Tabăra de creaţie

PARTENERI MEDIA













Parteneri
PARTENERI

USR-Fil.Iaşi



Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” Iaşi


Asociaţia Literară „Păstorel”


Editura PIM



Complexul Muzeal "Moldova" Iaşi








Ultimele subiecte
web trafic

universulprieteniei.org trafic.ro

===========================
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata


Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Pagina 2 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mier Iun 22, 2011 8:10 am

Cred că Tunsu şi Perju au fost oameni deschişi şi prietenoşi. Am avut şi eu prieteni în copilărie cu fel de fel de porecle: Chioru, Aviatoru, Cola, Buzatu, Releu..etc. Îmi amintesc cu nostalgie de acele vremuri. Degisur că dv, la vârsta pe care o aveţi, aveţi mult mai multe de povestit dar mă "deranjează" şi pe mine că timpul trece aşa de repede.. Smile
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Joi Iun 23, 2011 5:23 am

Draga Ovidiu,
Timpul trece oricum. Dar sper ca ai castigat cate ceva citind scrierile mele. Ai multumirile mele.
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Vizita in vizuina Sacalilor...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Joi Iun 23, 2011 5:25 am

VIZITĂ ÎN VIZUINA ŞACALILOR

29 mai 2010 o zi obişnuită pentru multă lume şi totuşi neobişnuită pentru locuitorii oraşului minier Moldova Nouă. De ce? Se anunţase cu mult timp înainte că un fost inginer miner plecat din localitate va prezenta un roman al său, scris despre mina unde lucrase şi pe care o condusese chiar de la începuturi. Era un bun prilej pentru mulţi dintre foştii săi subalterni şi colegi să-l reîntâlnească. Printre aceştia numărându-mă şi eu care îl cunoscusem încă de la venirea mea în Moldova Nouă în anul 1966.
Curiozitatea mea a devenit şi mai mare când am citit numele romanului; JURNAL DIN VIZUINA CU ŞACALI! Sincer mă gândeam ce voia să spună autorul cu un titlu destul de sugestiv. Cine au fost şacalii şi cum fusese autorul vânatul lor? Ne-am adunat la locul indicat la ora stabilită. Omul evenimentului avea să întârzie cu ceva timp, dar noi l-am aşteptat, fiindcă tocmai în această zi drumul naţional 57 între Orşova şi Moldova Nouă era închis pentru nişte lucrări. Trebuie să precizez că autorul locuieşte în judeţul Gorj. În cele din urmă a sosit omul aşteptat. Îl ştiam ca un bărbat robust şi bine legat şi nu vedeam prea multe schimbări fizionomice chiar dacă omul a împlinit 70 ani. Imediat după ce a coborât din autoturismul cu care venise, condus de unul din ginerii săi l-am recunoscut pe inginerul Ion BUREŢEA, unul dintre mulţii conducători tehnici pe care îi avusese fosta Întreprindere Minieră Moldova Nouă. Cine îl aştepta pe inginerul Ion BUREŢEA? Destule persoane pentru a fi întâmpinat cum se cuvine, vreo câteva zeci de persoane; de la oameni simpli foşti mineri, maiştri şi ingineri. După o scurtă trecere în revistă a celor prezenţi, cu recunoaştere imediată sau după prezentare, cu îmbrăţişări şi strângeri de mână specifice minerilor cu al lor NOROC BUN s-a trecut la întâlnirea propriu zisă.
Autorul romanului JURNAL DIN VIZUINA CU ŞACALI a încercat să ne spună pe scurt ce cuprinde acest volum, atunci mi-am dat seama de cuprinsul său.
În prezentarea făcută de mine am arătat că este unul din cei care au continuat să scrie despre acest oraş după alţi autori ca; Francesco GRISELINI, Alexandru MOISI, Sofia ARCAN, Elena GRONOV MARINESCU, medicul Ioan NISTORAN şi mai recentul Mihai LEONTE. Este posibil că mai sunt şi alţi autori pe care însă cu scuzele de rigoare nu am citit.
O prezentare mai amplă a fost realizata de însăşi soţia domnului Ion BUREŢEA fostă profesoară de limba română, chiar la Liceu Industrial Moldova Nouă.
Am cumpărat volumul şi m-am grăbit spre casă avid să citesc acest jurnal incitant. Am citit neîntrerupt tot romanul de 400 pagini de parcă trebuia să susţin vreun examen! Aveam să constat că lucrarea în sine este o mini frescă a unor ani trăiţi în epoca socialistă de către un tânăr inginer. Pentru mine ca fost miner şi mai apoi maistru în chiar subordinea frecventă a respectivului inginer nu mi-a fost greu să descifrez personajele cu nume anagramate care au existat în realitatea de atunci şi readuse în filele cărţii cu defecte şi calităţi. Volumul scris sub formă de jurnal, adică fără întreruperi şi capitole are o anumită cursivitate în povestire, cu o cronologie a evenimentelor nu întotdeauna respectată. Despre minerit autorul scrie destul de larg, aducând în prim plan propria activitate, cititorul deducând că romanul este mai mult o autobiografie rezumată pe o perioadă de timp, cât a funcţionat aici într-un oraş care nu doreşte să-l nominalizeze!
Cititorul va afla totuşi că e vorba de un oraş minier de pe malul românesc al Dunării.
Articol realizat de Mihai LEONTE iunie 2010
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Basil Cuceritorul...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Vin Iun 24, 2011 1:44 am

Ciclul Basil cuceritorul…autor Mihai LEONTE

1 BASIL CUCERITORUL

Tipul din titlul nu a cucerit vreo cetate sau vreun obiectiv militar! Era un tip ,,bine” cum se spune. Muncea alături de noi în mină. Nu era nici miner, ci un simplu muncitor. Asta nu-l împiedica atunci când era la suprafaţă să cucerească inimile femeilor. Nu mergea după fete de liceu, avea un fel de obiectiv tactic. Se plimba, intra în restaurante, mergea la film şi aşa dintr-o dată se ,,lipea” de o anumită persoană. Nu ducea lipsă de bani niciodată. Întotdeauna avea în portmoneul frumos din piele câteva sute de lei, bine aranjate pe categorii. Era întotdeauna îmbrăcat impecabil; cămaşă albă, pantalonii la dungă, pulover mulat pe corp, care scotea în evidenţă pectoralii. De fapt cine era acest personaj? Ne cunoşteam din vedere de prin oraş. Ne salutam totuşi ca amici. Dar aveam să-l cunosc mai bine după ce a fost repartizat la mina unde lucram şi eu. A fost repartizat chiar la abatajul unde eu eram ajutor miner, astfel că de aici încolo apropierea noastră era inevitabilă. La locul de muncă nu prea vorbea mult. Asculta atât poveştile minerului nostru moş Pipa, despre aur şi aurari, adică cei care făceau rost de aur ilegal! După ce ne apropiam de finalul ciclului, moş Pipa ne trimitea să încărcăm vagonetele cu minereu. Fiind ajutorul miner eu eram cel care răspundeam de acest capitol, astfel că al doilea om, fie îl numea minerul, fie îl alegeam singur. Basil s-a oferit singur să meargă cu mine. Am fost surprins când mergând să comandăm vagonetele unul dintre deţinuţii de la transport i-a spus don Basilio! Era doar de câteva zile cu noi şi deja deţinuţii îl cunoşteau! L-am întrebat de unde îl cunoşteau deţinuţii şi atunci mi-a spus că fusese coleg cu ei câţiva ani buni. La mina Breaza, dar şi la minele de aici din Almaşul Mare. Nu am vrut să intru în amănunte şi să-l întreb mai multe, dar don Basilio a început să-mi povestească cum şi de ce ajunsese la facultatea de drept comun, cum le plăcea deţinuţilor să-i spună puşcăriei. Am aflat că trăind într-un oraş mare avusese parte de multe aventuri de tot felul cu dame, dar şi cu viaţa interlopă din acele vremuri. Crescuse la casa de copii, fiind orfan de ambii părinţi din timpul războiului. Nu avusese un domiciliu stabil niciodată, astfel că petrecuse majoritatea timpului printre cerşetori, hoţi de buzunare şi alte personaje deocheate! Specialitatea lui era hoţ de buzunare şi acostarea de dame. Avea degetele lungi ca de pianist, un chip atrăgător cu un zâmbet permanent. Acest zâmbet le atrăgea pe femei. Era de ajuns să privească o femeie cu ochii săi albaştri ca două peruzele, să zâmbească puţin, să-i arunce damei câteva cuvinte şi aceasta era prinsă în pânza de păianjen a cuceritorului. În oraşul unde locuise de prin sudul ţării era renumit pentru cuceririle sale. Partea cu şutitul din buzunare era un fel de hobby pentru don Basilio. Nu lua de la cei săraci, ci dimpotrivă, la cei din gaşca lor le arunca ori de câte ori avea bani, mărunţişul. Avea ochitori, care îi recomandau victimele ce aveau portofelele pline. Aceştia le urmăreau traseul şi don Basilio opera la timpul potrivit. Erau taxaţi fie în momentele când ieşeau de la restaurante sau chiar în magazinele mari. Era un fel de boss printre şuţi. Dar era cineva şi mai sus care dirija toate bandele din oraş, căci nu se putea altfel! Când unii dintre membrii bandei erau prinşi de miliţieni, intervenea bossul cel mare şi după ce primeau câteva bastoane pe spinare şi câteva picioare la partea dorsală, erau eliberaţi pe şest. Adică îi făceau scăpaţi să nu fie înregistraţi la miliţie. Don Basilio nu avea un domiciliu stabil, însă locuia la mai multe adrese unde avea haine de schimb şi mici lucruri personale. Banii câştigaţi din afacerile sale deocheate, nu stăteau prea mult în buzunarele sale. La gazdele unde locuia temporar, le spunea diverse funcţii care de fapt nu le practicase niciodată. Avea şi un scris frumos, dar culmea era că putea să scrie cu ambele mâini tot atât de bine şi frumos. Anii treceau şi desigur că poate se gândea la un viitor ca orice om. Soarta avea însă să-i fie potrivnică şi avea să ajungă la renumitele facultăţi de drept comun din minele Munţilor Apuseni.

http://en.calameo.com/books/000136769a7a9495fa6f8
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Basilio prins in capcana...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Mier Iun 29, 2011 1:07 am

Ciclul Basil cuceritorul…autor Mihai LEONTE

2 BASILIO PRINS ÎN CAPCANĂ

Minerul nostru moş Pipa trebuia să fi ieşit la pensie, căci era trecut de cincizeci ani. La frontul de lucru făcea doar munci care nu necesitau un efort fizic prea mare, fiindcă era cu plămânii în pioneze cum se zicea, adică avea silicoză. Tot la trei luni era programat la sanatoriul TBC pentru repaus. Conform programului de lucru noi trebuia să ne facem planul de vagonete încărcate şi trimise la suprafaţă. Acum aveam un ajutor de nădejde în don Basilio. Colonelul, şeful de la transport ne avea în evidenţă permanentă asigurându-ne vagonetele necesare. Don Basilio a continuat să-mi povestească viaţa din prima civilie cum obişnuia să spună despre biografia lui. Organizarea lucrătorilor din banda Zoo, căci toţi cei care lucrau la negru erau lucrători; cerşetori, şuţi, sau păsările de noapte. De ce banda Zoo? Fiindcă toţi care făceau parte din această bandă aveau nume de animale şi acestea împărţite în jivine sau casnice! Don Basilio era numit Lupul Alb, fiindcă avea părul blond şi cu un fel de frizură foarte dichisită. Figura lui atletică şi plină de vitalitate, mersul cumva lipsit de grijă şi un simţ al mişcării pe stradă îi dădeau dreptul să poarte acest nume. Binocliştii din bandă erau cei care studiau terenul din zonele diverse ale oraşului. Transmiterea informaţiilor se făceau din om în om sau aveau legături directe, dar orice ciripitură era plătită în primă fază cu un preţ, iar după ce loviturile se realizau se mai primea o parte din pradă. Nu se plătea informaţia, în viitor nu mai primeai alta. Viaţa lui don Basilio decurgea fără prea mari probleme. Avea după cum spunea el, mai multe adrese în cartiere diferite, asta pentru a nu da de bănuit privitorilor de rând. În ultima vreme don Basilio era totuşi ochit de ciripitorii miliţiei, căci nici aceştia nu stăteau cu mâinile în sân. Era cineva pus anume să-l urmărească pe don Basilio. Acesta a aflat de la păsărele că este filat. O vrăbiuţă care îl considera un fel de amic i-a transmis poanta! A încetat să mai atace obiective noi. În limbajul şuţilor aceste obiective se numeau struguri, bostani sau mere, funcţie de cum era portofelul sau ţinta vizată. Totuşi la un pont trimis recent don Basilio a acţionat la un bostan destul de mare. Era seara şi a fost invitat le un restaurant select din centru. Un viorist care era al localului a venit să-i cânte la masă. Când a primit cei zece lei pentru cântec, a lăsat un bilet de autobuz cu indicaţia bostan verde. Don Basilio s-a uitat prin sala mare a localului şi a văzut un tip în costum mai verde şi a înţeles care era ţinta. Şi-a continuat discuţia cu partenera de la masă, fără a menţiona ceva de ceea ce trebuia să se întâmple. Aproape de miezul nopţii bostanul verde se pregătea de plecare. A plătit consumaţia şi însoţit de o tipă bine era gata de plecare. Don Basilio era cu ochii pe el, fiindcă trebuia acţionat rapid, cel mult în holul localului unde era lume mai multă. Aşa s-au şi petrecut lucrurile. Don Basilio şi-a lăsat pardesiul pe scaun lângă vrăbiuţa lui şi a plecat spre toaletă, Aici s-a atins de bostan şi i-a scos sâmburii cum se zicea! A revenit la masă fără să se uite ce avea la el, dar când s-a uitat mai bine a găsit în portmoneu o legitimaţie de ofiţer de miliţie şi un bilet în care scria; ne întâlnim imediat! Aşa a şi fost. La masă au apărut doi civili destul de solizi şi i-au spus să-i urmeze. Aceasta fusese CAPCANA în care a căzut. Astfel că a doua zi era deja la judecătorie şi condamnat la 5 ani de facultate de drept comun. A cerut să fie trimis la mină fiindcă aici avea condiţional mare. A fost eliberat după doi ani şi ceva de detenţie. Era în libertate acum, dar nu mai îndrăznea să se întoarcă în oraşul de unde plecase. Îmi povestea toate aceste episoade din viaţa sa ca unui confident, era ca un fel de spovedanie. Eram încă destul de tânăr să înţeleg acele lucruri care măcinau sufletul unui fost deţinut. Am lucrat împreună mai multe luni până când eu aveam să mă transfer la mina Haneş. La căminul unde locuiam în Zlatna eram vecini şi ne întâlneam destul de des.

http://en.calameo.com/books/000136769a7a9495fa6f8
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Mier Iun 29, 2011 4:18 am

Domnule Leonte ...va multumesc frumos pentru volumul trimis ca si dar de ziua mea...Memorii accesibile
Va sunt recunoscatoare si ptr postarile de aici si astept cu nerabdare luna septembrie ca sa ne cunoastem

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

Don Basilio student la ,,drept comun"!...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Vin Iul 01, 2011 5:37 am

Ciclul Basil cuceritorul…autor Mihai LEONTE

3 DON BASILIO STUDENT LA ,,DREPT COMUN”!

Deţinuţii care lucrau cu civilii nu vorbeau despre ce se întâmpla în interiorul coloniei pentru deţinuţi. Don Basilio era un bun jucător de şah şi remyst pe deasupra. Fiindcă îmi plăcea şahul îl provocam, cu toate că în majoritatea cazurilor eram învins. Asta nu mă descuraja ci dimpotrivă mă ambiţiona. Discutam mult despre cum ajunsese don Basilio la puşcărie!
După intrarea în capcană, s-a trezit în mijlocul unor deţinuţi şi nu prea ştia ce va trebui să facă! Cum nu avea rude apropiate, vestea arestării şi condamnării lui atât de rapide nu avea cui să fie comunicate. Turnătorul care i-a întins capcana nu avea să spună nimic. Vrăbiuţa cu care fusese la restaurant însă a fost sfătuită de miliţie să nu ,,ciripească” în stol. S-a auzit de arestare după câteva zile când era deja trimis din închisoarea oraşului într-o colonie de muncă. Nimerise la minele de aur din Munţii Apuseni şi anume la colonia din Almaşul Mare. Aici avea să cunoască adevărata viaţă a deţinuţilor din minele de aur. Aceştia aveau un statut special de hrană şi muncă, dar alta era viaţa din interior când deţinutul nu era la muncă. Este adevărat că aveau la dispoziţie o staţie de radioficare internă, o bibliotecă în care se găseau mai mult broşuri politice şi mai puţină literatură. Astfel că a învăţat jocul de şah permis în colonie. Dar la intrarea în colonie a trebuit să treacă mai multe ,,examene” la care erau supuşi noii veniţi. Caraleul care-i aducea în dormitorul de câteva zeci de paturi nu spunea cine sunt noii veniţi! Dar fiecare dormitor avea un şef, care era ales chiar de colegii din dormitor. Acest şef avea mai multe calităţi; era cel mai abil, avea o condamnare consistentă şi era ascultat de toţi locatarii dormitorului. Don Basilio a fost repartizat în dormitorul celor sub zece ani. Regula dormitoarelor era că fiecare era planificat să-şi spună faptele după care era catalogat de cei din dormitor ce grad i se dă! Fizicul avea o importanţă destul de mare, căci dacă erai vreun pirpiriu erai tipul care toţi îţi erau şefi! Don Basilio avea fizicul destul de impunător căci avea peste 1,8 metri ceea ce impunea respectul multor colegi de dormitor. După vechimea în colonie paturile erau repartizate de la capătul îndepărtat spre ieşire. De ce? Fiindcă orice corvoadă o făceau cei noi. Orice ordin se dădea prin staţia de radioficare şi nu se prea putea comenta. Cei vechi căutau să se impună fie fizic personal, fie prin constrângerea colectivă, adică mai mulţi te forţau să faci ceea ce nu voiai tu, astfel se impunea forţa comună. Dacă erai mai slab ţi se luau ţigările, hainele mai bune şi erai ţinta tuturor ironiilor. Dacă te opuneai comunitatea te supunea. Don Basilio a trecut prin mai multe încercări, luase cafteală de la comunitate, dar mulţi se aleseseră cu semne vizibile de la pumnii săi. Ştia să se bată, căci viaţa din banda Zoo nu l-a cruţat încă de mic şi trebuia să supravieţuiască prin puteri proprii. Asta se întâmpla şi în colonie. Fiind bun de muncă a fost preluat de o brigadă din subteran la scurt timp de la venirea în colonie. De aici nu mai avea de ce să se teamă căci brigăzile de deţinuţi erau unite şi nu prea mulţi îndrăzneau să le facă vreun rău. Brigadierii deţinuţi erau dintre cei care aveau mulţi ani de detenţie şi o mare experienţă. În dormitoare erau şi celule de educare. Acestea erau organizate de chiar cei condamnaţi. În aceste celule se învăţa legislaţie, aritmetică sau ce trebuia pentru ca deţinuţii să înveţe ceva în plus! Comandanţii nu aveau de comentat aceste acţiuni, atât timp cât ele nu contraveneau regulamentelor. Don Basilio lucrase la aproape toate lucrările miniere; abataje, înaintări, suitoare, dar nu apucase să se înscrie la cursurile de calificare din colonie, căci după ispăşirea a doi ani de detenţie, a fost trecut pe lista celor care urmau să fie eliberaţi condiţionat. Când mai aveau sub şase luni de detenţie erau incluşi într-u program de revigorare chiar dacă nu era cazul. Săptămânal li se dădeau lecţii de morală şi bună purtare în civilie şi multe altele. Astfel că la 2 ani şi vreo patru luni don Basilio avea să părăsească colonia de muncă. Nu a plecat din zonă. L-a rugat pe comandantul coloniei să-i facă o recomandare să se poată angaja la exploatarea minieră de aici. După ce a primit CEC-ul unde erau banii adunaţi în timpul detenţiei, s-a prezentat la conducerea minei cu cererea de angajare şi în scurt timp avea să vină la abatajul nostru şi avea să fie liber printre deţinuţi!

http://en.calameo.com/books/000136769a7a9495fa6f8
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Rechemarea lui Don Basilio...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Dum Iul 03, 2011 5:35 am

4 RECHEMAREA LUI DON BASILIO

De ceva timp don Basilio mi se părea a fi mai preocupat de ceva anume. Fiindcă nu mai lucram împreună l-am abordat şi l-am invitat la o partidă de şah la clubul căminului unde locuiam. Mi-a spus că dacă vrem să jucăm şah putem merge în cameră. Am fixat ora şi ne-am întâlnit în camera lui. Don Basilio era întotdeauna protocolar, astfel că mă aştepta cu o sticlă de vin şi una de apă minerală, fiindcă don Basilio nu bea vinul sec, ci numai şpriţ! Am început partida şi don Basilio m-a întrebat dacă nu ştiu pe cineva care vrea să facă o călătorie în oraşul de unde venise el? Am rămas destul de surprins! L-am întrebat care ar fi scopul acestei călătorii? Atunci a scos un plic pe care l-a desfăcut dându-mi scrisoarea din el să o citesc. Am încercat să-l refuz căci nu ştiam ce cuprinde scrisoarea. A insistat să o citesc şi după aceea vom discuta. Iată ce scria;
,,Dragă prietene,
Ştim că ai terminat ,,voiajul” şi nu ai revenit acasă. Vrei să mergem noi să te aducem? Aici eşti aşteptat de ,,familie” Viaţa noastră nu s-a schimbat. Bârlogul este gol. Chiar dacă din când în când mai pleacă cineva în ,,concediu” noi ne continuăm munca. Îţi spunem să revii cât se poate de repede, pentru că cineva ar avea de suferit. Ursul Brun.”
Am citit cu atenţie şi nu reuşeam să înţeleg unii termeni! Din câte ştiam don Basilio nu avea familie şi nici o locuinţă personală. Don Basilio a deschis discuţia despre ce nu înţelegeam eu din scurta misivă. Familia era Banda Zoo, voiajul şi concediul tradus însemnau închisoarea. Adevărul era că don Basilio lăsase la cineva anume, nişte CEC-uri de care ştia numai el şi persoana respectivă. O persoană de încredere care nu făcea parte din Zoo. El nu se putea duce în acel oraş fiindcă nu putea să mai plece, revenind astfel în bandă. Scrisori nu putea trimite fiindcă s-ar fi aflat de la ciripitorii care erau infiltraţi peste tot. M-aş fi dus eu, însă nu cunoşteam oraşul şi nici nu aveam timp. I-am spus să aştepte, căci aveam un prieten care era din acea zonă fiind ceva mai liber. M-am întâlnit cu prietenul meu şi i-am explicat cum stă treaba şi acesta a acceptat. Misiunea lui era de a merge la persoana cheie pentru a o anunţa unde se află don Basilio. Dacă voia să-i dea CEC-urile sau dacă nu să vină la don Basilio să le aducă personal. Pamfil zis Pilu, cum îl chema pe prietenul meu a acceptat misiunea care putea dura vreo trei-patru zile. Era o misiune destul de dificilă spunea don Basilio, fiindcă trebuia să treacă neobservată de cei din Zoo. Don Basilio l-a instruit pe Pilu vreo trei zile ca să fie sigur că acesta a înţeles ce avea de făcut. Nu i s-a dat nici un fel de înscris, ci trebuia să înregistreze totul în memorie. Pilu era ceva merceolog la cooperaţia de consum şi pentru el călătoriile erau ca un fel de distracţie. Aşteptam reîntoarcerea lui Pilu din această călătorie foarte nerăbdători. După patru zile apare Pilu zâmbitor şi plin de glorie. Adusese o parte din CEC-uri şi răspunsul că în curând avea să primească vizita unei Porumbiţe cu restul de CEC-uri. Don Basilio nu se aştepta ca Porumbiţa lui să vină tocmai aici în inima Munţilor Apuseni. Dar după două zile de la întoarcerea lui Pilu a sosit şi Porumbiţa cu trenul de noapte. Nu ştiu din ce motiv i-a fost dată adresa mea şi nu a lui don Basilio? Aşa se face că pe la ora unu din noapte m-am trezit cu cineva care ciocăneşte la uşă. Când am deschis uşa crezând că este unul dintre colegii de cameră, m-am trezit în faţa unei femei frumoase şi elegant îmbrăcată. S-a recomandat a fi soţia lui don Basilio. Întâmplător eram singur în cameră şi după ce s-a recomandat cine este am invitat-o în cameră. Am invitat-o să intre şi după ce şi-a tras puţin sufletul mi-a spus că a venit la chemarea soţului ei; don Basilio!
M-am dus imediat să-mi anunţ prietenul şi acesta nu arăta surprins ci chiar încântat. În camera lui don Basilio erau toţi, am rămas în camera mea cu noul oaspete căci fiind noapte nu aveau unde să se ducă. Era duminică dimineaţa şi eram liberi cu toţii.

http://en.calameo.com/books/000136769a7a9495fa6f8
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Porumbita lui Don Basilio...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Lun Iul 04, 2011 4:53 am

5 PORUMBIŢA LUI DON BASILIO

Porumbiţa lui don Basilio era o femeie frumoasă, netrecută de prima tinereţe, care s-a recomandat Paulina, supranumită Porumbiţa. A început să povestească despre călătoria până la Zlatna cu trenul. Am încercat să-i las singuri şi să merg în camera lui don Basilio, dar acesta nu m-a lăsat şi mi-a spus să rămânem împreună. Nu înţelegeam de ce nu vrea să rămână singur cu Porumbiţa lui. Am vorbit de toate şi nimic. Am aflat că Porumbiţa vindea plase de piaţă din pânză sau împletite din fir de cânepă confecţionate chiar de ea. Relaţia ei cu don Basilio era mai mult un fel de prietenie şi nu una amoroasă stabilă. Porumbiţa îl primea de fiecare dată când venea să se odihnească la ea. Cum s-a luminat de ziuă don Basilio a dispărut şi nu ştiam ce se va întâmpla cu Porumbiţa. Peste vreo oră apare don Basilio zâmbind. A invitat-o pe Porumbiţa să meargă cu el, dar şi pe mine. Eram surprins şi nu ştiam ce să fac? M-am conformat şi am plecat toţi trei spre o ţintă neprecizată! După vreun sfert de oră de mers, am ajuns la o casă destul de mare care avea în fereastră un anunţ în care se anunţa închirierea unei camere pentru familişti. Acum am înţeles acţiunea lui don Basilio. Am intrat şi am văzut camera în care urma să stea noua perechea. A întrebat-o pe Porumbiţă dacă îi convine? Aceasta a fost de acord să rămână aici. Porumbiţa a rămas la gazdă iar noi ne-am întors la cămin să-i ducă bagajul Porumbiţei. Pe drum don Basilio mi-a povestit câte ceva despre Porumbiţa, dar nu suficient să fiu lămurit!
Nu începusem bine discuţia şi ne-am întâlnit cu Pilu, care venea de la o petrecere şi era bine dispus. Voia să mergem cu el la un restaurant, dar don Basilio l-a refuzat categoric. Don Basilio mi-a spus cine era de fapt Porumbiţa! Cu toată instabilitatea amoroasă dintre el şi Porumbiţă cei doi aveau o fetiţă pe care o botezaseră după numele tatălui; Vasilica! Nimeni nu-i spunea pe nume şi o strigau Lica Vulpica! Lica Vulpica avea un păr blond auriu şi ochii albaştri, furaţi sigur de la tatăl său. Mama Porumbiţei făcea parte dintr-o familie de meşteşugari din oraş, dar după venirea puterii socialiste practica împreună cu fiica sa Porumbiţa confecţionarea de plase, însă erau înrolate într-o cooperativă meşteşugărească, căci altfel nu se putea. Mai erau multe de spus, însă am ajuns la cămin. L-am lăsat pe don Basilio să se bucure de întâlnirea cu Porumbiţa sa. Duminică după amiază aveam să ne întâlnim din nou cu fericita pereche de porumbei! Am mers la grădina de vară din spatele cinematografului local, unde era linişte în acea după masă de duminică. Don Basilio îmi făcuse un portret favorabil, astfel încât Porumbiţa şi-a dezlegat limba faţă de mine, povestindu-mi multe aspecte biografice despre familia ei. Don Basilio nu a oprit-o din tot ce povestea considerând că merit să ascult totul. Am aflat că fetiţa lor împlinea în toamnă şapte ani şi va merge la şcoală. Porumbiţa îl voia pe don Basilio reîntors în oraş, dar acesta refuza această reîntoarcere deoarece voia să devină un om cinstit şi corect, iar în oraşul său nu putea să fie ce voia! Cei din Banda Zoo îl voiau reîntors pentru a beneficia de serviciile sale şi implicit ale avantajelor pe care le-ar fi adus-o bandei. Porumbiţa era tristă că nu putea să-l lămurească pe don Basilio să revină în bandă cu toate că ea nu acţiona în bandă, dar avea unele avantaje. Trebuia să se întoarcă fără Lupul Alb. Despre această vizită şi întâlnire nu trebuia să se vorbească nimic din care să ajungă la urechile celor din banda Zoo. Astfel că duminică seara Porumbiţa avea să-şi ia zborul spre vechiul cuib. Am plecat din timp de la grădina de vară pentru a lăsa timp porumbeilor să-şi trăiască întâlnirea din cuibuşorul improvizat ad-hoc.
Aveam să mă reîntâlnesc cu don Basilio la cămin şi acesta mi-a spus că se va muta de la cămin la noua gazdă. Mi-a explicat că la cămin eram trei într-o cameră, iar el voia să fie singur şi liniştit. Chiria la noua gazdă nu era prea mare şi don Basilio o putea plăti fără probleme.

http://en.calameo.com/books/000136769a7a9495fa6f8
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Don Basilio si banda Zoo...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Lun Iul 04, 2011 5:19 pm

6 DON BASILIO ŞI BANDA ZOO

După plecarea Porumbiţei totul părea să fie normal, însă nu era chiar aşa! Nu trecuse nici o săptămână şi don Basilio primea o nouă scrisoare de avertisment, că dacă nu se întoarce în oraşul său, cuibul său avea să fie devastat de Ulii din banda Zoo. Cu scrisoarea în mână don Basilio nu ştia ce trebuia să facă? Era hotărât să-şi schimbe viaţa, asumându-şi riscuri, dar voind să devină un om fără pete! Nu putea să meargă în subteran cu scrisoarea originală, însă i-a povestit Colonelului situaţia nou creată. Acesta analizând cu simţul său părintesc situaţia, l-a sfătuit pe don Basilio să solicite o audienţă la comandantul local al miliţiei, asta fiindcă în cazul său erau implicate şi cadre ale miliţiei din oraşul de unde provenea. Don Basilio a încercat să-l abordeze pe comandantul local al miliţiei, dar era un risc la mijloc. Dacă oficial don Basilio solicita o audienţă aceasta era înregistrată şi devenea oficială, ceea ce nu convenea lui don Basilio, fiindcă era eliberat condiţionat şi se putea comunica în oraşul natal.
Ajunsă acasă Porumbiţa avea să aibă mai multe surprize! În primul rând mama Porumbiţei avea o pierdere de peste 100 de plase! Cineva îi furase de sub tejghea câteva pachete cu plase. Reclamase furtul la miliţie, însă nimeni nu luase nici o măsură. Porumbiţa a fost avertizată că dacă don Basilio nu se întoarce va avea de suferit. Luate una peste alta situaţia era destul de complicată. La solicitarea lui don Basilio, Colonelul a intervenit şi a solicitat o audienţă la un procuror pentru don Basilio. Era inadmisibil ca un deţinut din colonie să solicite apărarea unui deţinut eliberat şi din punct de vedere juridic CURAT! S-a iscat un mare scandal, ceea ce nu convenea autorităţilor din acea vreme. Eliberarea condiţionată trebuia să fie un exemplu de corectitudine şi ca atare omul respectiv era un exemplu.
Trebuia neapărat scoasă în relief. Omul, don Basilio voia să-şi schimbe viaţa şi societatea nu putea să se opună. Dacă aici se dădeau lupte pe un plan cunoscut, în oraşul X luptele să dădeau direct! Lica Vulpica avea să fie răpită şi dusă undeva într-un loc secret. Don Basilio nu ştia asta! Dar solicitarea Colonelului avea să producă mari valuri în miliţie dar şi în colonie. La miliţia locală Zlatna au venit o mulţime de civili şi au început investigaţii secrete, dar la vedere! Am fost chemat şi eu pentru a spune ceea ce ştiu despre don Basilio. Întrebările nu se refereau la ceea ce mă aşteptam eu. Eram întrebat despre discuţii politice pe care le-aş fi purtat cu don Basilio sau religioase. Declaraţia mea avea să fie foarte simplă; don Basilio voia să fie un om LIBER.
Am fost sucit şi răsucit în fel şi chip; Cum? De ce? Eram un tânăr care nu prea avea multe de pierdut, dar nici de câştigat, am spus doar ceea ce ştiam. Pe comandantul coloniei de muncă din Almaşul Mare îl cunoşteam şi am solicitat să dau declaraţii în faţa dumnealui. Asta i-a surprins pe cei care anchetau cazul. Don Basilio îmi devenise un fel de frate fără să vreau.
Scrisoarea primită de don Basilio era un fel de document secret şi don Basilio îl avea ca un fel de sprijin. L-am fotografiat, căci pe atunci era singurul mijloc de copiere iar filmul îl aveam doar eu şi mai multe copii.
Am fost convocat în audienţă la Colonia de Muncă de către un procuror militar. Am fost preluat la ieşirea din schimb de un militar civil. Mi-s-a arătat un mandat de convocare, iar în cazul că mă voi opune voi fi arestat! Mă ştiam nevinovat şi nu m-am opus. De fapt nu cam ştiam despre ce e vorba! În faţa procurorului asistat de comandatul coloniei şi Colonel m-am simţit cumva în siguranţă şi mi-am dat seama că trebuia să apăr un coleg de muncă care voia să devină corect. Fiind civil, procurorul nu putea să-mi impună anumite puncte de vedere în redactarea răspunsurilor. Colonelul chiar fiind doar un martor mai puţin probatoriu nu putea fi neglijat. Don Basilio avea să-mi spună că acel procuror fusese studentul Colonelului la facultate. Intrasem într-o complicaţie fără să vreau! Acum făceam fără să vreau parte din banda Zoo! Numele meu codificat din banda Zoo avea să fie Graure.

http://en.calameo.com/books/000136769a7a9495fa6f8
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Mar Iul 05, 2011 12:56 am

v-am citit cu drag!
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Don Basilio vrea reabilitarea...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Mier Iul 06, 2011 5:54 pm

7 DON BASILIO VREA REABILITAREA

Situaţia se complica! În oraş don Basilio era căutat de o pereche, un bărbat şi o femeie! L-au găsit, era împreună cu mine. Don Basilio mi-a şoptit să nu plec de lângă el. Aveam să aflu că cei doi erau cunoscuţi ca ,,specialişti” în prostituţia din oraşul X, aşa numita familie Cinteză. Don Basilio i-a întrebat ce vor? Auzind că cei doi ştiu despre scrisoarea cu reîntoarcerea sa în X, don Basilio nu a vrut să mai stea de vorbă cu ei. Atunci i-au spus că Lica Vulpica era luată de la mama ei şi era într-un loc sigur. M-a impresionat şi surprins calmul lui don Basilio. Nu-l cunoşteam suficient pe acest om. Era de un calm deosebit. Am mers spre căminul nostru căci nu voiau ca tipii să ştie că don Basilio are altă gazdă. Femeia pe care don Basilio o strigase doamna Cinteza vorbea continuu, încercând să-l intimideze pe Lupul Alb cum era cunoscut în banda Zoo. Acesta la un moment dat s-a oprit şi i-a întrebat pe cei doi unde vor să doarmă la noapte? Nu pricepusem întrebarea! Dar don Basilio şi cei doi au înţeles-o imediat. Adică vor dormi undeva ,,păziţi”! Cei doi ne-au invitat la restaurant şi don Basilio a acceptat. M-au invitat şi pe mine. Ne-am aşezat la o masă mai izolată fiindcă nu era aglomeraţie. Dar nici nu am apucat să ne instalăm şi don Basilio a motivat că merge la toaletă. Cei doi cintezoi au început să mă chestioneze despre ce legături am cu don Basilio? Am început să mă laud că eu sunt minerul lui şi că eram prieteni buni. Nu au trecut nici zece minute şi don Basilio a apărut cu doi miliţieni care le-au cerut buletinele celor doi Cintezoi. Cintezoiul nu s-a pierdut cu firea şi a încercat să se opună, dar miliţienii erau hotărâţi să-i reţină pe Cintezoi. Au fost invitaţi să nu facă gălăgie în local, iar după ce le-au fost reţinute buletinele de identitate au fost chemaţi la miliţia oraşului. Cintezoiul şi-a dat seama că a intrat într-o mare încurcătură. M-au legitimat şi pe mine, dar m-au trimis acasă. Am rămas să-mi savurez berea comandată, după care m-am întors la căminul de nefamilişti unde locuiam. După circa o oră a apărut şi don Basilio zâmbind. Scăpase de cei doi şi aflase unde este şi Lica Vulpica urmând ca cei de la miliţie să dea telefon în oraşul X să meargă la adresa indicată pentru a elibera fata.
Don Basilio nu putea da telefon să o contacteze pe Porumbiţa lui şi era nevoit să aştepte ce se va întâmpla în oraşul X. La mină ne comportam ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În oraşul X însă lucrurile nu stăteau pe loc. Porumbiţa reclamase la miliţie dispariţia fiicei Lica Vulpica. Dar fără să ştie că don Basilio aflase unde este fata. De la miliţia din Zlatna s-a dat telefon la minister despre locul unde se afla răpita. Ministerul a trimis fără ştirea miliţiei din oraşul X o echipă sub acoperire care avea misiunea să recupereze fata. La poarta casei unde se afla Lica Vulpica s-au prezentat nişte vânzători ambulanţi cu diverse produse; oale, haine şi diverse mărunţişuri. Au bătut în poartă dar nu au aşteptat să fie invitaţi ci au intrat cam buzna. Casa cu pricina era destul de mare dar avea doar ieşirea din stradă, astfel că sarcina echipei era mult uşurată. Undeva în apropiere de obiectiv aşteptau alţi trei miliţieni civili. Când prima echipă de două persoane era în interior, au intrat şi cei trei ca falşi cerşetori. Acasă erau doar două femei, ceea ce le-a uşurat misiunea recuperatorilor. În timp ce gazdele se târguiau cu vânzătorii, cerşetorii solicitau pomana lor. La o fereastră mai izolată au văzut chipul unei fetiţe care văzând atâta lume a început să strige după ajutor. Una dintre gazde a plecat la fată, dar şi unul dintre cerşetori a urmat-o. Când femeia a deschis uşa miliţianul-cerşetor a intrat şi a scos pistolul la femeia răpitoare. Membri echipei recuperatoare au reţinut pe cele două femei şi au scos fata. Întrebându-le cine e fata au primit răspunsuri evazive. Lica Vulpica le-a spus că a fost furată de doi ,,nenea” şi adusă fără voia ei aici. Imediat a venit şi Gaz-ul cu care veniseră recuperatorii şi cele două femei au fost duse la miliţia locală. Printre vecini a început un fel de alarmă, căci nu se ştia ce s-a întâmplat. Astfel că Lica Vulpica avea să se întâlnească la miliţie cu mama ei Porumbiţa. Cum au evoluat evenimentele vom vedea în episodul următor.

http://en.calameo.com/books/000136769a7a9495fa6f8
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de George Gîtlan la data de Joi Iul 07, 2011 2:08 am

La buna citire maestre!!!
avatar
George Gîtlan

Mesaje : 54
Data de inscriere : 28/06/2011
Varsta : 45
Localizare : Buftea

Sus In jos

Don Basilio se stabileste in Zlatna...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Vin Iul 08, 2011 5:40 am

8 DON BASILIO SE STABILEŞTE ÎN ZLATNA

La vreo trei zile de la plecarea Cintezoilor din Zlatna a apărut şi Porumbiţa cu Lica Vulpica la gazda lui don Basilio. Don Basilio se aştepta la această venire şi nu era deloc surprins văzându-le pe cele două fiinţe dragi lui şi chiar s-a bucurat. A venit la cămin şi m-a invitat la gazda lui fără să-mi spună despre ce este vorba. Eu în schimb am fost cu adevărat surprins. Astfel am cunoscut-o şi pe fiica celor doi. Mi-am permis să glumesc pe seama lor căci dintre Lupul Alb şi o Porumbiţă ieşise Lica Vulpica! Don Basilio a solicitat de la gazdă să ne aducă nişte ţuică de prune bistriţe din producţie proprie. Am rămas vreo ora la poveşti cu familia lui don Basilio. Aveam să aflu multe lucruri despre relaţia celor doi. Porumbiţa şi mama ei au hotărât ca Porumbiţa să fie lângă don Basilio, urma ca acesta să accepte continuarea relaţiei. Evenimentele aveau să evolueze benefic pentru cei trei implicaţi. Stabiliţi la gazdă don Basilio şi Porumbiţa au mers la sfatul popular pentru a se căsători şi a legaliza legătura lor destul de veche, după cum spuneau chiar ei înşişi. Imediat au dat sfoară prin oraş pentru cumpărarea unei case pentru noua familie. Au vorbit la telefon cu mama Porumbiţei comunicându-i noua situaţie. Mama a fost foarte bucuroasă şi le-a spus că va veni cât poate de repede la noua familie. La mină don Basilio s-a înscris la cursurile de calificare pentru mineri şi astfel avea să aibă un salariu de încadrare mai bun. După vreo două săptămâni am fost invitat să particip la momentul căsătoriei celor doi; Lupul Alb cu Porumbiţa! După oficierea căsătoriei am mers acasă unde aveam să constatăm că mama Porumbiţei venise neanunţată. Astfel că aveam să petrecem o seară minunată, căci cei doi erau foarte fericiţi. Fericită era şi mama soacră şi Lica Vulpica. Mama soacră venise pregătită pentru cumpărarea unei case. Avea bani buni strânşi la CEC şi credea că vor găsi ce căutau. Dar norocul surâde celor care se iubesc. În oraş urma să se dea în folosinţă mai multe blocuri de locuinţe şi pe lista de repartiţie era trecut şi don Basilio, astfel că după nici o lună de la căsătorie noua familie avea repartiţie pentru un apartament cu 3 camere într-un bloc din chiar centrul oraşului. Porumbiţa nu voia să stea acasă şi s-a angajat la şantierul de construcţii într-o echipă de zugravi, astfel că mama soacră avea să aibă grijă de gospodărirea familiei. Toamna se apropia şi Lica Vulpica trebuia să înceapă şcoala. Toţi erau emoţionaţi de acest eveniment. Mama soacră plecase să rezolve cu casa din oraşul X. Ştia că în oraş locuinţele erau la mare căutare şi a mers la spaţiul locativ să-i fie repartizaţi chiriaşi, cerere rezolvată cum nu se poate mai repede. I-au fost trimise mai multe familii urmând ca proprietara să stabilească cine va prelua locuinţa. Dintre cei care solicitau locuinţa, soacra cunoştea o familie care era dintr-o localitate din apropierea oraşului, dar care aveau amândoi serviciu şi nu le convenea să facă naveta. Actele au fost încheiate şi noii chiriaşi se obligau să trimită chiria stabilită lunar prin poştă, în caz contrar contractul se anula. În toamna aceluiaşi an eu aveam să plec din Zlatna şi aveam să mă despart de prietenii mei din banda Zoo. Graurele avea să-şi i-a zborul spre mina de la Baia de Arieş. Am revenit în vara anului viitor să-mi iau actele de calificare de la şcoala profesională şi am trecut să-i vizitez familia lui don Basilio. Am găsit acasă doar pe mama soacră şi pe Lica Vulpica. Nu am putut rămâne să mă întâlnesc cu don Basilio şi cu Porumbiţa. Din spusele mamei soacre am aflat că trăiesc într-o frumoasă armonie toată familia. Am mai aflat că don Basilio primise conducerea schimbului de la abatajul lui moş Pipa, căci acesta ieşise la pensie. Porumbiţa se integrase în echipa de zugravi, ceea ce o făcea să se mândrească cu noua ei meserie. Regret că din vina mea nu am ţinut legătura cu don Basilio, dar aflam de la cei care veneau din Zlatna că don Basilio se reabilitase şi devenise un familist dintre cei cu care societatea se poate mândri. Aici închei povestea lui Basil Cuceritorul.

http://en.calameo.com/books/000136769a7a9495fa6f8
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Cunostinta...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Dum Iul 10, 2011 6:00 pm

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


CUNOŞTINŢA

Fiind elev al şcolii profesionale, cum dădea primăvara îl rugam pe diriginte să ne lase să facem meditaţia in cimitir unde erau amenajate diverse mese, iar cadrul natural cu arbori destul de bătrâni era foarte plăcut. Cu oarecare rezerve dirigintele un profesor foarte generos ne elibera dintre zidurile şcolii profesionale. Condiţia eliberării era să ne formam grupe de câte 4 elevi după care ne dădea un bilet de voie. Aici aveam să cunosc ceva ce nu ştiam încă până atunci. Intr-o zi a venit la noi o distinsă doamnă să o ajutăm să întreţină mormântul soţului său. Adică să-l săpăm şi să o ajutăm să planteze flori. Fiindcă eu terminasem ce aveam de învăţat m-am oferit să o ajut. Din discuţiile purtate am reţinut că soţul ei murise cu ceva timp în urmă măcinat de o boală îndelungă de plămâni. Doamna s-a recomandat a avea în jur de 40 ani, şi că o cheamă Minica, un nume destul de curios pentru mine. În timpul cât am ajutat-o la lucru m-a întrebat despre biografia mea, şi m-a solicitat să merg să o ajut când am timp liber să o ajut şi acasă la lucrul în grădină. Între timp apare şi dirigintele nostru pentru verificare, însoţit de un pedagog al şcolii. Pe doamna Minica o cunoştea căci avea casa în oraş. Aceasta tocmai îi explica dirigintelui şi pedagogului că ar dori să o mai ajut şi acasă la diverse lucrări în timpul meu liber. Dirigintele a acceptat şi chiar mi-a semnat un bilet de voie permanent. Astfel aveam să cunosc o lume în care am intrat fără să vreau. Doamna Minica mi-a dat adresa unde trebuia sa merg. A doua zi după orele de curs mi-am anunţat pedagogul de serviciu si am plecat spre adresa data de doamna Minica. Cu toate ca mai fusesem pe acea strada nu remarcasem prea mult casa unde stătea doamna Minica. Mi-a spus ca avea de săpat in gradina vreo câteva zeci de metri patrati si sa amenajam straturile de zarzavat si flori. Casa era situata undeva sub panta dealului, practic muntele Măgulicea cum ii ziceau localnicii. Doamna Minica locuia cu mama dumneaei in vârstă de 61 ani cum aveam să aflu. Doamna Minica era o femeie destul de frumoasă pentru cei 39 ani ai săi. Avea un corp zvelt şi vorbea în continuu ameţindu-şi partenerii de discuţii. M-a întrebat daca fumez şi mi-a oferit o ţigară Carpaţi fără filtru. Noi ucenicii fumam ce ne pica în mână. Am mers în grădină şi după ce mi-a arătat parcela de săpat eu am început să sap cu sârg pentru a termina cât mai repede. însa după ce am săpat cam pentru două straturi m-a oprit şi am început pregătirea straturilor. Doamna Minica a început să mă descoase şi să-i povestesc despre mine. Bine înţeles cum eram destul de larg la gura i-am povestit despre viaţa mea şi locurile pe unde umblasem până am ajuns la şcoala profesională Zlatna. Am muncit destul de întins iar la ora când trebuia să ajung la masa de seară la şcoală cele doua straturi erau gata însămânţate cu ceapă. Am vrut să plec dar nu m-a lăsat să merg la masa de la şcoală, astfel că am rămas să mănânc la familia dumneaei. Mama doamnei era şi ea o femeie destul de vioaie pentru vârsta ei, pregătise câteva ochiuri de ouă cu jumări, şi se scuza că nu gătise ceva mai bun. La masa am fost servit cu ţuică însă am gustat doar un mic păhărel şi am refuzat paharul de vin oferit după masa găsind multiple scuze, după care am plecat la şcoala. Doamna Minica m-a rugat sa vin şi a doua zi să continuăm munca. Pentru ziua lucrată mi-a plătit 20 lei, sumă ce mi se părea destul de mare pentru cât lucrasem.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Impactul...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Mier Iul 13, 2011 5:55 pm

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

IMPACTUL

In ziua următoare am plecat din nou să-mi continui munca. Acasă era doar doamna Minica şi mi-a spus că astăzi nu săpăm în grădină şi aveam de tăiat şi aranjat nişte lemne. Pentru mine orice muncă era tot aşa de grea sau uşoară şi desigur nu mă speriam. Fiind primăvara doamna Minica era îmbrăcată într-un capot destul de uşor prin care i se zăreau proeminent sânii cu rotunjimi moderate. Lemnele erau într-o magazie şi trebuiau crăpate şi stivuite, o lucrare nu obositoare pentru mine. Doamna Minica adusese un platou cu plăcinte cu brânză, o carafă cu vin roşu care erau aşezate pe o măsuţă în apropiere. Eu am început să crap buturugile de lemn şi nu eram atent la pregătirile ce se efectuau. Despicarea grămezii de lemne nu a durat nici o oră şi am început să stivuim lemnele în magazie. Am început să le aranjez cu grabă, însă doamna Minica nu avea intenţia să terminăm repede. Astfel că ea mi le dădea la mână şi eu le aşezam în stivă. La fiecare aplecare capotul doamnei se despica şi sânii i se vedeau in toata splendoarea. Avea sânii rotunzi şi destul de frumoşi. Mai văzusem eu sâni, însă ai doamnei păreau splendizi şi îmi luau ochii. Nu îmi permiteam să visez la ceva. O teamă faţă de ceva nepermis pătrunsese în mine. Ceva avea să se întâmple totuşi. Nu mai aveam decât vreo câteva lemne şi doamna Minica a căzut ca secerată peste grămada de lemne. Nu ştiam ce să fac. Am coborât de pe scara unde eram urcat şi am ridicat-o pe doamna Minica încercând să văd ce are. Am ridicat-o cu mare grijă crezând că s-a lovit, neştiind cum s-a întâmplat fiind în acel moment cu spatele spre ea. Am ridicat-o şi am observat că îşi revenise. M-a rugat să o sprijin şi să o duc în casă. Am urcat treptele casei nu prea înalte şi am aşezat-o pe o canapea. M-a rugat să mă aşez lângă ea şi să îi masez puţin ceafa. M-am conformat şi în scurt timp doamna şi-a revenit, mulţumindu-mi pentru ajutorul dat. Eu m-am roşit şi nu ştiam ce să mai fac. Doamna Minica mi-a spus să iau loc la masă, şi a adus tava cu plăcintele şi vinul invitându-mă să mănânc şi să gust din vinul roşu. După ce se întâmplase nu prea ştiam cum să procedez. Doamna Minica nu dădea importanţă evenimentului şi se comporta ca şi cum nu se întâmplase nimic. Timpul era cam înaintat şi se înserase bine. Voiam să plec către internat, însă doamna Minica m-a rugat să nu plec să o las singură, căci mama ei era plecată la Alba Iulia unde aveau altă casă. Am acceptat cu riscul de a întârzia de la masă. Însă gazda pregătise deja o gustărica destul de consistenta şi nu rămâneam flămând. Am început să discutăm de multe lucruri mărunte şi neimportante. Până la urmă Doamna Minica mi-a spus că a vorbit cu dirigintele meu că mă va duce cu ea undeva la munte unde avea un sălaş. Acum începeam să leg căderea şi motivul cu lemnele. A început să-mi facă un pat într-o cameră alăturată unde trebuia să dorm în acea noapte. Îmi era frică să beau din vinul oferit aşa că m-am abţinut pe cât posibil. Ştiam de când lucrasem la Valea Călugărească faptul ca nu e bine să bei mult vin. Am stat mai mult de poveşti cu doamna Minica, istorisindu-i episoade din viaţa mea. Se făcuse ora 23 şi încă nu mă culcasem şi nici la internat nu am mers. Doamna Minica s-a apropiat la un moment dat de capul meu şi m-a întors cu faţa către ea şi m-a sărutat pe gură cu un fel de ciudă parcă, dar şi cu un fel de gingăşie ascunsă. În primul moment nu ştiam cum să mă comport şi ce să fac. Dar nu a trebuit să acţionez în nici un fel fiindcă doamna Minica era în braţele mele aşa cum stăteam pe scaunul de pe care nu mă mişcasem de multă vreme. Nu pot să descriu tot ce s-a întâmplat, dar nici nu ştiu cum am ajuns în patul pregătit pentru culcare. După ce a stins lumina doamna Minica s-a cuibărit lângă mine şi nu s-a lăsat până nu m-a dezbrăcat şi de ultima textilă de pe mine. Am petrecut în acel pat cam vreo două ore lăsând multe griji ale lumii departe. Strategia căderii fusese bine regizată. Am plecat într-un târziu de la casa doamnei Minica şi am sărit gardul internatului prin locul pe unde veneau întotdeauna întârziaţii. Norocul meu că aveam colegi de clasă care îmi acoperiseră lipsa.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
_
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Calatoria cu Mocanita...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Dum Iul 17, 2011 7:31 am

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


CĂLĂTORIA CU MOCĂNIŢA

După impactul cu doamna Minica, nu ştiam cum voi mai da ochii cu dumneaei. Mie mi se părea că am comis o mare greşeală! Lucrurile însă aveau să fie cu totul altfel. Cam în fiecare duminică eram convocaţi la reşedinţa de raion Alba Iulia. Eram spre finalul anului doi şi participam la spartachiada tineretului. Concuram la proba de săritură în lungime. Plecam din Zlatna în jurul orei 4 dimineaţa cu trenul Mocăniţa care parcurgea distanţa de 35 kilometri în circa 2 ore şi jumătate. Surpriza mea avea să fie când la casa de bilete am zărit-o pe doamna Minica. Mi-a făcut semn să mă apropii pentru a-mi spune că îmi va cumpăra dumneaei biletul. Am încercat să-i spun să nu-mi cumpere bilet, căci noi aveam un delegat care se ocupa de tot. Am rămas împreună cu ceilalţi colegi care mergeau la concurs. Mulţi mă întrebau cine e doamna? Nu am avut timp de explicaţii căci trenul era gata de plecare. Am sesizat că doamna Minica mi-a arătat biletul şi m-a chemat cu un gest subtil. Nu o puteam refuza! Am dat să urc în tren dar am fost invitat la clasa întâi de doamna Minica. Nu ştiam ce să mai fac! Să merg sau nu? Am aşteptat să se urce dumneaei, iar eu am urmat-o destul de docil. Am lăsat-o să se aşeze unde credea de cuviinţă. A găsit un loc unde stăteam faţă în faţă cu dumneaei. Discuţiile dintre noi erau destul de banale. Am găsit o temă comună; literatura şi cititul. Pe banca noastră nu mai stătea nimeni, însă tot drumul nu am îndrăznit nici să ridic mâna spre doamna Minica. În anumite momente dumneaei mă atingea uşor cu mâna fie pe genunchi, fie îmi mângâia obrazul cu gingăşie, ceea ce mă făcea să roşesc. A sesizat acest lucru. Eu o priveam parcă pentru prima dată, descoperind în privirea de femeie un fel de dorinţă, pe care însă nu reuşeam să o înţeleg, nici ceea ce era ascuns în această privire. Astfel că nici nu ştiu cum am ajuns la destinaţie. Colegii m-au aşteptat la coborâre, dar în timpul călătoriei delegatul nostru un pedagog, ,,inspectase” trenul şi mă localizase! La despărţire doamna Minica nu mi-a spus nimic. Ştia unde se va desfăşura concursul. Am fost aşteptaţi de un reprezentant al UTM-ului care ne-a însoţit până la stadionul unde aveau să se desfăşoare întrecerile sportive. Probele de atletism se desfăşurau la marginea stadionului. Groapa de sărituri era în spatele unei porţi de fotbal.
La momentul când a început proba mea am văzut-o pe doamna Minica între spectatori. Nu prea eram eu specialist la sărituri, dar nu voiam să mă fac de ruşine, în final am ocupat un nesperat loc trei. Trenul nostru pleca după amiază însă puteam opta pentru cel de seară care pleca la ora 22. Doamna Minica nu m-a lăsat să merg la tren şi m-a invitat la casa dumneaei din oraş. I-am spus delegatului că voi veni cu trenul de seară. Ajunşi la domiciliul dumneaei, aveam să o întâlnesc pe mama Minicăi. Aceasta m-a primit ca pe o persoană de a casei. Am aşteptat terminarea mâncărurilor specifice zonei, dar parcă şi ceva în plus. Casa dumnealor nu era nici deosebită, dar avea ceva plăcut specific locuinţelor ardelene. Era plasată în cartierul ţigănesc Lumea Nouă aproape de o crescătorie piscicolă. Avea garduri de scândură cât ţinea grădina lor, iar camerele modeste, dar deosebit de curate şi bine aranjate. După servirea mesei doamna Minica m-a invitat la film şi astfel puteam să mai stăm de vorbă. În sala de cinema am stat chiar pe ultimul rând, unde dorise doamna Minica. Eu eram ca un fel de marioneta fiind manevrat de această fiinţă, despre care nu ştiam mai nimic. După film ne-am plimbat prin oraş numai ca să pierdem vremea. Totuşi ne-am întors acasă devreme pentru ca eu să ajung la trenul de seară.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Intoarcerea...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Joi Iul 21, 2011 6:44 am

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


4 ÎNTOARCEREA

Gara mică din Alba Iulia nu era departe de locuinţa Minicăi, dar am plecat de acasă cu ceva timp mai devreme. Cât am stat acasă la Minica nu s-a întâmplat nimic deosebit. Mama acesteia ne-a lăsat singuri într-o cameră unde am continuat discuţiile noastre banale. Dar doamna Minica a îndrăznit să mă sărute de mai multe ori cu un fel de sete, iar eu eram în cea mai dificilă situaţie. Desigur că o doream ca femeie însă ceva mă făcea să nu întind mâna spre fructul dorit. Nu ştiu ce a discutat cu mama dumneaei, nici scopul pentru care venise la Alba Iulia, cert a fost că se întorcea cu acelaşi tren cu care mă întorceam şi eu. Scenariul s-a repetat. Adică bilet la clasa întâi şi singuri pe bancă. Vagoanele Mocăniţei nu erau compartimentate şi oricine intra în vagon vedea totul. Minica s-a plasat lângă uşa, iarăşi faţă în faţă cu jucăria ei, căci mă consideram o jucărie în mâinile ei fiind un inocent în ceea ce priveşte femeile, căci abia depăşisem pragul celor 18 ani. Doamna Minica s-a apropiat mai mult de mine şi nu mi-a lăsat libertatea de mişcare astfel că am simţit căldura corpului şi un miros care mă îmbăta pur şi simplu. Mi-a spus foarte ferm că mă dorea cu un fel de ardoare. Simţeam şi eu o dorinţă pe care nu ştiam ce va însemna în viitor, având în vedere diferenţa de ani. Am ajuns în Zlatna aproape de ora unu noaptea. Am întârziat intenţionat până ce au coborât toţi călătorii şi am acceptat să o conduc pe doamna Minica acasă dar pe un alt traseu. Am ajuns repede acasă unde doamna Minica a aprins repede focul pentru a încălzi camera ştiută de la impact. Am vrut să mă întorc la internat însă nu am fost lăsat. M-a întrebat ce doresc să mănânc sau să beau. Nu am vrut nimic să beau pentru simplul motiv, că nu voiam să mă întorc mirosind a alcool. În scurt timp scenariul anterior avea să se repete. Doamna Minica nu m-a lăsat să răsuflu cucerindu-mă cum numai ea ştia. Fără să ne dăm seama am adormit şi ne-am trezit la ora 5 dimineaţa când am sărit din pat şi am zbughit-o spre internatul şcolii. Am avut iarăşi noroc nefiindu-mi semnalată lipsa. Al doilea noroc era că în acea săptămână avea ore la sediul şcolii. Săptămâna de cursuri era în plină desfăşurare. Într-o zi dirigintele m-a chemat acasă la dumnealui să-l ajut la curăţenia de primăvară prin curte şi grădină. Mai fusesem şi cu alte ocazii. În timp ce trebăluiam de zor în mica grădina a dirigintelui a ieşit din casă Minica! Am rămas foarte surprins! A venit direct la mine şi m-a salutat cu noul,,servus” şi a început să-mi povestească despre serviciul ei de la poştă unde era casiera oficiului poştal şi ce mai are de lucru pe acasă întrebându-mă când o mai pot ajuta în grădină. Între timp apare dirigintele cu soţia dumnealui şi îmi spune că Minica era de fapt nepoata lor, căci soţia dirigintelui cu mama Minicăi erau surori. Am rămas fără cuvinte pentru moment. Cei trei m-au lăsat să-mi continui activitatea şi când eram aproape gata dirigintele a apărut. Mi-a povestit mai multe amănunte din viaţa Minicăi şi a familiei sale. M-a invitat să iau o gustărică cu obişnuita slănină şi ceapă, dar şi cu brânză de oi. Ştiam de la colegii de clasă că dumnealui provenea dintr-o familie din satul Căpud, situat pe malul Mureşului vis a vis de Teiuş, celebrul nod de cale ferată din Ardeal. Am refuzat să beau din ţuica oferită ca şi din vinul roşu, asta fiindcă nu voiam să-mi fac greutăţi la şcoală. S-a ajuns la discuţia despre Minica. Dirigintele mi-a dat alte amănunte despre situaţia nepoatei sale. Care era intenţia şi unde voia să ajungă nu realizam deocamdată. La plecare mi-a dat 10 lei mult prea mult pentru aproximativ o oră de muncă. De fapt dumnealui în fiecare duminică ne premia pe cei buni la învăţătură cu un film şi cum mă număram printre ei, primeam şi eu acel premiu pe care alţi diriginţi nu-l dădeau. Dirigintele avea şi el un băiat şi o fată care erau elevi de liceu pe atunci. Astfel că mai aflasem unele informaţii despre Minica. Cum aveam să procedez în viitor nu ştiam!

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Meditatii...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Sam Iul 23, 2011 8:42 am

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


5 MEDITAŢII

În zilele care au urmat am încercat să-mi analizez situaţia mea în această relaţie. Cine eram eu? Ce voiam de fapt? Eram încă destul de tânăr şi necopt. Mai aveam de urmat doi ani de şcoală pentru a avea şi eu o meserie. Pe seama mea unii colegi făceau glume, alţii mă încurajau. Îmi persista în memorie discuţia avută cu doamna Minica în seara venirii de la Alba Iulia. Dumneaei mi-a interzis să-i mai spun doamnă ci să fim ,,servus” cum se obişnuia între prieteni. Astfel că depăşisem un prag psihologic prin care nu ne simţeam chiar în largul nostru. Vara se apropia şi trebuia să mergem în vacanţă. Acum ştiam mai multe despre Minica şi trebuia să-mi urmez şcoala în continuare. Pe la mijlocul săptămânii de cursuri am fost invitat de un coleg să merg la bibliotecă în oraş. Aici aveam să o întâlnesc pe Minica, întâmplător sau nu! Printre alte discuţii mi-a strecurat un bilet de voie permanent semnat de director, diriginte şi de un pedagog. Am rămas mai mult decât surprins! Mi-a spus că mă aşteaptă acasă după ce ies de la bibliotecă. La vremea aceea citeam Cronica de familie de Petru DUMITRIU şi astfel am mai solicitat un volum. Între timp colegul cu care venisem a plecat şi am rămas doar cu bibliotecara. Aceasta m-a întrebat dacă o cunosc pe Minica? Am spus că DA, cu un fel de convingere personală, la care bibliotecara mi-a răspuns că nu e rău! Ce a vrut să spună cu asta nu ştiam nici eu? Am urmat solicitarea de a merge acasă la Minica, însă am ocolit traseul obişnuit. M-am întâlnit cu un coleg de clasă şi i-am spus că voi întârzia cu venirea la şcoala în seara aceea. Ajuns la destinaţia Minica, aceasta mă aştepta. Am crezut iniţial că îmi va da ceva de lucru. Dar nu acesta era scopul convocării mele. Am fost invitat direct în casă şi cum eram singuri m-a îmbrăţişat şi sărutat cum ştia ea. Eram cucerit de acest fel de comportament şi nu ştiam ce aveam de făcut. Dar asta nu era treaba mea. Ce trebuia făcut ştia Minica. Stăteam aşa cu mâinile lipite de corpul parcă mai minuscul decât în realitate al Minicăi, iar ea mă strângea la pieptul ei cald, încât eu mi se părea că se contopeşte cu mine.
După lungi poveşti destul de banale, dar din care fiecare se alegea cu câte ceva, am adormit într-un târziu. Printre altele mi-am povestit situaţia mea ingrată în raport cu ea. Minica mi-a propus chiar să mă mut la ea şi să nu mai stau la internat. Nu am fost de acord. Nu s-a supărat. Am rugat-o să analizeze mult mai bine situaţia noastră fiind mult mai matură. Minica nu avea copii iar soţul ei murise de câţiva ani buni şi acum era liberă să aleagă ce voia să facă în viitor. Prin natura funcţiei pe care o avea la poştă stătea destul de bine, în plus avea şi ceva bază materială destul de bună în comparaţie cu alte persoane. Perspectiva unei relaţii cu astfel de persoană ar fi încântat pe oricine. În mintea mea vedeam lucrurile cu totul altfel şi nu-mi plăcea să dau înapoi de la ce îmi plănuiam eu. Timpul era în faţa mea şi nu voiam să mă grăbesc. Din discuţii i-am spus şi Minicăi planurile mele, la care ea nu avea pentru moment un răspuns. Nu ştiu dacă pentru vârsta mea gândeam corect? La Ploieşti şi Valea Călugărească refuzasem multe alte oferte care îmi puteau aduce avantaje. Un exemplu ar fi acela când un maistru de la Rafinăria Vega a vrut să mă înfieze şi l-am refuzat fără să mai întreb pe alţii. Acum mă aflam cam în aceeaşi situaţie. Părinţii mei nu-mi trimiteau bani la profesională şi trebuia să mă descurc singur cum puteam. Asta nu mă descuraja absolut deloc ceea ce mă făcea să par în ochii dirigintelui, profesorilor şi a colegilor un luptător. Timpul avea să decidă, însă mai aveam mult de mers. Dacă aş fi solicitat ajutor, Minica mi-ar fi dat orice, dar nu voiam nimic de la ea. Asta o punea pe gânduri şi credea că o voi părăsi. Nu putea să accepte ideea că ne puteam despărţi acum după ce eram împreună chiar şi într-o relaţie precară. După această noapte parcă ceva ne apropiase mai mult totuşi, căci la despărţire am îndrăznit să o sărut eu primul, lucru ce a făcut-o nespus de fericită. Pentru moment aveam să lăsam timpul să decidă pentru noi, pentru că noi singuri nu puteam să mergem spre un ţel sau altul.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Final de an scolar...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Sam Iul 30, 2011 6:06 pm

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


6 FINAL DE AN ŞCOLAR

Terminam în curând anul doi de profesională. O parte din examene le dădusem şi nu aveam probleme cu învăţătura. Urma ca în luna iulie să facem o lună de practică la sectoarele miniere după care plecam în vacanţa de vară până în 15 septembrie. Pe clasă ocupam locul întâi. La 1 iulie începeam luna de practică la minele din Almaşul Mare. Aici era foarte strict cu intrarea în mină fiindcă civilii lucrau cot la cot cu deţinuţii şi trebuia să avem o legitimaţie specială care nu avea să ajungă în timpul practicii noastre. Pe mine şi pe alţi colegi ne-a luat să lucrăm la magazia minei unde depindeam de un maistru şi de magaziner. Sâmbăta ne întorceam la sediul şcolii din Zlatna pentru a ne schimba, căci la mină nu aveam condiţiile necesare. În această perioadă Minica era destul de supărată pe faptul că nu ne mai întâlneam peste săptămâna. Sâmbătă cum am apărut la şcoală, cineva mi-a adus un bilet cu invitaţia la cină. Nu ştiam ce să fac, dar dirigintele fiind profesor de serviciu m-a trimis la domiciliul cu pricina. Nu am aşteptat altă propunere şi am plecat. Era în plină vară şi soarele era încă sus. Minica mă aştepta cu nerăbdare şi văzându-mă a fost foarte bucuroasă. Nu apucasem să mă spăl şi să mă schimb, dar un schimb de cămăşi curate mă aştepta. Noi ne predam rufele murdare elevului de serviciu pe clasă pentru spălare, iar sâmbăta le preluam curate şi călcate. Nu puteam să refuz oferta căci eram destul de nespălat. Surpriza mea avea să fie când am sesizat că tot ce mi se oferise era nou-nouţ! Deci refuzul meu nu ar fi fost justificat. Ne-am petrecut seara ascultând emisiunea de la un difuzor care era instalat în orice locuinţă din acea vreme. Discuţiile noastre însă aveau să se axeze pe tema vacanţei mele care se apropia. Minica îmi găsise ceva de lucru în Zlatna, ca salahor după nişte zidari unde aveam să câştig bani destul de buni. Mai aveam o săptămână de practică şi trebuia să mă hotărăsc ce voi face. Acasă dacă mergeam nu mă alegeam cu nimic, asta fiindcă ai mei lucrau acum la colectiv, iar eu nu prea aveam de lucru decât doar să lucrez şi eu la colectivă. Mai aveam varianta să mă angajez la exploatarea minieră pentru perioada vacanţei cum se angajau unii colegi localnici. La terminarea practicii am acceptat oferta zidarului care mi-a promis 40 lei pe zi, mâncare asigurată de cei unde lucram, inconvenabil era că trebuia să lucrezi cam zi/lumină. Astfel că i-am solicitat zidarului mai mult, căci el câştiga mult mai mult. Am lăsat să discute preţul pe Minica şi pe dirigintele meu. Astfel mi s-a oferit până la urmă 80 lei/zi. Era o sumă nesperat de bună, dar şi munca era să fie pe măsură. Aveam liber duminica şi sărbătorile religioase. De dormit puteam să dorm la şcoala profesională sau la zidarul meu care îmi oferea găzduire dacă nu aveam unde sta. Dar cum lucram în locaţii mai îndepărtate se întâmpla să dormim chiar acolo unde lucram. În decursul lunii august am lucrat cam 20 zile şi am reuşit să strâng peste 3000(treimii) lei, bani care mi se păreau o adevărată avere. Mi-am cumpărat costum, pantofi şi alte mărunţişuri strict necesare. Restul sumei l-am pus la CEC pentru zile mai grele. La începutul lui septembrie am plecat şi eu în vacanţă să-mi văd familia din satul natal. Minica m-a rugat să nu plec, însă aveam biletele de tren CFR şi în caz că nu le consumam se zicea că le plătim! Am convenit să revin în cel mai scurt timp, pentru a putea să ne bucurăm câteva zile de o libertate deplină. Acasă nu am găsit nici ceea ce mă aşteptam, adică odihna de care aveam nevoie. Tata a vrut să mă bage într-o echipă a colectivei la treieratul grâului. Mama vitregă voia să tencuiesc o cameră cu pământ. Când am văzut care este situaţia nu am aşteptat prea mult şi am plecat retur spre Zlatna. Norocul meu că nu-mi luasem cu mine bagaj prea mare şi am putut să invoc ceva ca să merg la Fălticeni şi dus am fost. Când după numai câteva zile Minica a auzit că m-am întors era în culmea fericirii. Voia să mă ştie aici în oraş lângă ea! Totuşi nu am stat degeaba, maistrul nostru instructor Szylagy, tocmai lucra la casă şi mi-am reluat munca de salahor până la începerea şcolii. Viaţa îşi urma cursul fără alte evenimente. Dacă alta lume era fericită sau nu, două fiinţe îşi trăiau fericirea pământească fără menajamente.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Mar Aug 02, 2011 2:37 am

totul trecut prin suflet.amintiri care ne limpezesc .cu drag v-am citit
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Seri de toamna...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Mar Aug 02, 2011 8:22 am

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


7 SERI DE TOAMNĂ

Serile pe care le petreceam cu Minica erau o adevărată delectare pentru amândoi. Cu toate că printre colegi fumam, când ajungeam aici nu fumam niciodată. De obicei lăsam ţigările la şcoală în dulapul din vestiar. Minica a sesizat lucrul acesta şi mă aprecia pentru asta. Ascultam secvenţe din viaţa ei, despre copilărie şi şcoală. Părinţii Minicăi aveau casa în Alba Iulia, cea pe care o văzusem şi eu. Şcoala a urmat-o la oraş făcând până la Şcoala Normală. Nu s-a măritat de tânără şi vremea de război a prins-o nemăritată. Tatăl ei fusese ceferist şi cum a început războiul a fost mobilizat pe loc şi mai apoi trimis în diverse misiuni cu trenuri de război sau chiar civile. Într-o misiune din aceasta prin anul 1943 şi-a pierdut viaţa, fiind împuşcat de nu se ştie cine. După începerea luptelor pe frontul de est au locuit în Alba Iulia, dar la începutul anului 1944 au fost evacuaţi din oraş. S-au refugiat în munţi. Au găsit găzduire undeva într-un sătuc de lângă Zlatna, la Dealul Roatei. Aici avea să-l cunoască pe soţul său chiar la familia care îi găzduise. Soţul său cu toate că avea anii să meargă în armată, a stat ascuns până după terminarea războiului, fiind considerat partizan şi simpatizant cu comuniştii. Se pare că asta i-a adus unele beneficii după război! Familia soţului nu era una săracă fiindcă avea o casă în Zlatna şi mai multe proprietăţi prin munţi. Mama Minicăi dacă a văzut că tinerii se plac a căutat pe foştii şefi ai soţului său şi le-a solicitat să-i angajeze ginerele. Astfel că prin toamna lui 1945 familia s-a mutat la Alba Iulia. Lucrând la CFR soţul Minicăi, Todor a solicitat să facă serviciul pe linia Mocăniţei, Alba Iulia – Zlatna ca şi conductor de tren. Dar în decembrie 1957 a murit de un atac de cord, datorită bolii de plămâni de care suferea. Toată lumea a rămas surprinsă când au auzit de moartea fulgerătoare a lui Todor. Era la serviciu şi a plecat spre magazia de mărfuri a gării când a căzut din picioare ca secerat. Avea 39 ani fiind născut în 1918. Astfel că Minica devenea văduvă la numai 37 ani. Nu avuseseră copii şi astfel ea a rămas în casa de aici de sub Măgulice. Minica vizitase de multe ori şi satul Căpud, satul natal al mamei sale şi spunea că era o bună înotătoare, căci altfel nu te puteai scălda în râul Mureş. De fapt corpul ei de mică sirenă o clasa printre bunii înotători. Minica avea o voce caldă şi plăcută auzului, încât eu o ascultam ca pe un fel de melodie. Nu o întrerupeam din povestit, lăsându-i libertatea de a spune tot ce vrea ea. Nu puneam întrebări, căci consideram că nu aveam voie să o interoghez în nici un fel, ce avea ea să-mi spună îmi spunea. Când începea să povestească îi plăcea să stea lângă mine şi mă privea mereu în ochi. Nu gesticula în nici un fel şi avea o cursivitate în vorbire care mă fascina. Aş fi ascultat-o ore întregi, dar se oprea din povestire şi mă întreba; dar tu ce ai mai făcut? Uneori rămâneam surprins, căci mie nu-mi trecea prin minte ce aş putea să-i povestesc despre mine. Ce puteam să-i spun? Că am păscut vitele tatei în satul meu natal? Că am fost băiat la sifonăria din Fălticeni? Când începeam să-i povestesc despre copilăria mea, rămânea tristă şi mă oprea nu ştiu de ce? Astfel că ne mulţumeam cu poveştile Minicăi. Avea în mine un fel de încredere pe care nu mi-o puteam explica! Banii casei erau puşi să pot umbla la ei, cheile casei de asemenea îmi erau puse la dispoziţie. Nu am îndrăznit să iau un bănuţ de unde-i punea ea, nici să vin acasă fără ca ea să fie acolo. Nu am îndrăznit nici să-i solicit bani pentru nimic. Aflase că citesc ziarul Sportul popular, cum îi zicea pe atunci şi m-am trezit că primesc la şcoală ziarul de la poştaş; mă abonase la acel ziar. Din discuţii aflase că adun timbre şi-mi aducea serii de timbre noi pe care atunci nu ştiam câtă valoare au şi le foloseam la corespondenţă. Toate astea luate împreună mă făceau să o respect mai mult şi să fiu mereu aproape de Minica. Mult mai târziu după ani şi ani analizându-mi acel comportament al meu, mi-am dat seama cât de mult am iubit-o eu pe Minica. Acum însă totul se desfăşura parcă după nişte reguli dinainte ştiute. Dacă ne întâlneam pe stradă ne salutam şi dacă Minica avea timp mai stăteam de vorba, însă întotdeauna primeam invitaţia de o vizita la casa de sub Măgulice. Asta era ca un fel de premiu pentru mine. Acolo ne simţeam rupţi de restul lumii şi aveam spaţiul nostru în care nimeni nu ne conturba vreodată.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Vesti sumbre...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Sam Aug 06, 2011 4:18 am

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


8 VEŞTI SUMBRE

Anul şcolar avea să înceapă curând adică mai exact marţi 15 septembrie 1959. Ultima mea zi de lucru a fost joi. 27 august 1959. Minica şi-a asigurat zi liberă sâmbătă, pentru a putea să mergem la Alba Iulia pentru a o vizita pe mama sa, însă aveam să ne întoarcem duminică seara. Minica avea permis CFR gratuit la clasa întâi şi eram obligat să merg şi eu cu aceeaşi clasă. Asta nu era o problemă. Ne-am întors cu trenul care pleca pe la amiază din gara mică din Alba Iulia, asta pentru a ne rămâne timp să fim liberi duminică seara. Dumincă seara am stat mult de vorbă cu Minica şi printre altele mi-a spus că mama sa o informase despre insistenţele unui colonel de a o cere pe Minica în căsătorie. Pe mine nu m-a surprins informaţia, căci Minica era o femeie frumoasă şi atrăgătoare, încă destul de tânără pentru a rămâne necăsătorită. I-am spus acest lucru deschis căci nu vedeam care îi era viitorul lângă mine. Văzându-mi deschiderea, inocenţa şi naivitatea mea în acelaşi timp, m-a sărutat prelung şi a început să-mi spună ce credea ea despre noi. Eram nişte copii naivi totuşi, mai ales eu! Ea, Minica era dornică să aibă un bărbat, nu pentru ea ca femeie, ci pentru siguranţa ei de viitor. Nu am contrazis-o şi i-am spus doar că numai ea putea alege ce va face. Nu puteam să-i promit nimic. Căci şi viitorul meu era incert. Seara se părea mai tristă ca altădată, dar nu lipsită de multe drăgălăşenii pe care ni le ofeream reciproc ori de câte ori ne întâlneam.
Marţi am început şcoala şi intram direct în practică, care pentru noi cei din anul trei era de trei săptămâni pe lună, după aceea aveam o săptămână de cursuri la sediul şcolii. Prima săptămână de practică a trecut fără prea multe probleme. Sâmbătă când am ajuns la sediul şcolii pe ziarul Sportul am găsit un semn. Asta însemna că eram căutat şi aşteptat. Am ieşit în oraş aşteptând un semnal, căci nu îndrăzneam să merg la Minica. A venit cineva la mine şi mi-a adus un bilet prin care eram invitat şi aşteptat. Nici vorbă să mai plec la internat în seara aceea. Am aflat astfel că într-adevăr colonelul îi trimisese o scrisoare cu cererea în căsătorie. Minica mi-a dat-o să o citesc. Eram în pragul unei decizii pe care urma să o iau pe loc. Dacă citeam scrisoarea îmi încălcam principiul de care dădusem dovadă până atunci, adică acela de a nu intra în secretele intime ale Minicăi. Dacă nu o citeam mi se părea că o neglijez. În minerit decizia trebuie să o iei repede, altfel muntele se surpă pe tine şi pe ortaci. Am luat plicul în mână şi l-am tot învârtit până când Minica l-a deschis şi a început să-mi citească scrisoarea colonelului. O scrisoare decentă şi destul de protocolară. Am ascultat-o pe Minica până la capăt după care am spus foarte convins; asta e situaţia. Minica s-a uitat cu un fel de curiozitate la mine şi mi-a spus deschis; nici Alexandru Macedon nu dădea un altfel de răspuns, care însă nu rezolvă nimic. I-am spus Minicăi să facă doar ce trebuie şi ce crede ea de cuviinţă. Eu fiind doar pionul luptător, care trebuia să readucă regina pe tabla de şah. Concluzia mea a lăsat-o fără un răspuns imediat, dar mi-a dat dreptate. Minica trebuia să răspundă colonelului cât putea ea de repede. El o asigura de un post bun, fie în unitatea militară, fie oriunde ar fi dorit ea în oraşul Alba Iulia. Duminică seara am mers la film dar ne-am întâlnit doar în ultimul rând al sălii de cinema. Am fost mai mult decât cuminţi, căci aveam vecini care se uitau la noi. Mi-a şoptit că mă aşteaptă acasă după ce se mai întunecă. Am respectat dorinţa ei şi m-am prezentat la adresă după ce se înserase bine. Orele erau limitate căci eu trebuia să mă întorc la internat, fiindcă a doua zi la cinci dimineaţa plecam în practică la mina Haneş. Nu eram nici supărat, nici bucuros. Intrasem într-o stare letargică şi nici nu ştiam ce trebuia să fac. Minica m-a încurajat spunându-mi că sunt un băiat cum nu a mai întâlnit. Am luat această remarcă de bună. Ne-am despărţit cu un fel de regret, dar mulţumiţi cu ce primisem de la destin până acum.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Dum Aug 14, 2011 4:04 pm

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

9 MARILE DILEME

Săptămâna de practică mi s-a părea lungă cât un an. Mă aşteptam ca ceva să se întâmple, dar nu chiar aşa de repede. Începusem să mă ataşez de această fiinţă. Tocmai când eu îmi făceam tot felul de gânduri, un miner din Dealul Roatei m-a chemat să-mi spună că voi merge la el acasă să-l ajut la ceva treburi. Vorbise cu maistrul nostru care m-a învoit, iar pedagogul nostru a fost informat de solicitarea minerului Crişan. Asta se întâmpla joi după masă şi urma să mă prezint la practică luni dimineaţa. Am comunicat unui coleg să ştie de soarta mea. La baci Crişan acasă aveam de tăiat nişte lemne de construcţie şi să aducem nişte fân de la sălaşul său. Nu mai fusesem prin acei munţi şi totul era nou. Duminica urma să fiu liber şi să fiu într-o familie din Munţii Apuseni. Dar sâmbătă seara aveam să dau ochii cu Minica chiar aici în Dealul Roatei. Am rămas mai mult decât speriat şi nu ştiam ce să cred. Baci Crişan m-a lămurit imediat Minica era cumnata lui şi auzise povestea ei chiar de la Minica. Acum venise să-i spună familiei cumnatului şi familiei care erau problemele ei. Minica s-a retras cu soacra şi cu cumnata la treburi de familie şi pe mine m-a lăsat cu baci Crişan. M-a întrebat discret ce cred despre Minica? Oare credea că o voi denigra sau de ce mă întreba? Ceva s-a rupt atunci în mine şi am amuţit fără să mai pot scoate un cuvânt. A înţeles că nu pot vorbi şi am început să discutăm cu totul altceva. Seara s-a pregătit o masă mare cu de toate, inclusiv vestita ţuică de Trâmpoele făcută crampă şi vin adus de la Şard Ighiu. Am fost îmbiat să beau crampă, dar evitam fiindcă eram aici printre străini şi nu voiam să mă fac de ruşine pe mine şi nici pe Minica. Minica a deschis discuţia şi a citit scrisoarea colonelului, la toţi cei prezenţi. Urma ca familia cumnatului să-şi spună părerea. Au ascultat toţi în tăcere şi prima care a vorbit a fost soacra Minicăi. Aceasta i-a spus deschis; Draga mea soţul tău nu mai este de ceva timp, ai păstrat doliu după el anul care trebuia. Ştiu că v-aţi iubit, dar acum nu mai este. Eu le-am spus acestor copii să-ţi spună mai demult că eşti liberă. Ce v-am dat ca zestre rămâne dat. Din partea noastră eşti LIBERĂ. A continuat referitor la mine şi colonel. Rămâne ca tu Minica să alegi ce vei crede de cuviinţă. Nu vrem să-ţi spunem noi ce să faci. Va fi totul la alegerea ta. Pentru noi rămâi ca fata noastră şi oricând vei avea nevoie te vom ajuta. Masa de seară s-a terminat târzior, nici nu ştiam cât a fost ceasul. Mie şi Minicăi ni se pregătise camera cea mai bună, cu aşternuturi curate şi am fost trimişi la culcare de mama soacră, dorindu-ne noapte bună. Cu toate că eram lângă Minica, nu am adormit nici eu, dar nici ea până mult mai târziu. De vorbit nu puteam vorbi decât în şoaptă, ne înţelegeam doar prin îmbrăţişări şi strângeri de mână. Ne-am trezit dimineaţa în cântatul unor cocoşi obraznici. Peisajul era unul de vis. Vedeam munţii în multiplele culori ale toamnei, ceea ce ne făcea să ne simţim pe un alt tărâm. Soacra Minicăi s-a dus cu fata lui baci Crişan la biserică, iar noi am rămas acasă. Pentru a ajunge în Zlatna până seara, Minica trebuia să plece cu un cal de munte însoţită de cumnatul ei, care urma să aducă mijlocul de transport înapoi. Ne-am despărţit doar cu o strângere de mână, eu urmând ca luni dimineaţa să merg la mina Haneş la practică. Am rămas acasă cu cumnata Minicăi care m-a supus la un adevărat interogatoriu despre relaţia mea cu cumnata ei. Pe cât posibil am evitat răspunsurile mai concrete. Cumnata Minicăi a concis în final că aceasta îşi pierduse minţile şi din acest motiv se agăţase de mine. Totuşi se ruga la Dumnezeu să-i dea mintea înapoi pentru a urma drumul cel bun. După amiaza de duminică am petrecut-o cu alţi vecini a lui baci Crişan, unii mineri la Haneş. S-a băut multă crampă şi vin. Eu am discutat mult cu un băiat cam de seama mea frate cu soţia lui baci Crişan. Luni ne-am prezentat la mină pentru o săptămână nouă de practică.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Despartirea...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Mar Aug 23, 2011 6:02 pm

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE

10 DESPĂRŢIREA

În săptămâna de practică timpul trecea extrem de greu . Fiindcă erau multe vagonete de steril pentru descărcat, maistrul ne întreba dacă vrem să ne dea în acord. Adică descărcai 5 vagonete, aveai un schimb lucrat. M-am ortăcit cu un coleg şi am început să facem norme, astfel că miercuri seara eram liberi. Joi după masă am plecat spre şcoală. Astfel că joi seara mă puteam întâlni cu Minica. M-am plimbat prin locurile unde ştiam că mă poate vedea şi într-o vreme a apărut şi ea. A fost plăcut surprinsă să mă vadă. Avea să-mi comunice lucruri importante. Colonelul îi trimisese o nouă scrisoare, recomandată de data aceasta în care îi comunica dacă vrea să se căsătorească în scurt timp. Mama ei îi trimitea o scrisoare prin care o sfătuia să accepte căsătoria cu colonelul. După ce mi-a citit ambele scrisori a început să plângă. În scrisoarea a doua, colonelul îi trimisese şi o fotografie. Tipul arăta bine, chiar dacă avea aproape 50 ani. Am reluat vechea discuţie cu ce îi oferea colonelul şi cu ce nu îi puteam oferi eu. A izbucnit în plâns încât de abia am putut să o liniştesc. În final i-am spus cât de mult ţin la ea, însă nu puteam să o împiedic să facă acel pas, care desigur i-ar fi adus multe avantaje şi o stabilitate în viaţa ei. Urma ca ea să-i scrie răspunsul colonelului ce hotărâse; DA sau NU! Cum eu eram liber până sâmbătă după masa am rămas cu Minica. Dimineaţa Minica a plecat la serviciu, iar eu am rămas acasă singur. M-am culcat pentru a mă sătura de somn. M-am trezit din somn în momentul când se auzeau bătăi în poartă. Până să mă dezmeticesc a apărut Minica şi a intrat cu mătuşa sa, soţia dirigintelui meu, în casă. S-au instalat în camera alăturată de unde dormeam eu. Auzeam discuţiile destul de bine, dar Minica a intrat la mine şi mi-a spus să mă scol fiindcă avem oaspeţi. Acest fapt mă făcea oarecum vulnerabil. Dar nu era aşa. Soţia dirigintelui mă considera ca fiind de al casei, lucru pe care eu nu îl ştiam. Astfel că în prezenţa mea discuţia a continuat, Minica reluând discuţia despre scrisorile colonelului şi a mamei sale. Mătuşa sa a ascultat şi i-a spus că e bine să urmeze sfatul mamei. Asta a spus-o deschis în faţa mea. Am intervenit în discuţie şi am fost de acord cu mama şi mătuşa Minicăi. A rămas ca Minica să scrie un răspuns pentru colonel. Eu eram de acord în final să accepte propunerile colonelului. Astfel, după ce toată lumea era informată rămânea scrisoarea către colonel. Sâmbătă seara am fost invitaţi la diriginte acasă. A fost o vizită protocolară. Dirigintele m-a luat deoparte şi mi-a spus că e bine să renunţ la relaţia cu Minica. Mi-am deschis sufletul şi l-am asigurat că aşa voi face. Nu am întârziat prea mult căci ne-am înapoiat acasă la Minica. Am stat mult de vorbă după masa de seară şi Minica îmi detalia cum îi va scrie pretendentului la mâna ei. Nu aveam nimic de adăugat. Duminică Minica s-a dus la biserică, iar eu am plecat la şcoală. Am stabilit că nu ne vom întâlni decât luni după amiază. Duminică a venit şi mama ei la Zlatna, astfel că nu voiam să deranjez. Luni după amiază ne-am întâlnit în oraş şi mi-a spus că mama ei voia să mă vadă. Am acceptat invitaţia. Mama Minicăi o femeie foarte calculată, mi-a spus care e părerea dumneaei despre ce a fost între noi, dar eu trebuia să renunţ la Minica. Nu am contrazis-o, fiind de acord cu căsătoria ei cu colonelul. Mi-a mulţumit pentru înţelegerea mea. Mama Minicăi urma să plece în acea seară la Alba Iulia. Am condus-o împreună la gară şi nu mai voiam să mai merg acasă la Minica. Am condus-o totuşi până la poartă şi am vrut să mă întorc la internat. Minica nu a acceptat asta. Astfel că am petrecut o nouă noapte împreună, dar nu ştiam că aceasta va fi ultima noapte cu Minica. Fiindcă după citirea scrisorii de accept a Minicăi, colonelul a venit cu o maşină militară şi a luat-o pe Minica la Alba Iulia. Povestea noastră avea să se termine brusc. După ceva timp, adică mai mult de o lună, am primit o scrisoare adusă de însuşi dirigintele meu. Mai în glumă mai în serios acesta mi-a zis; Asta a fost nepoate! Plicul cu scrisoarea nu fusese închis de către expeditor, tocmai pentru putea fi citită şi de familia dirigintelui, unchiul său.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Scrisoarea...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Vin Sept 02, 2011 4:35 pm

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE


11 SCRISOAREA

Scrisoarea ajunsă la diriginte era una de convenienţă, prin care eram informat că Minica s-a căsătorit şi nu trebuia să mai avem nici o legătură. Scurt şi concis. Timpul trecea ducând dorul timpului petrecut cu Minica. Începeam să mă obişnuiesc fără ea văzându-mi de şcoală şi practică. Aproape de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril aveam să primesc un colet ca fiind de la părinţii mei. Mă miram fiindcă ştiam că nu îmi trimiseseră niciodată vreun colet. La poştă aveam să constat că era trimis din Alba Iulia. Am ridicat coletul şi eram foarte curios să vedem ce conţine. Era un volum cu dedicaţie dar nesemnat. Dedicaţia suna astfel; Îţi dăruiesc acest volum ţie prieten drag. Eu nu te voi uita. Tu vei face cum crezi. În interiorul volumului era un plic din acelea frumoase de culoare rosse, cu o scrisoare adresată mie. Iată cuprinsul scrisorii;

,,Dragul meu,
Nu credeam că ne vom despărţi aşa repede. Nu mă puteam opune acestei situaţii. Când te-am cunoscut pe tine, trebuie să ştii că nu te-am ales întâmplător. Unchiul meu ne vorbea de elevii săi. Puteam alege pe un oarecare altul. L-am rugat să mă anunţe când mergi la meditaţie în cimitir să fiu şi eu pe acolo. Te ştiam ca persoană şi îmi plăcuse de tine din momentul când te-am văzut interpretând piesa aceea din ziua de 24 ianuarie. Voiam să te contactez în fel şi chip. Unchiul meu nu m-a lăsat multă vreme. Până la urmă a cedat insistenţelor mele şi am ajuns să te am aproape. Făcusem pasul către tine fiindcă îmi doream cu ardoare un bărbat lângă mine. Mi-a plăcut felul tău blajin de a te purta cu mine. Poate dacă erai altfel nu te acceptam. Pentru mine a fost o nouă experienţă de viaţă şi am trăit-o cum nu se poate mai intens. M-am bucurat cu tine împreună de micile şi marile clipe de intimitate şi dragoste. Tu ai fost pentru mine ceva necunoscut mie. Tăcut şi ascultător, bun şi tandru. Nu cred că puteam găsi pe cineva mai bun. Norocul meu a fost şi în înţelegerea de care a dat dovadă unchiul şi mătuşa mea, care au acceptat relaţia mea cu tine. Îţi spun asta ca să ştii că unchiul meu, adică dirigintele tău, te preţuieşte foarte mult, cred că ştiai asta? Nu-mi scrie un răspuns, fiindcă poate nici nu ai ce să-mi spui. Colonelul, devenit soţul meu neaşteptat, se poartă cu mine foarte frumos şi îmi acordă toată atenţia. Nu mi-am luat încă un serviciu, căci colonelul nu mă lasă să lucrez orice. Mi-a spus că mă pot înscrie la o facultate la f.f. dar nu vreau asta.
Dragul meu, îţi doresc să găseşti în viaţă o persoană care să te merite. Îţi prevăd un viitor frumos, chiar dacă lucrezi în mină. Tu ai un suflet deosebit. Voi păstra ca o amintire de la tine caietul acela cu catrene culese de tine. Am auzit că faci textele pentru brigada artistică a şcolii şi din câte mi-ai spus tu, mai scrii şi poezii. Cine ştie cine va fi muza ta în viitor sau eu voi fi muza ta pierdută? Eşti încă destul de tânăr şi nu am nici cea mai mică îndoială că cineva te ca descoperi aşa cum te-am descoperit eu.
Te las cu bine dragul meu prieten.”

Scrisoarea era nesemnată. Dar asta nu m-a afectat. În plic erau două bancnote de câte una sută lei şi o fotografie a Minicăi întreagă, dar îmbrăcată în negru. Pe versoul fotografiei era dedicaţia; Dragului meu drag, Minica.
Am păstrat o vreme scrisoarea şi fotografia în buzunarul de la piept din dreptul inimii. Când eram anul patru, fiind la practică în subteran, cineva mi-a furat pachetul cu ţigări şi cartonul unde aveam scrisoarea şi fotografia. Am regretat mult pierderea, dar nimeni nu mi-a mai înapoiat acele piese atât de dragi mie. Acum nu mai aveam nimic de la Minica.

http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Dum Sept 04, 2011 12:53 am




Sunt onorată că am fost nominalizată printre invitaţii speciali şi voi fi prezentă cu certitudine. Sunt nerăbdătoare să ne cunoaştem . Cu drag, Rodica

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Joi Sept 08, 2011 4:07 am

Am aceeasi speranta, ca ne vom intalni si vom promova cultura la hotarul dintre Bucovina si restul lumii.
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

File de jurnal...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Joi Sept 08, 2011 4:13 am

A VENIT IARNA!!!

Dragii mei vreau să vă anunţ; A VENIT IARNA!
Desigur veţi spune; ce-i cu asta? Nu e nici o surpriză fiindcă toată lumea ştia că după anotimpul îmbelşugat al toamnei urmează iarna. Aşa este. Însă cum au căzut primii fulgi auzi cele mai năstruşnice ştiri; iarna ne-a luat prin surprindere!
O fi domnilor care veniţi din vacanţele din ţările tropicale pe unde aţi hălăduit şi aţi intrat în plină iarnă când coboraţi din avion!
Dar boala asta a intrat ca o maladie prin toată emisfera nordică şi la americani şi la europeni.
Un fapt bun al iernii este că a adus binefăcătoarea zăpadă care a acoperit toate gunoaiele căci cum ar fi fost de sărbători să vezi peste tot gunoi şi gunoaie! Mulţumim dragă IARNĂ!
Datorită iernii salinele sunt obligate să producă mai multă sare pentru drumuri!
Datorită iernii guvernul mai scapă de nişte bătrâni pensionari, care se încăpăţânează să reducă bugetul cu pensiile lor enorme de 350 lei.
În plus vine Crăciunul şi Revelionul, prilej bun pentru comercianţi care mai adaugă ceva le preţurile vechi în plus faţă de TVA-ul de 24% stabilit de guvernanţi!
Dacă mai găsiţi alte elemente de bucurie le venirea iernii postaţi în continuare…
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Dorina Ciocan Neculce la data de Joi Sept 08, 2011 9:35 am

felicitări pentru antologie.
avatar
Dorina Ciocan Neculce

Mesaje : 558
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 53
Localizare : Iaşi

Sus In jos

Anul de stat acasa...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Lun Sept 12, 2011 4:03 am

ANUL DE STAT ACASĂ

Cu tristeţe îmi amintesc de anul când am terminat cele patru clase elementare, asta fiind în 1952. Părinţii, tata şi mama vitregă mă voiau acasă, să le fiu de ajutor la lucrul celor câteva hectare de pământ. Nu ştiu cât ajutor le-am dat căci mergeam cu animalele care le aveam la păşune. Oile erau la stâna lui moş Lixandru, socrul mătuşii Chiţa. Una din surorile tatii. Astfel că intre iunie 1952 şi septembrie 1953 am stat acasă. La intervenţia mai multor persoane, şi în mod special al directorului şcolii din sat domnul Agape CASANDRA, am fost dat în toamna anului 1953 la ciclul doi de la Şcoala din Buneşti, centrul nostru de comună. În primul an deci în clasa a 5 a am stat la internat. Dar în anul şcolar următor 1953 – 1954 a trebuit să fac drumul pe jos între satul nostru Petia şi centrul de comună, Buneşti. Nu eram singurul, fiindcă noile condiţii de admitere la internat erau mult mai costisitoare, şi erau destui dintre colegii mei din sat, dar şi din satele; Unceşti, Podeni, Hreaţca care era satul cel mai îndepărtat, veneam în fiecare zi la şcoală, şi ne întorceam acasă obosiţi. Să nu credeţi cumva că acasă ne apucam să învăţăm sau să ne facem lecţiile, ci mergeam funcţie de sezon la păşune cu vitele sau la munca pe ogor.
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Ce suntem? Cine suntem? Unde suntem?...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Sam Sept 24, 2011 6:41 am

CE SUNTEM? CINE SUNTEM? UNDE SUNTEM?

Istoria ne-a demonstrat că după anumite schimbări din orice stat al lumii, imperiu sau orice monarhie, cei care au fost, erau RĂI şi retrograzi! Ceea ce trăim acum în România respectă vechile reguli confirmate de istorie. Dacă regimul comunist a avut unele deficienţe, acestea au fost minore în respectarea omului simplu. Muncitorul era respectat în cea ce mai mare parte. Cei care au trăit epoca pot spune cum le-au fost respectate drepturile. Desigur că au fost încălcate anumite drepturi, de altfel consfinţite în constituţiile socialiste. Abuzuri au existat şi vor exista în orice regim politic. Încercarea de a readuce un sistem dictatorial are anumite conotaţii doar PERSONALE. Dovada a fost regimul CEAUŞESCU, când din motive încă neelucidate în totalitate, un om oarecare voia să fie TOTUL! Răbdarea poporului român a EXPLODAT în Decembrie 1989. Nu voi putea înţelege cum un grup de persoane, care sunt desemnate de cetăţeni să fie atât de inconştientă încât să nu aibă grijă de cetăţenii acestei Românii, şi să lupte pentru anumite privilegii personale? Adevăraţii politicieni, care totuşi au un minim de DECENŢĂ şi PATRIOTISM. Asta însemnând respectul faţă de alegătorii care te-au ales să ajungi în Parlament! Respectul pentru restul cetăţenilor care fie nu te-au votat, sau nu au putut să te voteze.
ÎMI CER DREPTURILE CONSTITUŢIONALE DE CETĂŢEAN AL ROMÂNIEI.
Daţi-mi numai ce am dreptul; SĂ TRĂIESC DEMN, ÎNTR-O ŢARĂ DEMNĂ!
ORICE ÎNCĂLCARE A DREPTULRILOR CONSTITUŢIONALE ESTE UN ABUZ.
CÂND A FOST DICTATURĂ ÎN ROMÂNIA; ÎNAINTE DE 1989 SAU DUPĂ 1990?
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Lun Oct 03, 2011 5:44 am

Multumesc distinsule Petrescu Dan pentru comentariu.
Sper ca ceva se va gasi si pentru mine!
Cineva a spus: ca nu il vor lasa altii sa ramana neingropat.
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Cine sunt eu?...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Sam Oct 22, 2011 5:17 am

CINE SUNT EU?

Da, cine sunt eu Mihai LEONTE? Am fost şi am rămas un truditor comun. Nu pretind că aş fi cineva. Am luptat să merg înainte pe drumurile vieţii în pas alert. Am încercat să merg cât se poate de drept. Meandrele vieţii însă au fost destul de complicate. Ca luptător am încercat de toate, până mi-am stabilit şi creat o direcţie a vieţii. Căsătorie, familie, copii. Şi iată acum am şi doi nepoţi. Unul de la băiatul meu Marius, născut în 6 octombrie 1991, îl cheamă Ovidiu. E un băiat frumos şi destul de inteligent. El m-a învăţat şi mă mai învaţă să lucrez cu acest computer. Învăţ căci nu am ce să fac, trebuie să fiu în pas cu timpurile moderne! Al doilea meu nepot Lucas Alexander, al fiicei mele Amelia, s-a născut mai târziu, pe 2 septembrie 2008. E foarte frumos de mic. Bunica Ana nu mai poate de dragul lui, ca de fapt şi bunica Cindy, care e lângă el şi îl adoră. De fapt şi este de adorat. Ne rugăm cu toţii să ajungă cât mai departe, ca ani, dar şi ca studii.
Căutând să-mi completez studiile şi cultura personală, am început să scriu şi poezie încă din anii când ucenic fiind al şcolii profesionale. Făceam textele pentru brigada artistică a şcolii profesionale. Pentru asta era necesar să citesc mai mult pentru realizarea textelor.
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Sam Oct 22, 2011 5:50 am

O casa daca ai construit
Copii de ai facut si instruit
Un pom sau doi de ai sadit
Poti zice:
-"Nu degeaba am trait!"
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Critica si...critici!!!...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Dum Oct 23, 2011 1:16 am

CRITICĂ ŞI…CRITICI !!!

Un critic adevărat caută să scoată în lumină defectele dar şi părţile bune ale creatorului de opere de artă, indiferent din ce domeniu al artei sunt. Cei care încearcă să desfiinţeze un autor, nu fac altceva decât să pună pe alţii pe o pistă de multe ori falsă, care va aduce în prim-plan pe autor fără voia criticului. Desigur că autorul nu îşi vede propriile erori, sau în multe din cazuri anumite valenţe, căci el a avut o anumită viziune asupra ceea ce a creat. Am descoperit în scrierile unor colegi tineri anumite aspecte ale creaţiilor dumnealor cu interpretări filosofice foarte interesante, care denotă preocupări mult mai profunde. Am sesizat că alţi colegi la o primă citire caută să găsească numai erorile, sau interpretări eronate, ceea ce nu aduc nici criticilor şi nici celui criticat vreun beneficiu. E bine să cântărim de multe ori ceea ce spunem despre alţii. Studierea unui autor trebuie mult mai aprofundata pentru a reuşi să scoatem într-o lumină cât mai favorabilă realizările bune, şi să-l atenţionăm unde greşeşte. Critica este cu adevărat o armă de îndreptare, însă ea trebuie folosită cu multă iscusinţă pentru a fi ceea ce ne dorim. In fond, criticaţi, dar aveţi grijă cum criticaţi!
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Noi 07, 2011 10:14 pm

Să trăiască domnul Mihai Leonte! La mulţi ani de onomastică! Să aveţi o viaţă frumoasă şi binecuvântată de Dumnezeu, în continuare! Cu drag

P.S. Aveţi mare dreptate în ceea ce priveşte critica.
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

La multi ani !!!

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Mar Noi 08, 2011 1:53 am




Fie ca sfintii ce te protejeaza sa-ti aduca mult noroc, fericire si impliniri. Sa ai o zi minunata! La multi ani !

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

Istorie repetata...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Mier Noi 09, 2011 7:08 pm

ISTORIE REPETATĂ

Se pare ca atunci când pierzi anumite facilităţi, începi sa cauţi pe cine poţi vinde? Aici pe INTERNET vizitatorii îşi pot spune durerile, necazurile, dar oare ne citeşte cineva? Mi-e tare frica de indiferenţa totală a celor care ne conduc. Nu trebuie sa exemplific, deoarece ar trebui să scriu prea multe pagini. In tot ce se întreprinde se încearcă a se arăta paiul din ochiul celuilalt, uitând de ceea ce are în ochiul său. Nu pot înţelege cum se vorbeşte de scăderea inflaţiei, dar preturile cresc? Se schimbă după fiecare guvernare procesele. Noi vă judecam pe voi, dar nu vă facem nimic. Si aşa se perpetuează un veşnic CERC VICIOS. Astfel nu se ajunge niciodată nicăieri. Asta convine de minune clasei noastre politice. Numai generaţia care se va naşte de acum încolo poate va reuşi să ajungă undeva pe un piedestal al DREPTĂŢII. Filozofia rămânerii conştiinţei în urmă cu 50 ani se pare că funcţionează perfect. Noi cei mai în vârstă nu mai sperăm ca vom ,,trăi bine''. ASTA ESTE O SINTAGMĂ ELECTORALĂ, care a fost uitată deja pentru noi cei mulţi. Pentru ceilalţi e bine.
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Mar Noi 15, 2011 4:30 am

study ...mai sunt si cei care citesc ...cativa....dar mai sunt
Referitor la "sa traim bine"....dragul meu prieten sunt timpuri grele, dar sa multumim bunului D-zeu ca suntem sanatosi....

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

O anumita varsta!...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Vin Dec 02, 2011 5:47 am

O ANUMITĂ VÂRSTĂ!

Am ajuns la o anumită vârstă. Iată am împlinit 70 ani. Poate că demult în tinereţe nu m-am gândit că voi ajunge aici! De ce? Fiindcă în acei ani când înghiţeam praful negru al piritelor din Munţii Apuseni nici nu credeam că voi ajunge la pensie. Din profesională, când discutam între noi colegii, îmi spuneam ca dacă voi ajunge la pensie şi voi mai trăi până la 65 ani voi fi mulţumit. Aşa că am de ce să fiu mulţumit. Am trecut acel prag şi acum încerc să merg mai departe. Cât? Nu ştiu? Am să vă spun atunci, când voi ajunge şi mai sus. Am avut mereu nădejde într-un viitor mai bun. Creatorul Divin m-a sprijinit să-mi îndeplinesc nădejdile. Am respectat şi pe cei mici, dar şi pe cei mari.
Mi-am respectat părinţii. Am spus întotdeauna adevărul. Familia a fost tot ce am iubit mai mult. Am avut acea frica de Dumnezeu. Am considerat că numai Divinul Creator poate fi Judecătorul meu, fiindu-mi singura Conştiinţă SUPREMĂ. Am adunat lucruri înţelepte din cărţile citite sau de la cei din preajma mea. Am greşit cu asta?
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Vin Dec 02, 2011 11:42 pm

Nu ,cu nimic nu a-ti gresit
Din ce citesc,e lucru dovedit
Dar v-a ramas o simpla intrebare
Cat de curand va fi o rezolvare ?
Un bun prieten frantuz candva spunea
Romania este tara lui "MERGE SI ASA!
Si cred ca raspunsul la aceasta intrebare
E unul,Dumnezeu sa dea multa rabdare!
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 70
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Dec 03, 2011 10:28 am

Ehh România e ţara lui "merge şi aşa"
Dar Dumnezeu dă pentru fiecare partea sa
Deci frunzuliţă verde de gutui
Fiecare-şi duce crucea lui
Şi când ajung sus pe deal văd bine
Că vecinu meu nu prea mai seamănă cu mine
Dar adevărul când e spus pe toţi luminează
Şi dreptatea tot timpul o ştampilează.
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Pentru prieteni si prietenie...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Lun Dec 05, 2011 10:03 pm

Pentru prieteni şi prietenie

Te citesc prietene, tu cel care îţi destăinui gândurile pe diverse site-uri sau reţele. Nu am reuşit întotdeauna să-ţi răspund, dar faptul că m-am înregistrat în reţeaua ta e un semn de respect pentru tine şi munca ta. Munceşti să ne spui nouă că tu exişti, că vrei ceva pentru comunitate. Nu considera aceste reţele un mijloc de răzbunare. Fii bun şi paşnic, deoarece în orice religie respectul e linia magică a iubirii pentru sine şi aproapele pe care îl iubeşti necondiţionat. Scrie în continuare, noi te vom citi, iar dacă nu comentăm, asta înseamnă că ai acordul nostru tacit pentru ce ai scris.Vrem să ştii că te considerăm prietenul nostru. Dacă vei considera ca e bine rămâi cu noi.

Cu cel mai sincer respect,
Mihai LEONTE
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mar Dec 06, 2011 12:46 am

Un gând bun, de Moş Neculai, pentru bunul nostru prieten, domnul Mihai Leonte! Cu preţuire


avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Sam Dec 10, 2011 6:42 am

Distinsule Ovidiu Raul Vasiliu primeste aceleasi ganduri bune dvs. dar si colegilor de pe acest site.
Va daruiesc aceasta creatie:
***
MOŞ NICOLAE 2010

Moşul cel cu daruri multe,
Care Nicolae-l cheamă,
A venit ca să ne asculte,
Să ne bage EL în seamă!

La mine când a venit,
A întrebat de sănătate,
Dar mi-a spus aşa şoptit,
Că este pe terminate!

Moşul ăsta nu glumeşte,
Are păreri foarte şugubeţe,
Nimeni nu mă depăşeşte,
Chiar de merg în două beţe!

05 decembrie 2010
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Cine e Moş Crăciun?...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Mier Dec 21, 2011 7:07 am

CINE E MOŞ CRĂCIUN?

Cum domnule să nu ştii cine e Moş Crăciun?
Moş Crăciun e copilul care nu te cunoaşte, dar îţi dă bună ziua!
Moş Crăciun e tipul sau tipa, care te vede cu plasele grele de cumpărături şi te ajută!
Moş Crăciun e trecătorul de pe stradă, care atunci când te opreşti să-ţi tragi sufletul,
te întreabă daca ai nevoie să te ajute cu ceva!
Moş Crăciun e cel care din puţinul lui adunat cu trudă, oferă şi altora ceva!
Moş Crăciun e cel care nu lasă pe nimeni să îngheţe în frig!
Moş Crăciun este cel care ţi-a răspuns la mesajul tău sincer.
Încercaţi să fiţi şi voi cât de cât un Moş Crăciun.
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mier Dec 21, 2011 8:00 am

Şi vine Moşu iar cu bucurie
Să ne îmbrace viaţa-n sărbătoare
Şi din cojocu lui, de va să fie,
Ne-om face mai târziu şi mărţişoare.
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 42
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Vin Dec 23, 2011 1:43 pm




Din lumina sărbătoririi naşterii Domnului şi din speranţa ce însoţeste Noul An, gânduri bune şi urări de sănătate, împliniri şi bucurii tuturor!

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 64
Localizare : Iasi

Sus In jos

Necazurile lui Moş Crăciun!...autor Mihai LEONTE

Mesaj Scris de Mihai LEONTE la data de Sam Dec 24, 2011 9:34 pm

Necazurile lui Moş Crăciun!

Desigur că toţi am crezut sau credem că Moş Crăciun nu are probleme!

Şi totuşi ... Pe 23 decembrie este convocat la DNA! Cum de ce?

Să dea declaraţii în legătură cu veniturile sale!

Poliţia îi solicită permis de conducere pentru atelajul său cu reni!

Asociaţia pentru protecţia animalelor îl acuză că exploatează renii şi îi supune la munci nepermise!

În unele ţări i se solicită viză de intrare, inclusiv în spaţiul Schengen!

Ministerul finanţelor i-a trimis o notă prin care voia să ştie ce fel de activitate desfăşoară; persoană fizică sau juridică!

Ministerul mediului l-a admonestat că poluează prin faptul că intra pe hornurile caselor.
De la M.A.I. a primit o înştiinţare cum că îi trebuie autorizaţie pentru intrarea pe hornuri!

Există mari probleme cu importul de zăpadă şi brazi în ţările calde.

Toate astea le-am aflat din surse private din staff-ul Moşului, pe care însă acesta nu a vrut să le afle copiii lumii.

Dar ca întotdeauna Moş Crăciun va veni trecând peste toate piedicile puse de cei care nu vor ca noi toţi să ne bucurăm de Sfintele Sărbători ale Crăciunului.

Vă doresc SĂRBĂTORI FERICITE şi să uitaţi de greutăţile vieţii.

FIŢI OPTIMIŞTI, având cu voi SPIRITUL SFÂNT AL SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN.
avatar
Mihai LEONTE

Mesaje : 147
Data de inscriere : 05/04/2011
Varsta : 76
Localizare : Moldova Noua ROMANIA

Sus In jos

Re: Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 4 Înapoi  1, 2, 3, 4  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum