e teamă, şi frica asta o să te ucidă.
Pick rămăsese puţin nedumerit. Cum de-şi dăduse seama un om de ce putea el să simtă? Cum să-i spună că de câteva zile era asemenea lui, la îndemâna destinului pe care nu-l mai putea prevedea?
Lumea lui se năruia. Nu mai era totul cunoscut dinainte şi ai lui îl ocoleau fiindcă le transmitea nesiguranţa clipei ce avea să urmeze.
Se gândea la oameni şi la haosul ce le guverna soarta.
Fuseseră la fel odinioară, dar dorinţele prea multe i-au separat pe oameni de pricurici şi când te gândeşti că-n timpuri străvechi, pricuricii stăteau alături de om, dar pe atunci, omul era curat la suflet şi căuta calea dreaptă prin tot ce făcea…..
Dorinţa e blestemul pe care omul de azi îl trăieşte, e focul ce-i mistuie spiritul şi-i distruge raţiunea, marcându-i destinul.
Oare de ce pricuricii nu aveau nici dorinţe şi nici speranţă?
Le ajungeau să se încreadă în soarta care le fuseseră dată, încă de când se năşteau?
Şi-apoi moartea o priveau cu totul diferit.
Oamenii sunt ca nişte copii. Uneori foarte veseli, alteori foarte trişti, fără o linie care se le dicteze cum să se poarte, nepăsători la ceilalţi din jur, imaginându-şi cu toţii că ei sunt fiecare în parte, un centru al Universului din care se trag.
Zâmbi trist şi cele două linii ce-i conturau gura, păreau să se prelingă până spre pământ. Ce multe îi trec prin cap şi tocmai despre creaturi de care fugise o viaţă.
Oare de la Andrei îi parveneau toate astea?
Şi de el se temuse, dar faptul că l-a apărat de lup, i-a câştigat încrederea
Poate că el era altfel. Poate că aşa trebuia să se-ntâmple, poate că aşa le-a fost lăsat.
Rătăcit printre gânduri, nici nu simţi când ieşise din acoperişul pădurii.
În faţa lui, un lac părea să îl cheme.
Nu se-ntreba cât poate fi de adânc, sau ce poate să se ascundă acolo, nu mai clipea şi parcă atras de o vrajă, intră liniştit. Când piciorul atinse ochiul de apă, aceasta începu parcă să fiarbă şi Andrei îngrozit de ceea ce vede, voi să-şi întoarcă prietenul din drum dar o ceaţă lăptoasă şi densă veni către el, alungându-l de-acolo. În câteva clipe lacul nu se mai vedea şi Pick, care intrase cu mâinile larg deschise, părea o cruce ce se topeşte în propriul destin.
Din el se desprindeau mici bucăţi verzi, de parcă până atunci fusese învelit de o coajă, şi ajungeau la mal în spume albastru-vineţiu. Iarba de pe mal sfârâia şi ea şi păsările îşi luară zborul din loc speriate.
Andrei părea că se sufocă. Ştia că o să adoarmă, sau poate viaţa îi era deja pusă în mare pericol. Aerul era din ce în ce mai greu de respirat şi ceaţa tot mai groasă. Tuşi şi ochii începură să-i lăcrimeze. Căzu în genunchi ţinându-se cu mâinile de gât şi nici în momentele acelea nu se gândea la pericolul care-l pândeşte, ci tot la noul său prieten care părea să se descompună într-un lac plin de acid. Picioarele nu-l mai ascultau şi-i deveniseră grele de parcă ceva îl trăgea spre pământ. În câteva clipe căzu pierzându-şi cuonoştinţa.
Pick continua liniştit să se afunde şi chipul său se desprindea parcă de teama care-i desenase până mai acum câteva momente linii pe faţă. Nu se mai întreba cum o să respire sub apă, sau dacă înotase vreodată. Înaintă până ce apa îi trecu şi de creştet.
Nu trecu mult timp şi dintr-o dată,o bubuitură asemenea unui trăsnet se auzi din străfunduri. Pământul părea că se deschide şi lacul se scurse ca-ntr-o chiuvetă. Ceaţa dispăru şi ea repejor şi Andrei reuşi cu greu să deschidă iarăşi ochii. Vedea pădurea strălucind ca o comoară imensă, învelită într-un verde de crisopaz. În cap îi cântau glasuri stranii de pe altă planetă. Se întoarse pe-o parte şi-n locul lacului stătea întins Pick ca pe o plajă ciudată.
Acum era gol şi pielea lui părea la fel de umană ca a lui. În jur, nisipul părea murdar ca de mătase de broască.
- Ce bruscă schimbare, gândi Andrei privindu-şi prietenul cum se ruşina de privirile lui iscoditoare şi căuta un loc unde să se ascundă.
- Să mergem din nou la stejar, zise Pick. Am straie cum sunt ale tale. Acum pot să plec fiindcă ştiu ce m-aşteaptă .
Andrei căsca o gură ca de tâmp, dar nu spunea nimic.
O să-i fie cam greu în lumea cea nouă, dar avea pe cineva alături de la care putea învăţa. Andrei se ghemui obosit după un firicel de iarbă şi mestecându-l în buze, se lăsă tolanit pe spate.
Puse o mână sub cap şi privind la cerul care se însera, îşi lăsă întrebările pentru altă zi. Era cumva fericit că are cu cine merge la drum.
Un greier scârţâia cu cretă pe o tablă de scris imaginară.
O broască rămasă pe-afară, încerca să-l acopere cu opera sa muzicală şi lacul ascuns cu doruri şi temeri se ridica iar, într-o altă poiană, undeva mai departe, lăsându-se mângâiat de frunzele stejarilor, ce păreau în lumina obscură, palme care ştiu să aline.
Cerul se îmbrăcă în haine de seară cu stele paiete şi drept broşă la piept, îşi puse o lună de-argint, mare cât o nouă dorinţă.
Pick se culcă lângă Andrei şi îşi aşternu capul pe braţul său.
Stăteau amândoi cu ochii închişi, sau abia acum începeau să-i deschidă….

***
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Anca Acatrinei la data de Mier Sept 28, 2011 2:19 am

asteptam continuarea Liviule bounce
avatar
Anca Acatrinei

Mesaje : 314
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 40
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Marioara Visan la data de Mier Sept 28, 2011 6:55 am

Pricurici, frumos ai reusit sa ma tii cu sufletul la gura sa aflu finalul, doar ca mai e cale lunga pana acolo, abia astept sa citesc continuarea, sper ca cei care te iubesc si raman alaturi de tine sa reuseasca sa te convinga sa te inscrii la concursul de proza scurta cu acest fragment

_________________

avatar
Marioara Visan

Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 61
Localizare : Iaşi

Sus In jos

aventuri neobisnuite in noapte cap II( tot poveste...o sa ma bata Adelina?)

Mesaj Scris de liviu miron la data de Dum Oct 09, 2011 3:37 am

Aventuri neobisnuite in noapte cap II
( tot poveste...o sa ma bata Adelina?)

Poate oare dragostea cuiva să se transforme-n zid de temniţă, să te umbrească, să te ţină departe de tine, să te usuce şi să te facă să priveşti doar pământul?
Aşa visa Andrei pe fata nopţilor sale.
Departe de lume, departe de iubire, sub paza unui moş pe care îl simţea a fi părintele ei.
Un tată să chinuiască propriul copil, doar fiindcă îi vrea tot binele din lume?
Vedea în visul său un munte de cărţi şi lacrimi lunecând de pe obrazul palid al fetei pe file citite de prea multe ori. Niciodată lumină, nici verde în jur, doar lumânări atârnate deasupra unei mese imense, într-o sală de bal, în care paşii se căutau în ecouri.
O vedea numai din spate, lunecând ca o umbră printre pereţii umezi şi reci, oftând pe ascuns şi spunându-i pe nume.
- Vino la mine Andrei!
Ajută-mă să trăiesc!
Ia-mă cu tine!

Şi-o imagina blondă, cu părul lung împletit în codiţe, acoperit de o năframă de borangic, cu ochii albaştri ca cerul senin, cu gura măruntă închisă de buze ca două zmeure. Tăcută şi blândă, supusă şi totuşi cu cheful nebun de-a trăi.
Inima ei se grăbea spre aventura care ştia că o aşteaptă.
De ce îl alesese pe el şi-i chinuia nopţile?
Părea mai înaltă şi era prea frumoasă ca să-i stea bine la braţul lui.
El venea, dar nu ştia cât poate să-i fie de lungă calea.
Avea şi-un prieten şi poate aşa, împreună, nici nu va simţi când o s-ajungă.
Ar fi vrut să-i vorbească, dar în vis era mut.
Numai cu gândul putea s-o liniştească.
Ea ştia că-i purtată în suflet şi-i era de ajuns.
- O să vii… cred asta, dar grăbeşte-te, te rog!
Dorul mă doare şi mi-e grea aşteptarea....
Apoi se găsea aproape de ea şi se lăsa mângâiat. Degetele ei foarte subţiri, lăsau în urmă fiori de plăcere. Îi vedea de aproape linia vieţii, îi citea soarta ce se încolăcea peste destinul lui ca o iederă peste un turn de cetate şi alb dintr-o lumină nebună care-l trimitea în lumea lui fără să priceapă prea multe.
Visul lui, ca o poveste neterminată, îl durea şi nu-i dădea pace.
- Hai să mergem la drum, zise sărind dintr-o dată în picioare!
Era transpirat şi limba încă-i era amorţită. Tremura din tot trupul, şi doar voinţa îl ţinea drept.
- Ai visat şi e încă noapte, încercă să-l liniştească micul pricurici.
Eu prefer întunericul fiindcă ochii mei sunt învăţaţi să vadă-n beznă, dar tu ai să te-mpiedici, ai să cazi şi eu nu voi putea să te car.
- O să merg în urma ta, zise Andrei.
M-a atins. N-a fost vis…e atât de aproape….
Pick nu putea să se lupte cu acele forţe ce-l atrăgeau pe Andrei, aşa că îl luă pe acesta de mână purtându-l pe cărări doar de el văzute.
Capul lui Andrei se tot învârtea spre o anumită direcţie arătându-i drumul şi tot mergând, o melodie se desluşea din ce în ce tot mai bine.
Voci murmurate pe care le auzise de mult lângă lac, răzbeau acum din măruntaiele muntelui părând să-i cheme într-acolo.
- Tu auzi Pick, sună vocea pământeanului ca un tunet ?
- Hai să mergem mai departe Andrei, începu să-l implore micuţul pricurici, intuind pericolul care-i păştea!
Nu-i visul tău şi n-ai să primeşti răspunsuri la frământările care te-ncearcă.
- Te temi, încercă să-l tachineze pământeanul?
- N-o să iasă nimic bun din toată povestea. Nu-i grai omenesc ce auzi tu acum şi n-o să avem cale de întors dacă vom merge după chemare.
Andrei se desprinse din mâna pricuriciului şi-o luă înainte, coborând cu atenţie în peştera de unde se auzea clipocitul de voci.
- Nu te temi de nimic? întrebă Pick vădit iritat că trebuia să-şi urmeze prietenul într-un loc pe care simţea că trebuie să-l evite?
- Ba da… de penibil, răspunse cu sinceritate Andrei …. Mă tem că n-am tot timpul ochii deschişi şi trec orbeşte pe lângă viaţă, că nu ştiu cum trebuie să trăiesc frumos, mă tem că nu voi şti niciodată cum se termină visul meu, mă tem de cutremure inexplicabil, mă tem să calc iarba fiindcă ştiu câte gângănii îşi poartă ziua-n spinare pe acolo,mă tem de tot ce-i rău şi pentru atâtea de multe….
- Atunci haide să mergem cât mai departede-aici!
La capătul lumii începe povestea ta, nu în noaptea asta şi nu în adâncuri.
- De unde ştii? întrebă Andrei fără să-l privească în ochi, coborând tot mai mult în peştera întunecoasă?
- Tu vezi fără lumină Andrei?
- Se pare că mi se trage de la norul de abur căzut peste lac, sau poate învăţat de la tine.... Tot ce-i viu luminează ca un pumn de licurici, tot ce-i mineral se compune din umbre.
Parc-aş coborî pe o scară de stele şi cerul întreg s-ar varsa în peştera asta. Apa de pe pereţi e fosforescentă şi pete ciudate se pun pe cărare, să-mi arate pe unde să calc.
- Să nu te temi pentru mine acum, continuă Andrei să-l necăjească!
Grăbeşte-te să nu tacă vocile şi să nu mai ştim încotro să ne-ndreptăm!
Pick tăcea remarcând că Andrei putea să vadă cu inima... şi totuşi era om.
Îşi aminti de mătuşa lui care trăia pe pământ de un amar de veacuri, de poveştile ei cu eroi care luptau cu răul alături de pricurici şi care căpătau în lupta lor puteri nebănuite.
- Spiritul pătrunde, asemenea luminii, oriunde găseşte ferestrele deschise. ...
Uneori un animal poate aduce salvarea pădurii, un om poate schimba soarta pământului şi un pricurici poate trăi printre oameni, dacă destinul o cere. E nevoie doar de o inimă curată şi de un spirit liber de prejudecăţi. Sunt clipe în care soarta trebuie să-şi îmbrace alte straie, când vremurile se termină pentru a lăsa loc altor vremuri. Nimic nu e ce pare a fi. Totul e o plăsmuire, o proiecţie a tot ce-a fost, a tot ce trebuie să fie, pentru a exista ziua de mâine....Da,vremurile se întorc.
El devenise om, un om care abia învăţa cum să-şi îmbrace asemenea povară, cum să-şi rânduiască gândurile care-l inundau de peste tot, cum să se poarte pentru a nu-i fi ruşine să ţină fruntea sus şi ce mult îi plăcea să-l audă pe Andrei spunându-i că a mai crescut un pic.
Coborâseră în inima peşterii cam preţ de o oră apoi drumul părea să se înfunde.
În faţa lor îi aştepta Iarăşi un lac şi pereţi roata-mprejur.
- Oare unde să ducă apa asta Pick? întrebă Andrei fără să aştepte răspuns.
- Nu te apropia! Îţi poţi pierde viaţa. Aici se adună izvoare şi nu ştii pe unde pot să ţâşnească afară din pământ. Te poate strivi “apa asta” de stânci din adâncuri şi nu vei putea să înoţi spre suprafaţă. E un drum fără întoarcere, să ştii.
- Exact cum spui, zise zâmbind Andrei, iar ochii lui căpătară în beznă luciri de nebunie.
Dacă vocile pe care le auzim ne duc spre moarte, o să aflăm, dar eu nu cred....
Toate se-ntâmplă cu-n scop şi vreau să-l aflu....
Toate se leagă-ntr-un ghem. Poate că azi eu voi fierbe în lac şi tu va trebui să încerci să mă opreşti şi să te temi pentru mine. Roata se-nvârte şi dacă închizi ochii, ai să ameţeşti.
Râse cu zgomot, apoi fără cea mai mică ezitare, sări în lac. Pick nu voia să rămână în urmă, nu mai voia să se-nfrunte cu gânduri de tot soiul, aşa că-l urmă, aruncându-se după el.
Ceva părea că-i trage de picioare, sau că au plumbi legaţi de tălpile lor.Se gândea că ar fi bine ca drumul să fie scurt, fiindcă plămânii lui deja voiau aer. Oare Andrei se sufoca la fel ca şi el?
Iarăşi îşi amintea o poveste. Se zvonea că-n inima unor munţi tineri, sălăşluia consiliul celor din adâncuri. Ei erau păstrătorii comorilor de pe pământ, ei hotărau soarta oamenilor, dădeau puteri chiar şi zânelor cu pietrele lor preţioase, tămăduiau pe oricine voiau cu nişte cristale de mină, puteau să oprească timpul în loc, sau să aducă viaţa în trupul încercat de moarte. De acolo se cârmuia drumul vieţii, se plăsmuiau destine, se năşteau eroii care schimbau faţa lumii, sau apăreau pe pământ monştri care să pedepsească sminteala. Acum avea să trăiască povestea alături de-un om, sau poate-şi va găsi sfârşitul sufocat în acest lac subteran. Aerul era pe sfârşite şi înghiţi cu grijă o gură de apă.
Apa aceea merse direct în plămâni aşa că-i veni să tuşească, iar tusea-l forţă să mai ia câteva guri de apă. În câteva clipe, avea plămânii inundaţi, capul părea să-i explodeze, iar ochii voiau să-i iasă prin orbite. Se zvârcolea neputincios în timp ce gândul sfârşitului i se cuibărea în suflet.
- Deci mie mi-e dat ca să mor, reflectă Pick cu tristeţe şi întunericul începu să dispară treptat, lăsând loc unei luminiţe verzi, apoi albăstrui, galben aurii şi-n cele din urmă, devenind de-a dreptul albă.Acel alb era strălucitor ca diamantul şi părea să aducă liniştea cu el.
Nu se mai zbătea. Cumva se resemnase. Nu-şi mai simţea trupul şi nici greutatea care-l trăgea în străfunduri. Acum părea că pluteşte lin, ca un fulg pe spinarea unui vânt cald.Vocile se auzeau iar. Nu-l mai nelinişteau, dimpotrivă….Ar fi vrut să ştie ce face Andrei. Nu-l mai vedea, fiindcă apa îl întoarse în vărtejul ei şi el cobora în adâncuri cu faţa-n sus. Închise ochii căutând să afle dacă lumina pe care o vede, poate fi a sufletului lui care urma să-l părăsească şi se linişti imediat ce-şi văzu firişoarele roşiatice de pe pleoape. Încă trăia şi ce lumină orbitoare tocmai aici, aşa departe de soare….
Oare să se fi făcut ziuă?
Poate că apa o să-i scoată afară.
Da…Mai era foarte puţin până să simtă pământul sub talpă....
De n-ar muri până atunci....
Ce puţin mai era până să treacă….doar puţin.
Lumina devenea din ce în ce mai caldă. Aproape că ardea, sau poate că era rece ca gheaţa. Aici şi acum simţurile îi jucau feste. Auzise el, că atunci când îţi e foarte frig poţi avea senzaţia de arsură. E un truc la care apelează trupul pentru a mai găsi timp şi forţă ca să lupte cu neajunsurile sale… şi corpul său era aşa de moale…. Oare o să mai poată păşi?
În tot acest timp, Andrei încerca să se scufunde uşor, cu capul înainte cu ochii căutând semne în piatră, sau o nişă, ceva, care să-l ducă în locuri secrete.
Pe prietenul lui îl simţea venindu-i din spate ca o uşoară căldură ce-i răsufla în ceafă, de parcă n-ar fi mers prin apă, ci ar fi coborât cu pasul. Era fascinat de cum vede prin beznă milioane de bule de aer ce desprindeau de pe pereţii stâncoşi, particule fine de elemente străvechi, era martor la reacţii tulburătoare din care se năşteau creaturi care trăiau fără oxigen şi se compuneau doar din câteva molecule. Viaţa există pretutindeni, gândi el, doar că mintea noastră ar vrea să găsim doar pe cei care ne seamănă. Pentru noi, doar aceia contează şi poate că nici nu există, poate că suntem unici, aşa cum sunt şi vietăţile astea din apă. Poate că nu alţi semeni trebuie să căutăm, ci firicelul invizibil care ne leagă pe toţi în misterul pe care noi îl numim viaţă.
Bătrânul din vis spusese într-un moment de revoltă că suntem cu toţii nemuritori, dar pentru a simţi şi a crede acest lucru trebuie să murim măcar o dată. Nu erau cuvintele lui. Le citise şi el într-o carte şi-i plăcea cum se aranjau în acest mare adevăr.
- Toţi suntem datori cu o moarte. E o certitudine. Nu poţi să ocoleşti ceea ce trebuie să se întâmple, aşa că atunci când va veni momentul, e bine să fii pregătit, să nu laşi frica să-ţi răpească din plinătatea momentului unic. E o clipă de maximă maturitate, e un examen pe care trebuie să-l trecem cu lauri. Religiile toate, doar asta fac. Te pregătesc pe drumul către eternitate. De ce să bântui încărcat de întrebări fără rost, de ce să doreşti iar pământul, când poţi păşi pe stele şi să te hrăneşti din adevărata cunoaştere? E ca şi cum ai privi la o vitrină cu toate bunătăţile din lume şi tu ai continua să muşti dintr-o pâine, fără să vrei să intri în magazin şi să ceri, să te împărtăşeşti cu tot ce e pe-acolo....
Andrei era hotărât să-şi trăiască destinul până la capăt. Văzu şi el lumina verzuie transformându-se într-un albastru deschis, apoi în galben auriu şi în cele din urmă, topindu-se toate aceste culori într-un alb dens, orbitor. De-atâta lumină nu mai putea să vadă, exact ca cel care nu mai observă copacul din cauza pădurii. Poate că era foarte aproape de moarte, dar tot îi venea să zâmbească. Se concentră chinuit, să asculte atent. Murmurul straniu de până acum, se desluşea în cuvinte bizare. Suna în urechi, ca o poezie, sau ca un cântec monoton, care din când în când, lua note acute. Avea ritmul lent şi plăcea, chiar dacă’ nu era pe deplin înţeles.
Off ... şi tocmai acum i se termina aerul din plămâni. Ce-o să se facă? i se strecură pentru o clipă îndoiala în suflet. Oare Pick cum se descurcă? Şi el se sufocă?
Încă puţin şi-o să treacă….
Şi lui păreau să-i iasă din orbite ochii bulbucaţi de-atâta durere. Se zvârcolea după o gură de aer şi îşi experimenta neputinţa. Trupul său voia să trăiască. Aşa era lăsat în legea firii.
- N-o să dureze prea mult, gândea el cumva, ca să pară că-i tare în acele momente.
O să treacă…. E paharul pe care cu toţii îl vom da peste cap. De ce ochii mei vor să-l vadă? îşi zise şi iar îi apăru un zâmbet pe buze. Nu se ştia capabil de umor negru, dar măcar acea stare de bine într-o mare de nelinişti, îşi regăsea locul în inima lui…. O să treacă.
Simţi cu vârful unui deget, peretele cald şi se apropie de acesta, cu o ultimă zvâcnitură.
Un curent îi schimbă direcţia şi înţelesese că nu se mai scufundă, ci se ridică cu o viteză nebănuit de mare undeva unde apa îşi arăta luciul. Albul din faţa ochilor se intercala cu negrul creându-i senzaţia că s-a transformat într-un sunet ce zburdă pe clapele unui pian imens.
Oare Pick îl urmează? Ar fi păcat să se despartă tocmai aici….
Şi când gândurile îi rătăceau ca şi trupul, simţi că ceva îl izbeşte din spate, iar locul pe unde trebuia să treacă, se îngusta din ce în ce mai mult, zgâriindu-i pielea pe mâini, pe picioare şi pe faţă. Pe nas simţi o furnicătură şi se gândi la o adiere de vânt, sau era doar sângele care voia să iasă prin răni?
- O să am aer? se întrebă iarăşi şi dădu să inspire lacom, dar apa din plămâni voi să aibă întâietate şi ieşi convulsiv, sufocându-l de durere.
Pe undeva pe aproape, cineva tuşea ca şi el.
- A scăpat şi Pick…Mulţumesc Doamne….
Amândoi erau prea obosiţi, aşa că adormiră agăţaţi de malurile stâncoase.
Ca prin vis, simţeau cum sunt purtaţi pe o mie de braţe.
Andrei ar fi dorit să ţină ochii deschişi, dar oboseala îi atârna peste pleoapele grele şi neascultătoare.
- Ce poezie ciudată se-aude, sau poate că e un cântec mai vechi decât lumea….
Ce clar se desluşeşte şi ce bine îmi face.
Oare cine îl cântă?
Oare toate se-ntâmplă, sau oboseala –i de vină?
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Oct 09, 2011 8:07 am

Am citit povestea. Nu te bate Adelina Smile ..Cine vede cu inima trece mereu dincolo de lumea văzută, până ce ajunde la..."a fi"!
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Dum Oct 09, 2011 10:35 am

tare frumos ...Adelina și-a descoperit un nou talent...a începuuuut să... picteze...o vreme îți lasă ție stiloul.har divin, Liviu
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de liviu miron la data de Dum Oct 09, 2011 5:38 pm

Va multumesc de lecturare si cand gasesc timp poate mai scriu alt capitol.
PS:macar v-am adormit? (fiindca asta e rolul unei povesti)
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

audi, vidi, sili cap III

Mesaj Scris de liviu miron la data de Dum Oct 09, 2011 8:18 pm

Imaginaţi-vă o sală înaltă cam de opt metri cu pereţii din stâncă, din care se zugrăveau o mulţime de filoane din aur neexploatat, şase stâlpi impunători din jad născuţi parcă acolo şi condamnaţi să rămână de veghe pentru o eternitate, podeaua stranie părea a fi din riolit, căci din loc în loc se zăreau bucăţi mari de cuarţ şi trupuri topite a fel de fel de vietăţi subpământene cu groaza încremenită pe chip, încercând să se dezlipească de-acolo prin umbre ce se mişcau lent pe pereţi, în faţa noastră o tribună clădită din oase topite-n răşină, cu margini din cristale imense, parcă sculptate de mână, şi ei….
Pick îşi uni palmele în faţă, apoi duse braţele la frunte şi se ploconi la pământ.
Semăna iar a muşuroi ambulant şi nu ştiu de ce, parcă aşteptam să se înverzească la loc.
Îmi şopti să-l imit şi uite că aşa m-am trezit în genunchi, cu privirea plecată, căutând să-mi dau seama pe ce creatură am piciorul stâng.
Acelaşi cântec clipocind în surdină monoton ca un susur de izvor se auzea dintr-o încăpere alăturată. Părea un cor de femei, fiindcă sunetele erau acute şi totuşi curgeau lin, ca razele de lumină pieptănate de acele brazilor tineri. Mă întrebam dacă ele nu obosesc niciodată, sau poate că erau la vreun fel de concurs.
Lângă mine, Pick tremura cuprins de groază.
Am închis instinctiv ochii şi dintr-o dată am început să aud glasuri amestecate într-un soi de discuţii:
- Ce-i face pe ei mai altfel ca alţii?
- Vremurile lor.
- Şi dacă nu vor fi demni de misiunea care-i aşteaptă?
- Atunci vor dispărea odată cu lumea care le-a dat viaţă.
- N-ar trebui să mai aşteptăm?
- Poate că vor veni şi alţii…. Ei par aşa de …neterminaţi.
- Nu suntem puşi să judecăm, ci să-mplinim ce trebuie să se împlinească. Vă comportaţi ca cei de sus….Tăcere!!!
Şi liniştea căzu brusc în încăpere. Nu se mai auzea nici cântecul, nici tremuratul lui Pick.
Urechile îmi ţiuiau după un sunet şi ochii nu mai desluşeau decât o lumină roşie venită din pământ. Nici să gândesc nu mai puteam. Părea că mă strivesc de propriile margini.
Nu ştiu cât timp a durat acea linişte, fiindcă timpul avea acolo alte măsuri şi părea controlat de acele făpturi nepământene.
Cel de care ascultau cu toţii nici măcar nu ne privea, dar era printre ei o făptură mai curioasă ca o felină. Părea o tânără de seama mea, fugită de la un carnaval brazilian, fiindcă pielea îi strălucea nefiresc, avea pe cap un soi de coroană la fel de strălucitoare bătută în pietre fine, desenând modele prea încâlcite ca să le pot desluşi de la distanţă şi ce mi-a atras atenţia cel mai mult, a fost faptul că zâmbea. Era singura care zâmbea de-acolo şi buna ei dispoziţie părea s-o facă-n ochii mei şi mai frumoasă.
Se apropie de mine, mă prinse de bărbie, rotindu-mi capul şi-ntr-o parte şi-n alta, studiindu-mi trăsăturile feţei, sau poate că-mi scana gândul despre ea, apoi apropiindu-şi buzele foarte aproape de-ale mele, mă întrebă:
- Oare să ai nevoie de sărutul meu deja?
- Ilaria, nu te juca! se auzi din nou glasul care dicta tuturor…Lasă-l în pace!!!
Tânăra se îndepărtă teatral de mine şi nu mi-a venit să cred ochilor văzând-o cum pluteşte în aer.
- Pick, ridica-te! spuse din nou acea voce şi atunci am ridicat privirea şi l-am văzut.
Părea un moşuleţ tare bătrân, mic şi adus de spate, cu barbă argintie ca la piticoţi, lungă şi despărţită la capete în două, obraji proeminenţi şi ochi iscoditori. Pe cap avea un soi de con de pânză fină, cum purtau în vechime magii care se respectau şi avea chiar şi-un toiag misterios care se termina la capăt cu un cristal încrustat în mâner. Hainele lui erau ciudate de parcă ar fi fost învelit într-un cearşaf turcoaz, un soi de chimono, dar fără cordoane sau şnururi creând impresia că e croit dintr-o singură bucată. În picioare purta o pereche de conduri turceşti ascuţiţi la vârfuri şi cam exagerat de lungi comparativ cu mărimea piciorului.
Ochii şi vocea impresionau. Era ferm în tot ce spune, nu se juca deloc cu vorba şi-ţi căuta privirea intrându-ţi direct în suflet. Aveai senzaţia că nu poţi să te-ascunzi de el, că doar adevărul te mântuie şi te declină.
- Ştii ce am eu în mână, întrebă scurt scoţând din mânecile largi un soi de ceas?
- E dovada vinovăţiei mele, răspunse cu claritate Pick.
- Ştii care e pedeapsa pe care o primeşte un pricurici atunci când nu ascultă de porunca ce-a primit-o?
- Moartea….
Şi spunând astea, Pick se prăvăli din nou în genunchi, cu mâinile deschizându-şi pieptul.
- In modus vivendi mors est ultima ratio.(În felul în care trăim, moartea e raţiunea finală)
- Să nu-mi vorbeşti mie –n latină pricurici de pădure rară! Ai murit…acum eşti om şi va trebui să înveţi să te porţi ca atare.
Îi făcu semn să se apropie, apoi îi înmână acel obiect straniu.
- Ţi l–am luat fiindcă-l voiau prea mulţi. S-au înmulţit duşmanii şi suntem iar cu întunericul la porţi. Un Univers se stinge în repaus, lumina care scapătă din el, naşte mişcare şi din nimic se va crea un alt început, de-acolo de unde totul pare că se sfârşeşte. Un cerc se-nchide azi şi voi îi sunteţi martori.
În ceasul care-l ai, stă încorsetat trecutul. Atunci când lumea va căpăta noi forme, va fi cordonul care o leagă de naşterea primară.
În spirit să trăiţi, căci toţi, din unic spirit v-aţi făurit cândva!
Să vă trăiţi lumile acolo în unire, altfel veţi dispărea înainte de a mai avea o şansă!
Dragonul tânăr crede că poate să mai crească, hrănindu-se cu propria sa coadă.
- Şi tu, mi se adresă străfulgerându-mă iar cu privirea?
Ce vrei să faci cu visul tău?
- Să-l duc la capăt, i-am răspuns de parcă altcineva vorbea acum prin mine şi înţelegeam că nu iubire căutam de fapt, ci rostul meu în viaţă.
- Ţi-am zis Dubitus? Uneori viaţa pune în mâna celei mai neînsemnate vietăţi întreaga soartă a Universului.
Dubitus, era un pitic la fel de bătrân ca cel care vorbea, dar cu o cicatrice urâtă ce-i despicase ochiul stâng. Se vede treaba că şi ei au luptele lor şi nu sunt mereu cei mai puternici.
- Cel care mi-a făcut asta, nu mai există acum, îmi zise cu voce tare Dubitus citindu-mi gândul. Noi ne trăim aici nemurirea….
- Audi, vidi, sili( auzi, vezi, taci), se trezi Pick vorbind iar în limba pe care o învăţase întâia oară….
- Te joci cu moartea , se răsti la el bătrânul. Ţi-am zis să laşi latina!
E bine s-o ştii, nu s-o iubeşti, fiindcă mult rău naşte pe lume şi întunericul în limba ei se scrie.
Pick îşi plecă fruntea a resemnare şi îşi spunea că abia îşi schimbase trupul şi mai avea să treacă timp până să fie om şi în gândire.
- Lasă-mi-i mie! se tânguia Ilaria.
- Poate că nu sunt ei aleşii şi trebuie să moară.
- Niciunul din cei doi, n-a mai murit vreodată, iar odată cu ceasul, le-am dat şi girul meu. Am zis! Lasă-i să urce!
Ilaria râdea.
Şi Pick putea să îşi imagineze ce ne aşteaptă, dar mă luă pe după umeri şi făcu primul pas pe drumul anevoios de-ntoarcere spre hotarele scăldate-n soare.
Aveam atâtea întrebări, dar cred că cel mai tare îmi doream să plec de-acolo şi asta am făcut.

avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Lun Oct 10, 2011 12:10 am

Text inedit si interesant.....O lectura placuta...........
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de liviu miron la data de Lun Oct 10, 2011 4:51 am

Domnule Dan ma bucura prezenta dumneavoastra pe pagina mea si-mi vine sa rad ca ati aparut chiar la o poveste
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

povestea Ilariei cap IV

Mesaj Scris de liviu miron la data de Mar Oct 11, 2011 5:51 am

Eroii noştri plecaseră din inima pământului făcându-şi griji că nu vor găsi de prima dată drumul spre suprafaţă dar nu merseseră mult şi ceaţa de care se tot apropiau li se părea familiară.
- Ce facem? Întrebă Andrei îndreptand capul în direcţia spre care urmau să ajungă.
- Măcar ştim că nu ne omoară, raspunse mai mult ca pentru el Pick....Mergem înainte fiindcă de mult nu mai facem nimic după voia noastră.
Se pomeniră cu o durere de cap, sufocaţi, cu lacrimi curgând pe obraz necontrolat şi limbile umflându-li-se ca gogoşile aruncate în uleiul încins, apoi ameţiră şi în final, un somn adânc îi cuprinse pe cei doi.
Când au redeschis ochii, soarele se mişca printre ramuri de parcă le-ar fi făcut cu ochiul.
- Cine era femeia aceea?întrebă Andrei care tot visul o văzuse pe singura persoană care ştia să râdă din adâncuri.
-E o glumă omenească?
- De ce?
- Ilaria femeie...? Poate că a fost cu mii de ani în urmă, dar acum…ha, ha, ha, ha.
Şi zâmbetul lui Pick, ca o grimasă la început, se transformă pe dată într-o cascadă de bună dispoziţie.
- O cunoşti?
- Cunosc tot consiliul, spuse cu fală Pick . M-am născut ascultând legendele lor, am adormit cu poveşti despre ei şi am trăit să-i cunosc personal. Ce-şi mai poate dori un pricurici ca mine?
- Dar tu nu mai eşti pricurici. Uită-te la tine! Ai gânduri, ţi-e teamă, credinţa te lasă tocmai atunci când ai avea mai multă nevoie de ea, râzi ca un om şi te minunezi ca unul dintre noi. Ai râsul frumos ca sufletul tău, spuse mai departe Andrei. E prima oară când te văd fericit şi am să te rog să râzi mult mai des!
- De ce?
- Într-un fel straniu, îmi umpli inima de o bucurie inexplicabilă.
- Şi Ilaria râde, dar râsul ei nu are nimic în comun cu binele de care vorbeşti.
Se spune că cel sărutat de ea îşi pierde minţile. Ea aduce sminteala şi toţi oamenii cu zâmbetul tâmp, au cunoscut buzele ei.
- Ce e oare un om fără raţiune?
- Un absent din viaţa asta pământeană, un suflet rătăcit de trupul său incapabil să existe pe un singur plan, o căutare fără ţintă, o aventură fără implicare.
- Oare cum e să nu poţi gândi şi totuşi să fii viu, să trăieşti fără să fii conştient de ceea ce ţi se întâmplă…?
- Sau să nu-ţi pese de cele lumeşti, îl întrerupse Pick. Cine poate şti ce e în sufletul lor?
Poate că visul care-i mistuie din interior e mai important decât grija zilei de mâine, poate că la cunoştinţele la care au ajuns, nu mai contează cu ce se hrănesc, cu ce se îmbracă, sau cum arată la chip….Nu mai au timp să se piardă….” Fericiţi sunt cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”- spunea Matei.
- Şi atunci la ce mai trăiesc pe pământ?
- Să-şi afle menirea sau să şi-o împlinească.
Discuţia asta îi reaminti lui Andrei de propriul vis. Ce departe părea acum de el şi chemările repetate de mult se rătăceau astăzi în ecouri ascunse de munţi.
Încerca să-şi amintească de el, cel de dinainte de vis şi nimic important nu i se releva.
Trăise din inerţie ascultând de cei din jur şi făcându-le pe plac pentru a nu strica armonia fragilă ce se ţesea uşor între ei. Nu-şi amintea de vreo dorinţă anume care să-l fi încercat, nu apucase să cunoască iubirea de care citise prin cărţi, nu era legat nici de părinţi şi nici de fratele lui mai mic, părea să nu aparţină acelor locuri şi poate de aceea, plecarea îi fusese destul de uşoară. Se întreba dacă îl roade dorul, dar viaţa pe care-o ducea acum nu-i mai lăsa timp să-şi plângă de milă, să fie duios după vremuri apuse sau să ofteze ca alţii care au uitat să trăiască.
Avea propria aventură, propriul drum şi chiar dacă în acele momente părea că rătăceşte prea mult, îşi zise că e într-o vacanţă mai prelungită din care s-ar putea să nu se mai întoarcă.
Era fericit fiindcă nu-l mai încercau temeri şi credinţa creştea tot mai mult în sufletul său.
Pick îl ajuta să se desăvârşească, să fie un om adevărat, tocmai prin întrebările infantile pe care i le punea, ochii aceia inocenţi care voiau să vadă lumea ca un om, îl făceau şi pe el să privească altfel totul în jur.
- Mai spune-mi de Ilaria, te rog!
- Se ştie că e pe pământ încă de la începuturi. Nu pot să-ţi spun dacă aici s-a născut, sau dacă a venit din alte ceruri, fiindcă miturile s-au amestecat între ele de foarte mult timp şi adevărul s-a rătăcit. A ales să rămână în slujba planetei noastre şi asta face şi azi.
Când avea anii pe crezi tu că-i are, s-a îndrăgostit de un înger.
- Unul cu aripi?
- Da, de un fel de arhanghel. Acesta fugise din lumea sa, încercând să-şi afle îndumnezeirea, aici pe acest pământ. Şi el o remarcase pe Ilaria şi au trăit o poveste de dragoste cum numai în poveşti mai poţi afla. Se spune că atunci când se ţineau în braţe, înfloreau trandafiri de nicăieri, iar când se sărutau şi vântul se oprea din adieri. S-au iubit mult, poate că veacuri, dar sosise timpul ca Dagda Întâiul, cum i se spunea, să facă dovada de loialitate faţă de seminţia căreia îi aparţinea şi a trebuit să plece.
Nu ştia cum să se despartă de Ilaria, nu ştia dacă mai poate învinge eternitatea departe de ea, sau dacă aveau să se mai vadă.
- N-o să pot să te uit niciodată, i-a zis Ilariei şi totuşi trebuie să ne despărţim.
- Atunci ai să uiţi de tine, i-a răspuns zâna şi sărutându-l pentru ultima oară, i-a sorbit minţile.
Dagda a început să râdă. Râdea în nebunia sa, speriind animalele din poiană, stârnind furtuna de nicăieri şi pământul atunci se cutremură astupând peşteri şi deschizând cratere imense, din ape se revărsa focul adâncurilor, iar cerul se învineţi pentru mulţi ani.
Voi să o lovească, dar iubirea din inima lui îl opri. Îşi acceptă soarta şi se înălţă la ceruri.
Nu s-a mai întors aici, nimeni nu ştie dacă o să mai vină, dar Ilaria, de atunci, pedepseşte bărbaţi sărutându-i şi făcându-i să uite de ei.
- Păi spuneai că ne-ajută.
- Te-ai gândit vreodată că uitarea poate fi o eliberare?
- Adică?
- Sunt amintiri care dor într-atât încât poţi fi chinuit de ele şi peste moarte. Pentru acei oameni uitarea poate că e un mod de a merge mai departe, ultima cale de împăcare cu sinele, cine mai ştie…?
Călăul e bun?
El ucide fiindcă cineva trebuie să o facă. Dacă ar sta să cântărească faptele celor pe care îi pedepseşte, oare ar mai putea să-i ucidă? S-ar transforma în judecător şi altcineva ar trebui să îi ia locul.
Nici raţiunea nu poate să ne definească. E doar o scorneală care ne face să ne justificăm toate neajunsurile.
Dintr-o dată o lumină izvorî în faţa celor doi.
Andrei deschise palma şi lăsă să se vadă un cristal superb lucind ca o idee.
- Ce s-a-ntâmplat?
- Nu ştiu, dar cu siguranţă o să aflăm imediat.
- De unde-l ai?
- De la Ilaria. Mi l–a strecurat în sân şi mi-a spus să am grijă de el, să-l cresc cu adevăr, să-l spăl cu lacrimi de rugăciune şi să- l şlefuiesc cu gânduri bune.
Mi-a mai spus că într-o zi mă va ajuta să iau o hotărâre care-mi va schimba toată viaţa.
De aia îmi vine aşa de greu să cred că ea nu e bună…sau poate că se comportă mai diferit doar cu cei care pot să se-ndrepte….
- Oare chiar trebuie să fim pedepsiţi pentru a rămâne drepţi?
- Suntem cu toţii ca brazii carora li se taie din ramuri ca să crească spre înalt. Suferinţa e ca o piatră de care se şlefuieşte sufletul până ce devine un diamant perfect ca cel din mâna ta.
- E un cristal….
- E un diamant care o să tea jute să ştii ce să faci la un moment dat.
În vechime înţelepţii adunau toate cunoştinţele lor în astfel de pietre şi apoi le ascundeau foarte bine de ochii lacomi ai semenilor lor. Lăsau indicii foarte încâlcite în fel de fel de şarade pentru ca doar cei cu adevărat înţelepţi să le găsească şi să le folosească aşa cum se cuvine.
- Acum de ce străluceşte?
- Cine poate şti? Poate că vrea să ne spună ceva sau poate că e primul contact cu ceea ce tu reprezinţi.
La un nivel foarte subtil se crează o legătură între voi, deveniţi cumva un întreg completându-vă unul pe altul.
- Ce-aş putea să am eu în plus faţă de această piatră perfectă?
- Poate că suflet, se auzi din spatele lor un glas de femeie, care ajunseseră lângă ei fără să fi fost auzită.
- Cine eşti? întrebă tulburat Andrei.
- Nu contează, dar ştiu că pe mine mă căutaţi aici, departe de lume.
Îl prinse de încheitura mâinii şi-i întoarse palma cu faţa spre cer.
Cu un deget femeia îi urmărea liniile discrete şi vorbe rostea ca pe o prorocire.
- Sufletul tău nu va cunoaşte recunoştinţa celor din jur, vei trăi pentru alţii şi ca toţi cei din zodia ta, te-ai născut pentru a-ţi justifica sacrificiul.Vei cunoaşte bucuria dar niciodată fericirea ca ceilalţi din jurul tău, vei iubi şi iubirea te va înălţa, dar n-o vei cunoaşte alături de om, n-o vei consuma şi nu te va consuma. Vei cunoaşte deznădejdea, dar speranţa îţi va rămâne în suflet, vei suferi, dar vei trăi acea stare cu multă seninătate, Ai un vis de împlinit, dar nu ştii nimic despre tot ce te aşteaptă. Linia vieţii se întrerupe rapid şi parcă ar vrea să se-nalţe din acel punct, undeva spre alte tărâmuri. Moartea la tine nu înseamnă sfârşit ci mai degrabă un alt început.
Acum nu crezi în nimic şi totuşi din credinţă îţi vei primi mântuirea, vei învăţa să iubeşti doar pentru a putea să o dărui.
- Dacă spui că îmi poţi citi viitorul, ce poţi să-mi spui despre o fată pe care o caut.
- Poartă nume de înger şi nu e, o vei iubi, dar nu va putea să fie a ta niciodată….
- Am s-o caut mult timp?
- Despre care timp vrei tu să-mi vorbeşti? De mult nu mai trăieşti pe o linie dreaptă…şi apoi, de când n-ai mai văzut chip de om în afară de el?
Pick dusese mâna la frunte cumva să se apere de arătătorul femeii cu care părea să ameninţe.
- Ia stai! Nici tu nu eşti un om…ptiu, ptiu ptiu…mergi spre pustia cea neagră şi du de la mine grija degrabă! Te-afundă în codri, ascunde-ne timpul care-o să cadă pe tâmple şi umeri, care ne face din tineri doar umbre, care ne duce departe pe gânduri…ptiu, ptiu ptiu…Du-te departe şi lumea desparte, lasă-ne viaţa şi fură-ne moartea…nu ne atinge şi nu ne chema, pleacă…trăieşte în lumea ta…lasă-ne cerul albastru de-asupra, iubirea de-aproape şi-ascunde-ne ura, du de la noi război şi pârjol, lasă-ne-n loc doar păsări în stol…ptiu, ptiu , ptiu…ptiu, ptiu, ptiu….
Femeia părea atinsă de aripa nebuniei şi Pick observă că femeia cu toate că vedea, ochii ei erau acoperiţi de un val alb al orbirii.
- N-am nevoie de ochi ca să am curajul să văd, aşa cum nici voi nu vă temeţi să priviţi în întuneric.
Rolul meu se termină aici. Am ştiut că veţi veni să tulburaţi apa-n izvoare, că veţi aduce frica în oase şi că ceasul o să meargă înapoi până aproape de zero.
Tu Andrei ai să plăteşti pentru greşelile lumii, ai să duci poveri mai mari decât crezi tu că ai să poţi duce. Roagă-te ca nimic din ce faci să nu mai fie în zadar!
Roagă-te pentru vremuri mai bune! Roagă-te dacă vrei să fii mântuit şi când rugăciunile n-or să mai fie auzite atunci să crezi şi mai mult!
Un vânt se stârni de nicăieri şi ascunsă într-un vârtej, femeia dispăru în neant.
Pick îl privea pe Andrei şi Andrei rămăsese cu privirile-n gol.
Ce voia să spună femeia aceea?
Oare prin ce trebuia ca să treacă să poată răspunde unei chemări pornite din ţinutul de vis…?
Şi de ce era el cel ales?
Ce-l aşteaptă?
Avea nevoie de timp ca să afle şi atunci a privit prima oară spre ceasul lui Pick…(dar e altă poveste deja)



avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Marioara Visan la data de Mier Oct 12, 2011 3:57 am

"să-l cresc cu adevăr, să-l spăl cu lacrimi de rugăciune şi să- l şlefuiesc cu gânduri bune."ù
"N-am nevoie de ochi ca să am curajul să văd, aşa cum nici voi nu vă temeţi să priviţi în întuneric."

Multumesc mult, parca sunt scrise anume pentru mine, cat despre Pricurici si Andrei, abia astept sa citesc continuarea, iti repet si aici sa nu indraznesti sa publici pana ma intorc pentru ca vreau si eu sa fiu acolo cu bucuria ta.

_________________

avatar
Marioara Visan

Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 61
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Sam Oct 22, 2011 6:58 pm

Scrii numai cu sufletul domnule, din tot sufletul si cu toata inima, apreciez scrisul tau plin de bunatate, semeni in naratiune cu Domnul Sadoveanu, simplu, plin de tact si la obiect.
Florin


Ultima editare efectuata de catre florin stratulat in Sam Oct 22, 2011 10:06 pm, editata de 1 ori
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Sam Oct 22, 2011 7:04 pm

Astept un volum scris, cred ca toti prietenii nostri sunt de aceeasi parere.
Chiar il meriti, trebuie adunate toate aceste ganduri si intamplari scrise pentru a se bucura si altii citindu-le.
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Adelina Ciocan la data de Sam Oct 22, 2011 8:32 pm

v-am citit cu drag!
avatar
Adelina Ciocan

Mesaje : 10
Data de inscriere : 15/07/2011
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de liviu miron la data de Dum Oct 23, 2011 1:57 am

Florine iti multumesc mult pt ca incerci sa-mi dai din curajul tau, dar a scoate ceva acum de sub tipar ar fi similar cu a scoate un pui din din gaoacea lui inainte de vreme, ori eu nu vreau ca peste cativa ani sa-mi fie rusine cu ceea ce as publica azi...deci am sa te rog sa mai ai putina rabdare cu mine si poate ca ceva, ceva o sa iasa
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de liviu miron la data de Dum Oct 23, 2011 1:58 am

Adelina, multumesc mult de lecturare, te mai astept(mai ales sa scrii si tu)
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Marioara Visan la data de Lun Oct 24, 2011 6:56 pm

http://esoterism.ro/ro/pitici.php

sa citesti pagina aceasta si ai sa intelegi de ce astept cu nerabdare continuarea povestii tale, iti tin pumnii pentru maine, cu drag din drag, Mara.

_________________

avatar
Marioara Visan

Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 61
Localizare : Iaşi

Sus In jos

ceasornicul

Mesaj Scris de liviu miron la data de Joi Oct 27, 2011 5:36 am

Rătăciseră de ceva vreme şi pădurea părea să nu se mai sfârşească de parcă ar fi ajuns la capătul lumii. Colindau de-a lungul crestelor domoale privind amândoi dintr-o poiană spre un munte semeţ cu vârful dincolo de nori. Ştiau că trebuie să treacă pe acolo şi pasul lor nu mai era grăbit, ci devenise regulat ca ticăitul unui ceas.
Respirau greu, osteniţi de atâta mers aşa că se hotărâseră să facă popas. Nu se gândeau că merg în zadar, fără o ţintă anume, nu aşteptau să găsească ceva, dar amândoi ştiau că fac parte dintr-o poveste ce urmau s-o trăiască.
Pick se aplecă să culeagă din iarbă afine şi le ducea la gură cu frunze cu tot, mâncând lacom.
- Sunt bune? întrebă Andrei schiţând un zâmbet fin.
-Ţin de foame şi în plus domoleşte focul în interior.
- Ai buzele albastre, sigur nu începi să faci spume la gură?
- Ba o să fac tot chinuindu-mă să te conving că e nevoie de hrană ca să putem merge mai departe.
Rugăciunea e bună pentru spirit, întăreşte mintea şi inima, dar trupul tău are nevoie să simtă prin gust, prin miros, prin palme şi burtă. Ritualurile astea două trebuiesc împletite cu grijă pentru a putea rămâne întreg.
Andrei ţinea cristalul în palmele împreunate căutând să se golească de gânduri. Învăţase multe de la Pick. Inima lui devenise uşoară, iar visele care-l chinuiseră până mai ieri, prindeau contururi mai clare. Putea acum să doarmă mult mai puţin şi să se odihnească mai mult, fiindcă ştia ce e visul de noapte născocit de frământările de peste zi şi ce e o premoniţie sau o călătorie astrală.
Trăia în două lumi. În lumea de zi, unde întâlnea mereu greutăţi la tot pasul şi lumea de noapte unde părea să rămână tot el, dar unde temerile îmbrăcau alte forme.
Ştia să se roage, simplu, curat, cu smerenie şi sinceritate. Păcatul şi-l spăla prin recunoaşterea lui şi prin grija de-a nu-l repeta. Învăţase să îşi aleagă gândurile aşa cum o prinţesă îşi alege ţinuta în funcţie de ocaziile ivite la curte. Ştia să-şi lase grijile toate pe seama celor care le dau naştere şi mergea pe drumul lui cu fruntea sus şi cu bucurie în suflet.
Cristalul îl ajuta să se descarce de fiorii care-l încercau uneori, preluându-i tristeţile toate.
Atunci lumina violet, pâlpâind ca o stea care dă să se stingă, pulsând rar ca o ultimă doină, ca un foc de chibrit ce-l priveşti de după pleoape. Tot Pick îl învăţase să aibă grijă de cristal, fiindcă trebuie să ştiţi că după ce se ruga, Andrei lăsa acea nestemată în apă neîncepută până ce îşi recăpăta din strălucire.
Izvoarele ştiau să tămăduiască fiindcă aveau amintiri, iar cristalul cunoştea drumul spre memoria apei.
- Apa e dătătoare de viaţă, dar ce o fi viaţa dacă o lipseşti de spiritul sfânt?
- E ceva care aşteaptă să prindă contur sau poate că e boală, răspunse Andrei.
Pick văzu ceva spre buza unei prăpăstii şi se aplecă neatent cu capul înainte şi cu mâinile amândouă întinse spre o crevasă.
Se ridică cu greu de acolo ţinând triumfător în palmă un firicel de floare gingaşă şi frumos colorată în timp ce din buzunar îi căzu ceasornicul de care nu se despărţea niciodată. Fără să observe acest lucru, se îndreptă spre izvor şi puse apă peste acea floare, apoi murmură câteva incantaţii, făcu în aer câteva semne ciudate înţelese numai de el şi în final luă o gură din acea licoare nou creată lăsând-o să-i curgă din pumni.
Andrei luă de jos ceasornicul care-i căzuse lui Pick şi privea către acesta aştepând să-l vadă cum explodează în mii de artificii, aşa ca în filmele de desene animate cu magi şi eroi, dar minunile se petrec mereu sub ochii noştri, fără spectacol, fără iluzii şi de cele mai multe ori fără prea mulţi martori.
- Bea şi tu o gură! zise Pick către Andrei. O să prinzi noi puteri şi ai nevoie de asta.
- Înainte sau după ce mănânc afine?
Pick trecu peste gluma slabă făcută de prietenul său şi continuă să-l îndemne să bea întinzându-i tot mai aproape mâinile spre buzele care se încăpăţânau să se deschidă.
- E apă vie. Am avut un noroc chior că am găsit floarea în calea noastră. Poate că e semn.
Bea şi nu mai zâmbi ca un tont!
Andrei se conformă apoi întinse ceasornicul spre ochii lui Pick.
- Ţi-a căzut. Ca să-l primeşti înapoi spune-mi ce reprezintă desenul ăsta ciudat de pe capac.
Pick, vădit supărat pe neatenţia lui îi smulse lui Andrei obiectul din mână, dar se calmă imediat, se aşeză pe o piatră apoi îşi chemă prietenul lângă el.
Pe capacul acelui ceasornic special era desenată o linie cu traiectorii ciudate, întortochindu-se după un model anume, semănând cu un pom înfrunzit înconjurat de un soi de cerc deschis în trei părţi din care porneau raze spre interior; în partea de sus era gravată un model neobişnuit de cruce, ca un "T" care avea lipit de capătul superior o agăţătoare şi care ieşea din acea spirală stilizată; în stânga era desenat un triungi cu vârful orientat în sus, la dreapta acelaşi desen dar triunghiul era desenat cu vârful în jos, iar în sud tot un triunghi ca cel din dreapta dar cu diferenţa că era tăiat de o linie spre vârful în care se sprijinea. Carcasa avea montată o ramă mobilă pe care erau de asemeni încastrate pietre preţioase cioplite în simboluri ciudate. În roşul rubinului era desenat un cerc cu un punct în mijloc, în partea opusă de culoarea albastră strălucea pal un smarald sub formă de semilună, între ele mai era încastrat un cerc format din două piese ca două lacrimi îngemănate dar de culori diferite, una albă şi una de un negru adânc, iar pe cealaltă parte, de un verde nedefinit, erau aşezate opt săgeţi care porneau din acelaşi punct dar care aveau lungimi diferite.
Cadranul ceasornicului nu avea cifre şi nici arătătoare ci era transparent ca o fereastră lăsând ochiului o portiţă prin care să vadă un mecanism prea complicat pentru privirea unui neiniţiat în asemena artă.
- Ce simbolizează?
- E destul de simplu. Acest ansamblu reprezintă esenţa întregului Univers.
Pomul e viaţa, soarele spiralat cu raze spre centru desenează speranţa, spirala de pe contur este timpul în care credem cu toţii că suntem limitaţi, dar dacă priveşti mai atent, această spirală este străpunsă de trei semne. Crucea de sus e simbolul credinţei şi a vieţii adevărate în care putem să trăim, în dreapta – triunghiul cu vârful în sus poate să însemne focul, dar mai înseamnă şi voinţa care-l mână pe om, în stânga e un triunghi răsturnat care poate simboliza apa sau dorinţa care-l animă.
Sub acest pom triunghiul răsturnat şi tăiat nu mai iese din linia spiralei.
E pământul din care ne tragem, de unde plecăm şi din care creştem într-o viaţă primită ca o seminţă.
În jurul acestora e soarele şi luna, trăirile materiale şi onirice, intercalate de simbolul genezei şi al apocalipsei...ne naştem pentru a muri, trăim pentru a visa, visam ca să ştim cum să trăim, murim pentru a ne naşte din nou.
Andrei pică pe gânduri, dar aceste cuvinte i se dăltuiră în minte si suflet.
Se ridică din loc şi o porni iar la drum în felul său, tăcut, fără prea multe gânduri, luptându-se cu oboseala şi cu foamea având ca hrană rugăciunea şi speranţa.
- Când ţi-am luat ceasornicul din mână am simţit un sentiment foarte ciudat. Inima mi-o luase la goană şi ochii mi-au văzut mai puţin, spuse Pick din senin.
- Erai orbit de ură. Te pusesei pe tine întâi în gândurile tale şi atunci toate sentimentele ţi-au luat-o razna. Poate că te vedeai iar pedepsit pentu neatenţia ta, poate că eu nu-ţi mai păream acelaşi bun prieten fiindcă aveam la mine ceva ce-ţi aparţineae şi care te aducea pe tine la cheremul meu, poate că-ţi era ciudă pe clipa aceea de neatenţie, dar ce mai contează? Ai urât.
- ...Nu e bine, concluzionă Pick sec....De azi n-am să mai urăsc pe nimeni şi nimic.
- Ce ciudat, zise Andrei. Tu devii om cu fiecare zi pe care-o trăieşti iar eu mă transform în pricurici tot învăţând de la tine cum să mă port cu propriul meu fel de a fi.
- Asimilăm tot ce ne-a lipsit până acum.
- Ca doi flămânzi care-au găsit afine pe drum, moacă indigo...şi spunându-i aşa, Andrei îl prinse de gură prefăcându-se că-i şterge urmele lăcomiei cu care mâncase.
Pick învăţa multe de la prietenul său dar cu umorul lui nu se putea împăca fiindcă îl simţea ca o formă de răutate învelită ciudat într-o bunătate aparte şi nu ştia cum să reacţioneze.
- Cum sunt oamenii Andrei?
- Sunt buni, doar că uneori vremurile îi mai schimbă.
- De ce preţuiesc mai mult averile decât veţile semenilor lor?
- Nu ştiu nici eu, dar cred că acei oameni sunt atinşi de sminteală.[…]
Pe drum, Pick îl învăţa mereu alte nume de plante, unele bune de leac, altele otrăvitoare, licheni care te ajutau să vezi în beznă, gângănii ce puteau fi consumate de foame sau rădăcini cu gustul de pui.
Nu prea departe, prin întunericul care căzu dintr-o dată, lumini pâlpâiau printre ramuri de brad.
- Oare ce poate fi?întrebă Andrei curios.
- Sunt pricuricii. Au aprins foc pe comori. Sunt oameni prin preajmă... sau poate că se tem de noi doi?


Ultima editare efectuata de catre liviu miron in Lun Noi 21, 2011 9:36 am, editata de 1 ori
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Oct 27, 2011 7:00 am

Îmi place "Ceasornicul". E o poveste pentru "oameni mari", adică pentru "copii mari". Cât despre eventuala ruşine care te-ar putea cuprinde peste câţiva ani, în legătură cu ce ai publica acum, îţi spun o vorbă de-a bunicului meu: "fâs!" Smile ..Mie nu mi-ar fi ruşine nici peste 50 de ani cu niciunul din cele două volume publicate, chiar dacă mare parte din versuri, mai ales din primul, nu mă mai reprezintă şi le consider scrise cu stângăcie, ca să nu spun naive. Nu mă dezic de ele, chiar dacă le consider cum am spus. Deci aş spune un "fâs" absolut degajat şi relaxa(n)t celor care ar bodogăni la versurile mele şi apoi mi-aş spune şi mie un "fâs" fluierat cu glăscior excepţional de mier(l)os. Smile Wink
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de liviu miron la data de Joi Oct 27, 2011 7:59 am

Poate ca si toata viata asta intreaga e un fâs, asa ca de ce as avea pretentii prea mari la tot ce imaginez sau va povestesc?
Oricum scriu, dar dreptul la coperti cred ca ar trebui sa aiba doar ceva ce se merita citit.
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Oct 27, 2011 8:15 am

Tu scrii fain..lectura cucereşte. Asta e părerea mea. Am zis aşa şi eu..in sfarşit, normal că atunci când te hotărăşti să publici trebuie să simţi ca autor că textele te reprezintă şi eşti mulţumit de ele în mare măsură. Mulţumit 100% nu vei fi poate niciodată. Nouă celor de aici ne place cum scrii. Eu zic că merită să fie citite cu adevărat. Şi aşa ca o părere personală, sunt alţii care scriu mai puţin bine ca tine şi umblă cu texte şi la Junimea Nouă, alţii publică..etc..proză scurtă zic..e strict părerea mea. Vii sâmbătă la cenaclu? Ne vedem acolo dacă vii.
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de liviu miron la data de Joi Oct 27, 2011 8:23 am

Imi doresc mult sa ajung doar si pt a mai cunoaste oameni, dar nu pot da un raspuns in seara asta.
Acum e vreme de rugaciune. Sotia va fi operata maine la prima ora
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Oct 27, 2011 8:37 am

Doamne ajută să reuşească operaţia şi să fie bine! Sfântul Nectarie din Eghina a făcut multe cu rugăciunile lui pentru bolnavi...îl rugăm să facă şi acum..


Ultima editare efectuata de catre Ovidiu Raul Vasiliu in Joi Oct 27, 2011 6:36 pm, editata de 1 ori
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Joi Oct 27, 2011 9:05 am

Doamne ajuta!!!......o sa fie bine....suntem alaturi de tine

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Marioara Visan la data de Joi Oct 27, 2011 9:40 am

Doamne ajuta, asa cum spune Rodica o sa fie bine, ne vom ruga toti cei care te iubim in seara asta pentru sotia ta.

_________________

avatar
Marioara Visan

Mesaje : 551
Data de inscriere : 17/03/2011
Varsta : 61
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de MARIANA BENDOU la data de Sam Oct 29, 2011 3:06 am

"Suntem prea mici să schimbăm un întreg Univers, dar destul de mari ca să ne pese de cel de lângă noi" Frumos mesaj, frumos text mirosind a "coji de portocale"! Salutari prozatorului dar si pustiului care a invatat o noua lectie de viata.Si a propos...si mie imi place mult melodia aceea, nicicand nu pare a-si pierde prospetimea:

coji de portocale
avatar
MARIANA BENDOU

Mesaje : 73
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 52
Localizare : Onesti

Sus In jos

la multi ani!

Mesaj Scris de liviu miron la data de Mar Noi 08, 2011 4:51 am

Un calduros La Multi Ani, sanatate, fericire, inspiratie si spor la scris tuturor celor care-si serbeaza astazi onomastica!
(asta doar pentru ca e... marti?)
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Mar Noi 08, 2011 6:07 am

Dragul meu prieten, te sustin si suspin alaturi de tine din umbra.
Iti urez sa poti fi numai si doar fericit !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Mar Noi 15, 2011 5:00 am

Liviu !!!...unde ai disparut???.....te asteptam cu drag sa revi

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

singuratate

Mesaj Scris de liviu miron la data de Lun Noi 28, 2011 11:04 am

S-au afundat cuvintele-n tăcere
Lumina şterge curcubeul de culori
Cu albul orbitor al foii goale de hartie

Doina se plânge prea departe de fereastră
Şi-o lumânare -şi tremură întreaga teamă
Cu umbre desenate pe pereti.

Nu e nici linişte născută ca din întuneric
Nici vorbe nu-s ca un raspuns
Nici întrebări care să deranjeze

Doar şuierat de vânt şi-o vagă amintire
Care se-adună într-un junghi
Sub sânul stâng....
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

În poartă la Ţărigrad (Ştefan Hruşcă)

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Noi 28, 2011 9:10 pm

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de liviu miron la data de Mier Noi 30, 2011 8:30 am

La multi ani tuturor "Andrelelor" si Andreilor din cauza mea!!!!
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Vin Dec 23, 2011 1:54 pm




Din lumina sărbătoririi naşterii Domnului şi din speranţa ce însoţeste Noul An, gânduri bune şi urări de sănătate, împliniri şi bucurii tuturor!

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

putina odihna

Mesaj Scris de liviu miron la data de Joi Dec 29, 2011 9:10 am

Părăsisem camera pe fereastră ca un hoţ şi mă îndreptam către gară cu paşi repezi. Ştiam că ea mă aşteaptă pe undeva pe acolo, că e frig şi că poate o lasă răbdările. În cinci minute ajunsesem la locul stabilit şi o căutam din priviri pe un peron lung, slab luminat, unde câţva oameni mergeau agale cu ochii după drumurile lor.
În depărtare şinele stăteau rezemate cap în cap ascultându-şi reciproc gândurile metalice sub roţile trenurilor care le tot treceau peste spinări.
Undeva către est era casa mea, dar acel undeva părea să nu mă mai intereseze în acele momente. Vacanţa era departe şi iarna îngheţase firul firav al timpului în clepsidră. Îmi făceam griji că n-o văd şi mă gândeam că poate are probleme. O fată singură şi fără adăpost reprezenta mereu o ţintă uşoară pentru nemernici. Ea nu se temea. Mai trecuse prin astfel de situaţii, ştia ce înseamnă o noapte când nu ai unde pune capul pe o pernă şi nu mai voia să se lăse la voia întâmplării.
Îi propusesem să doarmă cu mine în cameră şi singurul lucru pe care mi l-a cerut în schimb a fost tăcerea.
- Crezi că ai putea să nu rosteşti niciun cuvânt? Doar să dormim...fără întrebări, fără mângâieri şi strângeri în braţe, fără să ne gândim că suntem acolo împreună...să-l declarăm locul nostru de odihnă, o ascunzătoare unde să aşteptăm cu ochii închişi să treacă nopţile. Crezi că eşti suficient de tare ca să mă ajuţi aşa cum vreau eu?
Verişorii la care locuiam de câteva zile lucrau mereu până noaptea târziu şi veneau obosiţi de la muncă. De multe ori nici nu mai aprindeau lumina în camera lor de frică să nu mă deranjeze. Fumau o ultimă ţigară la bucătarie după ce ciuguleau câte ceva din frigider, apoi după câteva minute îi auzeam cum sforăie.
Aşa îmi venise ideea să o aduc pe Erjica acolo, fiindcă nu-şi găsise gazdă şi dormea în gară pe băncile din sala de aşteptare.
Nu-mi făceam planuri să o cuceresc, nu visam la ea, aşa că puteam să accept condiţii de orice fel.
- Şi va trebui să ţinem secret. Nu avem nevoie de alte necazuri, continuă ea. Doar aşa vom putea fi în siguranţă.
În timp ce mă gândeam aiurea la toate şi la nimic, am văzut o umbră care creştea tot mai mare peste urmele mele, apoi am simţit-o pe ea agăţându-mi-se din săritură direct de gât.
- Ce e cu faţa asta la tine...? Ţi-a fost frică pentru mine...? Hai, zi! Recunoaşte!
- Mereu mă tem şi-apoi mă bucur enorm când apari. Ar trebui să ştii că aşa sunt eu.
- Tu eşti un om bun?
- Nu ştiu. Dacă ar trebui să mă gândesc la aşa ceva, n-aş mai avea timp să fiu bun. Ar însemna că îmi calculez toate acţiunile şi aş putea fi etichetat a fi un tip cerebral, dar multe din acţiunile mele sunt dictate de un glas interior căruia mă supun fără să-mi pun întrebări inutile. Simt cu toată fiinţa mea că suntem legaţi unii de alţii, că formăm un întreg şi că unii din noi au uitat acest lucru şi caută să se definească doar prin bucăţica aia de trup pe care o cară cu ei o singură viaţă.
Am prins-o de umeri ca să câştig timp fiindcă tot încercând să-i explic ce simt, cuvintele păreau să se ascundă de mine apoi apropiind-o am strâns-o cu putere până i-am simţit fiecare fibră a muşchilor cum îi tremură.
Nu-mi plăcea să vorbesc fiindcă de fiecare dată sfârşeam prin a mă bâlbâi, dar ea ştia cum să mă provoace.
- Totdeauna să-ţi iei pe cei dragi în braţe şi să-i strângi la piept aşa cum ai făcut cu mine acum căteva clipe.... Nici nu ştii cât de bine mă simt şi câtă bucurie trăiesc, aparent fără un motiv anume. Mă simt protejată de parcă aş fi cea mai importantă fiinţă de pe pământ.
- În momentele astea chiar eşti.
- De ce-ţi baţi capul cu mine?
- Fiindcă îmi pasă, fiindcă te ştiu...habar n-am... Mereu pui întrebări încuietoare de parcă ai vrea să descoperi câte un interes în fiecare acţiune a mea.... Eu nu sunt aşa...ţi-am mai spus.
- Ştii la ce mă gândeam până să apari..?
Ai iubit-o pe Lili şi ea a rămas în Iaşi cu fratele tău, ai ajuns aici, în Arad, ai cunoscut-o pe Creaţa şi ea a rămas cu Petruş. În tot acest timp, mai în joacă, mai în serios, tu ai stat alături de mine. Neoficial sunt prima ta prietenă adevărată. Ia gândeşte-te un pic!
Cu cine te-ai sărutat de-a adevăratelea pentru întâia oară...?
Cu cine ai dansat primul blues...?
Pe cine-ai refuzat prima oară la pat?
Am început să râdem amândoi fără un motiv anume, eu poate de teamă că ea are dreptate, ea să-şi ascundă neliniştile care o tot necăjeau.
Casa verişorului meu nu era prea departe de gară şi mergeam foarte încet ca să găsim puţin timp şi pentru discuţiile noastre nocturne care deveniseră un fel de ritual. Odată ajunşi în acea cameră aveam să lăsăm liniştea peste noi să coboare aşteptând somnul care uneori uita să mai vină.
Îmi plăcea să-i vorbesc fiindcă ea mă vedea altfel.
- Tu nu eşti nici golan, nici tocilar. Un amestec ciudat de revoltă şi supunere oarbă, un derbedeu decupat din versurile lui Esenin...
“E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitând întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul
Tu - mers gingas,
Tu, surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să-ţi fie.”
...Da, da, îmi spunea făcând semen cu degetul arătător, eşti un derbedeu şi Creaţa nu ştie fiindcă nu-i place să citească decât romane siropoase din secolul trecut. [...]
În acea seară am ascultat pentru prima oară “ Focul vânăt” şi aveam impresia că despre mine e vorba în versuri sau că Erjika improviza ca să mă impresioneze.
M-am aşezat pe un gărduţ de plasă şi ea s-a cuibărit în braţele mele. Ne-am aprins câte o ţigară şi priveam jarul cum mocneşte ca o iubire ce nu are putere să se aprindă.
- Acum vreau să –mi spui un secret.
- Pe care? am întrebat-o ca şi când ea mi-ar fi cunoscut întreaga existenţă.
- Nu ştiu, spune-mi ceva de duh.
Am tras din ţigară două fumuri unul după altul, apoi am scos grăbit din buzunar o sticluţă de un sfert de litru de rachiu din prune pe care o cumpărasem când ieşisem de la ore. Din câteva înghiţituri terminasem deja jumătate din conţinut.
- De duh, am repetat încet doar pentru mine...duhhhh...nesc a băutură....Merge?
- De ce-ai băut?
- E doar un sfert, i-am răspuns întinzându-i acea sticlă de rachiu puturos... sfertul academic pe care o să-l împart cu tine în seara asta.
Bea....! şi eu o să mă chinui să-mi amintesc câteva versuri!"
Mormăiam în barbă căutând locul fiecarăui cuvânt, mă legănam ca un puşti retardat şi mă băteam peste frunte, apoi ca prin farmec am revăzut în minte filă cu filă carneţelul în care scriam, şi cu voce tare, parcă-mi citeam versurile schilodite de o iubire neîmpărtăşită:
... “Numai inima mea
Îşi crede trecutul alean
Percepe sărutul
Ca o promisiune făcută în van
Să te ierte învaţă în fiece zi
Însă tu nu mai vii...
Nu mai eşti lângă mine să-ţi fiu
Mă priveşti cu ochi de străin
Azi despre zile senine îţi scriu
Şi –am obosit... dar numai puţin”

Ea fuma. Nu ştiam dacă m-a auzit şi nici nu mai aveam curaj să repet. Nu spunea nimic. Privea ţigara şi fumul care o tot încolăcea apoi luă o gură din poşircă.
- Nu-i rău pentru un derbedeu...se simt oarece influenţe, dar merge.... Creaţa e muza?
- Nu… Lili… De când o ştiu pe Creaţa n-am mai scris versuri… sunt slabe, ai dreptate...nu mă pricep. Să nu povesteşti nimănui despre seara asta.
- De ce aş face-o?
E o noapte pe care o împarţim amândoi.
Eu nu sunt Creaţa…nu împrăştii cu visele mele prin camera de internat doar pentru a mă simţi centrul Universului.
S-a ridicat din braţele mele, a lăsat să-i curgă pe gât ultimile guri de alcool apoi a aruncat peste umăr sticla ca să se spargă.
- Cioburile aduc noroc…Hai să mergem la nani!
Mi-a întins mâna să mă ridice şi am pornit-o spre casă. Era uşor să cobori în stradă sărind peste geam dar nu la fel de facil să te cocoţi înapoi, cu aburi de alcool în cap şi obligat să nu faci zgomot.
Ajunsă în cameră Erjika s-a dezbrăcat şi a aşteptat să intru eu primul în pat. Şi-a lipit capul de pieptul meu şi deschizându-mi larg braţele, am primit-o aproape. Nu puteam să vorbim. Dacă aş fi putut-o face, poate i-aş fi spus cât de frumoasă o văd învăluită de lumina rece a lunii. Probabil că ar fi râs ca o nebună de mine şi ar fi trezit toată casa. Poate că am fi fost condamnaţi să dormim amândoi în gara aceea rece, fără vise şi fără să cunoaştem odihna. Tăcerea ne proteja pe amândoi şi ea ştiuse prima acest lucru. Alcoolul mă încălzea şi era tare plăcut să mă ştiu scufundat în pilotă lângă ea. Trupul îi mirosea a transpiraţie, a rachiu şi a iarbă şi fierbea ca şi al meu. Am închis ochii şi am văzut-o după pleoape pe Lili. Nu eram pregătit de încă un eşec. Respiram rar…din ce în ce mai rar. Cu mintea îi deşiram chipul şi-n faţa ochilor îmi aduceam munţii. Alergam către creste fără să simt oboseala. Devenisem un zmeu de hârtie ce caută primul sărut al zborului său printre nori. Soarele venea tot mai aproape. Era cald şi eu mă topeam într-o stare de bine….
- E prietena mea, e târziu şi trebuie să dorm, îmi spuneam. Acuşi e mâine şi nimeni nu trebuie să ştie de noi…Chiar…e miercuri sau joi? Timpul trece cum vrea...uneori zboară de parcă nici n-aş trăi unele clipe, alte ori se opreşte şi se încăpăţânează să mai meargă înainte. O să dorm, ca să doarmă şi ea.
Îi oferisem un loc unde să-şi pună capul, nu un trup de care să se încălzească, nu un vis de care să se agaţe. Ea cred că deja ştia toate astea, altfel nu ar fi stat aşa de aproape de mine. Eram prea diferiţi cu toate că aveam şi multe-n comun.
Din mine creştea o lumină…. O cunoşteam şi speram să-mi aducă puţină odihnă.




Ultima editare efectuata de catre liviu miron in Mier Feb 01, 2012 2:51 am, editata de 2 ori
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de florin stratulat la data de Joi Dec 29, 2011 10:11 am

Tare frumos ai scris, mi-am regasit adolescenta aici cu tine, Liviu daca ai sti de cate vise m-am agatat eu?
Felicitari prietene, superb ai narat, sa ai numai pace si linste !
avatar
florin stratulat

Mesaje : 216
Data de inscriere : 11/04/2011
Varsta : 53
Localizare : MOINESTI-BACAU

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mar Ian 03, 2012 10:25 am

Super schiţa! Ai un stil al tău care cucereşte cititorul..şi ai introspecţii psihologice care dau farmec scriiturii..îţi vine să zici: "chiar aşa e domnule, bine le mai zice! chiar aşa se întâmplă" Ai o dublă metaforă acolo la început care mi-a plăcut în mod deosebit: "În depărtare şinele stăteau rezemate cap în cap ascultându-şi reciproc gândurile metalice sub roţile trenurilor care le tot treceau peste spinări"
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

trei puncte

Mesaj Scris de liviu miron la data de Vin Ian 13, 2012 5:43 am

Din amintirea lui

Mai rămăseseră doar trei puncte

Pe care ea le-a închis într-o paranteză pătrată

Iar povestea lor neîncepută

A îngropat-o de vie

Foarte departe de gânduri



Zilele îi acoperau inima ca pe un cocon

Cu firele aspre ale rutinei

Iar durerea îi spânzura mumificată

de un mare semn de întrebare.

Frământările dospite adânc în tăcere

Atinse de o lacrimă cu trup de speranţă

Au început să capete iz de scorţişoară şi nucă.



Ochii adunând umbre îngheţate-n zăpadă

Îşi răneau retina de goluri

Nopţile mereu albe şi lungi

Se cerneau peste aşternuturile reci

Şi undeva... mai departe de gânduri

Ultimul vis albastru îşi picura din lumină

Iar ea îl tot căuta la sfârşitul de rânduri.

avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Ian 21, 2012 10:16 am

Ce faci omule? Care mai e mişcarea?
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Dum Ian 29, 2012 7:43 pm

Frumoase "[...] puncte"

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mier Feb 15, 2012 8:45 am

Salut! E nevoie de tine pe Facebook.. Didi a postat pozele pe care ni le-a făcut aseară iar mătuşă-mea le-a văzut şi ne-a făcut "derbedei". Hai să ne dezvinovăţim Laughing
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Mier Feb 29, 2012 11:25 am




_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

prea departe de tine

Mesaj Scris de liviu miron la data de Dum Apr 29, 2012 3:20 am

Nu mă striga
Desfă-ţi lumina din braţe
Şi lasă culorile toate
să cadă pod către ceilalţi

Umple un gol doar
cu zâmbetul tău
Şi nu-mi vorbi despre vise

M-ai alunga din poveste
Şi-aş rătăci la margini de gând
Fără să ştiu cum să sar peste prăpăstii

Zăvorât într-o ultimă lacrimă
Mi-aş murmura orb rugăciunea
Aşteptarea ar trece de întuneric
Şi s-ar izbi de cea mai joasă podea

Liniştea ar urla pe o singură notă
Sufletul ar aduna în genunchi
Vorbe pe care le-ar pune-ntr-un ciob

La sfârşit cineva o să cânte
Tu vei putea să-ţi fii din nou
Iar eu voi rămâne agăţat în cuvinte
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Dum Apr 29, 2012 8:13 am

Frumos poem...bine ai revenit !

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

de ce se tem femeile?

Mesaj Scris de liviu miron la data de Lun Iun 11, 2012 7:11 am

Uneori am impresia că trăim doar pentru a lupta cu fel de fel de temeri, că ne raportăm la un set de valori şi principii doar pentru a ne păstra un fragil echilibru între veşnicul zbucium interior şi dorinţele care ne mistuie cu fiecare compromis pe care-l facem pentru a putea merge mai departe, că renunţăm prea des şi prea uşor la multe din visele din copilărie şi că trăim tot mai mult, odată cu înaintarea în vârstă, din inerţie.
Azi am să vă povestesc despre teama pe care am încercat-o în tramvai, când un bărbat cam de seama mea s-a ridicat de pe scaun şi mi-a oferit locul său.
Era pentru prima oară când mi se întâmpla acest lucru şi mă simţeam ca naiba gândindu-mă că poate a trecut prea mult timp de când nu m-am vopsit, că firele albe de păr au ieşit la vedere şi că arăt ca o babă.
Voi ştiţi că mie nici când eram însărcinată nu mi se oferea locul în mijloacele de transport?
Oare ce îl determinase pe acel domn să recurgă la gestul său galant sau ce îl făcuse să creadă că sunt obosită?
Am murmurat un “mulţumesc” mai mult din frământarea de buze şi am căzut pe gânduri ghemuită în scaun.
Voiam în acele clipe să am o oglindă, să văd ce se întâmplă cu mine, să-mi fie cineva cunoscut alături şi să mă mintă.
Ce repede trec anii când nu ai timp să te gândeşti la cum se duc.
Până în staţia la care cobor de obicei am stat pitită după o palmă ridicată paravan peste chip.
Nu voiam să mi se citească pe faţă toţi anii pe care i-am trăit cam din fugă.
Acasă am mers ţintă la oglinda din hol şi m-am privit cu mult curaj.
- Hai să te văd femeie cât ai albit! îmi spuneam tot încercând să-mi focalizez privirea pe un fir de păr care strălucea mai ciudat. Nu e alb, mi-am zis zâmbind, bate lumina mai altfel şi nici privirea nu-mi mai era la fel de limpede ca acum câţiva ani.
Am scos ochelarii din tocul lor elegant şi i-am aşezat pe nas ca un profesor care urmează să pună note în catalog. Nu-mi stătea rău, chiar păream un pic mai stilată, dar de fapt rolul lor era să mă ajute să văd chestii mai mici peste care treceam mult prea uşor cu vederea.
Dumnealui s-a apropiat pe furiş şi simţind nu ştiu cum neliniştea care mă tot încerca, mi-a sărutat din treacăt obrazul şi m-a mângâiat în felul său unic.
- Eu cobor după pâine şi iau şi gunoiul să-l duc, mi-a zis cu o voce suspectă.
- Bine, i-am răspuns un pic supărată ştiind că afară-l aşteaptă vecinul de la etajul trei să joace împreună o partidă de table. Mă salutase cu un respect exagerat când a ieşit din lift şi am ştiut că iar pun ceva împreună la cale, dar l-am lăsat să plece ca să am timp şi eu pentru neliniştile mele.
În sufragerie, cel mare vorbea pe mesenger, în dormitorul lor, cel mic împuşca de zor nişte păduchi la un joc, în bucătărie, o piramidă de vase murdare, o masă pe care trona o felie de pâine muşcată din goană, coji de salam şi un Ketchup fără capac. Am vrut să fug în balcon, să iau o gură de aer, dar uitasem că acolo sunt întinse pe sârmă ruflele spălate de ieri.
Aşa...să vedem...să începem cu ordinea din bucătărie....Nu ştiu de ce, dar niciodată n-am reuşit să mănânc pe o masă murdară. Să nu uit să vorbesc cu băieţii să-şi strângă din urmă masa după ce se hrănesc, dar ce pot să le cer când îi las aproape o zi întreagă să se descurce cum pot ? Măcar mănâncă singuri şi nu mă aşteaptă flămânzi să vin eu de la serviciu ca să le pun ceva în farfurie.
Apa, care curge monoton ca oricare clipă din viaţa unei mici gospodine, mă face să uit pentru câteva clipe de spaima pe care am tras-o astăzi în tramvai.
Poate că hainele cu care mă întorceam de la locul de muncă erau de vină.
Nu pot veni la birou îmbrăcată în rochiţă de vară fiindcă n-aş mai avea cum să scap de privirile libidinosului de Murgoci şi în loc să se uite-n dosarele lui, mi-ar lăsa urme pe ciorpi de atâta dorinţă.
Bărbaţii...copii cu măşti de adulţi care nu reuşesc niciodată să înveţe cum să crească....
Oare al meu ce i-ar face, dacă ar şti cum se uită mereu după mine? Mai bine că n-o să afle, fiindcă n-aş avea cum să-l scap de o pereche de palme. Ce poţi să ceri unui burlac trecut binişor şi de a doua tinereţe?
- Doamne ce proastă sunt...trec de la o spaimă la alta...ui-te la ce mă gândesc...!
Poate că de vină sunt farfuriile astea murdare....
Deschid masa de călcat şi privesc cu mult curaj la mormanul de rufe pe care l-am clădit pe un fotoliu.
- Să cântăm la pian o simfonie din aburi...să adunăm sub talpa încinsă de fier toate ridurile hainelor noastre, să le întinerim şi să le dăm prospeţime....
Tot purtată de gânduri aiurea nici nu ştiu când s-a înserat.
Ce departe trebuie să fie gunoiul... şi scorul la table trebuie să fie strâns dacă n-a apărut nici până acum.
Când să mă gândesc la o pedeapsă, aud cheia în uşă.
- Deci ai simţit că ai sarit calul iar....
De cum l-am văzut mi-au dat lacrimile.
- Spune-mi că mă iubeşti şi că sunt frumoasă...!
- Eşti cea mai frumoasă femeie pentru mine şi te iubesc aşa dilie şi disperată cum eşti.... Ce-ai păţit?
- Azi cineva, în tramvai, s-a ridicat şi mi-a oferit locul său. Îmbătrânim, nu-i aşa?
- Doar câte un pic, mi-a răspuns râzând. Hai să-ţi spun şi eu una păţită dăunăzi!
Veneam acasă de la sala de sport şi pe drum văd o femeie superbă.
Ştii cum suntem noi bărbaţii în astfel de situaţii ...rămăsesem cu gura căscată şi cu ochii mari cât două cepe...în fine, realizez că sunt penibil şi-i zâmbesc.
Ea, în loc să-şi întoarcă nasul cu dispreţ, îmi răspunde tot cu un zâmbet.
Mă simţeam ca în tinereţe şi parcă prinsesem curaj. Mă apropii de ea hotărât să-i vorbesc şi ea mi-o ia înainte.
Ghici ce mi-a spus?
- Era vagaboantă?
- Nţţţ...
- O cunoştinţă?
- Oarecum....
- Era tânără?
- O bunăciune....
- Mă enervezi....Zi ce a spus!
- Săru`mâna...asta mi-a zis.Ha, ha , ha!!! Înţelegi? Era fiica lui Catrinescu, colegul meu din generală.
Avem copii de seama fetelor care mă fac să întorc capul şi mintea mi-a rămas tot la vârsta lor....
Am trecut prin atâtea...o să învăţăm cum să ne purtam şi cu păr alb.
Îmi iau cărţi de poveşti în bibliotecă, şi un PC mai nou....Mâine, poimâine o să ne trezim cu nepoţei în braţe şi vom trăi alte temeri.... Am auzit că o să ne pensionăm pe la optzeci de ani...de asta nu ţi-e frică...?
- Mănâncă şi hai să ne culcăm...! Mâine mă aşteaptă o zi grea....
Îmi asculltam cum bate inima ca-n tinereţe şi nu puteam să-mi deapăn gânduri, că Dumnealui îmi sforăia la ureche. Cică mă ţine-n braţe!
Mă tem de multe...sunt fricoasă, dar cel mai mult m-ar îngrozi să-mi cânte liniştea-n timpane....
Mă culc, că vine mâine peste mine...offf cât mă enervează....
Îl întorc pe partea cealaltă şi iată, tace... e un miracol, îmi zâmbeşte, mă mângâie şi mă sărută cu ochii închişi.... Bărbaţii aştia au învăţat să mintă şi în somn....
Măcar acum pot să adorm....
Ce linişte de-a dreptul nefirească...!
Parcă mi-era mai bine când mă ţinea în braţe....
De ce n-am somn ...?

avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 50
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Sam Iun 16, 2012 6:34 am

Smile)
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Re: Liviu Miron

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum