Tabăra de creaţie

PARTENERI MEDIA













Parteneri
PARTENERI

USR-Fil.Iaşi



Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” Iaşi


Asociaţia Literară „Păstorel”


Editura PIM



Complexul Muzeal "Moldova" Iaşi








Ultimele subiecte
web trafic

universulprieteniei.org trafic.ro

===========================
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata


Lucretia Ionescu Buiciuc

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Lucretia Ionescu Buiciuc

Mesaj Scris de Lucretia Ionescu Buiciuc la data de Vin Noi 23, 2012 2:47 am


Biografie
-Absolventă a Facultăţii de Merdicina Veterinară din Iaşi şi cursuri de Jurnalism la Bucureşti
-Am fost redactor-şef la ziarul „Deşteaptă-te, române!” şi la ziarul „Viaţa studentească”

-Debutul literar – publicarea de poezii in revistele Cronica. Convorbiri literare, Urzica, Contemporanul.

- Debutul editorial a fost in anul 1990 cu publicarea la editura Omnia a romanului „La porţile amintirii”.
Am publicat
-romanele „Dragoste de ţigancă”, după care se va turna un film, „ Şi amintirile dor...”,
-studiile etnografice „Descântece pentru ursită”, „Magia descântecilor”,
-volumul de poezii „Oglinzile timpului”

Am participat la alcătuirea antologiilor de poezie „Muguri iertaţi”, „Cărticica mea de Crăciun”, „Cărticicea mea de iarnă”, „Arta sfâşiată”, „Cuvântul ca o pradă”, „Amintiri temporale din faptul serii”, „Confluenţe lirice”. Am contribuit la apariţia antologiei pentru copii „Biblioteca Maia Martin” şi a antologiei „Dispare dragostea?”.

Am luat Premiul de Excelenţă la Concursul naţional de poveşti „Universul poveştilor”, 2011.



Ultima editare efectuata de catre Lucretia Ionescu Buiciuc in Vin Noi 23, 2012 7:23 am, editata de 1 ori
avatar
Lucretia Ionescu Buiciuc

Mesaje : 3
Data de inscriere : 21/10/2011
Varsta : 46
Localizare : iasi

http://steledepraf.wordpress.com/

Sus In jos

Re: Lucretia Ionescu Buiciuc

Mesaj Scris de Lucretia Ionescu Buiciuc la data de Vin Noi 23, 2012 7:10 am

Anatomia sufletului

Pe degetele de la mâna dreaptă cresc firimituri de pâine şi de lei
pe care mâna străină le-a aruncat într-un răsărit de toamnă,
când mustul plângea dând în vin, iar frunzele ruginii fugeau duium peste hotare.
Degetul cel mare, încăpăţânat, dorea felii de pâine ce deveniseră cozonac, şi îi mângâia nuca de culoare neagră şi zahărul îngălbenit de atâta căldură de iunie.
Degetul mic, mai stingher, s-a retras la marginea orei dintre azi şi mâine, dintre mine şi tine, sfios, a-nceput să ciugulească bucăţi de resemnări, fără ca cineva să-i vadă unghia ruptă în sarea amară ce s-a aşezat cuminte pe masa imaculată a vieţii, impodobită cu stelele nopţii.
Degetul inelar caută, neobosit, fericire, printre firimituri, şi printre sare, şi printre lei ce mi-au înghiţit credinţa spre mai bine şi mi-au muşcat inima sângeros de dureros şi m-au aruncat în groapa cu hârtii pe care era încrustat chipul lui Bălcescu,
împietrit în orele toamnei târzii.
Pe degetele de la mâna stângă s-au aşezat fluturi, flori şi foi albe
agonisite cu câţiva lei imprumutate de câtre degetul inelar
şi nu se plânge de firimitura ce nu-i cozonac şi de apa plină de noroi ce nu-i limonadă.
Nu, nu se plânge!
S-a obişnuit cu oase de pui, cu zeamă de legume colorată cu ardei roşii şi galbeni, cu morcovi portocalii asemeni unui apus ce uită să râdă la marele sindrofii.
La mâna stângă toate degetele sunt egale, aşa cum sunt ochii, cum sunt braţele şi picioarele încălţate cu papucii de fier ale vremurilor de restrişte.
Şi acum, dragii mei, după ce mi-am făcut anatomia sufletului
să nu mă întrebaţi de ce nu-mi place cozonacul, pieptul de pui şi limonada şi de ce mi-am acoperit trupul cu puii de lei ce uită să îmbătrânească odată cu mine.

Plante gemene

Fratelui meu geamăn, doctor Dan Buiciuc

În grădină au răsărit două plante ce aveau culoarea albastră,
cu frunzele buclate ca părul copiilor, care aleargă, împiedicându-se, se ridică fără a privi în urmă, şi râd, când se lovesc la umărul pe care se vor lăsa aşteptările.
O plantă se căţăra, grăbită, pe zidul neted ca-n palmă,
ca să privească tristeţea de sus, să arunce spre cealaltă bucăţi de busuioc şi mir.
A crescut planta prin propria-i putere, a întins crengile dătătoare de bine spre pământul nerecunoscător unde leneveau florile de crin şi de lavandă într-o simfonie de culori sfidătoare.
Cealaltă plantă îşi îndrepta privirea admirativă spre cea de sus,
încercând să atingă cu frunzele de cerneală crengile dătătoare de bine, însă a uitat să citească Biblia, să ierte când n-a fost iertată,
să spere când a fost dezamăgită, să creadă că e sătulă când a fost flămândă..
Pe tulpină au apărut literele mari şi mici,
frunzele au devenit foi de hârtie ce se înnegreau înainte de vreme,
şi n-avea putere să se agaţe, zidul prea lunecos o ţinea pe loc,
ploaia ce nu se mai opera îi putreziseră o parte din suflet.
Zidul începuse să se crape pe alocuri, planta agăţătoare a obosit de atâtea răutăţii, din crăpături ieşeau năpârci ce se furişau, la miez de noapte, spre livada plină cu flori de crin şi de lavandă…
A întins braţele spre Dumnezeu, cerându-i iertare, dar NU!, a fost prea târziu sau, poate, n-a aruncat destul busuioc şi mir…
Încet, încet, a coborât de pe zidul sfărâmicios, a întins, smerit, braţele spre cealaltă plantă şi lacrima Domnului a unit două destine.


Prietenie amară

Am primit în dar oase pentru câine,
dar câinele mi-e prieten
ş-am împărţit în două mica avuţie:
scheletul mare, nespus de rigid,
aproape dezbrăcat de plăcerile carnale,
l-am pus în pungă, pentru mine,
am colorat-o in roş şi pe la colţuri cu mov
ca să nu se vadă visele devenite aşchii de dor,
gura am legat-o c-o fundă roşie,
se apropie doar Crăciunul,
- sora mea râde, ştiu că are râsul amar-
am pudrat-o cu “secretul-gustului”
şi-am pitit-o în congelator,
cu grijă, să n-o vadă câinele,
- am să-i spun mai târziu
că nici anul ăsta nu va veni Moş Crăciun.-
În cealaltă pungă am aranjat,
ca pe rafturile de la Carrefour,
bucăţele de carne mici, mici, dar de carne,
Doamne, ce frumos se răsfăţau în mijlocul pungii!
Mă uitam cu coada ochiului la câinele alb, cârlionţat,
cu prvirea blândă şi înţelegătoare,
ridicat în două picioare, îmi întinde politicos lăbuţa,
stau nemişcată, să-i dau sau să las pentru Crăciun?
Închide ochii, din când în când, şi aşteaptă…
ştie că-i voi da şi ultima bucăţică de nafără.
îi ofer jumnătate din partea întreagă,
gustă cu poftă, se face apoi că doarme,
pune lăbuţă pe-o fărâmă de carne.
M-aşez pe scaun şi încep să scad şi scad,
nimic n-a rămas din tot ce aveam,
doar pentru o bucăţică de os,
pudrată ici-colo cu aşchii de dor,
căţelul oftează în vis, de ce oare?,
inalţă capul, mă priveşte atent şi adoarme,
fericit că i-am dat o bucăţică de carne
După o lună, un an, am găsit fărâma de carne
aşezată în colţ, pe-un fel de altar,
câinele stă în două picioare,
dar nu mai întinde lăbuţa ca data trecută,
imi mângâie mâna şi simt o lacrimă
ce se prelinge în suflet încet, încet, ca un vis trecător
câinele mă priveşte cu drag, cine a spus că visele dor?
pun fărâma de carne innegrită de rime, îl chem să mănânce,
dar nu! apleacă privirea şi plânge.

Am alunecat pe visele sfărâmate


Am alunecat pe visele sfărâmate de prezentul neputincios
ce se strecoară ca un hoţ în patul meu, la masa mea, în inima mea, îmi devine prieten şi se preface că-mi ascultă gândurile
şi oftează o dată cu mine când lacrima devine jar,
şi-mi mângâie sufletul obosit, dureros de obosit,
ce se lasă dus spre cele patru zări,
cârduri de cocori au ciugulit din toamna vieţii esenţa
plecând spre necunoscut ca un vis rebel
***
Nu-mi recunosc prezentul ce se lasă furat de trecut,
orele de ieri şi de azi se amestecă ciudat,
cerul devine negru, iar noaptea albă ca foia de hârtie
pe care, din greşeală, am aruncat-o în Mâine.
Ating pixul şi el se face călău ce sugrumă literele
aşezate ordonat pe caiet, şi le mută, şi le bate
şi le schinjuieşte fără milă, mare călău!
pixul a devenit, fără să ştiu, stăpânul meu.
De ce să se răzbune un pix pe-o fiinţă nevinovată?
Cu ce-am greşit mai mult decât parlamentarii,
decât băncile ce-mi cer drept dobândă culoarea sidefie a speranţei?
Oare nu m-am lăsat la timp de jocul de şah
ce-mi muta gândurile ca pe nişte nebuni, cerându-mi mită
şi pentru o îngheţată mâncată cu sete în arşiţa verii?
***
Nu-mi recunosc trupul învelit cu material ieftin,
pe cel scump l-am dăruit unei vecine bogate
ce credea că nu le are încă pe toate,
trupul rigid, din când în când, îşi mai arăta formele
şi se bucura ca un copil când vedea în ochi lumina învingătorului,
şi plângea ca un bătrân care n-are cui să spună “mă doare!”
trupul, din gelozie, a spart oglinda concavă a vieţii
ce-i deforma, cu bună ştiinţă, buzele, mâinele, picioarele,
făcând ţăndări din tinereţe ca pe un vas de lut.
A cules fiecare aşchie de vis, de ieri şi de alaltăieri, şi le-a îndosit
în sertarul de nuc, prăfuit, din partea stângă a inimii,
rareori, când deschid sertarul, bucăţi de suflet şi bucăţi de cuvinte imi înconjoară trupul udat de lacrima vremii.

avatar
Lucretia Ionescu Buiciuc

Mesaje : 3
Data de inscriere : 21/10/2011
Varsta : 46
Localizare : iasi

http://steledepraf.wordpress.com/

Sus In jos

AFORISME

Mesaj Scris de Lucretia Ionescu Buiciuc la data de Vin Noi 23, 2012 7:28 am


Căsătoria e un lanţ de aur când îl iei, de argind când îl porţi şi de fier când vrei să-l rupi
*
Uită seara de martie dacă n-au înflorit şi pentru tine ghioceii

*
avatar
Lucretia Ionescu Buiciuc

Mesaje : 3
Data de inscriere : 21/10/2011
Varsta : 46
Localizare : iasi

http://steledepraf.wordpress.com/

Sus In jos

Re: Lucretia Ionescu Buiciuc

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum