Tabăra de creaţie

PARTENERI MEDIA













Parteneri
PARTENERI

USR-Fil.Iaşi



Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” Iaşi


Asociaţia Literară „Păstorel”


Editura PIM



Complexul Muzeal "Moldova" Iaşi








Ultimele subiecte
web trafic

universulprieteniei.org trafic.ro

===========================
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata


Marian Malciu

Pagina 3 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6  Urmatorul

In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Vin Dec 02, 2011 8:57 am

Dane, regret, cu tot materialul despre uitare, tu tot ai uitat ceva!!!
Ai uitat să specifici sursa materialului, bădie! Ori... să-l pui între ghilimele, pentru că NU îţi aparţine...
Materialul este bun, dar observ cu întristare că la tine nu a avut efect!!
Uite, îţi mai postez un material... Poate ai timp să te uiţi pe el... La cel anterior ... ai uitat!!
Şi, să poţi dormi liniştit, află că am citit în buletin!! NU am greşit, bătrâne! Sunt mai tânăr ca tine. Cu câteva luni, dar sunt mai tânăr!!!
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Fărâme de azimă - un veritabil concert de muzici divine!

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Vin Dec 02, 2011 9:05 am

Nu se putea alege un titlu mai potrivit pentru mănunchiul de versuri pe care Georgeta Resteman le-a adunat în acest volum ce marchează debutul în lumea frumuseţii cuvintelor. Azima aburindă, pe care mama o împarte pruncilor, adună familia în jurul mesei şi creează acea stare de cald şi de împărtăşire a dragostei peste care picură acea sfinţenie a gestului ocrotitor.
Ca şi mama care rupe în tăcere azima caldă, poeta dăruieşte, cu sfială, picături de iubire:
Adunată de vremuri, păstrată-n cămări…/ În marea de astre presar fericire/ Născută din doruri pierdute în zări.”/ Răvăşire
În acest volum ne întâmpină un suflet-orchestră, de o gingăşie aparte, după cum însăşi autoarea mărturiseşte:
Mi-am cules sufletul/ Risipit în freamătul frunzelor/ L-am scăldat în verdele codrului/ Am alungat tristeţea norilor / Şi-ascultându-i cântecul,/ Pe strunele dorului/ L-am dăruit privighetorilor.”/ În linişte
Un suflet-orchestră pentru că de la început şi până la sfârşit asistăm la o muzică ce porneşte delicat, precum sunetul viorii:
Din cântec lin, pe strune de vioară/ Să torc spre tine-n taină tandre şoapte/ De Sus să curgă dintr-o călimară/ Praful iubirii peste noi în noapte. / Şi lacrimi - bobi de rouă de pe flori -/ S-adun pe buze-n dimineţi senine/ Să mă îmbrac în mantii de culori./ Aş vrea
apoi muzica se înteţeşte:
Sunt umbră şi suflet născut din esenţa/ Cuvântului lin ce se scurge din suflet/ Sub lava încinsă ascund chintesenţa/ Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec”/ Sunt
şi creşte, urcând în intensitate:
Mă-nvăluie apele tulburi ce curg/ Şuvoaie m-acopăr dar eu le ignor/ Mi-e gândul durut de tristeţe şi dor/ Îmi tremură trupul în tristul amurg”/ Ploaia
sau coboară spre tonuri grave:
Împovăraţi de griji şi de nevoi/ Cu sufletul fărâme, trist şi gol/ Găsim puterea de-a răzbi în noi,/ Nu facem parte din vreun protocol”/ Al celor care vor să ne zdrobească/ Şi să ucidă ce ne-a mai rămas/ Din moştenirea dulce, strămoşească,/ Vor să ne-atârne sufletul de-un ceas...”/ Sufletul nostru nu-i de răstignit
Concertul continuă cu alte şi alte acte în care muzica te împresoară, când cu acea lină atingere, precum picurii de mir, când cu acorduri grave din care ţâşneşte fie revolta, fie durerea sau tristeţea sau însingurarea lăsând apoi loc Iubirii, Luminii, Păcii pe care poeta le înscrie cu majuscule...
Este concertul vieţii pline de credinţă şi iubire, atât faţă de Creatorul suprem, cât şi faţă de părinţi, de copilul născut în durerea ce încă persistă în lacrimile Georgetei Resteman, copil hrănit din sânul ei plin de dragoste duioasă:
„În ochii-ţi dragi am presărat iubire/ Sclipiri de frumuseţe sufletească/ Cu bunătate, linişte-n privire/ Te-am dăruit, minunea mea cerească!”/ De ziua ta, fetiţa mea!
Este concertul izvorât din iubirea de oameni şi flori, de ape şi munţi, de noapte şi zi, de păsări şi anotimpuri, de tot ce înseamnă creaţie divină:
"De Crăciun/ vreau să-ţi simt mângâierea, MAMĂ,/ din doruri să facem cununi/ împletite cu lacrimi din stele.../ aburind de miresme alese/ să gustăm cozonacu-amândouă/ numărând fulgi de nea/ să ne spunem poveşti/ iar când lemnul în sobă trosneşte/ scânteind în amurgu-ngheţat/ să îmi ţii capu-n poală/ cum ştii doar dumneata/ şi-n noaptea Crăciunului lină/ sub bradu-mbrăcat cu beteală/ s-aşternem dorinţe şi vise/ să ne cernem în suflet lumină/ şi să fim mai curaţi şi mai buni/ în speranţa iubirii promise."/ De Crăciun cu tine, mamă!
Poeta iubeşte locurile natale cu aceeaşi forţă prin care se manifestă în iubirea de oameni, de frumos, de bine şi de pace:
„Sub streaşina casei ce straniu rosteşte tăceri / Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi furtuni / Zăresc lâng-o frunză uscată, ca-n dulci primăveri, / Pe-un petec de verde, păpădia şoptind: „să fim buni” / Acasă
În felul acesta a hotărât să intre pe ogorul culturii române, cu respect pentru limba poporului şi a locului în care îşi are rădăcinile vieţii, cu modestia caracteristică strămoşilor săi şi cu mare drag în folosirea cu sfinţenie a Cuvântului înspre luminarea cugetului celui care-i citeşte versurile.
Autoarea nu face risipă de metafore, dar le foloseşte frecvent, cu duioşia şi îndemânarea izvorâte din sufletul ei curat şi, mai ales, din harul ce Domnul i l-a oferit la naştere pentru a se bucura de rodul crescut apoi în inima ei:
Inundă-te-n alb suflete-al meu/ lasă tristeţea şi lupii alungă/ credinţa-ntăreşte-ţi, deschis fii mereu/ cu fulgii dansează-n lumina fecundă/ te roagă în taină,/ spre Ceruri priveşte,/ îmbracă-ţi în pace/ iubirea flămândă/ şi fii liniştit:/ Dumnezeu te iubeşte!” / O altfel de iarnă
Pe de altă parte, cel puţin aparent, nu se foloseşte de toate mijloacele stilistice pe care poeţi cu nume mari le-au aşezat la temelia poeziei româneşti, dar nici nu le ignoră. Poeta îşi urmează propria-i cale în care simte că poate semăna cu credinţă rodul bogat al viitorului, fără să umbrească linia melodică a versului ieşit din măsura metrică statornicită de vremea marilor critici şi, în acelaşi timp, fără să uite a sublinia puterea dragostei:
"Se-amestecă seve de gând/ şi frământările tale/ se contopesc cu frământările mele/ te privesc cu ochiul lăcrimat/ de fericirea de-a te avea/ şi-ţi ascult respiraţia.../ pe fruntea gândului/ îţi mângâi trupul/ cu seve de dor/ şi-ţi dăruiesc/ dragostea mea.”/ De dragoste
Iată, cititorule, vei asista, citind acest volum de versuri, la un veritabil concert, pe care l-aş numi simplu: concert de muzici divine.

Marian Malciu
Membru al Ligii Scriitorilor din România
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Dec 03, 2011 7:59 am

Frunzuliţă verde şi-o căldare
Cine vă face domnilor supărare?
Eu sunt smerit de nu-mi încap în chele
Şi tăt caut să ies printre zăbrele Smile
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 43
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Sam Dec 03, 2011 10:47 am

A avut şi omul acesta un FW pe Yahoo şi n-a avut cui să-l ofere... M-a găsit pe mine mai puţin smerit ca pe tine, Ovidiu, ori ca pe el, că este exemplu, zice-n barba lui plină de filosofia timpurilor trecute peste ea...
Mde! O fi ! Şi? Ce-i cu asta? Îl judecă Domnul, nu noi, să ţinem evidenţa de acuma... Ha,ha,ha!
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

IOI, IOI, IOI! ÎN PRIMĂ AUDIŢIE

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Sam Dec 03, 2011 10:49 am

În urmă cu mulţi ani, cavaler fiind, mă plimbam într-o seară de vară prin piaţa Ovidiu din Constanţa şi meditam la versurile înscrise pe piatra de marmora de pe soclul ce-l înfăţişa pe poetul surghiunit de Roma. Mi-am amintit şi alte câteva versuri şi încercam să înţeleg de ce marii poeţi ai timpurilor nu s-au bucurat, în general vorbind, de un statut social care să le garanteze linişte şi siguranţă. Nu au avut parte de un mediu care să le permită meditaţie şi inspiraţie pe măsură, în linişte şi pace, după cum nu au avut parte nici de condiţiile cele mai fericite pentru a se manifesta în dragoste. Să fi fost ei atât de greu de înţeles de către ceilalţi oameni în vorbirea ori în filosofia lor?!
Muncit de asemenea întrebări am traversat încet piaţa şi m-am îndreptat înspre zona bibliotecii judeţene de la intersecţia cu bulevardul Republicii. Dinspre mai multe direcţii veneau şi se intersectau crâmpeie de melodii, semn că la restaurante se bucura lumea de libertate. Încă nu venise vremea orelor de închidere de până la miezul nopţii şi barurile îşi culcau angajaţii abia la răsăritul soarelui...
La un moment dat am prins un refren de muzică uşoară, venit de aproape. Era muzică bună, plăcută, tinerească si m-am lăsat condus de ureche până la subsolul unei vechi clădiri situată aproape peste drum de statuia amintită...
O atmosferă de mare aglomeraţie m-a întâmpinat, cu gălăgie dezordonată în care melodia se destrăma şi nu se mai înţelegeau cuvintele. Feţele oamenilor nu se distingeau decât de foarte aproape din cauza fumului de ţigară, atât de dens încât se putea spune că-l tai cu cuţitul. Luminile multicolore, plimbate cu măiestrie de un tânăr student de la Institutul Pedagogic, pe care-l cunoşteam, descopereau succesiv cupluri de tineri îmbrăţişaţi ce se balansau în ritmul muzicii ori în aburii alcoolului. Mulţi greci plăcuţi la-nfăţişare şi turci, români, cehi, tătari, machedoni, polonezi şi câţiva ruşi, în majoritate însoţiţi de tinere intre 16 si 22-27 de ani...
M-am apropiat de locul în care, la bar, pe un scaun metalic, prea înalt pentru a fi fost comod trupului ei subţirel şi de înălţime medie, o blondină cu trup de sirenă eşuată pe ţărm îşi sorbea singurică şi tristă coniacul dintr-un pahar glazurat, dar prea puţin strălucitor în luminile neobosite de alergare. Nu am observat că mi-ar fi simţit prezenţa, nici nu am văzut-o privindu-mă şi, tocmai de aceea, am fost deosebit de surprins să constat că îmi pune o întrebare la care niciodată nu m-aş fi aşteptat:
- Doreşti să bei cu mine o vodcă? Eu asta am băut până acum...
- Nu la asta mă gândeam dar, dacă ai plăcerea...
Am comandat două sute vodcă şi două "pepsi" şi m-am aşezat mai aproape de ea. Nu-i stătea rău cum era îmbrăcată. Pantalon blue-jeans după modelul "slim", cu o croială mulată ce-i scotea în evidenţă silueta filiformă şi cu talie înaltă, ce dădeau impresia că fata are câţiva centimetri în plus, peste care cădea, destul de elegant, o bluză în culori pastelate, subţire, din material asemănător cu mătasea. În picioarele atârnate de acel scaun înalt, mobil şi incomod, purta un gen de sandale romane, cu toc de doi-trei centimetri, legate până sub pantalon cu şnur de culoarea bluzei largi, croită parcă anume să scoată în evidenţă sânii frumos modelaţi ce săltau liber la orice mişcare a braţelor ori a bustului drept şi bine proporţionat.
- Cunoşti bine localul şi..., am încercat eu să leg o conversaţie mai mult cu braţele decât cu vocea, după ce am ciocnit uşor paharele în acel vacarm.
- Nu te aud aici, a ţipat ea către mine. Vorbim afară!
Din acel moment ne înţelegeam doar din priviri. Numai din priviri, fără să dansăm, în timp ce băutura mai mult lâncezea în pahare. După ce am terminat-o şi am achitat nota de plată, la invitaţia ei materializată într-un gest de mare plictiseală, am ieşit din bar şi am respirat câteva minute aer curat precum încearcă peştii aruncaţi din apă...

*
În drum spre "Continental", la câţiva paşi mai sus, mi-a spus scurt ca are interdicţie de a "vizita" litoralul. Am întrebat şi eu la fel de scurt:
- Şi ce-i cu asta?!
- Păi cum ce e? Pe ce lume trăieşti?
Nu i-am spus pe ce lume trăiesc, pentru că nici eu nu eram prea bine lămurit. Lumea mea era într-un anume fel aşezată ziua, ordonată şi normală, după cum mi se părea mie, în timp ce noaptea, mai ales în timpul sezonului estival, era, ori aşa o receptam eu, destul de obositoare şi anormală, foarte adesea cu susul în jos.
M-a tras către plaja "Modern" din apropiere destul de neprotocolar şi, abia după ce am ajuns departe de intersecţie, mi-a povestit că se temea de echipajul de Miliţie ce intra încet în intersecţia Tomis cu Republicii. Era cazată chiar la hotelul Continental, prin a cărui apropiere trecusem dar, nu mai avea curajul să intre imediat. Risca să-i dea prilej recepţionerului s-o dea de gol miliţienilor că încă nu a împlinit 20 de ani şi are seria pe buletin care spune multe...
Total nedumerit, am întrebat-o:
- Şi ce serie ai tu la buletin, care să vorbească despre tine?
- Auzi? Tu eşti dus cu pluta ori eşti chiar prost! M-am înşelat când te-am categorisit la bar...
- Cum crezi, dar... adevărul e că nu înţeleg ce-mi spui.
- Tu nu eşti din Constanţa, băieţel!
- Nu, nu sunt.
- Concediu, neamuri, aventuri?!
- Nimic din toate astea...
- Hai spune, nu mă supăra că ai început să fii simpatic, băieţel.
- Student.
- Eh, aia era!
- Adică, ce vrei să spui?
- Nimic, nu te speria. Spun că eşti cuminte. Eşti student şi nu ai avut de a face niciodată cu ţiflerii, tablagii şi hingherii. Bravo ţie! Din astă cauză nu ai înţeles ce ţi-am explicat. Dar, dacă vrei, mă vei cunoaşte şi vei înţelege. Nu te costă nimic, să nu-ţi faci probleme, că îmi eşti simpatic rău!
Nu prea am înţeles eu imediat ce vrea fata să spună dar, o bănuială nebună îşi făcea loc, motiv pentru care am început să o examinez mult mai atent....

Examinarea mea m-a convins de un singur lucru. Ba, nu ! De două. Că este o fată foarte drăguţă, cu forme bine desenate, prezentabilă în orice împrejurare, cel puţin sub aspect fizic şi că este cam unsă cu toate alifiile. Şi, pe parcurs, pentru că nu ne-am despărţit cu una cu două, m-am convins că am avut dreptate.
În noaptea aceea, a concluzionat ea cu oarece tristeţe în glas, „ce a fost frumos a trecut şi momentele prielnice le-am ratat”. Dar, dacă vreau să o mai întâlnesc, ea este dispusă să vină oriunde-i spun. Iar eu, cuminte cum m-a caracterizat, i-am zis foarte explicit:
- Eu stau la cămin. Mai am examene de dat dar, dacă vrei, ne putem plimba şi îţi pot arăta oraşul şi tot litoralul. Îl cunosc foarte bine...
- Eşti nostim ! Numai atâta vrei?
Vream eu mai multe, dar... avea sens să-i spun atunci? Bănuielile mele năşteau nişte curiozităţi fireşti, din punctul meu de vedere. "Dacă este ceea ce cred, îmi prinde rău o experienţă cu o profesionistă?! Poate este curată, dar... dacă nu este ?" Cam asta era marea mea dorinţă şi dilemă.
- De ce nu răspunzi, ascunzi ceva ?
- Nu, nu am ce, dar... tu de ce ai dori să ne mai vedem ? Eu nu am bani de hotel ori restaurant. În noaptea asta a fost o întâmplare...
- Băi, când spun eu că-mi placi, ştiu de ce o spun, băieţel ! Nu-ţi cer bani şi nu o să cheltui tu cu mine în viaţa ta, auzi ? Cu cât te ascult şi te privesc mai mult, cu atât vreau să te cunosc mai mult. Îmi placi ! Ai înţeles, băieţel ?
- Dacă-mi spui pe nume, poate că voi înţelege mai uşor...
- Aha, te deranjează cuvântul acesta,... dar trebuie să-mi arăţi cândva că nu eşti băieţel. Să mă convingi că eşti bărbat.
- Şi când vrei asta, acum ?
- Nu. Te-am mirosit. Dacă nu te îndrăgosteşti, nu arăţi. Este?
- Exact!
- Tu eşti o comoară la casa omului... Nici nu ştii cât vreau să mă iubească un bărbat pe adevăratelea. Poate a dat norocul peste mine. Dacă a dat, eşti al meu. Ne plimbăm, mergem la filme, la Acvariu, la muzee, la plajă, unde vrei şi sunt cea mai cuminte fată!
- Şi cu îndrăgostitul...cum o să faci?
- N-ai tu grijă. O să vezi...
Şi am văzut destul de curând.

*
Ne-am întâlnit a doua zi pentru mai puţin de două ore şi ne-am plimbat în zona cazinoului. Prima surpriză a fost ţinuta ei vestimentară. Jurai că este o elevă de liceu care a uitat să poarte uniforma. Era o fetişcană drăgălaşă, cu zâmbet fermecător, graţioasă în mişcare şi cu mare poftă de vorbă.
A doua surpriză a fost prezentarea pe scurt a acelor împrejurări nefericite care au determinat, printre altele, apariţia ei în evidenţele Miliţiei.
- Să nu te sperii de mine ori de trecutul meu. Să nu pui întrebări şi să crezi că nu te mint. După ce-ţi povestesc, să nu te pună Michiduţă să fii mincinos. Îmi spui clar dacă te mai interesez ori ba. E clar?
- Cât se poate de clar deşi, nu este obligatoriu să-mi destăinui secretele tale..., am răspuns eu, contrar dorinţei intime, nerostite, de a cunoaşte cât mai multe despre ea.
Pe scurt, a fost un copil normal, crescută modest de mama ei, muncitoare necalificată intr-o fabrică din localitatea de domiciliu. Nu-şi cunoştea tatăl, un "beţiv stricat şi ordinar", care a părăsit-o pe mama ei în vreme ce era însărcinată. Nu a avut fraţi ori surori.
Trecuse în clasa a zecea de liceu. Vacanţă de vară fiind, a plecat într-o tabără organizată de şcoală, pe litoral, în micuţa staţiune 2 Mai, aproape de Mangalia. După două zile a cunoscut pe plajă un cetăţean străin ce vorbea binişor româneşte şi care a curtat-o foarte elegant şi a reuşit să-i "sucească minţile", potrivit expresiei pe care o folosea cu mare ciudă. Cele două profesoare însoţitoare ale grupului de elevi habar nu aveau că noaptea părăsea locul de cazare pentru a se întâlni cu el.
Cu două zile înainte de a se încheia durata de tabără a fugit. Nu a spus nimic la nimeni. După miezul nopţii, şi-a luat cele câteva articole de îmbrăcăminte pe care le avea, le-a înghesuit într-o geantă de voiaj pe care el i-a dat-o, a scris un bileţel de câteva rânduri în care spunea că pleacă acasă cu "iubitul" şi l-a aşezat la vedere, pe pătura de pe pat. A ieşit tiptil şi s-a urcat în maşina elegantă ce o aştepta la câteva zeci de paşi depărtare de vilă.
Traseul a fost modificat pe parcurs, evitându-se trecerea prin oraşul ei natal. Era prea "ameţită şi fericită" pentru a se opune. Au ajuns la Timişoara. În prima noapte, la hotelul în care pe ea nu a înregistrat-o la recepţie, străinul s-a purtat foarte frumos cu ea şi a convins-o să meargă cu el în Austria, după ce "perfectează actele şi o scoate legal din ţară".
A plimbat-o şi a distrat-o prin cele mai frumoase locuri ale municipiului. În noaptea următoare, sub influenţa puternică a băuturilor alcoolice "fine şi rare cu nume de care nu se auzise", s-a culcat cu el. Nu-şi aminteşte prea bine cum a fost. Apoi, nu a mai scos-o din camera de hotel trei zile. Comanda mâncare şi băutură şi o ţinea goală în cameră, folosindu-i trupul ori de câte ori era el în stare.
Ea nu putea riposta. Ameţită permanent, fără să ştie de ce, se lăsa în voia plăcerilor lui şi încerca să facă după cum o învăţa, cu gândul la viitorul pe care el îl descria în culori de basm. A treia noapte a fost bătută pentru că a refuzat raportul sexual bucal. Bătută cu cureaua şi ameninţată că dacă ţipă o aruncă de la etaj. A reuşit să se opună, chiar în noile condiţii. Nu a cedat...

A fost trezită aproape de prânz. Un bărbat din personalul hotelului o anunţa că trebuie să elibereze camera într-o jumătate de oră. Era singură. În cameră nu a găsit absolut nimic din bunurile străinului care o adusese aici. Niciun cap de aţă, nicio hârtiuţă! Şi nici micuţele obiecte ce i le dăruise ei pe litoral.
Acelaşi bărbat a găsit-o plângând după aproape o oră. I-a spus că cetăţeanul străin a achitat nota de plată şi a plecat cu maşina încă de la ora 9,00. A ascultat-o liniştit, privindu-i cercetător trupul aproape gol, după care i-a vorbit în şoaptă: - Te pot ţine o zi-două, în camera mea de serviciu, până îţi aranjezi ploile. Eu sunt recepţioner, dar mai mult nu te pot ţine ascunsă. Dar, ţine minte, nu trebuie să te vadă nimeni!
- Dar eu nu am niciun bănuţ să...
- Nu-ţi trebuie. Nu te costă nimic. Când pleci îţi dau eu 50 de lei să te descurci...
- Plec acuma dacă...
- Pentru banii ăia... trebuie să dai şi tu ceva, nu? Hai, stânge-ţi lucrurile că altfel anunţ Miliţia!
A rămas încremenită de ruşine şi teamă. Cu lacrimile şiroind pe obrajii obosiţi, cu greu s-a recules şi a adunat puţinele lucruri ce le avea. A mers în camera aceea strâmtă şi murdară, cu miros de mucegai, precum un osândit la ştreang. Bărbatul i-a făcut un mic "instructaj", a pupat-o de câteva ori "aşa, pentru încurajare" şi a plecat să-i caute ceva de mâncare. A ieşit şi ea, tiptil, la câteva minute după el. A reuşit să se strecoare până la parter, pe scări, fără a fi oprită de cineva. A fugit afară.
Dezorientată, înfometată şi lipsită de putere, cu mari dureri de cap, mergea de pe o stradă pe alta întrebând cum se ajunge pe şoseaua către judeţul ei de domiciliu. A găsit-o şi a mai mers destul de mult până a ieşit din localitate. Nu a oprit nicio maşină la semnele ei timp de peste o oră.
Într-un târziu, când pierduse orice speranţă şi plângea la marginea drumului, a tras pe dreapta o maşină mare, uriaşă. Un TIR. A urcat cu greutate în cabina înaltă în care şoferul o privea foarte contrariat, aşteptând să vorbească. Ea a făcut semn că înainte! El a râs şi i-a spus într-o românească stricată:
- Eu, la înainte merge. Bucarest, Costata, Turcia. Tu la Turcia, ca eu?
A dat din cap disperată, a aprobare.
Spre seară, oprindu-se maşina într-o parcare, s-a trezit şi ea din somnul zbuciumat plin de coşmaruri. El i-a vorbit zâmbindu-i prieteneşte:
- Dormit bine la tu, da? Eu obosit. Mâncare, somn. Tu cu mine mâncare. Somn cabină? Somn motel? Nu teamă la mine. Eu este bun.
Nici nu putea gândi, dar nici nu putea refuza să mănânce. L-a privit cu teamă şi cu speranţă şi i-a făcut semn ca îi este foame şi că are nevoie să se spele. El a înţeles foarte repede şi a hotărât să o ducă la motel...
- Eu cabină, tu motel? Noi motel. Da?... Eu cu nevastă am la Turchia. Ei! Cu tine pot motel. Tu vrea?
Era alegerea ei, după cum şi-a dat seama. Şi pentru că el a întrebat-o şi i-a oferit două alternative, a fost de acord cu ultima variantă. Căpătase încredere şi nici nu-i păsa de ce se mai putea întâmpla. Important era să ajungă acasă.
Şoferul de pe TIR a fost foarte corect. A oferit la masă tot ce şi-a dorit ea şi nu a insistat să-i dea băuturi. A mai întrebat-o apoi dacă acceptă să rămână cu ea la motel. De frică să nu i se întâmple şi aici ceva şi cu teamă de cabină în parcare, noaptea, a fost de acord. Turcul era destul de tânăr, până în 30-33 de ani şi frumuşel. În plus, i-a vorbit frumos, fără să-i pună condiţii, ca "recepţionerul nesimţit şi dobitoc" de la Timişoara...
Dimineaţa au plecat foarte mulţumiţi amândoi, fiecare din motivele lui. Ea a simţit prima oară, aici şi nu la Timişoara, că este cu un bărbat care o doreşte şi o protejează. L-a simţit în ea, cum nu se întâmplase cu celălalt. A simţit şi ea plăcere, cum nu cunoscuse în acele trei zile. El era încântat de tinereţea ei şi a simţit-o că nu este o "paraşută", cum cunoscuse cu alte ocazii în România. O privea cu multă simpatie şi plăcere tot timpul drumului, zâmbindu-i. I-a dat câteva sute de lei când a oprit maşina la marginea oraşului pentru a coborî fata şi a-şi lua rămas bun. Ea a refuzat. S-a ruşinat şi s-a simţit jignită, dar bărbatul i-a vorbit frumos şi a convins-o să ia banii:
- Tu fată, nu târfă! Bani, mâncare. Bani, tu frumoasă. Nu la sex. Eu respecte la tine. Ai nevoie, nu supărare trebuie… Ajunsă acasă, a regretat că s-a întors. O atmosferă infernală pentru ea: vaiete, lacrimi, ceartă şi, surpriza cea mai urâtă: somaţie să se prezinte la Miliţie! O primise mama sa chiar în acea dimineaţa. Semnase de primire la subofiţerul care o adusese.
Profesoarele alarmaseră Miliţia în dimineaţa zilei în care au descoperit dispariţia fetei. S-au făcut cercetări, dar n-au existat indicii, urme ori alt fel de date care să ajute la descoperirea ei. În seara zile următoare a fost dată în urmărire generală, însă prezenţa ei nu a fost semnalată nici la graniţă, nici în alte localităţi din ţară. În schimb, recepţionerul de la hotel, supărat că a fost tras pe sfoară, a hotărât să se răzbune. A reclamat că minora a fost cu un străin cazată acolo şi este prostituată. A furnizat toate datele de stare civilă despre cetăţeanul străin şi a făcut o descriere completă a fetei. Mai târziu s-a aflat că străinul trecuse graniţa. Miliţia o chema să dea declaraţii....
Un ofiţer tânăr cu trei stele pe epoleţi i-a vorbit foarte urât şi a ameninţat-o că va fi exmatriculată de la liceu dacă nu spune tot. I-a cerut să scrie cu multe amănunte despre acel străin. Pe zile, pe ore şi minute, cu descriere în detaliu....
A scris mai multe pagini. A trebuit să spună şi despre şoferul turc deşi n-ar fi vrut să facă treaba asta. Ofiţerul i-a făcut câteva avansuri în timp ce o ajuta să formuleze frazele şi a jignit-o mult cu expresia "hai, nu fi proastă, că eşti bucăţică bună"! Când i-a răspuns "trec şi treaba asta în declaraţii", a sărit ca ars şi a început să ameninţe şi să înjure...
S-a pus şi problema exmatriculării dar, fără nicio intervenţie, s-a opus şeful Miliţiei, care a făcut tot posibilul să se camufleze cazul şi să-i dea fetei posibilitatea de a termina studiile. Ea trebuia, obligatoriu, să se prezinte periodic la Miliţie, la un anume ofiţer, să demonstreze ca nu a părăsit localitatea şi nici liceul. A înţeles greu ce înseamnă a avea interdicţie de a părăsi oraşul natal, dar a trebuit să accepte şi era hotărâtă să se ţină de carte...
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

IOI, IOI, IOI! ÎN PRIMĂ AUDIŢIE (2)

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Dum Dec 04, 2011 7:09 am

Relaţia dintre mamă şi fiică s-a deteriorat grav. Nu se mai suportau. Nimeni şi nimic nu reuşea să intervină pentru liniştirea spiritelor. În vara următoare, când mama ei a scăpat cuvântul "curvă" intr-o dispută născută din nimic, a fugit de acasă.
A ajuns, din nou, la mare pe cont propriu. Era convinsă că aici poate găsi un băiat bogat care să-i ofere un viitor sigur. La prima ei experienţă pe litoral auzise multe poveşti de felul acesta. Din nefericire, a crezut în unele din ele. Încă nu era conştientă că numai cu frumuseţea nu se poate găsi viitorul la care gândea. Dar... spera!
Şi, pentru că banii se cheltuiau repede, a trebuit să accepte să fie plătită pentru o oră-două de... dragoste. Apoi, începuse să-i placă. Câştiga bine şi asta o încuraja. Avea impresia că este un succes să poţi cuceri un bărbat necunoscut după numai un schimb de priviri şi două fraze fără nimic deosebit în conţinut. Erau tineri cu stare materială bună, dornici de aventură, preocupaţi de palmares, dar erau şi bărbaţi de vârsta a doua, care plăteau mai bine, din cauze ştiute numai de ei. Alţii, puţini la număr, i-au oferit sume triple pentru perversiuni sexuale. Nu s-a lăcomit la bani. S-a păstrat curată, n-a „pus botul cu ochii la bani”, după expresia ei.
Când a ajuns cu povestirea la acest moment a oftat adânc, dureros de adânc, plecându-şi capul pentru a-mi ocoli privirea. Observasem în acea clipă lacrimi mari în ochii ei trişti, tocmai când să-şi înceapă rostogolirea pe obraji, dar ea s-a plecat grăbită să îndepărteze de pe fustiţa-i scurtă, care o aranja atât de bine, câteva scame imaginare. Le-aş fi observat dacă existau. A ridicat capul şi m-a privit în ochi. Lacrimile dispăruseră, dar ochii şi faţa ei păreau că îmbătrâniseră puţin ori doar oglindeau o tristeţe uriaşă, destul de bine mascată până atunci.
- Asta-i tot! Să nu mă întrebi nimic. Spune dacă mă mai suporţi şi dacă mai vrei să te plimbi cu mine! m-a rugat ea cu voce ştearsă, abţinându-se cu greu să nu izbucnească în plâns.
Îmi era milă de ea. O privisem cu toată atenţia cât timp a povestit. Am văzut cum treceau pe faţa ei momentele şi întâmplările triste şi dureroase, cum se adună în câteva riduri ce începeau să prindă contur şi-i simţeam zbuciumul lăuntric. Făcea puţină paradă acum, dar se vedea cât de măcinată este pe dinăuntru.
Cu grijă să nu mă dau de gol, să nu mă simtă impresionat şi milos, am încercat să-i răspund vesel:
- De ce nu aş vrea?! Tu eşti frumoasă...
- Hai, las-o baltă că muşcă! Am fost...
- Şi încă mai eşti... Ştii ceva? Mai am doar două examene. Stăm câte puţin; o oră-două şi, după aceea, stăm mai mult împreună, dar...
- Dar ce? m-a întrerupt ea oţelindu-şi privirea, revoltată. Ţi-e teamă că plec cu altul în lipsa ta, da? N-am să plec nici cu ordinul Procuraturii. Îţi promit solemn. Şi sunt curată, dacă nu ai curaj să mă întrebi...
- În regulă, dar eu doream altceva să te întreb… Tu eşti convinsă că am să mă îndrăgostesc de tine?
- Tu chiar mă faci să mă îndrăgostesc eu de tine! Cu adevărat, nu glumesc... Da, se va întâmpla, ai să vezi! Şi va fi frumos. Cât vrei tu să fie… Am privit-o lung, cu atenţie, analizând-o şi înfruntându-i privirile pline de aşteptare, de speranţă, de înţelegere. Era frumoasă şi vorbea din suflet, sincer, cu totală convingere. Părea nesigură şi neajutorată. Roşise şi renunţase la acea atitudine prin care încerca să domine, să pară superioară, să cucerească. Ne-am luat rămas bun după ce am mers împreună, ţinându-ne de mână, până aproape de Sala sporturilor, cu regretul că nu puteam să stăm mai mult de vorbă. Începuse să-mi placă şi încercam să nu iau în seamă trecutul despre care îmi vorbise cu atât de multă tristeţe în voce şi în întreaga sa atitudine…
*
Ne-am întâlnit imediat după examen. Spre marea mea surpriză, mă aştepta în faţa căminului. Nu o deosebeai de fetele din jurul ei, studente toate. Era îmbrăcată la fel ca ele, cu alură asemănătoare lor. Avea în mâini câteva reviste şi cărţi pe care le răsfoia neatentă, îngrijorată, preocupată de cu totul altceva. Era uşor de confundat cu oricare studentă aflată în tensiunea examenelor de vară...
Expansivă, mi-a sărit în braţe şi m-a felicitat.
- De unde ştii dacă am reuşit?
- Faţa ta este sinceră şi-ţi arată satisfacţia. Tu nu ştii să minţi!
- Dar… cum şi de ce ai ajuns aici, la cămin...
- Pentru că aveam emoţii pentru tine şi... nu vream să te întâmpine alta înaintea mea! Hai! Mergi să te schimbi! Te voi aştepta aici, la umbră…
Ne-am plimbat pe bulevardele umbrite şi am mers la "Pescăruş", un restaurant cu linie de autoservire, care avea mâncare bună şi ieftină. După ce am mâncat am hotărât să ne plimbăm. Am ajuns în pas domol, glumind adeseori, râzând şi vorbind, până la băncile din apropierea statuii lui Eminescu. După ce ne-am aşezat, m-a rugat să-i istorisesc despre viaţa de student. Cum începe şi cum se desfăşoară. Eu am povestit despre examene, despre colegi şi unele aspecte legate de învăţământ, deşi aş fi dorit să mă rup imediat de asemenea preocupări, să simt că am intrat în vacanţă.
Ea mă asculta cuminte şi atentă, mai punea întrebări din când în când, părând a fi chiar preocupată de cele relatate. Spunea că i-ar place viaţa de student... şi spera că va absolvi cândva o facultate.
Se lăsase întunericul şi ne deplasam încet pe ţărm, câtre plaja Modern. Am lăsat în urmă portul, ocolindu-l, apoi am coborât pe nisipul încă destul de cald. Admiram valurile ce săltau necontenit învăluite în cununa lor de spumă şi lăsam picioarele să fie asaltate de rămăşiţele zdrenţuite în contact cu ţărmul. Cu încălţările în mână, mergeam încet, în tăcere, furaţi de frumuseţea spectacolului nocturn şi de gândurile noastre...
- Nu vrei să facem baie? Ştiu eu un loc în care nu ne deranjează nimeni. Este mai adăpostit şi pustiu toată noaptea...
Întrebarea m-a surprins nepregătit, dar... am acceptat cu plăcere. Ea nu avea costum de baie şi a cerut scuze că nu poartă sutien. Nici nu era nevoie. Cu atât mai mult cu cât avea piept foarte frumos şi, văzându-l cum saltă liber şi vioi la fiecare mişcare, parcă mă simţeam mai curajos ori "stimulat", precum îmi spuneam în gând, necăjit pe mine însumi că eram încărcat de emoţii.
Apa nu era atât de rece precum părea la prima atingere. Ţinându-ne de mână, am înaintat până ne-a trecut de genunchi, după care ne-am scufundat complet ca să ţâşnim apoi de sub valuri cu trupurile pregătite pentru joacă şi înot. Ea făcea pluta foarte bine iar mie îmi plăcea să trec pe sub valuri, să-mi întind braţele către înainte ieşind aproape deasupra hăului format în urma fiecărui val, aşteptând ca următorul să mă salte şi de acolo să mă arunc pe sub cel ce venea în trombă parcă mai semeţ decât înaintaşul său...
Când am ieşit şi am mers pe nisip, suflam amândoi greoi, semn că mişcarea a fost continuă şi apa destul de rece, totuşi, ca să nu ne permită a sta pe loc.
- Mai intrăm ori ne punem chiloţii la uscat?
- Nu mai intrăm, dar... nu înţeleg unde să-i uscăm! am hotărât eu, total nedumerit.
- Ne dezbrăcăm, îi stoarcem bine şi-i întindem pe pietrele astea mari, uscate. Nu o să plecăm cu ei fleaşcă pe noi!
Am rămas blocat. Nu mă aşteptam la acest răspuns şi în acea clipă mă întrebam deja cum vom sta alături până ni se usucă pe pietre chiloţii. Culmea ironiei, m-am întors cu spatele la ea pentru a mă dezbrăca. I-am stors bine-bine, i-am desfăcut şi i-am fluturat, după care i-am aşezat pe cel mai apropiat bloc de piatră, fără să mă întorc cu faţa către ea. Probabil că va proceda şi ea ca mine, gândeam eu şi încercam să ghicesc la care piatră s-a oprit. Răspunsul a venit cum nu se poate mai surprinzător. I-am simţit braţele în jurul gâtului!
- Nu trebuie să te ruşinezi. Suntem doar noi aici. Un bărbat şi o femeie. Avem ceva de ascuns? Nu ai mai stat cu o femeie goală lângă tine?
- Ba da, dar... nu despre asta e vorba. Ştii?... Noi ne cunoaştem atât de puţin...
- Şi? Nu este tot aia? Hai! Întoarce-te şi îmbrăţişează-mă că mă ia cu frig...!
Avea dreptate în felul ei. Simţeam şi eu că încep să tremur. Poate din alt motiv, dar ce mai conta? M-am întors, printre braţele ei rămase pe umeri mei, în jurul gâtului. Ne-am îmbrăţişat strâns, fără să vorbim, secunde lungi, apoi ne-am sărutat. La început a fost un sărut uşor, timid, parcă în fugă. Următorul a fost lung, dorit de amândoi şi dulce. Am simţit trupul ei cum se apropie de mine, cum se lipeşte şi se împinge, parcă încercând să se unească cu al meu, să facă un singur corp, comun. Foarte curând, tremurul nostru a încetat, înlăturat fiind de fiori fierbinţi ce veneau dinlăuntru trupurilor strâns îmbrăţişate.
- Suntem nebuni! am exclamat eu când am simţit cum cresc şi-i ating pielea fină şi caldă, din ce în ce mai caldă până a devenit fierbinte în zona aceea.
- E frumos să fim aşa nebuni, a răspuns ea, după care şi-a desfăcut braţele, s-a retras încet, doi sau trei paşi către înapoi, s-a întors cu spatele şi mi-a strigat scurt:
- Prinde-mă, dacă poţi!
A început să alerge prin nisipul ce se lăsa aruncat uşor de tălpile goale ce-l călcau în paşi mărunţi şi repezi, în cercuri din ce în ce mai largi în jurul meu şi, când a simţit că pornesc în urmărire, a încercat să iuţească ritmul. Destul de greu. Nisipul era moale, era foarte fin şi în straturi adânci. M-am făcut că o ajung, i-am creat apoi impresia că nu pot s-o prind şi, când tocmai îmi pregăteam un elan puternic pentru o săritură prin care să plonjez la picioarele ei, s-a împiedicat şi a căzut...
*
Am căzut şi eu lângă ea, protejând-o. M-a prins în braţe, râzând cu o poftă nebună şi ne-am rostogolit de câteva ori până lângă pietrele ce ne purtau chiloţii ca pe nişte trofee. Buzele s-au împreunat în lung sărut aşteptat şi braţele s-au dovedit lacome în îmbrăţişări şi mângâieri pe toată suprafaţa trupurilor.
Când o sărutam pe gât şi am pornit cu buzele câtre sâni, am simţit o încordare puternică a întregului său trup, ce a rămas o fracţiune de secundă în nemişcare totală. În momentul în care am aşezat mâna pe unul dintre ei pentru a-l frământa uşor în podul palmei şi gura l-a prins ca într-o joacă pe celălalt de sfârcul încreţit de răcoarea nopţii, am tresărit speriat de râsul ei cristalin pornit pe neaşteptate să destrame liniştea nopţii.
Un râs molipsitor şi împănat cu strigăte scurte şi melodioase, în acelaşi timp, traduse prin expresia "ioi-ioi" repetată, m-a derutat şi m-a oprit, de moment. Aproape că mă blocasem şi mă speriasem chiar. M-a îndemnat de grabă să continui, mai mult prin strânsoarea braţelor şi prin trupul ce se frământa puternic sub mine. Mai grijuliu să o ating pe sâni fără să o gâdil, convins că din cauza asta se manifestase aşa de neaşteptat, am reuşit o apropiere de la care nu mai era mult până la gestul final pe care-l urmăream, de data asta, cu intenţie clară, hotărât. Când credeam că am reuşit, o cascadă fără şir de "ioi, ioi, ioi!" s-a răspândit pe neaşteptate în eter şi trupul i-a intrat brusc într-un freamăt mărunt de nestăpânit, care m-a scos total din acţiune.
Până să se liniştească ea şi ecoul să întoarcă şirul de "ioi, ioi, ioi!" de pe coama ţărmului înalt sub care eram adăpostiţi, am realizat ce se întâmplă. Mi-am revenit într-o clipită şi nu m-am putut stăpâni să nu râd. Rădeam în hohote. Râdeam mai tare şi cu o poftă mai mare ca cea pe care autoarea trilului o avea în trupu-i fierbinte...
Am încercat să mă liniştesc cât mai repede dar, din nefericire pentru mine, a fost deja prea târziu! Acele cascade de râs m-au relaxat şi m-au deconectat total de la acţiunea propriu-zisă. Deja pierdusem arma care, în mod sigur, gâdilase tânăra femeie pe anumite zone sensibile. Da, ar fi fost nevoie de alte mângâieri fierbinţi, dar lipsite cu desăvârşire de neliniştitorul "ioi!"... Afurisită naţie de femeie cu acel "ioi,ioi,ioi!" atât de surprinzător şi dezarmant pentru mine în o primă audiţie! M-am ridicat, furios pe mine, ruşinat de neputinţa mea, cu pumnii strânşi, încercând să-mi revin.
- Hei, lasă! Nu te supăra, te rog! Ne mai întâlnim dacă acum... s-a întâmplat aşa. Iartă-mă că nu m-am abţinut! a rupt ea tăcerea simţindu-mă dezamăgit şi furios.
Bine că nu-mi putea vedea faţa ca la lumina zilei! Ar fi înţeles cât îmi doream să intru în pământ de ruşine. Sunt convins că m-a înţeles şi, pentru că nu mai erau şanse, am îmbrăcat în tăcere chiloţii jilavi. S-a îmbrăcat şi ea. Simţeam că mă priveşte cu vinovăţie şi îmi părea rău. Am plecat de acolo după ce ne-am mai îmbrăţişat şi sărutat puţin, să o conving că nu sunt supărat...
I-am spus că nu mai pot rămâne în Constanţa decât trei zile. Era dezamăgită, dar a înţeles că trebuie să merg acasă. Şi pentru că nici eu şi nici ea nu îndrăzneam să forţăm lucrurile şi să mergem în camera ei de hotel, mi-a propus să-mi iau bagajul şi să mergem la un hotel din Mamaia. Mi-a dat asigurări că nu se pune problema vreunei obligaţii de niciun fel. Singura condiţie era ca eu să simt cu adevărat că pot rămâne cu ea acceptând-o ca femeie.
Greu, destul de greu mi-a fost să iau o hotărâre, dar a fost un ceva anume care, în final, m-a determinat să accept. Era în culmea fericirii şi dimineaţa mă aştepta deja în holul căminului studenţesc. Ne-am urcat în primul troleu şi ne-am cazat la hotel "Tomis", separat, ca şi când nu ne cunoşteam, fiecare în camera sa de câte un pat. Aşa erau vremurile!
Întâmplător, camerele erau la acelaşi nivel, pe acelaşi culoar, faţă-n faţă. Să le fi cerut aşa la recepţie, nu am fi reuşit fără vreo contribuţie financiară consistentă...
Au fost trei zile cu program deosebit de lejer, fără ore obligatorii, în afara celor de masă la o pensiune cu preţuri acceptabile. Mergeam la plaja din apropierea hotelului, ne plimbam pe unde aveam în acel moment plăcerea, intram ori ieşeam din camere la ce ore ne doream şi dormeam ori nu, după cum ne simţeam. Cred că amândoi şi, mai ales, eu ori... poate chiar ea, încă din momentul cazării, aşteptam cu nerăbdare acel moment pe care l-am ratat acolo lângă plaja "Modern". De fapt, s-a ivit în prima zi, după ce ne-am luat camerele în primire şi aruncasem bagajele pe măsuţele din holurile mici de lângă baie. A intrat ea la mine în primele cinci minute. A fost mai repede de picior...
*
Nu ne vorbeam. Toate simţurile noastre intraseră în rezonanţă de parcă fuseseră programate către executarea aceloraşi acţiuni şi operaţiuni. Ne-am lăsat dirijaţi de ele şi am fost extrem de mulţumiţi de felul în care intervenţia lor a fost finalizată. Doar bătăile inimilor noastre se auzeau la un moment dat în cameră, chemându-se reciproc.
Eu am evitat acele zone pe care le-am depistat a fi sensibile la atingere, ea şi-a stăpânit manifestarea ce mă deconecta pe mine ori mă bloca şi totul a fost aproape de perfecţiune. Nu că eram eu un priceput ori ea o specialistă. Am lăsat ca totul să fie natural, în acea normalitate pe care nu trebuie nimeni să ţi-o povestească, să ţi-o explice ori s-o demonstreze. Când am devenit mai curios, noaptea ori a doua zi şi am dorit să aflu ce ştie ea deosebit, s-a întristat. Mi-a luat capul în mâini şi m-a privit în adâncul ochilor, vorbindu-mi şoptit:
- Rămâi aşa cum eşti. Curat! Şi să iubeşti tot aşa cum m-ai iubit pe mine. Sincer. Eu nu m-am născut femeie. Am fost născută copil. Fetiţă. Pură. Altul, om şi nu Dumnezeu, m-a făcut femeie. C-am fost oarbă şi proastă! Acum nu ar mai fi reuşit… Culcându-mă cu tine aş fi dorit enorm să fiu fată şi tu să mă faci femeie. Te-am simţit atât de sincer şi de curat...
- Nu am dorit să te jignesc, departe de mine gândul, iartă-mă! Doream doar să văd cum se face, cum se...
- Este simplu să afli şi să faci oricum, dar să ştii tu de la mine, că nu rezolvi nimic altfel decât ai făcut-o cu mine. Nici-o femeie umilită n-o să te iubească. Chiar dacă zice ea că-i place şi altfel. Nu poate simţi satisfacţia aia anume de femeie, decât iubită curat, cu suflet, cu sinceră dorinţă născută de iubire. Dacă e chinuită în toate poziţiile, tu crezi că e satisfăcută? Dacă foloseşte gura ori anusul, crezi tu că simte vreo plăcere?
- Logica îmi spune că nu, dar am auzit atâtea povestiri şi... am cunoscut nişte fete care...
- Care sunt proaste, nu ştiu ce înseamnă să te simţi femeie adevărată, să simţi căldura aia năucitoare, care produce erupţie la amândoi în acelaşi timp şi să-i auzi ecoul vârtejului în nori, unde ţi-a plecat mintea cu totul, cum mi-a plecat mie şi ţie. Nu ai simţit?... Să nu-mi spui, că te-am simţit eu destul şi pe tine. Nu mai ştiai cum te cheamă în clipele acelea! Aşa să faci mereu. Dacă nu te simţi în stare, mai bine n-o faci. Femeia aia neterminată suferă după o chestie de asta...
- Vorbeşti atât de convinsă, de parcă ai studiat psihologia cuplului ori ai făcut...
- M-am studiat pe mine, prostuţule! Pentru că tot regret de vreo trei ani încoace şi nu am avut parte de dragoste, să mă simt şi eu împlinită ca femeie decât acum, cu tine, încrezutule! Vezi, să te lauzi acuma...
- Nu, nu am de gând... De ce eu... Crezi tu că am reuşit...
- Pentru că mi s-a pus pata pe tine! Am văzut la bar, în noapte aia când te-am cunoscut, că eşti curat, că nu eşti scârbos ca alţii. Şi te-am dorit...
- Şi eşti convinsă vă m-am îndrăgostit de tine, precum ai prezis?
- Chiar îndrăgostit, n-oi fi tu, dar ţi-a plăcut să fii cu mine. Recunoşti că m-ai dorit?
- Chiar dacă nu aş recunoaşte... s-a observat?
- Ha, ha! De la o poştă, armăsarule! Hai, nu te supăra, am glumit...
- Bine, dar cum se împacă felul tău de a gândi cu... felul în care trăieşti în realitate?
- Destul de greu, dar... vei vedea cu ochii tăi. Curând, foarte curând...
Au mai fost şi alte subiecte în discuţiile noastre, unele chiar importante, tratate cu seriozitate, dar acest dialog a rămas întipărit până acum în mintea mea şi va mai rămâne încă. Pentru că anii care au trecut m-au convins că nu greşea prea mult ori deloc în ceea ce mi-a destăinuit.
Timpul s-a scurs cu mare repeziciune. Ziua şi noaptea erau scurte, prea scurte pentru a mă plictisi alături de ea. Era numai un zâmbet, era numai o joacă, numai o adiere. Era numai iubire în privirea şi în manifestările ei. Era o femeie îndrăgostită, precum afirma ea râzând.
Am plecat la Constanţa împreună. Direct la gară. A dorit să mă conducă. Ea a rămas cu bagajele pe peron în timp ce eu am mers să-mi cumpăr bilet. Când a dispărut şi încotro a mers, nu am reuşit să observ. Intrasem oarecum în panică şi regretam enorm. Nu din cauza unor lucruri aproape fără valoare, cât la gândul că am crezut în ea, că am investit încredere totală, sentimente, speranţă...
A apărut cu câteva minute înainte ca trenul să ajungă în gară, sosind dinspre Mangalia şi a refuzat să dea vreo explicaţie. Era foarte sobră, îngândurată, cu gândurile numai de ea ştiute, foarte departe de animaţia de pe peron. Nu m-a lăsat să-mi iau rămas bun. A urcat în tren. Şi trenul a plecat!
Nu ştiam ce să cred şi presupun că aveam o mutrişoară deosebit de caraghioasă, dacă ea a izbucnit în râs.
- Să scot o oglindă din geantă să te vezi şi tu, mi-a zis când s-a liniştit şi, adevărat, a scotocit prin geantă.
- Priveşte!
A întins mâna. În palmă ţinea un bilet de tren şi un tichet de accelerat. Am citit uimit. Braşov!
- Ale cui sunt? Ce înseamnă asta?
- Înseamnă că nu mă mai împac cu felul acela de a trăi... şi mă întorc acasă. O iau de la începuturi şi trebuie să reuşesc. Voi reuşi!
- Dumnezeu să te ajute, am bâiguit eu şi am luat-o în braţe ca să-mi ascund lacrimile ce mi-au înceţoşat privirile.
Ne-am despărţit în Gara de Nord, pe peron. Eu schimbam trenul. Mergeam spre Craiova. Ea mergea mai departe cu acelaşi tren. Nu a mai putut să spună decât atât: "Să fii fericit. Mulţumesc!" Plângea înfundat.
M-a sărutat şi s-a urcat grăbită. De la fereastra deschisă mi-a făcut semne largi cu mâna până nu am mai văzut-o...
Sfârşit
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de liviu miron la data de Dum Dec 04, 2011 8:13 am

ioi...da` frumos scrii domnule cand iti deschizi sufletul spre amintiri. Mi-a placut si va felicit pt ca am fost amandoi iarasi tineri pe durata lecturii
avatar
liviu miron

Mesaje : 129
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 51
Localizare : IASI

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Dum Dec 04, 2011 8:30 am

Hm! Şi mai ales eu, ce tânăr am fost, prietene!!
Mulţumesc pentru intervenţie, pentru apreciere şi felicitări, dragă Liviu!
Am zis că nu-i rău să mai oferim prietenilor şi pagini care să nu-i ducă cu gândul la grija zilei de mâine... Dacă am reuşit, mă bucur mult.
Toate cele bune, cu sănătate!
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Te caut...

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Sam Dec 10, 2011 3:20 am

Te caut
pe-oglinda lacului
în care-ţi urmăream
privirea
şi-n care tu
lăsai sărut
când unda-i mângâiai
cu pletele-ţi
curgând…

Te caut
sub razele de lună
pierdute-n iarba deasă
în care trupu-ţi
fraged
mă-mbia
şi braţele-ţi liane
mă cuprindeau
plângând…

Te caut
în susur vesel de izvor
şi-n foşnet tainic
de pădure deasă
în care înserarea
ne chema
vremelnic
nebuni
să ne iubim…

Te caut
urmând a ta chemare
ce am primit-o-n vis
trecându-mi paşii
prin roua dimineţii
ce buze-ţi frăgezea
în aşteptarea
sărutului
sublim…

avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Să pot

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Dum Dec 11, 2011 9:58 pm

În ochii-ţi mai adânci ca marea
Mă pierd cu drag şi rătăcesc
Atâta cât cuprinde zarea.
Atâta simt că îi iubesc!

Eu trupul ţi-l dezmierd în taină
Necunosct, fermecător,
Descoperindu-l pur sub haină
Cum freamătă cuprins de dor.

Te simt şi te cunosc cu gândul,
Te recunosc cu ochii-nchişi.
Să pot, la Domnul vin, rugându-l,
Să te admir cu ei deschişi!


avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Linu-i Lin

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mar Dec 13, 2011 10:21 am

Frumoasă poezia dv, dar am să fiu sincer şi am să vă spun că mi-a plăcut mai mult aceea la care m-am referit, "Himeră"
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 71
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Vin Dec 23, 2011 1:40 pm




Din lumina sărbătoririi naşterii Domnului şi din speranţa ce însoţeste Noul An, gânduri bune şi urări de sănătate, împliniri şi bucurii tuturor!

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 65
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Lun Dec 26, 2011 12:36 am

LA MULTZI ANI!TRIMITE PENTRU MARIAN
CU DRAG SI CU PRIETENIE, MARITUL BAN



avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 71
Localizare : Craiova

Sus In jos

La mulţi ani!

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mar Dec 27, 2011 9:05 am

La mulţi de ziua dv! Sănătate, voie bună şi ani de viaţă!


avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 43
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Mier Dec 28, 2011 10:15 am

Mulţumesc din suflet, dragă Rodica Rodean, pentru urările făcute, mulţumesc domnilor Dan Petrescu şi Raul Vasiliu pentru atenţie şi gesturi de prietenie!
Să întâmpinăm noul an cu multă bucurie, să fim mai buni, mai drepţi şi inspiraţi!
La mulţi ani cu sănătate, dragii mei!
Să vă ningă iarna aceasta cu bucurii, împliniri, dragoste, pace şi lumină!
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Joi Dec 29, 2011 3:29 am

Multumim Marian!...Cred ca Dumnezeu te va asculta din atare motive:
Domnul tare te-a iubit si binecuvantat
Ca dupa Fiul Sau pe pamant te-a aratat
Sa-ti fie viata senina, cu multa implinire
Iar celor dragi si la prieteni multa iubire
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 71
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Ian 03, 2012 1:09 am

Ruga pentru prieteni
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 71
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Vin Ian 06, 2012 10:42 pm

Felicitari Marian pentru apartenenta ta in Colectivul de redactie al revistei " Regatul cuvântului " si pentru aparitia in aceasta revista

Doresc viata lunga revistei !....si tuturor celor care contribuie intr-un fel sau altul la aparitia sa

http://ligascriitorilorromani.files.wordpress.com/2011/12/regat.pdf

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 65
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Ian 13, 2012 7:49 am

Bună seara! Ce mai faceţi? Vă aşteptăm pe forum să mai comentăm, să mai glumim.. Ce mai e nou la Slatina? Dar la Scorniceşti? Chiar mă gândeam la o variantă de poem "Umbra lui "Ceaşcă". La Scorniceşti".. dar nu ştiu cum ar reacţiona critica Very Happy
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 43
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Vin Ian 13, 2012 8:56 am

Am auzit din ceva soapte
Maestrul e ocupat sa scrie
din zori pana in noapte
Linistit cand va fi, cu el boem
Lui Ceasca ii vom face un poem
Si foaie verde de-o sipica
Critica ce vrea poate sa zica
Ca umbrele sunt fara de glas
Unde s-au dus,acolo au ramas
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 71
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Ian 13, 2012 9:10 am

Frunzuliţă verde nuieluţă
Bine mai zici şefu mătăluţă
Cu domnu colonel alături în căruţă
O să-i scriem un poem bun lui nea Ceşcuţă
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu

Mesaje : 956
Data de inscriere : 06/04/2011
Varsta : 43
Localizare : Iasi

Sus In jos

VALOAREA FIECĂREI CLIPE

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Joi Feb 02, 2012 10:03 pm

Timpul este infinit, se spune, adică nu are început şi nici sfârşit, nu are o dată a naşterii, oficială, dar nu are nici o dată a sfârşitului, în ciuda faptului că el este un ceva creat şi, drept urmare, spre deosebire de ceea ce este necreat, ar trebui să aibă nişte limite, care să însemne momentul începerii existenţei sale şi sfârşitul acesteia…
Timpul nu aparţine nimănui, pentru că nu l-a creat nimeni şi, în consecinţă, nu este, sub nicio formă, în proprietatea cuiva, cu precizarea că în această ecuaţie facem referire numai la oameni şi nu la entităţi, fie ele văzute ori nevăzute, cunoscute sau necunoscute, superioare lor…
Totuşi se spune, din ce în ce mai des, că timpul "costă bani" . Cum adică ? Cine-l vinde? Numai în atare situaţie i se poate stabili un preţ. A se înţelege că numai cel ce l-ar avea în proprietate l-ar putea vinde, solicitând preţul stabilit, adică echivalentul valorii sale, dar timpul nu are proprietar, precum precizam cu puţin timp (!) mai devreme... Pe de altă parte, cine ar fi amator să cumpere timp?! Ce să facă cu un surplus de timp dacă acesta este, oricum, infinit?! Adică dispune de el, fără să-l posede, fără să-i fie stăpân, fără să-l poată vinde ori cumpăra. Îl are oricine, deci…
Da, dar depinde ce face cu el atunci când îl are!
Depinde cum îl foloseşte şi cum îl economiseşte pentru a-l avea întotdeauna... (sic), în ideea că timpul nu este infinit şi, cândva, se termină înainte de sfârşitul vieţii persoanei în cauză.
Şi astă discuţie se poartă numai pentru că se plâng mulţi că nu le ajunge timpul deşi, zic tot ei, nu-l irosesc...
Da! Prin adâncă judecată şi prin experienţa de viaţă a multor generaţii s-a ajuns la concluzia, de importanţă capitală, că timpul trebuie preţuit mai mult decât orice valoare băneasca, bunăoară. Mai mult decât orice valoare mobiliara ori imobiliară. Mai mult decât orice poate face omul cu mâna lui ori cu ajutorul uneltelor create de el, mai mult decât orice ar inventa omenirea...
Se spune că timpul este o categorie filosofică apărută ori creată pentru a defini o dimensiune a Universului, alături de spaţiu…
Cât de importantă a fost această noţiune este lesne de înţeles dacă ne amintim că omul, în evoluţia sa milenară pe această planetă, a născocit tot felul de instrumente care să măsoare… timpul şi, pentru că era şi este o dimensiune cu implicaţii majore în desfăşurarea vieţii, a creat şi unităţi de măsură a acestuia. În fapt, sunt unităţi din acest timp universal, pe care oamenii le-au folosit în fixarea ori măsurarea momentului apariţiei sau a duratei de desfăşurare a unor fenomene ireversibile, de parcă cele reversibile nu s-ar desfăşura în timp! Iar pentru om, superioara fiinţă creată de Divinitate, atât cât are viaţă pe planeta pe care habitează, au fost suficiente doar câteva unităţi de măsură: an, lună, săptămână, zi, oră, minut, secundă…
Nu mergem spre mileniu. Ne vom opri la oră! Nedumerirea creşte şi semne multe de-ntrebare se nasc într-o secundă. Ei, da! V-aţi revenit şi aţi gândit ca mine: ora este cea mai importantă unitate de măsură. Tot timpul nostru, acela personal pe care l-am luat din cel universal, fără ca prin vreo metodă să putem măcar încetini nemiloasa-i trecere, e măsurat pe ore. Din aceste ore, într-o anumită cantitate, facem zi sau noapte. Cuvântul ”oră” poate fi reper, aparent stabil, fără scurgere… în timp! Iată, spre exemplu: „La ce oră te-ai trezit? La ce oră pleci acasă? La ce oră începe meciul? La ce oră te culci azi? La ce oră îţi bei cafeaua?" etc. Ei bine, la ore fixe, acelea ce aparent stabile sunt în timpul pe care nu-l vedem, nu-l auzim, nu-l pipăim şi nu-l simţim, dar îl măsurăm (!), fixăm ceasul să ne atenţioneze cu privire la ce avem de făcut ori să ne trezească din somnul ce s-a consumat în timpul nostru personal şi, totodată, în timpul universal din care facem parte, că vrem ori că nu vrem. Pentru a fi mai ordonaţi ori mai exacţi în acţiunile noastre desfăşurate în timp, s-a împărţit ora în unităţi de măsură mai mici: minutul şi secunda. În felul acesta ne ordonăm foarte multe activităţi pe un anumit număr de minute şi chiar secunde. Cu toate acestea, n-am fost mulţumiţi şi folosim „momentul” ori „clipa”, adică alte două noţiuni care măsoară cele mai scurte porţiuni de timp cu putinţă. Se spune că o clipă, bunăoară, durează cât o clipire, adică o mişcare a pleoapelor, de unde se pare că şi-a căpătat numele.
Ei bine, fiecare clipă, adică o subdiviziune neoficială a secundei, are valoarea ei, pe care nu o apreciem întotdeauna aşa cum se cuvine. Da, fiecare clipă este preţioasă în o mie şi una de împrejurări...
Într-o clipă se poate naşte o legătură afectivă ce ţine şi are valoare o viaţă întreagă. Doar într-o clipă se poate naşte o dragoste curată, se poate hotărî sau realiza o căsătorie sau o despărţire.
Într-o singură clipă se poate hotărî soarta unui om, a unei comunităţi, a unui popor sau, dacă acceptaţi, decimarea acestora. Ar fi necesară doar o clipă de inteligenţă diavolească în care să se nască ideea unei arme care poate nimici milioane de oameni...
O clipă este suficientă pentru a schimba sensul vieţii, pentru a da naştere unui copil, pentru a face fericit omul de lângă tine... Ar fi suficient un gest sau o privire de o clipă ce poate părea o veşnicie în inima celuilalt.
O clipă poate salva viaţa unui rănit, a unui bolnav ori a unui accidentat în sute de feluri în tot atâtea împrejurări în care el nu are vină... Poate fi o clipă ce ţine de operativitatea deplasării la un punct de prim ajutor ori poate depinde de actul voluntar al unui donator de sânge necunoscut până în acea clipă...
Într-o clipă poţi deveni bogat sau sărac. În acea clipă în care sclipirea de inteligenţă a hotărât semnarea unui contract avantajos ori demararea unei investiţii la care, până în acel moment, nimeni nu gândise. O clipă de sclipire-n joc şi piciorul unui atacant de fotbal urcă echipa sa pe podium, în timp ce o altă clipă, de rătăcire însă, o poate retrograda...
O clipă la care alţii nu se uită, nu o apreciază, pentru că… nu au timp! Nu au timp de gesturi tandre sau de priviri duioase, de strângeri de mână ori de săruturi furişe cu iz de idilă... Sunt ocupaţi cu afaceri care să-i facă „fericiţi”, cu tot felul de combinaţii care să le creeze o anume fericire efemeră, ce uneori durează o clipă şi nici nu se mai înscrie în vreo evidenţă...
Dar şi mai grav, într-o clipă doar, se poate pierde viaţa. Tocmai în acea clipă pe care ai ignorat-o, acea clipă „fără valoare” în care nu ai crezut. Acea clipă a cărei valoare nu ai ştiut s-o apreciezi... deşi era atât de simplu, atât de uşor, de făcut un anume ceva ori a renunţa la a face acel ceva...
Cât de important este să simţi, să apreciezi şi să trăieşti clipa!
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Rodica Rodean la data de Mar Feb 07, 2012 9:48 am

Este foarte important sa traiesti clipa.....toti stim asta....dar oare toti traim cu adevarat clipa....???



Videoclip Corina Chiriac - Opriti timpul in sectiunea videclipuri pe Bestmusic.ro

_________________
"Cel care este însotit de gânduri nobile nu este niciodatã singur"(Fletcher)
avatar
Rodica Rodean

Mesaje : 1506
Data de inscriere : 16/03/2011
Varsta : 65
Localizare : Iasi

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de POPA INES VANDA la data de Mier Feb 08, 2012 4:41 am

"Fiecare clipă care vine spre noi poate să vindece o rană trecută, să producă una nouă sau să scăpăm cu ea, clipa, fericită. Trebuie să fim atenţi ce clipe vin peste noi!"Viorel Muha
avatar
POPA INES VANDA

Mesaje : 32
Data de inscriere : 31/01/2012
Varsta : 50

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Mier Feb 08, 2012 9:21 am

Intervenţia ta mi-a creat o stare de bine, cu toată nota de nostalgie conţinută în ea, Rodica...
Noi am trăit clipe minunate şi le mai putem trăi, dacă vom fi împreună şi îmi place să cred că ne vom reîntâlni cu acei prieteni minunaţi SĂ TRĂIM CLIPA! În ce lună va fi organizată tabăra?! Trebuie să am o carte gata pentru lansare acolo.... Nici la jumătate n-am ajuns cu atâtea preocupări, evenimente, griji şi vântoase...
Toate cele bune, dragă prietenă, cu sănătate şi dragoste în familie!
Cu drag,
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Mier Feb 08, 2012 9:26 am

Vai, Ines! Ce citat ai ales...! Mare filosof, domnul Muha...
Hm! Trebuie să fim atenţi ce clipe vin peste noi! (Curioasă exprimare...!)
Parcă ar veni din neant, nu le-am crea tot noi vieţuind, gândind, acţionând într-un anumit fel etc....
Dar, am gustat clipa în care te-am regăsit!
Pa-pa, noapte bună!
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de POPA INES VANDA la data de Vin Feb 10, 2012 12:15 am

Te imbratisez Marian,nu numai pe tine ,dar pe toti cei cu care am interactionat sau nu pe paginile acestui forum.Si stii de ce,pentru ca imi place sa cred ca nimanui nu-i poate dauna o imbratisare,chiar si unui necunoscut.Cu aprecieri sincere si consideratie,Ines.
avatar
POPA INES VANDA

Mesaje : 32
Data de inscriere : 31/01/2012
Varsta : 50

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Vin Feb 10, 2012 1:29 pm

Nu, Ines, nu dăunează nimănui, evident!
Oricine se simte bine şi chiar se încarcă cu energie pozitivă. Chiar nu înţeleg de ce se fereşte atât de multă lume să zâmbească, să privească frumos când place ceva ori pe cineva, să îmbrăţişeze în multe situaţii în care este permis, fără obligaţii şi chiar să sărute atunci când prietenia şi relaţia în sine permite... Oricum, râia nu se ia prin sărut!!
Aşa că, te sărut de noapte bună, pa-pa!
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Statuie

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Vin Feb 10, 2012 1:30 pm

Ai trup de graţie bogat
Şi-l porţi în taine-nvăluit
Uşor în mersu-ţi legănat
Ştiind cât e de jinduit...

Precum un lan de grâu în vânt
Ţi-l legeni ademenitor
Plimbând ispita pe pământ
Sub ochi pios de muritor...

Ai mâini de fină gingăşie
Ce par a fi menite doar
A scrie versuri pe hârtie
Ori trup a mângâia-n budoar...

În ochii tăi de jad aprins
Se pierde iarba primăverii
Se-ascund păduri şi câmp întins
Şi triluri de prin crângul verii...

Ai chip frumos, atrăgător
Ce-n dragoste-ar fi dornic
Ai buze pline de amor
Care surâd giocondic...

Ai păr frumos purtat în plete
Curgând pe umerii-ţi golaşi
Ce pot aşa uşor să-mbete
Priviri şi gând de-namoraţi...

Tu ai picior de căprioară
Vioi şi fraged, tineresc
Ai umblet suplu de fecioară
În mers ce pare îngeresc...

Ai tot ce datu-ţi-a natura
Ai tot ce poate fi frumos
Ai vorba dulce, dulce gura,
Dar ai un suflet nemilos...

Ai inimă ce bate rece
La adieri ce calde o ating
Şi peste care nu pot trece
Fierbinţi dorinţe ce se sting...

avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de POPA INES VANDA la data de Sam Feb 11, 2012 9:41 pm

‎"Sau ai doar lacrimi in privire/Ai sufletul ranit de dor/Nu stiu, ce crezi , ca-n nemurire/As mai putea visa la noi?" Felicitari! (chiar si pentru o statuie)
avatar
POPA INES VANDA

Mesaje : 32
Data de inscriere : 31/01/2012
Varsta : 50

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Dum Feb 12, 2012 3:37 am

Eu cred, Ines...!
Cred în oameni, în primul rând...
De fapt, mai înainte de toate, cred în Dumnezeu!
Mulţumesc frumos pentru atenţia acordată şi pentru intervenţie!
Să fii iubită, scumpă prietenă!
avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

DESPRE VICIILE VIEŢII MELE

Mesaj Scris de Marian Malciu la data de Lun Feb 20, 2012 12:17 pm

E lucru mare taxa asta pe viciu introdusă de guvernanţi după lungi dezbateri… viciate de concepţiile, de interesele ori de atitudinile diferitelor culori politice aflate permanent într-o „luptă” oarbă pentru putere ori doar pentru a orbi populaţia majoritară în faţa căreia ei, aleşii, sunt, toţi, o apă şi-un pământ…
Mă cutremur numai la gândul de a enumera viciile pe care le ştiu pe lumea asta. Şi nici nu cred că le cunosc pe toate. Că dacă ar fi să mi se aplice taxă pentru ele, ori sunt insolvabil ori sunt falimentar! Nu ştiu cum mă va declara vreun organ de justiţie, mai ales că, ştiţi prea bine, toate organele au câte un viciu ori chiar mai multe, fie ele de angajare, de funcţionare, de deliberare ori de fidelitate, ca să ieşim dintr-o comună terminaţie sâcâitoare!
Personal, am scăpat de plata multor taxe pe viciu...
… Prima oară, am scăpat de taxa "viciului de singurătate". Destul de curând, pentru că nu-mi convenea să dau bani statului doar pentru vina de a fi celibatar... M-am însurat! Dar, din păcate, am dat peste "viciul de consimţământ". Am zis DA în faţa ofiţerului de stare civilă deşi, în sinea mea, în gândul şi în sufletul meu, ţineam morţiş de NU! Nici acum nu am terminat de plătit. Mă costă toată viaţa că nu am zis tare, NU!
...Mi-am luat maşină nouă. Bună, silenţioasă şi destul de scumpă la pretenţiile şi la potenţele mele financiare, deşi sora ei mai mare, Dacia 1100, era cu puţin mai ieftină. M-a lăsat cutia de viteze la câteva luni. Am dus-o târâş printre roţile din faţă, până am dat de un şanţ în care maşina s-a proţăpit, fără să mai aibă nevoie de mine să schimb viteza de deplasare! Nici-o despăgubire, pentru că era lucrată cu respectarea normelor tehnice (sic!) şi, chiar dacă a crăpat, de vină era doar..."viciul de material"! Dar nu am plătit taxă pe viciul ăsta. M-a costat şi am crăpat şi eu de ciudă când am cumpărat altă cutie de viteze…
...Am vrut să divorţez! Din cauza unor mici vicii ale soţiei mele. Nu mai suportam să-mi dea peste nas cu fumul de ţigară ieftină, care mirosea îngrozitor când se amesteca puţin (!) cu vaporii de votcă şi de cafea "E-litra". Avea şi ea viciile ei mărunte şi îmi mai dădea peste nas şi cu strigături despre soacra ei, adică mama mea, cum că nu mi-a dat prea mare pricopseală la căsătorie... Nu, nu am plătit şi pentru viciile astea. Chiar dacă , în final, am plătit tot eu degeaba avocatul! Mi s-a respins acţiunea pe motiv de "viciu de procedură"...
… Pe alcool şi pe ţigări nu sunt supărat, pentru că nu consider să fie vreo formă de viciu consumul acestor produse, chiar dacă în zilele noastre, ambele te ameţesc. Nu, nu cu tăria lor. Te ameţesc cu preţul lor! Că doar din cauza asta s-a aplicat taxa pe „viciu de vamă” la atât de mulţi pălmaşi de la punctele de trecere a frontierei. Potrivit gândirii mele creatoare, lipsită de vicii, fumatul şi consumul de alcool, sub orice formă şi din orice fel de recipiente, sunt obişnuinţe. Sunt ticuri de nobleţe, dacă vreţi! Eu am fumat ţigări de foi pe vremuri. Ca nobilii ori marii politicieni ai timpurilor apuse ori prezente, după cum se vede, pe ici-pe colo, câte un aşa zis „boier de viţă veche”, chiar dacă cel numit ori ales, cum se spune în democraţie, în mare funcţie nobiliar-parlamentar-europeană, tăia oile în hala din Ploieşti şi le vindea carnea la preţ de speculă comuniştilor de rând. Adevărat că altul, probabil mai de soi, tot numit ori ales cu cântec, cum se zice în democraţie, fără a fi taxat pentru „viciu de fraudă”, făcea bişniţă cu blugi aduşi pe rachiu adăpat şi vândut în străinătate, în timp ce vasul-şcoală era ancorat în porturile europene...
Da! De foi de salcâm sau de mătase de porumb fumam eu, dar nimeni n-a îndrăznit să zică ceva la adresa mea ori să mă pună la plată că este vorba despre un viciu! Era plăcerea mea. Mă simţeam mare. Eram un cineva… şi se uitau ţâncii la mine numai de jos în sus iar eu îi priveam, superior, numai de sus…
Iar la alcool, sincer şi încântat să vă povestesc, a fost cu totul altfel. Extrem de original mi s-a părut... Mergeam cu tata la cazan şi gustam din prima cantitate de ţuică, degustam primele picături de lichid, încă destul de cald, izvorâte din prunele brumării pe care le turnasem acolo să fiarbă. Se numea "frunte" şi era o mare cinste să guşti din ea şi să-ţi spui părerea despre calitatea băuturii aburindă. Obişnuinţă nobilă, de mare preţ, că mă rugau şi alţii să gust din a lor. Eram specializat. Cu alte cuvinte, eram un profesionist. Degustător, se spune azi. Aprecierea mea ajunsese să stabilească preţul băuturii, funcţie de calitatea pe care o declamam eu plin de importanţă. Şi nimeni nu vorbea de viciu chiar dacă mergeam pe-o cale deosebit de sinuoasă pe şoseaua perfect dreaptă până acasă, după atât de multe şi de plăcute degustări! Nu a fost o problemă pentru mine ori pentru familia mea, pentru că intram în schimbul unu şi ieşeam abia din timpul schimbului trei, când era întuneric şi trecut de miezul nopţii…
...Eu nu agreez marsupialii şi nu ştiu ce pot face să fiu mai uman cu ei. Nici nu vreau să-i mai văd pe sticlă şi nici să-ia aud la radio. Ăştia au un obicei care pe mine mă depăşeşte. Ca înţelegere şi ca aplicaţie practică. Dar…, numai pe mine? Îşi iau odrasla în marsupiu şi o plimbă peste mări şi ţări, de la o plajă la alta, o duc şi la colegii ori universităţi prin Anglia ori prin SUA ori prin Franţa, că e mai aproape şi pot face chiar naveta, cu automobile proprietate personală ori cu avioane sau elicoptere particulare, dacă nu le ajung banii pentru camera de cămin sau pentru gazdă ori, aşa cum se descurcă unele odrasle, pentru achiziţionarea unor vile cu trecut istoric în ţara respectivă ori chiar pe Coasta de Azur, pe bani peşin...
Şi nimeni nu spune ca ar fi un „viciu de naţionalism”! Adevărat că ei reclamă lipsa în ţară a unei embleme „Harvard”, a unei etichete „Cambridge” ori a unei familii „Pierre şi Marie Curie” şi nu reclamă lipsa resurselor financiare necesare pentru că au declarat, aşa cum se cuvine, legal, averea obţinută prin muncă cinstită la instituţiile statului ori primită ca moştenire de la mătuşi, de la bunici şi străbunici ori prin inspiraţii uluitoare de moment la bursă sau chiar prin darurile de la nuntă şi botez, atâta timp cât cumetriile la „nivel înalt” au devenit ceva obişnuit…

Nu-i agreez şi nici nu-mi plac parlamentarii ăştia (pardon, scuzaţi”), marsupialii care dorm la datorie, se joacă pe laptopuri sau chiulesc masiv, aducându-şi nepoatele-n marsupiu să vadă obiceiul votului cum se desfăşoară în democraţie... Şi nimeni nu spune că şi asta este un viciu! Ce? Cum? Da, este foarte adevărat, mai târziu s-a dorit să se înfiinţeze taxa pe „viciu de numărătoare” a voturilor? Presupun că vă amintiţi. Chiar dacă aritmetica n-a fost însuşită la nivel de clasa a doua, când se învaţă tabla adunării, marsupiala-şefă, a numărat prin înmulţire ori prin aplicarea schemei de ridicare la pătrat, adică printr-o operaţie „aritmetică” superioară tablei adunării numai pentru motivul că se poate numi artificiu de calcul… Pentru că nu s-a reuşit instituirea taxei amintite, s-a cerut exmatricularea marsupialei-problemă, dar… te pui cu serviciile speciale? Nu! Asta nu se poate, bre! N-a reuşit nimeni să pună la punct un biet informator de pe băncile şcolii de marină, dar un şef în exerciţiu al serviciului extern de informaţii! Apăi, de! Când bietul informator de ieri este şeful de azi al şefilor de la „speciale”, nu e cazul să aşteptaţi varianta dorită, că doar nu este un „viciu de nomenclatură” în discuţia de faţă…
Ei bine, iată că nu are cine să-i oblige la plata viciilor ce şi le manifestă adesea, public, în limbaj...! Da, ei! Marsupialii, aleşii naţiunii. Da’, ce! Să-njuri, nu este viciu? Să-nşeli, nu este viciu? Să promiţi şi cioara de pe gard ori luna de pe cer până când...ajungi să votezi „taxa pe viciu”… nu este un viciu?!
Ehei! Păi să urmăriţi viciile de procedură în introducerea pe listă a numelor viitorilor marsupiali europeni (parlamentari, vream să zic, pentru cine nu iubeşte cangurul!)... Nu vechimea, nu experienţa politică şi, mai ales, europeană, nu studiile, nu competenţa ori probitatea profesională sau vârsta, ci... obârşia este elementul valoros de natură a te catapulta în fruntea naţiei (să ne ierte Măria Sa, Kogălniceanu, realizatorul în mare parte a acestei „naţiuni de sine stătătoare”!), fraţi români sancţionaţi pentru viciile vieţii voastre. Obârşia, mişcarea trupului goluţ în public pe podiumul de prezentare şi puţină oratorie ieftină, cu greşeli gramaticale numite „licenţe politice europene” sau „vicii de limbă”, sunt criteriile definitorii ale viitorului parlamentar marsupial european...
Bine, asta nu înseamnă că trebuie să privim mereu prea sus. Ne doare gâtul, rămâne înţepenit şi, în criza asta de medicamente, de medici, de asistente şi chiar de spitale, nu avem şansa să ne tratăm pentru a reveni la normal şi cădem în păcat înjurând şi blestemând. Nu de alta, dar ni se poate aplica taxa pentru „viciu de sănătate”. Ori, în condiţii vitrege, ţinând seama că Dumnezeu s-a plictisit ori chiar a obosit să ne arate drumul cel bun (nu pe cel care se asfaltează de două-trei ori pe an ori pe autostrăzile la care se taie panglica la fiecare doi-trei kilometri), e cazul să coborâm privirea la nivele inferioare, adică mai apropiate nouă. Adevărat că se poate întâmpla să ne poticnim şi pe aici de oarece vicii: viciu de viscol, viciu de parazăpezi, viciu de defrişare anapoda, viciu de comunicare ori, pur şi simplu, viciu de europenizare! Că, uite aşa, au ajuns bieţii oameni să se ascundă, să se izoleze, să se baricadeze, numai să scape de plata unor taxe de viciu la a căror naştere nu au contribuit nici cu gândul. Şi, pentru că nu au avut la îndemână suficiente mijloace financiare ori materiale, au folosit darurile naturii-mamă: s-au izolat folosind cu pricepere nămeţii de zăpadă! Da, dar de aici au apărut viciile enumerate mai sus, mai ales „viciul de comunicare” sau „viciul de omenie”, care nu este chiar nou, la unii marsupiali mai micuţi, la nivel de judeţ ori de municipiu, iar din cauza unor asemenea vicii, mor oameni şi animale…
Cine va plăti pentru apariţia, manifestarea şi extinderea unor asemenea vicii de toate felurile? Mulţimea, ca de obicei! Adică acea mulţime de mică importanţă, acea mulţime care a ajuns pe hârtiile mai marilor ţării, ai Europei şi ai lumii doar nişte.. cifre. Nu nume! Cifre seci care, din nesimţirea de a avea prea multe zerouri, ar trebui să se subţieze, să nu ocupe prea mult spaţiu pe hârtie ori pe desktop…
Păi da! N-aş fi vrut să folosesc din nou această exclamaţie bogată-n sensuri, dar mi-am amintit că mulţimea asta eterogenă, necunoscută, dar numărată cu atenţie diabolică de responsabili anume ai unor instituţii ale statului, poate că doar pentru a verifica numărătoarea oamenilor de presă şi televiziune, este plină de vicii. Cel mai periculos viciu, acela care are darul de mări mulţimea şi de a cutremura guverne, se pare că este „viciul universităţii”! Ei, nu în sensul că merge mulţimea la facultate. Nu are ea bani pentru aşa ceva. Nu ajunge toată mulţimea să se transforme în intelectuali, că nu sunt nici aceştia agreaţi oriunde şi de oricine dacă nu se vopsesc într-o anume culoare politică. Este un viciu groaznic de periculos. El ascunde mai marele tuturor mulţimilor de români tocmai de ochii acesteia. Îl izolează. Bietul om, marsupialul-şef, nici la televiziune nu mai vine, dar să mai calce prin locul în care a promis întâlniri periodice cu oameni din mulţime! Universitatea a devenit un coşmar pentru el de când a pierdut, din cauza „viciului universităţii” cel mai bun executant de ordine, micuţul profesor de drept constituţional care, de când a fost bătut cu oul în capul său prea plecat, a călcat legea fundamentală în picioare de atâtea ori încât nici specialista în numărare a locurilor goale din sala de şedinţă nu mai poate ţine evidenţa…
Dar, ca să evit a realiza încă un viciu de nu ştiu ce natură istorică, politică ori de ignorare a rolului sau forţei serviciilor speciale, îmi iau creionul cu mina ruptă (viciu de material!) şi plec să scriu pe balconul plin de apă de ploaie (viciu de construcţie!) ori de zăpadă despre "viaţa la ţară" de Tănase Scatiu... Pardon, viciu de „cultură beletristică”!
Scuzaţi, vă rog! Vă mulţumesc!

P:S:
Materialul prezentat a fost publicat, redus în conţinut, la 5 mai 2009. În această formă şi conţinut este revăzut şi ACTUALIZAT.


avatar
Marian Malciu

Mesaje : 262
Data de inscriere : 12/05/2011
Varsta : 72
Localizare : Slatina

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Feb 21, 2012 5:49 am













Ultima editare efectuata de catre PETRESCU DAN in Mar Feb 21, 2012 9:10 am, editata de 8 ori
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 71
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de PETRESCU DAN la data de Mar Feb 21, 2012 6:02 am

Imagini din varianta prelucrata a materialului de catre domnul Mihai Mircea Totpal...TOTAL!!
http://www.totpal.ro/marian-malciu-despre-viciile-vietii-mele/



Ultima editare efectuata de catre PETRESCU DAN in Mar Feb 21, 2012 9:30 am, editata de 4 ori
avatar
PETRESCU DAN

Mesaje : 583
Data de inscriere : 10/04/2011
Varsta : 71
Localizare : Craiova

Sus In jos

Re: Marian Malciu

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 6 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6  Urmatorul

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum